Știrile zilei

Tăriceanu, mesaj înainte de Summit-ul de la Sibiu: Nu vrem ca disputele interne să dea impresia că pot bruia discuţiile la nivel european

Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a transmis un mesaj liderilor UE care vor participa joi la Summitul de la Sibiu, precizând că nu doreşte ca disputele interne cu şeful statului Klaus Iohannis să dea impresia că pot bruia discuţiile la nivel european.

Şefii de stat din UE cheamă europenii la vot. Ce declaraţie comună au semnat

Şefii de stat din 21 de ţări membre ale UE au semnat o declaraţie comună prin care cheamă cetăţenii europeni la vot la alegerile pentru PE, transmite Adminsitraţia Prezidenţială. Aceştia afirmă că este necesară implicarea activă a tuturor pentru promovarea unei "Europe paşnice şi integrate".

Evaluare naţională 2019 la clasa a II-a | Elevii susţin joi proba de matematică/ Calendarul examenelor

Evaluare naţională 2019. Elevii claselor a II-a susţin joi proba de matematică. Timp de 30 de minute, elevii vor avea de rezolvat câteva exerciţii cu adunări şi scăderi.

România sărbătoreşte 142 de ani de la Proclamarea Independenţei/ 9 mai 1877, ziua în care Mihail Kogălniceanu a susţinut un discurs istoric

România sărbătoreşte 142 de ani de la Proclamarea Independenţei pe 9 mai data la care Parlamentul a adoptat declaraţia prin care ţara renunţa la suzeranitatea otomană. Principele Carol a promulgat declaraţia pe 10 mai.

ONU: Riscul de foamete este în creştere în Orientul Apropiat şi Africa de Nord/ Peste 24 de milioane de persoane au nevoie disperată de asistenţă umanitară

Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite avertizează că riscul de foamete este în creştere în Orientul Apropiat şi în nordul Africii, 52 de milioane de persoane fiind subnutrite, majoritatea în zone de conflict, potrivit France 24.

Restaurare Notre Dame: O propunere plasează o grădină şi o fermă pe acoperişul catedralei | FOTO

Firma de arhitectură Vincent Callebaut a adus un omagiu catedralei Notre Dame lansând o propunere de restaurare care include amenajarea unei grădini de meditaţie şi o fermă pe acoperişul clădirii la adăpostul unui dom impresionant realizat din sticlă, anunţă archdaily.com

Juan Guaido anunţă că un lider al opoziţiei din Venezuela a fost arestat de forţele de securitate ale regimului Maduro

Edgar Zambrano, vicepreşedinte al Adunării Naţionale de la Caracas, controlată de opoziţie, a fost arestat de forţele de securitate loiale regimului preşedintelui Nicolas Maduro, a anunţat miercuri Juan Guaido, liderul opoziţiei din Venezuela, informează agenţia de ştiri Dpa.

Horoscop, 9 mai 2019: Scorpionii primesc un stimulent financiar, iar Săgetătorilor li se îndeplinesc toate dorinţele

Horoscop, 9 Mai 2019. Venus din semnul Berbecului aderă astăzi la două aspecte importante: unul distonant cu Pluto retrograd din Capricorn, care tensionează zodiile Cardinale (Berbecii, Racii, Balanţele şi Capricornii) şi unul armonios de trigon cu Jupiter retrograd din Săgetător, care le asigură zodiilor de Foc (Berbec, Leu şi Săgetător) buna dispoziţie.

9 mai: Ziua Europei 2019, marcată în România prin evenimente în căutarea semnificaţiilor originare

Ziua Europei 2019 este marcată, joi, 9 mai, prin evenimente care se vor desfăşura în multe colţuri ale ţării, organizatorii pornind în căutarea semnificaţiilor originare.

Liderii europeni au semnat DECLARAŢIA de la Sibiu. Imagini şi declaraţii de la sosirea oficialilor Tusk, Juncker, Macron şi Merkel/ LIVE UPDATE

Şefii statelor şi guvernelor UE şi liderii PPE, precum şi Donald Tusk, Jean-Claude Juncker, Antonio Tajani şi Angela Merkel, participă joi la Summitul informal al şefilor de stat sau de guvern din Uniunea Europeană, eveniment la care sunt aşteptate decizii importante pentru viitorul UE.

