Știrile zilei

Nu te supăra, frate! Surpriză în Cupa României. Poli Timişoara elimină Rapid Bucureşti

Rapid Bucureşti a aliniat la start un unsprezece alcătuit în parte din jucători care au prins minute mai puţine în acest sezon. Cele două echipe, recunoscute şi pentru alianţa dintre suporteri, au făcut un meci sărac în faze de poartă, încheiat cu o victorie a „fratelui” mai mic, Poli Timişoara. Poli a deschis scorul în […]

SUA: „Una dintre cele mai mari sume alocate pentru un dosar de drepturi civile în istorie”, după masacrul din 2015

„88 de milioane este una dintre cele mai mari sume alocate pentru un dosar de drepturi civile în istoria Statelor Unite”, a declarat avocatul victimelor, Bakari Sellers, în cadrul unei conferinţe de presă. Această sumă va fi împărţită între cei cinci supravieţuitori ai atacului care vor primi fiecare câte cinci milioane şi rudele celor nouă […]

Alertă în trafic: ceaţă pe A2 şi în judeţul Harghita. Şoferii sunt sfătuiţi să circule prudent

Conform centrului Infotrafic al Poliţiei, se circulă, vineri dimineaţă în condiţii de ceaţă, care reduce vizibilitatea, pe alocuri, sub 150-200 de metri, pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, pe tronsonul kilometric 145 (municipiul Feteşti) – 210 (municipiul Constanţa).

Cine este câştigătorul „Balonului de Aur”, în viziunea spaniolilor. Messi, doar pe locul 2

Ancheta celor de la „France Football” l-ar avea în frunte, susţine publicaţia spaniolă „Marca”, pe polonezul Robert Lewandoski. Atacantul a avut un sezon fabulos cu Bayern Munchen, dar n-are rezultate miraculoase cu naţionala. Pe locul 2 ar fi terminat, potrivit ibericilor, argentinianul Leo Messi, iar pe locul 3 ar veni francezul Karim Benzema, proaspăt câştigător […]

Statele Unite au emis primul paşaport cu indicator de gen „X”

Departamentul de Stat nu a dezvăluit cine este destinatarul acestui document, dar a asigurat că noua opţiune va fi disponibilă de la începutul lui 2022 pentru „oricine solicită în mod normal un paşaport”. „Vreau să reiterez, cu ocazia eliberării acestui paşaport, angajamentul Departamentului de Stat de a promova libertatea, demnitatea şi egalitatea tuturor oamenilor, inclusiv […]

O personalitate TV este noua vedetă a politicii franceze. Mişcarea Génération Z îl vrea preşedinte

Eric Zemmour, 63 de ani, jurnalist şi personalitate TV, este posibil candidat din partea extremei dreapta la alegerile prezidenţiale din luna aprilie a nului viitor. Încă nu este un candidat oficial, dar face totul pentru a fi unul dintre cei carre se vor afla pe buletinele de vot. Este susţinut, mai presus de toate, de […]

Horoscop 29 octombrie – Surprize neplăcute pentru aceste zodii. Unele planuri li se dau peste cap

Luna din Leu aderă azi la un careu tensionat cu Uranus retrograd din Taur, prilej de surprize nu tocmai plăcute pentru zodiile Fixe (Taur, Leu, Scorpion, Vărsător).

NEWS ALERT. Rezultatele consultărilor de la Vila Lac: Guvern minoritar PNL-UDMR. Care ar fi lista miniştrilor

Conducerea restrânsă a PNL şi Nicolae Ciucă s-au întâlnit joi seară cu preşdintele Klaus Iohannis pentru a discuta strategia privind formarea unui nou Guvern.

Facebook îşi schimbă numele în Meta. Când se va produce tranziţia

Facebook a anunţat joi că îşi va schimba numele în Meta, relatează Business Insider. „De acum înainte, vom fi mai întâi metavers. În timp, nu va mai trebui să utilizaţi reţeaua socială pentru a folosi celelalte servicii oferite de compania noastră”, a declarat CEO-ul Mark Zuckerberg în timpul evenimentului intern Oculus Connect. Într-un comunicat de […]

Halep explică ce a păţit la spate: „Sunt blocaje la coloană, pur şi simplu îţi taie respiraţia”

„Consider că am făcut un joc bun în primul set, până s-a întâmplat mişcarea aceea ciudată şi m-am blocat la spate. După aceea, am vrut doar să lovesc mingea, să termin punctele repede. Şi m-a ajutat şi ea. A greşit câteva mingi şi s-a legat cumva ca să câştig meciul.”, a declarat favorita numărul 1 […]

Statistici îngrijorătoare. România a pierdut în ultimii zece ani 15.000 de jucători de tenis legitimaţi

România a pierdut în ultimii zece ani circa 15.000 de jucători de tenis din evidenţele Federaţiei Române de Tenis (FRT), conform informaţiilor furnizate de către Ministerul Tineretului şi Sportului în urma unei solicitări trimise de Ziarul Financiar.

