Știrile zilei

#roMânia: Generaţia uitată acasă. Viitorul scris de părinţii care îşi abandonează copiii

O Românie a plecat peste hotare, iar o generaţie a rămas să crească acasă fără părinţi, arată realitatea tristă a ţării de azi, după ce migraţia a devenit un fenomen de necontrolat. Nevoiţi să muncească, mulţi părinţi şi-au lăsat micuţii în grija bunicilor, arată un material din campania #roMânia, a cotidianului Gândul.

Dosare penale şi amenzi pentru suporteri, după meciul FCSB-Dinamo. A fost sancţionat şi organizatorul

În urma meciului de fotbal dintre FCSB şi Dinamo de duminică,Jandarmeria Capitalei a întocmit actele de sesizare a organelor de cercetare penală pentru cinci suporteri acuzaţi de deţinere şi utilizare a obiectelor pirotehnice şi a depusă plângere pentru ultraj. Valoarea totală a amenzilor,4.000 lei.

Bărbatul din Vâlcea, dispărut de 12 ani decedată, a fost găsit teafăr

Bărbatul din Vâlcea dispărut odată cu fetiţa de 12 ani decedată, căutat duminică şi luni, a fost găsit teafăr, într-o pădure. Poliţiştii încearcă să afle cum s-au petrecut faptele, în condiţiile în care salvatorii susţin că bărbatul o ducea pe fetiţa luată de ape în spate.

Un tren a fost evacuat în Germania după descoperirea unui recipient cu o substanţă neidentificată

Autorităţile din Germania au evacuat un tren de mare viteză ce circula în sudul ţării după ce un pasager a descoperit un recipient ce conţinea o substanţă neidentificată, a anunţat Poliţia, potrivit agenţiei de ştiri Dpa.

Donald Trump susţine a avut o relaţie de afaceri „foarte neplăcută şi conflictuală” cu procurorul special Mueller

Preşedintele SUA, Donald Trump, a afirmat că a avut o relaţie de afaceri "foarte neplăcută şi conflictuală" cu Robert Mueller, procurorul special ce coordonează anchetele privind ingerinţele Rusiei în campania electorală, acuzându-l că este în conflict de interese în privinţa acestei anchete.

Cel puţin 24 de persoane au fost rănite în urma unui taifun în Japonia

Un taifun a afectat duminică insula Kyushu din sud-vestul Japoniei, producând rafale puternice de vânt, precipitaţii abundente şi temperaturi ridicate, iar 24 de persoane au fost rănite în urma intemperiilor, informează agenţia Kyodo.

Trump ameninţă cu întreruperea activităţii Administraţiei SUA dacă democraţii refuză să susţină propunerilor sale privind imigraţia

Preşedintele american Donald Trump a ameninţat că ar putea întrerupe activitatea Administraţiei SUA în cazul în care democraţii refuză să voteze în favoarea propunerilor sale privind combaterea imigraţiei, inclusiv construirea unui zid la frontiera cu Mexicul, relatează agenţia The Associated Press.

Directorul New York Times îl îndeamnă pe preşedintele SUA să înceteze cu „retorica tulburătoare anti-presă”/Reacţia lui Trump

Arthur Gregg Sulzberger, directorul publicaţiei The New York Times l-a îndemnat pe preşedintele SUA, Donald Trump, să înceteze cu "retorica profund tulburătoare anti-presă", susţinând că ar putea "conduce la acţiuni violente" împotriva jurnaliştilor, informează postul BBC News.

Bilanţul incendiilor de vegetaţie din zona Atenei a ajuns la 91 de morţi, 25 de persoane dispărute

Cel puţin 91 de persoane au decedat, iar 25 sunt în continuare date dispărute, în urma incendiilor de vegetaţie din regiunea Atenei, a anunţat duminică un purtător de cuvânt al pompierilor, informează cotidianul Ekathimerini.

