Știrile zilei

A doua rundă pentru alegerea succesorului Theresei May. Cine a rămas în cursa pentru fotoliu de premier

Deputaţii conservatori din Marea Britanie vor organiza marţi a doua rundă pentru a vota succesorul premierului britanic Theresa May pentru funcţia de preşedinte al partidului, relatează site-ul agenţiei Dpa.

TORNADĂ de mici dimensiuni, fotografiată şi filmată în judeţul Timiş | FOTO, VIDEO

O tornadă de mici dimensiuni a fost fotografiată şi filmată în judeţul Timiş, iar imaginile au fost postate pe Facebook. Judeţul Timiş a fost luni seara sub avertizare Cod roşu de ploi torenţiale, vijelii şi grindină.

Protestul taximetriştilor au blocat astăzi Capitala. Transportatorii ies în stradă, în ziua moţiunii de cenzură, faţă de proiectul de lege pentru „ridesharing”/ Câţi taximetrişti s-a adunat în Piaţa Constituţiei

Protestul taximetriştilor anunţat de C.O.T.A.R. pentru marţi s-a încheiat cu trei ore mai devreme, iar la eveniment au ajuns în jur de 300 de şoferi, faţă de 800, câţi erau anunţaţi de organizatori.

ALERTĂ ANM: Cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină în mai multe judeţe

Mai multe judeţe din Moldova, Muntenia şi Oltenia sunt sub avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică, marţi, până la ora 10.00. În aceste zone se pot produce averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină.

Un bărbat din Noua Zeelandă a fost condamnat la închisoare după ce a distribuit un videoclip cu atacurile de la două moschei din Christchurch

Un bărbat din Noua Zeelandă a fost condamnat la 21 de luni de închisoare după ce a distribuit un videoclip care conţinea imagini de la atacurile din luna martie de la două moschei din Christchurch, în urma cărora 51 de oameni au fost ucişi, informează France 24.

Comisia Penitenciarului Rahova urmează să decidă astăzi unde-şi va ispăşi Liviu Dragnea pedeapsa de 3 ani şi 6 luni de închisoare

O comisie a Penitenciarului Rahova este aşteptată să decidă, marţi, în ce închisoare îşi va ispăşi Liviu Dragnea pedeapsa de 3 ani şi 6 luni în dosarul angajărilor fictive de la D.G.A.S.P.C. Teleorman. Luni a fost cea de-a 21-a şi şi ultima de carantină pentru fostul preşedinte PSD.

Evaluarea Naţională: Absolvenţii clasei a VIII-a susţin proba la Limba română/ Când se vor afişa rezultatele finale la Evaluare 2019

Absolvenţii clasei a VIII-a susţin, marţi, proba scrisă la Limba şi literatura română, în cadrul examenului de Evaluare Naţională 2019. Peste 150.000 de elevi s-au înscris la acest examen, iar rezultatele finale la Evaluare vor fi afişate în data de 25 iunie.

Rabla pentru electrocasnice: Noi înscrieri în program, începând de astăzi

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) anunţă că de marţi, ora 10, se fac noi înscrieri pentru obţinerea unui voucher în Programul Rabla pentru Electrocasnice. Prin acest program se pot obţine vouchere de până la 400 de lei pentru un televizor, în schimbul altui aparat vechi.

Donald Trump: Vom începe EXPULZAREA a milioane de imigranţi care se află în mod ilegal în SUA

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunţat luni pe Twitter că Agenţia pentru Imigraţie şi Vămi (ICE) va începe deportarea a „milioane de imigranţi” care se află în mod ilegal în Statele Unite, informează Reuters.

HOROSCOP 18 iunie: Zodiile care pot avea parte de surprize plăcute astăzi

Luna din Capricorn aderă astăzi la un armonios trigon cu Uranus din Taur, aspect care poate produce surprize plăcute pentru zodiile de Pământ (Taur, Fecioară şi Capricorn), mai ales în plan social şi sentimental. Conjuncţia lui Mercur cu Marte din Rac animă sectorul personal, familial, relaţional şi cariera zodiilor de Apă (Rac, Scorpion şi Peşti).