Tensiuni post-Brexit | Ambasadorul Franţei a fost convocat la Ministerul britanic de Externe

Guvernul Boris Johnson a anunţat, joi seară, convocarea ambasadorului Franţei pentru a oferi explicaţii după ce autorităţile franceze au sechestrat o ambarcaţiune britanică pe fondul tensiunilor post-Brexit din cauza cotelor de pescuit.

Christine Lagarde: Relansarea economică în zona euro s-a redus din cauza lipsei de materii prime şi a inflaţiei

Activităţile economice în zona euro continuă să se relanseze după criza pandemiei, dar ritmul de redresare pare să încetinească din cauza lipsei de materii prime şi a creşterii preţurilor la energie, afirmă Christine Lagarde, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE).

Organizaţia Mondială a Sănătăţii cere date suplimentare despre medicamentul anti-COVID dezvoltat de Merck

OMS cere date suplimentare de la Merck despre medicamentul experimental anti-COVID şi speră să emită în următoarele săptămâni îndrumări cu privire la utilizarea acestuia în cazurile uşoare şi moderate.

Ronaldo va deveni din nou tătic. Partenera lui, Georgina, aşteaptă gemeni

Cristiano Ronaldo va deveni din nou tătic. Anunţul a fost făcut pe Instagram: partenera sa, Georgina Rodriguez, aşteaptă gemeni.

UE acuză Rusia că utilizează gazul natural pentru a exercita presiuni asupra Republicii Moldova

Rusia utilizează resursele de gaze naturale ca instrument de intimidare a Republicii Moldova, a afirmat, joi, Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate.

COMENTARIU Marius Oprea / Piramida din sufrageria lui Iohannis

S-a discutat mult despre vizita preşedintelui Klaus Iohannis în Egipt. A fost clar o vizită mai degrabă turistică: dovada video a circulat mult prin presă şi în spaţiul virtual. Preşedintele, îmbrăcat în alb, cu soţia sa, în vizită la piramide – ceea ce îl deosebea de turiştii de acolo a fost suita impresionantă de gărzi de corp, care au avut grjă să rezerve circuitele turistice exclusiv pentru cuplul prezidenţial. Se va întoarce schimbat Iohannis din Egipt, aşa cum s-a întors Ceauşescu din Coreea de Nord, în 1971, cînd, văzînd numele său scris cu trupuri pe stadioane, le-a cerut activiştilor de partid din România ”să lase poporul român să-şi arate entuziasmul” în acelaşi mod? Personal, cred că nu. Nu se va întoarce cîtuşi de puţin copleşit. Poate numai puţin tulburat (dacă nu-i cer prea mult) de comparaţia pe care a putut să o simtă ”la firul de nisip”, între persoana sa şi măreţia unei istorii în care şi-a pierdut demult locul.

Cu spatele blocat şi dureri chinuitoare, Simona Halep s-a calificat în sferturi la Transylvania Open

Cu toate că s-a confruntat cu dureri serioase de spate, Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de tenis Transylvania Open, învingând-o, joi seara, în optimi, pe rusoaica Varvara Graceva (81 WTA).

Compania TAROM anulează cursele Bucureşti – Frankfurt de vineri. Care sunt cauzele

Zboruri TAROM din Bucureşti spre şi din Frankfurt vor fi anulate vineri, din cauza unui protest al agenţilor de handling al aeroportului din Frankfurt.

Experiment în Ucraina. Campanie agresivă de vaccinare a tuturor locuitorilor unui oraş

Un experiment din Ucraina care a urmărit o campanie agresivă de vaccinare a majorităţii locuitorilor unui mic oraş a dat rezultatele scontate: rate foarte mici de infectare şi nicio spitalizare Covid-19.