Trei persoane, dintre care o femeie de 72 de ani, blocate pe Jepii Mici

Salvamontiştii din Buşteni intervin, duminică seară, pentru recuperarea a trei persoane, dintre care o femeie de 72 de ani, care au rămas blocate pe traseul Jepii Mici din munţii Bucegi, fiind epuizate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

FCSB – Dinamo 3-3/ A plouat cu goluri pe Arena Naţională! FCSB a condus de trei ori, dar Dinamo a egalat de fiecare dată

Meciul FCSB-Dinamo s-a terminat cu scorul de 3-3, şi FCSB face primul punct al sezonului în Liga 1, iar Nicolae Dică rămâne neînvins în derby-urile cu Dinamo din postura de antrenor.

Dramă la Vâlcea: Fetiţă de 12 ani luată de ape a murit. O altă persoană, dată dispărută

Fetiţa de 12 ani care a fost luată de apele unui pârâu cu debit crescut, în comuna Lădeşti, judeţul Vâlcea, a murit. ISU Vâlcea precizează că bărbatul dat dispărut nu este tatăl acesteia.

Suporterii veniţi la derby-ul FCSB-Dinamo s-au duelat în scenografii, pe Arena Naţională

Din derby-ul FCSB - Dinamo nu puteau lipsi scenografiile. Ca la fiecare meci direct, cele două galerii au spectacolul lor şi se fac remarcate prin scenografii care fac înconjurul lumii.

Deputatul Andreea Cosma anunţă că luni va depune la Parchet o plângere contra procurorului DNA Lucian Onea

Deputatul Andreea Cosma a anunţat, duminică seară, că luni va depune o plângere la Parchetul General contra procurorului Lucian Onea pentru abuz în serviciu, după ce în spaţiul public au apărut înregistrări cu ea şi Vlad Cosma, cei doi fraţi apărând că dau declaraţii în biroul lui Onea de la DNA.

Căutarea directorului APIA Cluj, dispărut de peste o săptămână în lacul Beliş, suspendată

Scafandrii militari de mare adâncime din cadrul Forţelor Navale Române care intervin în căutarea directorului APIA Cluj, dispărut de peste o săptămână în adâncurile lacului Beliş-Fântânele, din judeţul Cluj, au suspendat căutările până luni dimineaţă.

Ministrul de Finanţe a demarat verificări la minister şi la ANAF în cazul casei familiei Iohannis

Ministrul finanţelor publice, Eugen Teodorovici, a declarat, duminică seara, că a dispus verificări la instituţiile din subordine şi la nivelul ANAF pentru a verifica modul în care a fost pusă în aplicare legea în cazul casei familiei Iohannis.

Când a fost ultima dată testată psihologic poliţista din Gorj care şi-a omorât mama şi copilul/ Psiholog: Considerăm că e vorba de o depresie postnatală nediagnosticată

Poliţista din Gorj, care şi-a împuşcat mortal mama după care s-a sinucis, a fost testată psihologic ultima dată în luna mai anul trecut, înainte de a intra în concediu maternal, anunţă Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

A mai rămas o zi pentru depunerea declaraţiei unice: „Sunt multe persoane care nu ştiu dacă trebuie să depună declaraţia şi cum să calculeze impozitul“

Consultanţii fiscali spun că, deşi termenul-li­mită pentru această declaraţie – care poate fi depusă şi online- a fost extins, în practică au fost întâmpinate o serie de probleme, scrie ZF.

Maramureş: Un bărbat şi-a pierdut viaţa, luat de viitură

Un bărbat şi-a pierdut viaţa după ce a fost luat de viitură într-un cartier din Borşa, judeţul Maramureş.

Tânărul filmat în timp ce a tâlhărit o bătrână la Braşov a fost prins

Tânărul filmat când a tâlhărit o bătrână care abia se putea deplasa, în apropierea unor blocuri din zona Griviţei, a fost prins. Atât el, cât şi presupusul complice, ambii minori, se află în custodia Poliţiei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Lelia Munteanu: Jos labele de pe Vasilica!

