Știrile zilei

Interpretarea lui Meleşcanu după ce liderul ALDE european a pus condiţii pentru menţinerea partidului lui Tăriceanu

Teodor Meleşcanu a declarat, duminică, că mesajul lui Guy Verhofstadt, care a spus că atâta timp cât ALDE România va susţine aplicarea recomandărilor Comisiei de la Veneţia legate de justiţie atunci va avea un loc în familia ALDE european, a fost foarte direct, realist şi este unul de încurajare.

Meleşcanu, despre situaţia din Austria: Luăm în considerare să ne adresăm Curţii Europene de Justiţie

Ministrul Afacerilor Externe Teodor Meleşcanu a declarat, duminică seară la Digi 24, că indexarea alocaţiilor copiilor nerezidenţi ai muncitorilor din Austria este un caz clar de discriminare, iar Guvernul ia în considerare să se adreseze Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE).

Datele care arată că bucureştenii nu au unde să-şi petreacă timpul liber când sunt în oraş. Ce s-a întâmplat în primele zile din 2019

Bucureştenii au ales să petreacă primele două zile din 2019, zile libere pentru majoritatea salariaţilor, în mallurile din Capitală. Astfel, potrivit reprezentanţilor AFI Cotroceni, unul dintre cele mai mari centre comerciale din Bucureşti, traficul în primele două zile din an a fost cu o treime mai mare faţă de restul zilelor.

Proiectul bugetului de stat ar putea fi făcut public săptămâna viitoare

Proiectul bugetului de stat ar putea fi făcut public săptămâna viitoare şi discutat în Parlament la începutul lunii februarie, după întâlnirile cu partenerii sociali, a declarat duminică la Antena 3 ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici.

După ce măsurile din domeniul bancar au fost adoptate, Teodorovici spune că-l va invita pe Isărescu la o discuţie la Finanţe

Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, a spus, duminică seara, într-o emisiune, că îl va invita pe Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, la minister, pentru o discuţie privind băncile.

Budăi anunţă ce se întâmpla în 2019 cu pensiile şi recalcularea acestora

Ministrul Muncii, Marius Budăi, anunţă că începând cu data de 1 septembrie punctul de pensie va fi de 1.265 lei, precizând că persoanele care nu au avut punctaj la grupe vor avea parte de recalculări la pensie.

Teodorovici: ANAF se va concentra în acest an pe marii contribuabili/ Fiscul va vinde ONLINE, prin situri binecunoscute, bunurile confiscate

ANAF se va concentra în acest an pe marii contribuabili, pe multinaţionale, pentru că trebuie să se ocupe de companiile ce recurg la optimizări fiscale pentru a diminua plăţile de impozite către stat, a declarat duminică la Antena 3 Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor.

Tăriceanu vorbeşte despre o nouă sesizare la CCR „care să îi spună preşedintelui ce să facă”

Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat, duminică la România Tv, că probabil va trebui făcută o nouă sesizare la Curtea Constituţională, din cauza refuzului preşedintelui Klaus Iohannis de a îl revoca pe procurorul general Augustin Lazăr.

Accidente pe pârtie. Băiat de 10 ani, salvat de jandarmii montani, în Harghita

Un băiat de 10 ani, care a căzut, duminică, pe pârtia Veres Virág, din Ciumani, judeţul Harghita, a fost salvat de jandarmii montani, care l-au dus cu un snowmobil până la ambulanţă.

Turneul de tenis de la Sydney. Emoţii pentru Simona Halep care va juca la primul turneu, după trei luni de pauză

Turneul de la Sydney (7-12 ianurie) va fi primul la care Simona Halep participă în 2019, după ce nu s-a prezentat la cel de la Shenzhen, unde ar fi trebuit să-şi apere titlul de anul trecut. Românca va disputa primul meci miercuri, 9 ianuarie, în Australia.

Alegerile prezidenţiale 2019. Tăriceanu avansează teoria unui candidat comun PSD-ALDE împotriva lui Iohannis

Preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu spune că trebuie analizat dacă o candidatură comună PSD ALDE la prezidenţiale nu ar fi mai oportună decât doua candidaturi din partea formaţiunilor, dar susţine că un anunţ va fi făcut după o consultare în partide.

