Știrile zilei

ALERTĂ la Braşov: O ursoaică şi trei pui au ajuns pe o arteră intens circulată, în apropierea unui magazin

O ursoaică şi trei pui au ajuns, marţi dimineaţa, pe o arteră intens circulată din Braşov, mai mulţi oameni urcând într-un autobuz, care trecea prin zonă, de teamă că animalele sălbatice i-ar putea ataca, transmite corespondentul MEDIAFAX.

SCANDALUL Paradise Papers: Evaziune, corupţie, sclavie, violenţă/ Când multinaţionalele sunt răspunzătoare în faţa acţionarilor, nu în faţa societăţii

Paradise Papers este nou scandal care zguduie liniştea companiilor, politicienilor şi figurilor publice care-şi protejează averile în paradisuri fiscale. Documentele fac referire, printre altele, la Apple, Nike, Facebook, Uber, Twitter, Whirlpool, Allianz, Deutsche Bank, Deutsche Post etc. Unele estimări arată că 80% din averile offshore sunt ale 0,1% din cele mai bogate familii ale lumii.

Igor Dodon mizează pe susţinerea Italiei pentru obţinerea unui acord în privinţa Transnistriei

Preşedintele moldovean Igor Dodon a declarat marţi că mizează pe susţinerea Italiei pentru obţinerea unui acord în privinţa situaţiei regiunii Transnistria, în cadrul discuţiilor în formatul 5+2, odată cu preluarea preşedinţiei OSCE de către Italia în 2018, relatează site-ul agenţiei Tass.

COD GALBEN de ceaţă până la ora 10.00. Ce judeţe sunt afectate

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi dimineaţă, avertizări cod galben de ceaţă pentru judeţele Teleorman şi Harghita. Din cauza reducerii vizibilităţii, se circulă cu dificultate pe mai multe artere.

Secretarul american al Comerţului afirmă că este vital ca acordul de Brexit să fie favorabil SUA

Ross Wilbur, secretarul american al Comerţului, a declarat, luni, că este vital ca orice acord de Brexit între Uniunea Europeană şi Marea Britanie să fie în favoarea intereselor comerciale ale Statelor Unite, informează site-ul agenţiei de ştiri Reuters.

Ministerul Sănătăţii va demara în 2018 primul program pilot de depistare a cancerului la sân

Ministerul Sănătăţii anunţă că la începutul anului viitor va începe primul program de depistare precoce a cancerului la sân, care se va derula pe o perioadă de cinci ani şi prin care peste 30.000 de femei vor fi testate în acest scop, costul acestuia fiind de 21 de milioane de euro.

Japonia anunţă noi sancţiuni împotriva Coreei de Nord

Japonia va impune noi sancţiuni împotriva Coreei de Nord, ca reacţie la ameninţarea pe care o reprezintă dezvoltarea programelor balistice şi nucleare ale regimului de la Phenian, a anunţat marţi un oficial japonez, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Beijing cere Franţei să protejeze cetăţenii chinezi după ce un grup de turişti a fost jefuit

Ministerul de Externe de la Beijing a cerut autorităţilor franceze să adopte măsuri mai eficiente cu scopul asigurării siguranţei cetăţenilor chinezi, după ce 40 de turişti au fost jefuiţi recent în apropiere de Paris, informează site-ul agenţiei de ştiri Reuters.

Individul care a comis atacul din Texas nu avea dreptul să deţină arme

Forţele Aeriene din SUA nu au informat FBI cu privire la condamnarea pentru violenţe conjugale a lui Devin Patrick Kelley, bărbatul care a comis atacul dintr-o biserică din statul american Texas, în urma căruia au murit 26 de persoane, relatează CNN.

Opt ruşi au fost răniţi în urma unei explozii în Siria

Ministerul rus al Apărării a anunţat, luni, că patru jurnalişti şi cinci militari au fost răniţi în urma unei explozii efectuate de teroriştii din Siria, adăugând că toţi cei răniţi se află într-o stare stabilă, relatează site-ul agenţiei Tass.

