Știrile zilei

Meleşcanu, la „Black Sea and Balkans Security Forum”: NATO, piatra de temelie a oricărei arhitecturi

Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat sâmbătă, în cadrul conferinţei “Black Sea and Balkans Security Forum", desfăşurate la Constanţa, că pentru România, atunci când discutăm de securitatea Mării Negre şi a Balcanilor, NATO rămâne piatra de temelie.

Cum a arătat ULTIMA zi în funcţia de lider politic a lui Traian Băsescu – FOTO

Traian Băsescu s-a retras din conducerea PMP pentru a lăsa loc unei garnituri mai tinere de politicieni, după cum a susţinut fostul şef al statului. El a ţinut să precizeze că este ultima zi într-o funcţie executivă, el având de acum înainte doar un rol simbolic, de reprezentare, în acest sens primind titlul de preşedinte onorific al PMP. Într-o dispută cu deputatul PMP Robert Turcescu, Băsescu a ţinut să menţioneze că el nu vrea să se târâie prin partid ca Ion Iliescu sau să rămână cel mai bătrân lider de partid, rol pe care-l va juca de acum înainte Călin Popescu Tăriceanu.

Teoria unui lider PSD cu privire la nominalizarea surpriză de la SIE: Vlase nu e Maior. Maior a fost băiatul lui tăticu, Vlase e un PSD-ist vechi

Codrin Ştefănescu, secretarul general adjunct PSD, a declarat, pentru MEDIAFAX, că nu se poate face o comparaţie între numirea lui George Maior la SRI şi nominalizarea lui Gabriel Vlase la SIE, acesta din urmă fiind cel care a condus multe şedinţe de plen pe legile Justiţiei.

Contre dure între Traian Băsescu şi Robert Turcescu, la congresul PMP. Fostul ziarist: Mă aşteptam să rămâneţi preşedinte. Băsescu: Să ajung ca Iliescu să mă târâi prin partid?

La Congresul PMP de sâmbătă a fost o dispută între Robert Turcescu şi Traian Băsescu. Deputatul PMP s-a arătat supărat că acesta nu a rămas preşedinte până după alegerile europarlamentar, în timp ce Băsescu i-a reproşat dispreţul pentru unirea României cu Republica Moldova.

Simona Halep, schimbare INCREDIBILĂ de look. Cum arată acum cea mai bună jucătoare de tenis din lume. FOTO

Simona Halep a hotărât să-şi facă o schimbare de look, după ce sâmbăta trecută a câştigat pentru prima dată în carieră un turneu de Grand Slam.

„Generaţia de Aur” revine pe teren pentru un meci demonstrativ împotriva legendelor Barcelonei

Generaţia de Aur va disputa un meci demonstrativ împotriva legendelor Barcelonei, sâmbătă, pe Cluj Arena. Interesul pentru această partidă este foarte ridicat în rândul românilor, peste 25.000 de bilete fiind vândute până ieri.

Breşă de securitate: Aproape 6 milioane de carduri au fost afectate, la cel mai mare retailer din Marea Britanie

Compania Dixons Carphone a recunoscut că a fost victima unui atac cibernetic ce a afectat 5,8 milioane de carduri şi datele personale a 1,2 milioane de persoane, potrivit BBC.

Colin Delany, editorialist politic, INTERVIU pentru Mediafax: Tindem să credem în fake news pentru că ne reconfirmă prejudecăţile/ Ce spune despre deep state sau „statul paralel”

Editorialistul politic american Colin Delany a vorbit, într-un interviu acordat MEDIAFAX, despre fake news, spunând că oamenii au tendinţa să creadă că unele ştiri sunt adevărate, pentru că acest lucru le reconfirmă prejudecăţile pe care le au asupra lumii.

Birourile de promovare turistică din străinătate vor fi redeschise

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a declarat, sâmbătă, la Sibiu, că desfiinţarea birourilor de reprezentare turistică din străinătate a fost o greşeală, iar până la sfârşitul anului acestea vor fi reînfiinţate, urmând să apară şi altele noi, printre care trei în China.