Vasilica Viorica Dăncilă e inepuizabilă. Guvernul României s-a transformat, cu Vasilica Viorica Dăncilă în frunte, într-un pasionant sitcom. Însă acolo nu e doar comic de situaţie, ci şi, din abundenţă, comic de limbaj şi comic de caracter.

Tăriceanu, după o absenţă de aproape două săptămâni: Zvonul că am negociat cu Blaga şi Ponta e un fake news

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, scrie pe Facebook că se duce o campanie de informaţii false legat de coaliţia de guvernare şi neagă orice negociere cu Vasile Blaga si cu Victor Ponta sau destrămarea coaliţiei de guvernare.

Cele mai vânate facultăţi ale Universităţii din Bucureşti. Afacerile, informatica şi limbile străine au fost în centrul atenţiei la admiterile din 2018

Din aproximativ 20.000 de studenţi care au încercat să obţină unul dintre cele circa 4.250 de locuri bugetate din cadrul Universităţii din Bucureşti, 15% au ales Facultatea de Matematică şi Informatică, scrie Ziarul Financiar.

CAZ ŞOCANT la Târgu-Jiu: O poliţistă şi-a împuşcat MORTAL mama şi l-a rănit pe bebeluşul său de şase luni, după care s-a sinucis/ Copilul a murit la spital

O poliţistă din Târgu-Jiu şi-a împuşcat mortal mama, apoi s-a sinucis, în localitatea Băleşti din judeţul Gorj. Şi fiul poliţistei, de numai şase luni, a fost împuşcat, fiind rănit şi internat la spital. Ulterior, copilul a decedat.

VIOLENŢE în apropiere de Arena Naţională: Suporteri, duşi la audieri după ce au aprins torţe. Un jandarm a fost lovit

Trei suporteri au fost duşi la audieri la Secţia 9 de Poliţie, duminică seara, după ce au devenit violenţi şi au lovit un jandarm, în apropiere de Arena Naţională, acolo unde urmează să aibă loc meciul F.C. FCSB şi F.C. Dinamo 1948 Bucuresti.

PROTESTE de amploare în Rusia: Mii de persoane au ieşit în stradă pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de majorarea vârstei de pensionare | VIDEO

Mii de ruşi au participat, duminică, la proteste împotriva propunerii Guvernului de a majora vârsta de pensionare de la 60 la 65 pentru bărbaţi şi de la 55 la 63 pentru femei, relatează site-ul agenţiei Reuters şi postul BBC.

ALETĂ emisă de hidrologi: Noi avertizări de COD PORTOCALIU şi COD GALBEN de inundaţii

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, duminică, noi avertizări cod portocaliu şi galben de inundaţii. Sunt vizate râuri din judeţele Harghita, Covasna, Braşov şi Sibiu. Hidrologii arată că până luni la 2.00, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante […]

PROTEST în Bucureşti faţă de Codul Administrativ: „În acest fel limba maghiară devine oficială”/ Marş spre Universitate şi apoi la Palatul Cotroceni | FOTO, VIDEO

Aproximativ 200 de persoane s-au strâns în Piaţa Constituţiei, pentru a protesta faţă de adoptarea, în Parlament, a Codului Administrativ, implicit a prevederii privind desfiinţarea pragului de 20% pentru folosirea limbii materne în administraţia publică.

DEZASTRU în Alba, după o ploaie torenţială. O maşină, aproape acoperită de ape/ COD GALBEN de ploi şi vijelii în 14 judeţe, până luni seara | FOTO

Mai multe străzi şi trotuare din oraşul Cugir, judeţul Alba, au fost inundate duminică, după o ploaie torenţială, sistemele de canalizare fiind depăşite de volumul mare de precipitaţii. O maşină parcată este aproape acoperită de ape, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Mesajul primarului din Alba Iulia, după noua gafă a premierului: Doamna merită o pauză. Mare

Primarul din Alba Iulia, Mircea Hava, a scris pe Facebook, după noua gafă a premierului Viorica Dăncilă, că ”doamna merită o pauză”, iar în invitaţia pe care o va trimite de 1 Decembrie, ”din protocol, nu din convingere”, va ataşa coordonate GPS, să un se piardă la Blaj.