Meteo #azi 9 mai: Vremea continuă să se încălzească/ Averse şi descărcări electrice mai ales în vestul ţării

Vremea continuă să se încălzească azi. Cerul va fi variabil iar în nord, vest, centru şi la munte sunt prognozate averse şi descărcări electrice mai ales în orele amiezii şi spre seară, informează ANM.

Donald Trump Jr., citat pentru audieri în Comisia pentru Informaţii a Senatului SUA, în cadrul anchetei privind ingerinţele electorale ruse

Comisia pentru Informaţii a Senatului SUA l-a citat pentru audieri pe Donald Trump Jr., fiul cel mare al preşedintelui american Donald Trump, în legătură cu ancheta privind ingerinţele electorale ruse, potrivit unor surse citate de postul NBC News.

Opoziţia din Turcia cere anularea alegerilor în urma cărora Erdogan a fost ales preşedinte

Partidul Republican al Poporului, principala formaţiune de opoziţie din Turcia, a cerut autorităţii electorale să anuleze alegerile din 2018, în urma cărora Recep Erdogan a fost ales preşedinte, după decizia controversată a instituţiei de a ordona repetarea scrutinului local din Istanbul.

Autorităţile din Ungaria au forţat 11 azilanţi afgani să traverseze înapoi în Serbia în cursul nopţii – organizaţie pentru drepturile omului

Autorităţile ungare au forţat 11 cetăţeni afgani să traverseze frontiera în Serbia, în cursul nopţii, după ce solicitările de azil le-au fost respinse, susţin reprezentanţii Comitetului Helsinki din Ungaria, o organizaţie neguvernamentală pentru protecţia drepturilor omului.

RĂSTURNARE incredibilă de scor la Liga Campionilor: Tottenham s-a calificat în FINALĂ, după o REVENIRE spectaculoasă | VIDEO

Tottenham Hotspur s-a calificat în finala Ligii Campionior, după ce s-a impus cu 3-2 (3-3, la general), pe terenul lui Ajax Amsterdam. Partida a oferit o răsturnare de scor incredibilă, asemănătoare celei din dubla Liverpool - Barcelona.

Coreea de Nord, în replică la criticile privind exerciţiul balistic nord-coreean, condamnă testul cu o rachetă intercontinentală efectuat recent de SUA

Regimul de la Phenian, în replică la criticile privind recentul exerciţiul nord-coreean de trageri cu rachete, afirmă că un test balistic american cu o rachetă intercontinentală, efectuat săptămâna trecută în zona centrală a Pacificului, reprezintă o ameninţare la adresa sa, potrivit agenţiei KCNA.

Vremea se încălzeşte. Prognoza METEO pentru următoarele trei zile

Vremea va fi instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai accentuate în sud-estul şi vestul ţării, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -3 grade în estul Transilvaniei şi 9 grade pe litoral., informează ANM.

Ziua Europei 2019, marcată printr-un summit la Sibiu, într-un moment critic pentru UE

Ziua Europei, dedicată păcii şi unităţii europene, celebrată anual pe data de 9 mai, este marcată anul acesta prin summitul informal al Consiliului European de la Sibiu, ocazie cu care liderii europeni vor discuta despre viitorul Uniunii Europene.

Puterile europene avertizează Iranul că vor exista consecinţe serioase dacă încalcă condiţiile Acordului atomic

Marea Britanie, Franţa şi Germania au avertizat, miercuri, Iranul că vor exista consecinţe serioase dacă încalcă condiţiile Acordului atomic, după ce preşedintele iranian Hassan Rouhani a acordat marilor puteri un termen limită de 60 de zile pentru ca acestea să elimine sancţiunile economice.

Iohannis: Trebuie să îi suportăm pe unii politicieni care, poate cu scopul de a-şi curăţa dosarele, au pus în dificultate întreaga justiţie

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, pentru TVR, că românii îşi doresc să facă parte din Uniunea Europeană, iar mesajul de la summit va fi unul de unitate, în ciuda faptului că există politicieni care au ca singur scop să îşi rezolve problemele din justiţie şi au un mesaj anti-european.