Codrin Ştefănescu, în scandalul privind presupuse presiuni asupra unui judecător CCR: Un şantaj. Iohannis ştia

Secretarul general adj. al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că preşedintele Klaus Iohannis este cel care a trimis-o pe Simina Tănăsescu, consilier prezidenţial,să discute cu judecătorul CCR Petre Lăzăroiu şi că cel mai probabil aceasta va fi sacrificată, dacă scandalul ia amploare

CM 2018. Franţa, debut cu dreptul în Rusia. „Cocoşii galici” s-au impus cu 2-1 în meciul cu Australia

Franţa a debutat cu o victorie la Cupa Mondială din Rusia, 2-1 cu Australia, la capătul unui meci în care jocul vicecampioanei europene a lăsat de dorit. Intervenţia VAR şi golul norocos marcat de Pogba, sau autogolul lui Behich, i-au asigurat lui Deschamps primele trei puncte în Rusia.

Ministrul Şova: Multinaţionalele vor pleca când avem autostrăzi/ Băsescu: Mai mare nerozie şi neînţelegere nu poţi să găseşti

Traian Băsescu l-a atacat sâmbătă pe Lucian Şova, ministrul Transporturilor, susţinând că acesta arată lipsă de înţelegere a infrastructurii. Ministrului Transporturilor a spus, zilele trecute, într-o comisie parlamentară, că multinaţionalele vor pleca când vor fi autostrăzi în România.

Gerard Pique s-ar putea RETRAGE din naţionala Spaniei

Gerard Pique (31 de ani) şi-a anunţat retragerea din naţionala Spaniei după remiza cu Portugalia din prima etapă a Cupei Mondiale.

Dilema lui Băsescu: Azi e Tudorel Toader ministrul Justiţiei, dar dacă devine Dăncilă ministru?

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat sâmbătă, la Congresul PMP, că e nevoie ca procurorii să nu intră în subordinea partidelor şi şi-a imaginat un scenariu în care ministrul Justiţiei ajunge, de exemplu, Viorica Dăncilă.

Donald Trump a difuzat IMAGINI de la summitul G7 pentru a contracara „ştirile false”

Preşedintele SUA, Donald Trump, a postat, sâmbătă, pe Twitter mai multe imagini de la întâlnirea pe care a avut-o cu liderii din Grupul ţărilor puternic industralizate (G7), afirmând că, în pofida "ştirilor false", s-a înţeles foarte bine cu omologii lui.

ALERTĂ METEO | Cod PORTOCALIU de ploi torenţiale în nordul României / Jumătate de ţară este vizată de vremea rea: cod GALBEN în 21 de judeţe. HARTĂ

Meteorologii au emis o nouă avertizare cod portocaliu, valabilă până duminică la ora 21, fiind vizate judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ şi Iaşi, unde va ploua torenţial. O altă avertizare cod galben, pentru 21 de judeţe, intră în vigoare sâmbătă, ora 17.00

Filmul Congresului PMP: Traian Băsescu s-a RETRAS de la conducerea partidului şi a primit un rol onorific. Pe ce „mâini” a intrat partidul creat în 2014

Partidul Mişcarea Populară şi-a ales un alt preşedinte, după ce Traian Băsescu, lider al PMP, s-a retras din prima linie a partidului, locul său fiind luat de singurul candidat, Eugen Tomac. Băsescu a declarat, în Congresul formaţiunii în care a primit titlul de preşedinte de onoare, că primul proiect şi cel mai important trebuie să fie reîntregirea ţării, la 100 de ani de la marea unire. Liderul popularilor şi-a exprimat satisfacţia că după retragerea sa de la şefia PMP, altcineva va deveni cel mai bătrân şef de partid din România. Băsescu şi-a focusat atenţia şi pe problemele sensibile privind rolul preşedintelui statului, după decizia CCR prin care i se impune demiterea procurorului-şef al DNA.

CM 2018 | Grupuri teroriste ar putea comite atentate la Campionatul Mondial de Fotbal, avertizează SUA

Departamentul de Stat american avertizează, fără a oferi informaţii specifice, că grupuri teroriste ar putea comite atentate în cursul Campionatului Mondial de Fotbal, desfăşurat în Rusia.