Jean-Claude Juncker: Guvernul spaniol a respectat statul de drept prin măsurile luate împotriva foştilor lideri ai Cataloniei

Jean-Claude Junker, preşedintele Comisiei Europene, a declarat, luni, că Guvernul spaniol nu a încălcat normele statului de drept prin măsurile luate împotriva foştilor lideri ai regiunii Catalonia, adăugând că situaţia din regiunea catalană este o problemă internă a Spaniei, relatează Politico.eu.

Partidul lui Igor Dodon, pe primul loc în preferinţele cetăţenilor Republicii Moldova- Sondaj

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), formaţiunea care l-a propulsat pe Igor Dodon în funcţia de preşedinte, se clasează pe primul loc în preferinţele cetăţenilor moldoveni, cu un an înaintea alegerilor parlamentare, arată datele unui sondaj efectuat la comanda Timpul.md.

SUA au reluat serviciul de acordare a vizelor în Turcia, pe fondul tensiunilor diplomatice dintre cele două state

Ambasada SUA din Turcia a anunţat, luni, că a reluat ”la capacitate redusă” activitatea de procesare a vizelor de la misiunile sale din Turcia, ca parte a efortului de a reduce disputele diplomatice dintre cele două state, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Donald Trump: Japonia va avea capacitatea de a intercepta rachetele nord-coreene

Donald Trump, preşedintele SUA, a declarat, luni, că Japonia va avea capacitatea de a intercepta rachetele balistice lansate de Coreea de Nord datorită tehnicii militare pe care o va achiziţiona din Statele Unite, informează BBC News Online.

Gabriela Firea: Oamenii politici care clamează atât de mult legalitatea au participat la o manifestare ilegală

Primarul Capitalei a declarat, luni, că oamenii politici au participat la o manifestare ilegală, făcând referire la faptul că la protestul care a avut loc duminică au participat şi reprezentanţi ai PNL, precum şi fostul premier Dacian Cioloş şi fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

Procurorul Mihaiela Iorga susţine că prin sesizarea care o vizează, făcută de şefa DNA, Kovesi recunoaşte imixtiunea

Procurorul Mihaiela Moraru-Iorga a depus un memoriu la CSM, care conţine o analiză a modului de lucru al conducerii DNA, magistratul susţinând că prin sesizarea care o vizează, depusă de Kovesi la Inspecţia Judiciară, şefa DNA recunoaşte implicarea în dosare.

Incident armat la sediul Partidului Socialist grec, în centrul oraşului Atena

Doi indivizi au tras focuri de armă, luni seară, spre sediul Partidului Socialist din Grecia, situat în centrul oraşului Atena, dar nicio persoană nu a fost rănită, anunţă poliţia, potrivit site-ului publicaţiei Kathimerini.

Mai mulţi urşi care se plimbau printre blocuri, în Buşteni, goniţi de jandarmi cu ajutorul sirenelor de pe autospeciale / 12 intervenţii în ultima săptămână

Jandarmii prahoveni au fost solicitaţi, luni seară, să alunge o ursoaică cu trei pui care au ajuns pe o stradă din Buşteni. Alţi urşi au fost alungaţi cu puţin timp înainte din cartierul Cezar Petrescu. Într-o săptămână au fost 12 astfel de intervenţii, transmite corespondentul Mediafax.

Destrămarea UE şi posibile conflicte în Europa, printre scenariile de risc evocate de armata germană

Specialiştii armatei Germaniei analizează o serie de scenarii de risc pentru următoarele decenii, inclusiv destrămarea Uniunii Europene şi ajungerea la o situaţie de "confruntări multipolare", chiar şi între ţările vest şi est-europene, arată documente citate de revista Der Spiegel.

Oficial britanic: Irlanda de Nord nu va putea menţine deloc apartenenţa la structuri UE post-Brexit

Irlanda de Nord, teritoriu britanic, nu va putea sub nicio formă să rămână în piaţa unică europeană sau în uniunea vamală comunitară după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, afirmă un membru al Guvernului Theresa May.

UE analizează posibilitatea elaborării unei liste a zonelor considerate paradisuri fiscale

Reprezentanţii statelor Uniunii Europene vor discuta, marţi, despre elaborarea unei liste a zonelor considerate paradisuri fiscale, în eforturile de combatere a evaziunii fiscale după dezvăluiri privind deţinerea de către persoane a unor active în diverse regiuni din lume, relatează agenţia Reuters.