Un detaliu nou în ancheta privind atacul cu neurotoxină din Marea Britanie. Un vehicul cu numere româneşti a fost observat lângă locuinţa lui Skripal înainte de atac

Un mercedes cu numere de înmatriculare în România a fost văzut de mai multe ori în apropierea locuinţei fostului spion rus Serghei Skripal, cu o săptămână înainte de atacul neurotoxic ce l-a vizat pe acesta şi pe fiica sa, Iulia, relatează Daily Mail.

Steag negru, ARBORAT la Primăria Sfântu Gheorghe de Ziua Imnului | Prefect Covasna: Putea fi luat de aseară pentru evitarea interpretărilor/ Lider UDMR: O coincidenţă nefericită

Un steag negru a fost arborat la Primăria Sfântu Gheorghe de Ziua Imnului, imaginile fiind făcute publice de Alexandru Cumpănaşu, preşedintele Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României. Poliţia locală anunţă că nu a fost făcută vreo sesizare în acest sens.

Sondaj: Majoritatea ruşilor nu cred că astronauţii americani au ajuns pe Lună

Peste jumătate din ruşi pun la îndoială faptul că astronauţii americani au ajuns pe Lună şi consideră că autorităţile din Statele Unite şi NASA ajută la fabricarea dovezilor privind aselenizarea, relatează site-ul agenţiei Russia Today.

Accident grav în Ialomiţa, primul bilanţ indică 2 morţi şi 4 răniţi

Două persoane au murit şi patru au fost rănite după ce două maşini s-au ciocnit pe DN 2 (E85), la ieşirea din Urziceni, judeţul Ialomiţa.

Apă de 15 cm, acumulată pe un drum naţional, după o ploaie torenţială. Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate

Circulaţia rutieră pe DN10, în zona comunei Berca, judeţul Buzău, se desfăşoară cu dificultate din cauza apei acumulate pe şosea. Apa măsoară pe şosea aproximativ 15 centimetri.

ALERTĂ la Braşov: Poliţia caută un tânăr filmat în timp ce tâlhărea o bătrână care abia se putea deplasa | VIDEO

Poliţia din Braşov este în căutarea unui tânăr care, duminică, a tâlhărit o bătrână care abia se putea deplasa, în apropierea unor blocuri din zona Griviţei. Camerele de supraveghere au surprins momentul, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Vladimir Putin: Marina rusă va achiziţiona 26 de nave de război şi alte ambarcaţiuni, patru dintre ele fiind echipate cu RACHETE de croazieră Kalibr

Marina militară rusă va achiziţiona, anul acesta, 26 de nave de război şi alte ambarcaţiuni, patru dintre ele fiind echipate cu rachete de croazieră Kalibr, a informat duminică preşedintele rus Vladimir Putin, relatează site-ul agenţiei Tass.

Ziua Imnului: Momentul emoţionant de la Roland Garros când mulţimea a cântat ”Deşteaptă-te române” | VIDEO

Ministerul Apărării Naţionale a marcat Ziua Imnului, pe Facebook, postând un video de la Roland Garros, atunci când publicul a cântat ”Deşteaptă-te române". Postarea este însoţită şi de declaraţia Simonei Halep: "mi-au spus că nu s-a întâmplat în istoria Roland Garros-ului aşa ceva".

Ministrul italian de Interne acuză UE că încearcă să îndepărteze Marea Britanie de Brexit

Ministrul italian de Interne, Matteo Salvini, a acuzat Uniunea Europeană că încearcă să îndepărteze Marea Britanie de Brexit, pentru care cetăţenii săi au votat, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Aproximativ 24 de milioane de locuri de muncă ar putea fi create datorită economiei verzi

Un total de 24 de milioane de locuri de muncă ar putea fi create până în 2030 în situaţia în care vor fi implementate politicile corecte către dezvoltarea unei economii verzi, se arată într-un raport conceput de Organizaţia Internaţională a Muncii (ILO).