Un bărbat din Călimăneşti, luat de viitură, a fost găsit mort

Un bărbat în vârstă de 57 de ani, din oraşul Călimăneşti, judeţul Vâlcea, care a fost luat de viitură, în timpul nopţii de vineri spre sâmbătă, a fost găsit mort, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Orban: Negociem cu parlamentari care sprijină Guvernul să susţină moţiunea de cenzură

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, că negociază zilnic cu parlamentari care sprijină Guvernul şi care sunt nemulţumiţi de activitatea PSD, pentru a-i convinge să sprijine moţiunea de cenzură, care va fi definitivată săptămâna viitoare.

Galaţi: Terasamentul căii ferate a fost afectat de inundaţii. Trafic feroviar restricţionat / Pasarelă acoperită de ape. Circulaţia pe DN 2F, între Bacău şi Vaslui, oprită

Traficul rutier pe DN 2F, între Bacău şi Vaslui este oprit, sâmbătă, în zona localităţii băcăuane Plopana, după ce o pasarelă a fost acoperită de ape, din cauza precipitaţiilor abundente din ultima perioadă.

Povestea celor doi fondatori ai WhatsApp, care au renunţat la 1,3 miliarde dolari, ca să plece din Facebook. Cât de urâtă a fost despărţirea

Cât de urâtă a fost despărţirea dintre Facebook şi cei doi fondatori ai WhatsApp, cea mai mare achiziţie a companiei? Creatorii uneia dintre cele mai populare aplicaţii de mesagerie pleacă din companie lăsând pe masă 1,3 miliarde de dolari, scrie Ziarul Financiar.

Poliţiştii au ridicat aproape 100 de kilograme de cannabis, după efectuarea a 14 percheziţii în Bucureşti şi judeţele limitrofe

Poliţiştii au ridicat peste 70 de kilograme de cannabis, după efectuarea a mai mult de zece percheziţii în Capitală, dar şi în judeţele limitrofe, fiind depistate şi instalaţii de cultivare a acestor plante şi sume de bani impresionante. În cauză, sunt cercetate 12 persoane.

Blood Network, campanie cu recompensă. Studenţii vin în număr mare să doneze sânge în Parcul Herăstrău. FOTO

Aproape 100 de tineri bucureşteni s-au prezentat, în cursul zilei de sâmbătă, pentru a dona sânge în cadrul campaniei mobile Blood Network, care îi recompensează pe aceştia cu bilete la festivalurile Untold şi Neversea. Unitatea mobilă se află în Parcul Herăstrău până duminică.

Orban: Dragnea vrea ca procedura de suspendare a preşedintelui să fie înainte de 21 iunie / Ce spune liderul PNL despre votul pentru şefia SIE

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, la Bistriţa, că liderul PSD, Liviu Dragnea şi-ar dori ca procedura de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis să demareze înainte de 21 iunie, pentru a pune presiune pe completul de judecată ce urmează să se pronunţe în cazul său.

Simona Halep şi Mihaela Buzărnescu, premiantele lunii mai în tenisul mondial

România a luat toate trofeele lunii mai în tenisul feminin. După triumful Simonei Halep în finala de la Roland Garros, au venit trei trofee acordate de fani, prin vot, celor mai bune două jucătoare tricolore.

Paul Manafort, fostul director al echipei de campanie a preşedintelui Trump, arestat preventiv în ancheta privind activităţile de lobby politic din Ucraina

Paul Manafort, fostul director al echipei de campanie a preşedintelui SUA Donald Trump, a fost plasat în arest preventiv într-un dosar privind activităţile de lobby politic desfăşurate în Ucraina, informează CNN.

Ludovic Orban, despre Nicolae Robu: Nu va fi sancţionat politic, este nevinovat

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, că primarul Timişoarei, Nicolae Robu, nu va fi sancţionat politic, fiind de părere că acesta este nevinovat în dosarul instrumentat de DNA, privind anveloparea unor blocuri din oraş, din fonduri europene.

Un incendiu puternic a devastat sediul recent renovat al Institutului de Artă din Glasgow. VIDEO

Clădirea renovată a Institutului de Artă din oraşul britanic Glasgow a fost devastată de un nou incendiu, la patru ani după ce focul a distrus o parte a imobilului, informează BBC News online.