Decizie luată în cazul incendiului de la Spitalul de Urgenţă Piatra Neamţ. Managerii sunt urmăriţi penal

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie anunţă că a dispus, în cazul incendiului de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, urmărirea penală faţă de 10 suspecţi persoane fizice şi faţă de Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ. Şase persoane care au condus spitalul, în diferite perioade de timp, sunt urmărite […]

Rata inflaţiei continuă să crească în Germania, atingând nivelul de 4,5%

Rata inflaţiei a atins, în octombrie, nivelul de 4,5% în Germania, cea mai ridicată cotă din ultimii 28 de ani, pe fondul majorării tarifelor la energie, informează publicaţia Der Spiegel. Oficiul federal pentru Statistici din Germania a anunţat că rata inflaţiei a fost de 4,5% în octombrie, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2020. Este […]

Videoconferinţa Mediafax ”Dezvoltarea României”: Absolvenţii de IT sunt atraşi de proiecte globale care au impact în societate

Pot vedea cazuri concrete şi pot fi parte din echipe globale care colaborează atât de la dezvoltarea produsului, crearea de scenarii noi, până la implementarea şi operarea lui ulterioară în producţie. Suntem implicaţi cu echipele din România atât în zona de operare cât şi în zona de dezvoltare şi Inginerie prin profilele pe care le avem. Mediul este complex, dinamic şi într o continuă evoluţia. Prin urmare sunt foarte multe lucruri interesante pe care poţi să le găsească aici, dincolo de ecosistemul tehnologic şi varietatea partenerilor.

Un consultant fiscal: Eliminarea scutirii de impozit pentru IT-şti ar putea conduce la o scădere a numărului de salariaţi din domeniu

Eventuala eliminare a scutirii de impozit de 10% pe veniturile specialiştilor IT ar putea avea un efect de scădere a taxelor colectate la bugetul de stat, în loc de o creştere a încasărilor, crede Romulus Badea, Tax Partner la firma de consultanţă Soter&Partners şi vicepreşedinte al Camerei Consultanţilor Fiscali. ”Din discuţiile pe care le-am avut […]

De la bere la maşini, consumatorii germani se confruntă cu preţuri tot mai mari

Consumatorii germani se confruntă cu o creştere a preţurilor la toate bunurile, în condiţiile în care tot mai multe companii din cea mai mare economie a Europei transferă costurile de producţie mai mari, ca urmare a unei penurii generalizate de aprovizionare şi a creşterii preţurilor la energie.

China spune nu zgârie-norilor. De ce au ales să interzică acest tip de construcţii

China a interzis oraşelor mici să ridice noi zgârie-nori. Acţiunea face parte dintr-un amplu efort naţional prin care arhitectura urbană trebuie să respecte anumite standarde estetice. Chiar dacă deja exista o interdicţie prin care înălţimea era limitată la 500 de metri, acum această limită a fost setată la 250 de metri. Autorităţile chineze consideră că […]

AZI, ora 19.00, Marius Tucă Show, la Aleph News şi pe Mediafax.ro. Invitaţii: Cosmin Ţugui, olimpic, câştigătorul discursului de la Putna, Costel Atanasiu, cercetător-virusolog la Wistar Institute şi analistul Bogdan Teodorescu

Este inspiraţie şi pasiune. În căutarea idealurilor pierdute şi a drumului spre Putna, discursul lui vibrează de istorie şi emoţie. Cosmin Ţugui, elev la colegiul ,,Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi şi câştigătorul Marelui Premiu pentru cel mai bun discurs la concursurile „Serbării de la Putna- 150. Continuitatea unui ideal” vine diseară la Marius Tucă pentru a ne da cea mai frumoasă definiţie a valorilor şi a patriotismului.

Un nou semnal de alarmă pentru investitorii în criptomonede: bitcoin scade

În urmă cu o săptămână, bitcoin a urcat la un nou maxim istoric de aproape 67.000 de dolari. Însă între timp, investitorii au renunţat la cea mai valoroasă criptomonedă din lume în favoarea unui nou activ digital, Shiba Inu, conform CNN.

Ana Bogdan a fost învinsă de Emma Răducanu şi a părăsit turneul Transylvanian Open

Emma Răducanu (23 WTA) s-a calificat, joi după-amiază, în sferturile de finală ale turneului de tenis Transylvania Open, de la Cluj Napoca, învingând-o în optimile de finală pe sportiva română Ana Bogdan.