Pe măsură ce se apropie, Brexit-ul pierde din adepţi. Tot mai mulţi britanici doresc să rămână în UE şi cer un nou referendum

Un sondaj de opinie realizat recent de firma YouGov arată că 46% din britanici ar vota ca Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană, faţă de 39% care ar vota pentru ieşire, iar 41% din respondenţi ar fi pentru organizarea unui nou referendum, în timp ce 36% sunt contra, informează postul CNBC.

Tăriceanu îl atacă pe Iohannis şi spune că este pasibil de suspendare: Vrea să dea satisfacţie unei minorităţi radicalizată/ Face o figură proastă în ţară

Preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat că în coaliţia de guvernare se va discuta despre posibile măsuri care pot fi luate în raport cu preşedintele Klaus Iohannis şi a catalogat gesturile preşedintelui ca "fiind o figură proastă în ţară".

Badnjak, ceremonialul din ajunul Crăciunului pe rit vechi. Cum au sărbătorit sârbii din Timişoara

Zeci de sârbi din Timişoara au participat, duminică seara, la “Badnjak”, un ceremonial care constă în aprinderea unui trunchi de stejar în Ajunul Crăciunului pe rit vechi, simbol al unui început de an cu noroc şi sănătate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Franck Ribery, mijlocaşul echipei Bayern, AMENDĂ grea din partea clubului pentru injurii, după ce a mâncat o friptură cu foiţă de aur

După ce a fost criticat pentru că a postat un videoclip cu el însuşi bucurându-se de o friptură scumpă, acoperită cu foiţă de aur, jucătorul francez Franck Ribery a fost amendat şi de către clubul la care joacă, Bayern Munchen.

Imagini incredibile pe un drum european din România. O turmă de oi, scăpată de sub control, la lins sarea de pe asfalt

Zeci de oi au fost filmate, duminică, pe Drumul European 81, din Sălaj, oprite pentru a linge sarea aruncată de drumari pe carosabil. În zonă s-au format coloane de maşini, iar imaginile postate de şoferi pe Facebook au devenit virale.

Decese în Grecia din cauza viscolului şi gerului. Mai multe şosele, închise din cauza ninsorii abundente

Cel puţin trei persoane au decedat, iar transportul public a fost perturbat din cauza viscolului, ninsorii şi gerului care afectează o mare parte din Grecia, informează cotidianul The Independent pe pagina electronică.

Ziua Sfântului Ioan, celebrată pe 7 ianuarie, marchează sfârşitul sărbătorilor de iarnă

Ziua Sfântului Ioan, numit şi "Înaintemergătorul", pentru că a anunţat venirea lui Iisus Hristos, este celebrată pe 7 ianuarie şi marchează sfârşitul sărbătorilor de iarnă.

Max Bălăşescu, fost procuror, despre intervenţiile SRI şi ale superiorilor săi într-un alt dosar: Kovesi îmi transmite că „sunt ca un dalmaţian”

Fostul procuror Max Bălăşescu face noi dezvăluiri, susţinând că într-un dosar a ajuns la legăturile dintre Liviu Negoiţă şi un clan interlop, motiv pentru care SRI i-a retras certificatul ORNISS şi procurorul general de atunci, Laura Codruţa Kovesi, l-a avertizat prin intermediari.

Cutremur cu magnitudinea de 5,5, în vestul Iranului la graniţa cu Irakul. UPDATE: Aproximativ 30 de persoane au fost rănite

Un cutremur de mică adâncime cu magnitudinea de 5,5 s-a produs duminică după-amiază în vestul Iranului, în apropiere de graniţa cu Irakul, anunţă Institutul american de geofizizică (USGS).

Un avion a derapat pe pista unui aeroport din Ucraina. Alte curse au fost anulate

Un avion de pasageri al Turkish Airlines a derapat, duminică dimineaţa, pe pista Aeroportului internaţional Lvov din vestul Ucrainei, însă nimeni nu a fost rănit, dar mai multe zboruri ce trebuiau să decoleze sau să aterizeze aici au înregistrat întârzieri semnificative, informează postul Euronews.