Cercetările în dosarul CNAS, extinse: Două din cele 16 persoane reţinute de procurori, arestate preventiv / DNA: Ar fi încercat să influenţeze martori

Cercetările în dosarul privind frauda de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate au fost extinse. Procurorii DNA anunţă că au reţinut 16 persoane în dosarul CNAS, reprezentanţi ai firmelor de îngrijire la domiciliu, un medic şi un avocat, fiind acuzate de înşelăciune privind decontarea ilegală a unor servicii medicale, dar şi că ar fi încercat să ascundă probe şi să influenţeze martori.

Cel de-al treilea deţinut eliberat din greşeală din Penitenciarul Giurgiu a fost prins

Cel de-al treilea deţinut eliberat din greşeală din Penitenciarul Giurgiu a fost prins, au declarat luni seară, pentru Mediafax, reprezentanţii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).

Un dosar de abuz în serviciu, în care este vizat Adriean Videanu, redeschis pentru a doua oară

Tribunalul Bucureşti a decis, luni, redeschiderea şi trimiterea către Parchetul General a dosarului în care fostul primar al Capitalei, Adriean Videanu, este acuzat de abuz în serviciu. Decizia instanţei este definitivă.

Iohannis, un nou atac la Guvern: Este total inoportun ca măsurile fiscale să fie implementate de la 1 ianuarie 2018. Este nevoie de o amânare semnificativă

Klaus Iohannis a declarat, luni, că implementarea măsurilor fiscale preconizate de către Guvern începând cu 1 ianuarie este ”total inoportună”, preşedintele susţinând că este nevoie de evaluări şi simulări ale impactului, motiv pentru care este nevoie de ”o amânare semnificativă”.

Lucrări urgente la poarta de intrare în Timişoara, identică cu cea prăbuşită care a omorât un om

Poarta de intrare în Timişoara, de pe Calea Aradului, identică cu cea de pe Calea Lugojului care s-a prăbuşit în timpul furtunii puternice din 17 septembrie, strivind un om, trebuie adusă, în două zile, la starea dinaintea efectuării lucrărilor de modernizare, pentru a fi evitat orice pericol.

Preşedintele Curţii de Justiţie a UE, despre abuzul în serviciu: În principiu, nu ar trebui să depindă de pagube / Lenaerts, despre proteste: E normal ca o reformă juridică să fie contestată de populaţie

Preşedintele Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Koen Lenaerts, a declarat luni că o infracţiune, precum cea de abuz în serviciu, nu ar trebui să depindă de valoarea prejudiciului, întrucât există fapte ce nu provoacă pagube, dar sunt considerate penale.

Senatul a aprobat proiectul de lege pentru scutirea de taxe a cazinourilor de pe insule şi grinduri

Senatul a aprobat, luni, propunerea legislativă iniţiată de senatorul PSD Şerban Nicolae care vizează scutirea de taxe şi impozite pentru unităţile de turism, alimentaţie publică şi cazinouri construite pe insule şi grinduri, inclusiv în Rezervaţia Biosfera Delta Dunării.

Senatul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului de Finanţe, Ionuţ Mişa

Plenul Senatului a respins luni moţiunea simplă a PNL „'Finanţista' ministrului Mişa, un film prost despre faliment, cu acces gratuit”, cu 68 de voturi împotrivă, opt abţineri şi 33 de voturi favorabile.

Ar putea fi cea mai mare tranzacţie din industria electronicelor: Broadcom a oferit 105 miliarde dolari pentru achiziţia Qualcomm

Broadcom, o companie de semiconductoare din Statele Unite, a oferit 105 miliarde de dolari pentru Qualcomm, firmă de semiconductoare şi echipamente de telecomunicaţii. Achiziţia ar putea fi cea mai mare din industria electronicelor, potrivit Bloomberg.

Trump: Perioada „răbdării strategice” faţă de Coreea de Nord s-a încheiat

Donald Trump a estimat luni că perioada "răbdării strategice" faţă de Coreea de Nord s-a încheiat, informează site-ul ziarului francez Le Figaro.