Carmen Dan, critici acide la adresa lui Iohannis: Azi am văzut toţi cum domnul preşedinte s-a spălat pe mâini de subiectul Schengen

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, îl critică în termeni duri pe preşedintele Klaus Iohannis căruia premierul i-a cerut să solicite aderarea la spaţiul Schengen la summit-ul de la Sibiu, acuzând că s-a "spălat pe mâini" de acest subiect.

Alţi doi copii, diagnosticaţi cu stafilococ auriu/ Ministrul Sănătăţii: „Diagnosticul în aceste cazuri e acelaşi, provenienţa nu o ştim încă”

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a precizat miercuri, pentru MEDIAFAX, că încă doi copii au fost diagnosticaţi cu stafilococ auriu. Potrivit acesteia, provenienţa bacteriei nu este încă cunoscută.

Ana Birchall, despre extrădarea lui Radu Mazăre: Aşteptăm documentele de la instanţa de judecată

Ministrul interimar al Justiţiei, Ana Birchall, a declarat, miercuri seară, că instituţia pe care o conduce poate demara procedura de extrădare a lui Radu Mazăre din Madagascar doar după ce instanţa competentă va dispune o asemenea decizie şi va remite documentele.

Procurorii schimbă încadrarea juridică pentru bătrânul care a lăsat însărcinată o fată de 13 ani

Procurorii au schimbat încadrarea juridică din act sexual cu minor în viol pentru bărbatul de 63 de ani din judeţul Gorj, acuzat că a lăsat însărcinată o fată de 13 ani. Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Iohannis, la Sibiu: Sunt perfect de acord cu votul la 16 ani

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că este "perfect de acord" cu acordarea dreptului de vot cetăţenilor de 16 ani, afirmând însă că până la acea vârstă trebuie o educaţie privind democraţia, ”pentru a nu fi în situaţia în care la 18 ani votăm şi la 38 de ani învăţăm despre alegeri”.

Marius Tucă Show (Partea I) | Dr. Mihaela Bilic: Micul dejun e un moft. Cu două ciorbe pe zi slăbeşti văzând cu ochii/ A început să-mi fie frică de salate

Medicul nutriţionist Mihaela Bilic răstoarnă mitul celor trei mese pe zi şi suţine că omul modern ar trebui mănânce doar o dată pe zi, pledeză pentru un singur fel de mâncare la o masă şi revenirea la consumul de carne de porc şi mâncărurile gătite acasă, precum ciorbele şi tocăniţele.

A fost anunţat OFICIAL numele noului bebeluş regal/ Fiul prinţului Harry i-a fost prezentat Reginei Elisabeta

Bebeluşul ducesei Meghan de Sussex şi al prinţului Harry, un băieţel care s-a născut luni dimineaţă, a primit numele de Archie Harrison Mountbatten-Windsor, arată un anunţ publicat miercuri pe contul de Instagram al cuplului, după ce copilul a fost prezentat Reginei Elisabeta.

INCIDENT AVIATIC în Prahova: Avion avariat pe aerodromul de la Strejnic

Un incident aviatic s-a înregistrat, miercuri, pe aerodromul de la Strejnic, judeţul Prahova, unde un avion a fost avariat în timpul unei lecţii de zbor. La decolare, pilotul cursant a atins cu aripa avionului solul.

PSD, replică dură pentru Iohannis: Ratează şansa de a fi decent în faţa liderilor europeni prezenţi la Sibiu/ Atacă „gratuit şi nejustificat” Guvernul

Social-democraţii îl acuză pe preşedintele Klaus Iohannis că ”a ratat şansa de a fi decent în faţa liderilor europeni prezenţi la summitul de la Sibiu”, atacând ”gratuit şi nejustificat” guvernul ţării sale şi partidul de guvernământ în avanpremiera unui eveniment de rezonanţă europeană.

Summitul de la Sibiu | Dialog Iohannis – Juncker. Nu sunt mulţumit de ce se întâmplă în România. Iohannis: Suntem doi

Preşedintele Klaus Iohannis a spus, miercuri, în cadrul unei întâlniri cu tineri europeni, că nu e mulţumit de anumite lucruri din UE. În replică, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a spus că nici el nu e mulţumit de ce se întâmplă în România.