Donald Trump ar putea discuta cu Xi Jinping despre protestele din Hong Kong

Secretarul american de Stat, Mike Pompeo, a declarat, în cadrul unui interviu acordat Fox News, că preşedintele Donald Trump ar putea discuta subiectul protestelor din Hong Kong cu omologul său chinez, Xi Jinping, în cadrul reuniunii G20 ce va avea loc luna aceasta în Japonia, informează CNN.

Două cutremure s-au produs în China: Bilanţul victimelor, în creştere

Cel puţin 11 persoane au murit şi alte 122 au fost rănite în urma a două cutremure produse luni seara în provincia chineză Sichuan, informează presa din China, citată de Reuters.

Statele Unite au anunţat că vor trimite trupe suplimentare în Orientul Mijlociu, pe fondul tensiunilor cu Iranul

Statele Unite vor trimite 1.000 de militari şi alte resurse către Orientul Mijlociu pe fondul tensiunilor în creştere cu Iranul, a anunţat luni Pentagonul, potrivit CNN.

Iranul avertizează că stocurile sale de uraniu îmbogăţit vor depăşi limitele impuse de Acordul nuclear

Autorităţile iraniene au anunţat că pe 27 iunie stocurile de uraniu îmbogăţit ale Iranului vor depăşi limitele negociate în cadrul Acordului nuclear din 2015, informează BBC.

Liderii lumii reacţionează după moartea lui Mohamed Morsi | Erdogan: Tiranii din Egipt sunt vinovaţi pentru moartea lui

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat luni că vinovaţi pentru moartea fostului preşedinte egiptean, Mohamed Morsi, ar fi „tiranii” din Egipt, informează AFP.

Rovana Plumb: Mi-am depus mandatul, a fost o reconfirmare a mandatului de preşedinte al PSD Dâmboviţa

Rovana Plumb şi-a depus mandatul în cadrul şedinţei Comitetului Executiv al PSD Dâmboviţa de luni şi a fost reconfirmată în funcţia de preşedinte al organizaţiei. În cadrul şedinţei au fost stabiliţi cei 143 de delegaţi ai organizaţiei la Congresul PSD din 29 iunie.

Şerban Nicolae: STS nu mai are ce căuta în procesul electoral

Senatorul PSD Şerban Nicolae a declarat că Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) „nu mai are ce căuta în procesul electoral”, precizând că ar trebui să se revină la formula declaraţiei pe proprie răspundere atunci când votezi pe liste suplimentare.

Şapte turişti au rămas blocaţi în zona Cheile Râmeţului. Salvamontiştii intervin pentru salvarea lor

Două grupuri de turişti au rămas izolate, luni seara, în zona Cheile Râmeţului din judeţul Alba după ce au fost surprinse de o viitură formată în urma unei furtuni, iar pentru salvarea lor intervin două echipaje Salvamont.

Tăriceanu, despre prezidenţiale: Declaraţia după alegeri, interpretată de unii ca o renunţare. Va urma o decizie pentru stabilirea candidatului

Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că declaraţia sa după alegerile din 26 mai a fost interpretată de unii ca o renunţare la candidatura la prezidenţiale. Liderul ALDE a precizat că vor fi discuţii cu liderii organizaţiilor ALDE şi va urma o decizie în acest sens.

Cod PORTOCALIU de inundaţii pentru râuri din şapte judeţe

Hidrologii au emis luni seara mai multe avertizări Cod portocaliu de inundaţii pentru râuri din judeţele Alba, Harghita, Neamţ, Botoşani, Covasna, Maramureş şi Braşov, valabile până marţi la ora 6.00.

Băsescu, despre Dăncilă: Va fi preşedinta PSD, mai cu un CEx, mai cu un sex

Traian Băsescu a declarat că Viorica Dăncilă va fi aleasă preşedinte al PSD. Senatorul PMP a precizat că, deşi Dăncilă nu a fost om „de primă dimensiune politică”, aceasta creşte „mai cu un CEx, mai cu un sex, le încurcă dânsa”.