Cea mai tânără femeie primar, fostă realizatoare MTV, invită turiştii în minivacanţă de 1 Decembrie în comuna unde este primar – FOTO

Minivacanţă de 1 Decembrie în casele localnicilor din Petici, cu preparate tradiţionale şi colindele dubaşilor din Roşia Nouă, este campania inedită de promovare a zonei organizată de Irina Onescu, fost realizator MTV, în prezent primar în comuna din judeţul Arad, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Anchete la Bistriţa, unde o învăţătoare este acuzată că loveşte şi terorizează 16 elevi, unul ajungând la spital / Copiii refuză să mai intre la ore

Sunt anchete la şcoala din Piatra Fântânele, din judeţul Bistriţa-Năsăud, după ce o învăţătoare a fost acuzată că a agresat fizic şi verbal 16 elevi, unul ajungând la spital. Copiii refuză de mai bine de două săptămâni să mai meargă la cursuri, transmite corespondentul Mediafax.

Suspansul a fost eliminat de ministrul Finanţelor Ionuţ Mişa: PSD nu renunţă la modificările la Codul Fiscal/ „Transferul contribuţiilor nu va avea niciun efect negativ asupra Legii salarizării”

Ministrul de Finanţe, Ionuţ Mişa, a declarat, luni, că a discutat cu premierul şi au convenit ca proiectul de OUG privind Codul Fiscal să fie dezbătut în şedinţa de Guvern de miercuri, Mişa precizând totodată că măsurile preconizate nu vor avea efecte asupra Legii salarizării.

Arabia Saudită anunţă că nu va tolera niciun atac asupra securităţii sale / Iranul neagă implicarea în lansarea unei rachete spre Riyad

Arabia Saudită a avertizat luni Iranul că Riyadul nu va tolera niciun fel de atac asupra securităţii sale, după ce tensiunea dintre cele două state a escaladat în urma lansării către Riyad a unei rachete balistice de către rebelii yemeni, aliaţi ai Teheranului, informează Le Figaro.

Cu licitaţia pentru cumpărarea de autobuze blocată, Firea vrea modificarea legii achiziţiilor publice

Primarul Capitalei susţine că legea achiziţiilor publice ar trebui modificată, precizând că, în prezent, contestarea unor licitaţii poate bloca achiziţii utile pentru cetăţeni.

Accident în centrul Capitalei. Un autobuz al liniei 104, implicat. Două persoane au fost rănite

Un accident rutier a avut loc, luni, pe Bulevardul Unirii din Capitală, fiind implicate două maşini şi un autobuz al liniei 104. În urma impactului, un pasager şi şoferul uneia dintre maşinile implicate au fost răniţi, fiind transportaţi la Spitalul Floreasca.

Cât va costa noul Duster. Pentru prima dată un model Dacia poate ajunge la peste 22.000 de euro

Noul SUV produs la Mioveni are un preţ de pornire pe piaţa franceză de 11.990 de euro cu TVA pentru motorul pe benzină de 115 CP, 1,6 litri şi tracţiune faţă. Modelul Essentiel, primul care dispune de aer condiţionat în echiparea de bază, are un preţ de pornire de 13.850 de euro cu TVA, notează ZF.

Formula 1: McLaren a angajat un pilot în vârstă de 17 ani – FOTO

Britanicul Lando Norris, în vârstă de numai 17 ani îl va înlocui pe campionul mondial, Jenson Button, retras în acest an, ca pilot de rezervă şi de teste pentru McLaren în sezonul următor, a anunţat echipa de Formula 1, luni, printr-un comunicat de presă.

EXCLUSIV | Ana Gomes, pentru MEDIAFAX: Abordarea Guvernului Spaniei riscă să amplifice criza din Catalonia

Refuzul Guvernului Spaniei de a accepta un statut special pentru regiunea Catalonia a generat actuala criză separatistă, a declarat, pentru MEDIAFAX, eurodeputata portugheză Ana Gomes, avertizând că recentele decizii ale Madridului riscă să amplifice conflictul.