Ce va face PSD după ce preşedintele Iohannis a respins nominalizările Vioricăi Dăncilă pentru două ministere

Florin Iordache a afirmat, pentru MEDIAFAX, că Viorica Dăncilă va anunţa luni decizia luată, după refuzul lui Klaus Iohannis de a îi numi pe Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici, la Dezvoltare, respectiv Transporturi. În opinia deputatului PSD, premierul va fi nevoit să numească miniştri interimari.

A renunţat la tron. Sultanul Muhammad V al Malaysiei a abdicat pe fondul speculaţiilor că s-ar fi căsătorit cu o fostă miss

Sultanul Muhammad V a abdicat duminică pe fondul speculaţiilor că la finalul anului trecut s-ar fi căsătorit cu o rusoaică, fostă câştigătoare a unui concurs de frumuseţe, informează site-ul cotidianului The Straits Times.

Iordache, după ce oficialul german Bernd Fabritius l-a creditat pe Iohannis: Nu cunoaşte, nu înţelege că premierul asigură Preşedinţia Consiliului UE

Deputatul PSD Florin Iordache a declarat, duminică pentru MEDIAFAX, că oficialul german Bernd Fabritius, care a spus că şeful statului ar trebui să stea „în capul mesei” în mandatul României la Preşedinţia Consiliului UE, fie nu cunoaşte sau nu înţelege că Preşedinţia este asigurată de premier.

Taximetrist, tâlhărit de un client după o cursă în afara oraşului. Individul l-a lăsat fără toate bunurile

Un taximetrist a fost tâlhărit, duminică, în Buzău, de un client pe care l-a adus din judeţul Ialomiţa, agresorul reuşind să fure mai multe telefoane mobile şi bani, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cele şapte teme în dispută, aflate pe masa negocierilor comerciale dintre China şi SUA care încep luni

Oficialii din China şi din Statele Unite vor începe discuţii la nivel ministerial în Beijing, în perioada 7-8 ianuarie, despre disputa comercială dintre cele două state, în speranţa de a ajunge la un acord în timpul armistiţiului de 90 de zile stabilit de preşedinţii Donald Trump şi Xi Jinping.

Partidul Alianţa Naţională, o nouă formaţiune pe scena politică în an electoral

Fostul ofiţer al SRI Daniel Dragomir a anunţat, duminică pe Facebook, înfiinţarea Partidului Alianţa Naţională. Acesta a precizat că formaţiunea este una care îşi fondează ideologia pe principii conservatoare şi patriotice.

ANM, prognoza meteo. Atenţionare de vreme rece pentru două zile. Temperaturile vor coborî la -16 grade Celsius

La începutul săptămânii viitoare vremea va fi rece, iar temperatura maximă va fi între -9 şi 1 grad, anunţă reprezentanţii Administraţiei Naţionale de Meteorologie, precizând că, noaptea de luni spre marţi va fi cea mai rece din săptămâna care urmează. În Capitală, temperatura nu va depăşi 0 grade.

Un alt demnitar PSD, „victimă” în trecut a protestatarilor #rezist, reacţionează: Este inadmisibil. Vom analiza ca să vedem dacă legile sunt prea uşoare

Deputatul PSD Florin Iordache a declarat, pentru MEDIAFAX, în legătură cu protestarul care l-a apostrofat şi urmărit în trafic, duminică, pe Eugen Nicolicea că aceste ieşiri sunt la limita legii şi este inadmisibil „modul în care se jigneşte”.

Florin Cîţu: Bugetul anului 2019 va fi unul de criză. Taxe, suprataxe, accize, supraccize, salarii/indemnizatii inghetate, pensiile taiate etc.

Bugetul anului 2019 va fi unul de criză, marcat de creşterea TVA, de reduceri la educaţie sau de îngheţarea salariilor şi îndemnizaţiilor pentru sectorul bugetar, susţine senatorul liberal Florin Cîţu pe pagina se de Facebook.

Pepe s-a accidentat pe pârtie. Vedeta a căzut cu placa şi şi-a dislocat umărul. Cine i-a acordat primul ajutor

Cântăreţul Pepe a suferit un accident pe o pârtie din Braşov, în urma căruia s-a ales cu umărul dislocat. Vedeta a fost ajutată de un fizioterapeut, care i-a acordat ajutor imediat. Imaginile au fost postate de cei doi pe Facebook şi Instagram.