Avarie temporară în secţia COVID a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti. Cum s-a petrecut incidentul

Incidentul a avut loc în secţia PNF – COVID din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti. Conform purtătorului de cuvânt al spitalului, Cristina Cazacu, a fost întreruptă furnizarea energiei electrice în secţia unde sunt trataţi pacienţi diagnosticaţi cu virusul SARS CoV-2. Având în vedere că erau internaţi 30 de pacienţi, cei mai mulţi conectaţi la […]

Mesajul unui medic care a văzut mii de cazuri grave de COVID: Dacă aveţi încă părinţi, vaccinaţi-i

Conf. dr. Victoria Bîrluţiu, medicul şef al Secţiei de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, a avut un mesaj dur şi disperat către cei care încă nu s-au vaccinat. „Trăim în România, o ţară europeană, o ţară educată ce priveşte spre Europa şi se vaccinează. Dacă aveţi încă părinţi, vă rog […]

Emmanuel Macron aşteaptă propuneri „concrete” din partea Australiei pentru remedierea relaţiilor

Guvernul de la Canberra trebuie să formuleze propuneri „concrete” pentru remedierea relaţiilor cu Franţa, afectate de semnarea parteneriatului între Australia, Marea Britanie şi SUA (AUKUS), i-a transmis joi preşedintele Emmanuel Macron premierului australian, Scott Morrison. „Decizia unilaterală a Australiei de a reduce parteneriatul strategic franco-australian prin oprirea programului submarinelor de clasă oceanică în favoarea unui […]

Traficul rutier va fi restricţionat pe timpul derulării celei de-a 14-a ediţii a Maratonului Bucureşti

Bucharest RUNNING CLUB (BRC), informează că în intervalul 30-31 octombrie va organiza cea de-a 14-a ediţie a Maratonului Bucureşti. Pentru buna desfăşurare a evenimentului, restricţiile rutiere se vor aplica în perioada 29-31 octombrie după cum urmează:

Noi informaţii privind vizele SUA | Israelul ar putea obţine eliminarea vizelor din 2022

Israelul negociază cu Statele Unite şi ar putea obţine eliminarea vizelor din 2022, afirmă un oficial guvernamental israelian, după ce secretarul american pentru Securitatea Internă, Alejandro Mayorkas, a semnalat că şi alte ţări, inclusiv România, ar putea beneficia de această facilitate.

Ministrul de interne al Germaniei i-a cerut unui fotbalist de la Bayern Munchen să se vaccineze: „Gândeşte-te bine”

„Nu sunt vaccinat împotriva Covid, este adevărat, am unele îngrijorări cu privire la lipsa unor studii privind efectele pe termen lung ale vaccinului”, a spus Joshua Kimmich despre alegerea sa de a nu se vaccina împotriva coronavirusului. Deşi susţine campania de vaccinare, jucătorul lui Bayern Munchen se numără printre acei jucători „no vax”, chiar dacă […]

Managerii spun că în 2022 salariile vor creşte în România în principalele sectoare de business – studiu

Managerii români sunt siguri că în 2022 salariile se vor majora în România în principalele sectoare de business şi că va fi şi mai dificil decât în acest an să recruteze noi angajaţi, conform unui barometru de opinie realizat de către EXEC-EDU, liderul pieţei de exe

Dan Vîlceanu, ministrul interimar al Finanţelor: România poate solicita avansul de 3,7 miliarde de euro din PNRR

PNRR-ul României a primit, joi, în avizul favorabil al Consiliului UE, iar ministrul interimar al Finanţelor, Dan Vîlceanu, spune că România poate cere avansul de 3,7 miliarde de euro.

Unde te poţi vaccina în Bucureşti. Maraton cu 49 de fluxuri în program prelungit până la finalul anului

Pentru susţinerea ritmului de vaccinare şi atingerea indicelui de imunizare necesar limitării pandemiei COVID-19, opt centre din sectoarele Capitalei vor fi deschise şi vor funcţiona cu program prelungit începând din această săptămână, în fiecare weekend, până la sfârşitul anului. Astfel, în Sectorul 1 este centrul Romexpo, care are 8 fluxuri (2 Moderna, 4 Pfizer, 2 […]

Criza de motorină determină China să vândă combustibil „pe cartelă”

China se află în prezent în mijlocul unei crize masive de energie, în condiţiile în care lipsa cărbunelui şi a gazelor naturale a dus la închiderea fabricilor şi a lăsat casele fără curent electric. Iar această ultimă problemă nu face decât să contribuie o criză continuă a lanţului de aprovizionare la nivel mondial, spun analiştii. […]

Singurele paturi de terapie intensivă COVID sunt libere în Bihor şi la Satu Mare

Conform datelor existente în aplicaţia alerte.ms, la nivel naţional există 1.748 de paturi de ATI destinate pacienţilor COVID-19. În Bucureşti sunt avizate de DSP 392 paturi de ATI pentru pacienţii de COVID-19. De asemenea, pe lângă cele 1.748 de paturi, la nivel naţional există o rezervă operaţională de 154 paturi ATI destinate pacienţilor de COVID-19. […]
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da