Donald Trump invocă privilegiul prezidenţial pentru a BLOCA cererile Congresului privind ancheta Mueller

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a activat privilegiul prezidenţial pentru a bloca solicitările adresate de Congres Departamentului Justiţiei în privinţa raportului Comisiei Robert Mueller, care a anchetat cazul ingerinţelor electorale ruse.

Cancelarul Austriei va propune la Summitul de la Sibiu reformarea UE prin modificarea Tratatului Lisabona/ Sebastian Kurz cere măsuri mai stricte pentru protejarea statului de drept

Cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, va propune la summitul Consiliului European de la Sibiu, reformarea Uniunii Europene prin modificarea Tratatului Lisabona, liderul de la Viena pledând pentru introducerea unor reglementări europene mai stricte, inclusiv pentru protejarea statului de drept.

Reţinerea lui Radu Mazăre în Madagascar: Fostul primar al Constanţei era cu o tânără din Constanţa atunci când a fost prins/ Poliţia a sesizat Curtea de Apel pentru extrădare

Poliţia Română a sesizat Curtea de Apel Bucureşti cu privire la arestarea lui Radu Mazăre, în Madagascar, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare. Curtea de Apel analizează dacă sunt întrunite condiţiile extrădării.

Viktor Orban, atac la PPE: FIDESZ nu îşi poate lega destinul de un partid care este pro-migraţie/ Ajutorul trebuie dus acolo unde problema există

Premierul Ungariei, Orban Viktor, a declarat, la Cluj, că formaţiunea politică pe care o conduce, FIDESZ, nu îşi poate lega destinul de un partid, PPE, care este pro-migraţie, şi care se pregăteşte să încheie un acord strategic cu formaţiunile de stânga din PE care sprijină acest fenomen.

Liderul PPE, despre rămânerea partidului lui Viktor Orban în familia europeană: Mă doare în cot

Liderul PPE, Joseph Daul, a declarat, miercuri, la Sibiu, că dacă lucrurile rămân ca până acum, formaţiunea condusă de Viktor Orban va fi exclusă din familia europeană sau partidul va părăsi singur PPE. „Mă doare în cot dacă rămâne sau nu în acest partid”, a spus Daul.

Simona Halep o va întâlni pe Ashleigh Barty, în sferturile turneului de la Madrid: Pot să spun că meciul de la dublu m-a trezit puţin

Simona Halep (27 de ani, 3 WTA) o va întâlni pe Ashleigh Barty (23 de ani, 9 WTA), în sferturile de finală ale turneului Premier Mandatory de la Madrid.

MONITORUL APĂRĂRII | Statele Unite ameninţă cu sancţiuni companiile din UE care continuă tranzacţiile cu Iranul: „Nu este nicio surpriză”

Administraţia Donald Trump a avertizat, miercuri, că va impune sancţiuni asupra companiilor din cadrul Uniunii Europene care vor continua tranzacţiile cu Iranul.

Cazinoul din Constanţa va fi reabilitat. Cum va arăta – GALERIE FOTO

Guvernul a adoptat, miercuri, o hotărâre privind indicatorii tehnico-economici pentru consolidarea şi restaurarea cazinoului din Constanţa, a anunţat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Nelu Barbu. Valoarea proiectului este de aproximativ 112 milioane lei, iar termenul de execuţie este de 30 luni.

Călătorie fatală spre un arhipelag exotic: Fostul soţ al unui fotomodel brazilian, acuzat de omor prin imprudenţă după înecarea femeii

Jorge Sestini, soţul fotomodelului brazilian Caroline Bittencourt, a fost pus sub acuzare pentru omor prin imprudenţă în cazul morţii partenerei sale prin înec, relatează People.

Gest neobişnuit: 15 oi, înscrise simbolic la o şcoală din Franţa, pentru a se evita închiderea unei clase | VIDEO

Decizie neobişnuită în Franţa. Părinţii unor elevi dintr-un sat francez au înscris simbolic, marţi, 15 oi la şcoala primară din Crets en Belledonne, pentru a evita închiderea claselor din cauza numărului insuficient de şcolari, relatează The Guardian.