BOBOTEAZĂ 2019: Procesiune spre faleza Cazinoului, la Constanţa: Trei cruci au fost aruncate în mare. Una, recuperată de un musulman | VIDEO

Peste 10.000 de oameni au participat, duminică, la slujba de Bobotează, oficiată de ÎPS Teodosie, pe faleza Cazinoului din Constanţa, apoi, conform tradiţiei, arhiepiscopul a aruncat trei cruci în mare, ce au fost recuperate de trei bărbaţi, unul dintre ei fiind musulman.

VIDEO – Eugen Nicolicea, apostrofat şi urmărit în trafic de protestatarul #rezist Marian Ceauşescu | VIDEO

Protestatarul Marian Ceauşescu l-a abordat, duminică, pe deputatul PSD Eugen Nicolicea în faţa unui imobil în Bucureşti, în timp ce deputatul urca în maşină, după cum se vede în transmisia video de pe pagina de Facebook a protestatarului. Ulterior, acesta l-a urmărit în trafic pe deputat.

Mitropolitul Clujului, de Bobotează, apel ca românii plecaţi în străinătate să se întoarcă acasă | GALERIE FOTO

Mitropolitul Clujului, ÎPS Andrei Andreicuţ, a făcut un apel la regenerarea satelor româneşti, la slujba de Bobotează, spunând că ar vrea ca românii plecaţi la muncă în străinătate să se întoarcă acasă, astfel încât să se schimbe curentul creat de emigrare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Maria Grapini: În ce vacanţă mai e Iohannis, când amicul său austriac încalcă drepturile copiilor români?

Europarlamentarul Maria Grapini a afirmat că este revoltată de măsura discriminatorie privind indexarea alocaţiilor copiilor nerezidenţi ai muncitorilor din Austria, întrebându-se „în ce vacanţă mai e acum Klaus Iohannis” când cancelarul austriac Sebastian Kurz „încalcă drepturile copiilor români”.

Crucea sfinţită de Bobotează aruncată în Dunăre, la Galaţi: 17 bărbaţi au sărit în apă să o recupereze | GALERIE FOTO, VIDEO

Mii de credincioşi au participat, duminică, la slujba de Bobotează oficiată pe faleza Dunării din Galaţi.Oamenii au primit agheasmă din butoaiele cu apă sfinţită de preoţi, iar la final 17 bărbaţi s-au aruncat în Dunăre pentru a prinde crucea aruncată de ÎPS Casian, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Wall Street Journal: Este Europa pregătită să se apere?/ Eforturile europene pentru autonomie strategică

Intensificarea agresivităţii Rusiei şi scepticismul în legătură cu soliditatea angajamentelor preşedintelui SUA, Donald Trump, privind apărarea Europei au convins ţările europene, în special Franţa şi Germania, de necesitatea unei "autonomii strategice" a UE, comentează The Wall Street Journal.

ALERTĂ în Piteşti, pentru o valiză suspectă descoperită între maşini. Zeci de oameni, evacuaţi

Este alertă în Piteşti, unde o valiză suspectă a fost descoperită, duminică, între două maşini din parcarea unui bloc. Aproape 70 de oameni au fost evacuaţi, iar cei care nu au vrut să plece de acasă au fost sfătuiţi să se îndepărteze de geamuri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Jurnalistul Ion Cristoiu publică relatări istorice despre Armata Roşie/ Realitatea dintre campaniile de presă şi “Davai ceas, davai palton”

Jurnalistul Ion Cristoiu face o radiografie a ceea ce relatările istorice scot la iveală despre comportamentul Armatei Roşii în România, în contextul poziţiei publice a Ambasadei Rusiei care a acuzat o campanie de presă împotriva celor care au eliberat de fascism ţările Europei de Est şi Centrale.

SITUAŢIA DRUMURILOR: Se circulă în condiţii de iarnă în mai multe zone din ţară/ Drumarii au răspândit 12.000 de tone de material antiderapant

În intervalul 05.01.2019, ora 17:00 – 06.01.2019, ora 12:00, drumarii de la CNAIR au acţionat pentru a menţine practicabilă, în condiţii de siguranţă, reţeaua rutieră, cu 1.187 utilaje şi au răspandit aproximativ 11.950 tone material antiderapant, informează compania.