Ce acuză organizaţia Fraţii Musulmani în cazul decesului fostului preşedinte egiptean Mohamed Morsi

Mohammed Sudan, un lider al filialei din Londra a mişcării Fraţii Musulmani, a atribuit Administraţiei penitenciarelor din Egipt vina pentru decesul fostului preşedinte Mohamed Morsi, relatează agenţia Associated Press.

Traian Băsescu: Nu va trece moţiunea de cenzură, dar dacă PNL nu o depunea era penibil

Senatorul PMP Traian Băsescu a afirmat că moţiunea de cenzură nu va trece, marţi în plenul reunit al Parlamentului, însă liberalii trebuiau să o depună, pentru că altfel „erau penibili”, având în vedere că tema lor de campanie a fost „jos Dragnea, jos PSD”.

Fostul preşedinte egiptean Mohamed Morsi a murit în instanţă/ Ce spun autorităţile

Fostul preşedinte egiptean Mohamed Morsi a murit luni, la vârsta de 67 de ani, într-o instanţă judiciară, afirmă surse citate de presa egipteană şi internaţională.

Şeful Apple, reacţie în scandalul scurgerilor de date. Ce le cere marilor companii de pe internet

Şeful Apple, Tim Cook, cere companiilor informatice să îşi asume răspunderea pentru haosul de pe Internet, potrivit unui discurs susţinut de acesta duminică, la Universitatea Stanford, arată CNBC.

PSD va avea conferinţe judeţene la Sibiu şi Cluj pentru alegerea conducerii filialelor

Social-democraţii vor organiza săptămâna aceasta conferinţe extraordinare judeţene la Cluj şi Sibiu, pentru alegerea conducerii filialelor au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din partid. Interimar la şefia PSD Cluj este Horia Nasra, iar la PSD Sibiu ministrul Turismului, Bogdan Trif.

Un bărbat înarmat cu un pistol de jucărie, dus la audieri după ce a speriat clienţii unui bar

Un bărbat de 40 de ani, din oraşul Rovinari, judeţul Gorj, care avea asupra lui un pistol ce semăna cu o armă reală, a fost dus, luni, la sediul Poliţiei pentru audieri, după ce a speriat clienţii aflaţi pe terasa unui bar din localitate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Unul dintre cei mai mari cântăreţi de muzică rock din lume anunţă că suferă de cancer în gât | VIDEO

Muzicianul Dave Mustaine, fondatorul trupei Megadeth, a fost diagnosticat cu cancer la gât, iar formaţia sa şi-a anulat toate concertele pe care le avea programate anul acesta, potrivit The Independent.

Scandalul de la cimitirul din Valea Uzului | Miting pentru demisia prefectului de Harghita. Unde se va desfăşura adunarea

Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) organizează, marţi, un miting la Miercurea Ciuc, prin care va cere demisia prefectului judeţului Harghita. Reprezentanţii PPMT mai solicită ca Cimitirul Valea Uzului să nu fie naţionalizat, să rămână în administrarea comunei Sânmartin din judeţul Harghita şi să fie readus la starea iniţială.

Legendarul fotbalist italian Francesco Totti şi-a anunţat plecarea de la AS Roma, după 30 de ani

Francesco Totti (42 de ani) şi-a dat demisia din funcţia de manager pe care o acupa la clubul AS Roma. Fostul fotbalist şi-a anunţat decizia într-o conferinţă de presă organizată luni. Hotărârea a fost luată ca urmare a situaţiei din club.

Statele Unite acuză Rusia că testează ARME NUCLEARE/ Reacţia Administraţiei Vladimir Putin

Administraţia Vladimir Putin a respins din nou, luni, acuzaţiile Statelor Unite privind efectuarea de către Rusia a unor teste nucleare militare prin încălcarea unui acord internaţional, informează cotidianul The Washington Post şi agenţia de presă Tass.

Adolescentul electrocutat pe podul CFR din Parcul Herăstrău, transferat în Belgia / Ce spune ministrul Sănătăţii

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că adolescentul care s-a electrocutat duminică pe Podul CFR din Parcul Herăstrău, cu arsuri pe 60% din corp, a fost transferat, luni dimineaţă, în Belgia, unde va fi tratat. Tânărul a fost transferat cu o aeronavă MApN.

Scandal în USR. Contracte de închiriere a sediilor încheiate cu firme ale membrilor de partid / Reacţia formaţiunii politice | FOTO

Pe grupul intern de Facebook „USR - Poiana lui Iocan” au apărut discuţii legate de probleme ale organizaţiei din Giurgiu, respectiv contracte, de 5.000 de lei fiecare, cu mai multe firme care aparţin unor membri de partid, potrivit mesajelor obţinute de MEDIAFAX.

Prima fotografie în care se vede faţa bebeluşului Ducilor de Sussex a fost făcută publică | FOTO

Prima fotografie înfăţişând chipul bebeluşului Ducilor de Sussex, Archie Harrison Mountbatten-Windsor, a fost dată publicităţii duminică, când se sărbătoreşte ziua Tatălui în Marea Britanie, arată CNN.

Sindicatele din Poliţie vor să dea în judecată „Paraziţii”: Ne-au înjurat de toţi sfinţii şi răniţii

Sindicaliştii din Poliţie vor să dea în judecată formaţia Paraziţii, după ce trupa de hip-hop a scos recent o piesă denumită „Antimiliţie” şi pe care poliţiştii o consideră jignitoare, din cauza versurilor. Iulian Surugiu, preşedintele SNAP, a declarat că va merge la instanţă săptămâna viitoare.

MONITORUL APĂRĂRII | NYT: SUA intensifică atacurile cibernetice asupra Rusiei/ Criza riscă să afecteze normalizarea relaţiilor/ Kremlinul, preocupat de riscul unui „război cibernetic”

Donald Trump, preşedintele SUA, a acuzat cotidianul The New York Times de "trădare" după dezvăluirea unor informaţii despre intensificarea atacurilor cibernetice de către Statele Unite asupra Rusiei, o criză care riscă să afecteze întrevederea liderului american cu omologul său rus, Vladimir Putin.

Cod ROŞU de ploi în două judeţe din ţară / Hidrologii anunţă şi ei cod PORTOCALIU de inundaţii

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, o avertizare Cod roşu de ploi abundente, grindină şi vijelii valabilă în mai multe localităţi din judeţele Suceava şi Timiş. Totudată, hidrologii au emis, luni, o atenţionare Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din judeţul Suceava, valabilă până la ora 24.00. Potrivit specialiştilor, în această zonă se pot produce viituri şi creşteri de debite cu depăşiri ale cotelor de inundaţie.

Programul politic al PSD: Noi măsuri pentru creşterea investiţiilor, aderarea la euro şi Schengen

Victor Negrescu, desemnat de PSD să lucreze la proiectul pentru programul politic, propune mai multe idei pe care formaţiunea să şi le asume la Congresul din 29 iunie, cum ar fi noi măsuri pentru creşterea investiţiilor, revenirea la discursul pro-european, aderarea la euro şi intrarea în Schengen.

Magician, dat dispărut în apele unui râu în timp ce prezenta un număr de magie

Un magician indian a fost dat dispărut după ce a încercat să prezinte un număr de evadare fiind scufundat în apele râului Hooghly, în vestul Indiei, arată The Guardian.

Scandalul Huawei: Fondatorul se aşteaptă la o scădere DRASTICĂ a veniturilor companiei

Fondatorul şi CEO-ul Huawei Technologies, Ren Zhengfei, a declarat că impactul interdicţiei din partea SUA asupra companiei chineze a fost mai sever decât se aştepta şi a avertizat că veniturile s-ar diminua la aproximativ 100 de miliarde de dolari în acest an şi în 2020, transmite Reuters.