Toţi judecătorii Asociaţiei Magistraţilor din România, din Cluj, au demisionat. Instanţa a dizolvat filiala / Cum explică un judecător plecarea din AMR

Asociaţia Magistraţilor din România - filiala Cluj a fost dizolvată, deoarece toţi judecătorii din acest judeţ au demisionat din organizaţie, pentru a se dezice de acţiunile acesteia din ultimul an, a spus fostul membru CSM, Cristi Danileţ. Instanţa a admis cererea de dizolvare la finele lui mai.

Epopeea construcţiei autostrăzii Comarnic-Braşov. Banca Mondială: Ministerul Transporturilor nu a notificat oprirea colaborării pentru Ploieşti-Braşov. Ce a anunţat anterior ministrul Lucian Şova

Banca Mondială (BM) a transmis, la solicitarea MEDIAFAX, că „nu a primit o notificare oficială din partea Ministerului Transporturilor privind colaborarea pentru autostrada Ploieşti-Braşov”, după ce ministrul Lucian Şova anunţase renunţarea la unitatea de proiect administrată împreună cu BM.

Primăria Buşteni va emite 400 de cărţi poştale cu chipul Simonei Halep

Pentru a marca împlinirea a 110 ani de la prima atestare documentară a localităţii Buşteni, autorităţile au decis să emită şi să pună în circulaţie pe 1 iulie 2018 o serie limitată de 400 de cărţi poştale care vor avea chipul Simonei Halep şi trofeul de la Roland Garros, anunţă Telekom Sport.

Ţara în care nu va fi oficiată nicio nuntă, sâmbătă, deoarece echipa naţională debutează la CM 2018

Islanda va debuta astăzi la Campionatul Mondial, devenind a 33-a naţională din istorie, afiliată UEFA, care participă la cea mai prestigioasă competiţie a sportului rege. În ziua meciului cu Argentina, care va începe la ora 16:00, ora României, în Islanda nu va avea loc nicio nuntă, informează TVR.

Raport al Departamentului pentru lupta antifraudă: DNA a întocmit 44 de rechizitorii şi a trimis în judecată 112 persoane pentru fraudă, în 2017

În cursul anului 2017, DNA a întocmit peste 40 de rechizitorii şi acorduri de recunoaştere a nevinovăţei, în baza sesizărilor DLAF, fiind trimise în judecată mai mult de 100 de persoane. Pe de altă parte, instanţele au condamnat 31 de persoane pentru fraudă cu fonduri europene.

China reacţionează simetric la taxele vamale introduse de Donald Trump. Beijingul denunţă un „război comercial”

China va introduce măsuri de retorsiune simetrice împotriva importurilor din Statele Unite ca reacţie la taxele vamale impuse de Administraţia Donald Trump, anunţă Guvernul de la Beijing, denunţând "războiul comercial" lansat de Washington.

Infracţiune prin inacţiune. Ce pedepse au dat judecătorii pentru cei care nu şi-au ajutat aproapele / Cazul bărbatului abandonat lângă o fântână, după ce a băut trei zile cu vecinii

În Noul Cod Penal, există un articol, 203, care prevede că o persoană poate fi condamnată sau poate primi amendă dacă nu îi salvează pe cei aflaţi în dificultate, instanţele româneşti soluţionând deja astfel de speţe, unele cu caracter comic.

Ruperi de nori, sâmbătă dimineaţă în Iaşi. Traficul rutier, blocat

O rupere de nori care a avut loc sâmbătă dimineaţa în Iaşi a blocat traficul rutier timp de aproape o oră, echipaje ale Companiei de Transport Public Iaşi şi ale Direcţiei Regionale a Drumurilor şi Podurilor intervenind pentru reluarea circulaţiei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Bilanţ DLAF 2017: Mii de nereguli şi suspiciuni de fraudă privind folosirea fondurilor UE în România. Sumele vizate, de ordinul zecilor de milioane de euro

Departamentul pentru lupta antifraudă (DLAF) arată, în raportul de activitate pe 2017, că în România au fost identificat peste 1.000 de cazuri de încălcare a legii şi nereguli privind programe operaţionale finanţate din fonduri europene, sumele afectate fiind de zeci de milioane de euro.

VREME EXTREMĂ. Un bărbat a murit după ce a fost luat de viitură / Zeci de locuinţe, drumuri şi culturi, distruse de inundaţii / Cele mai multe intervenţii, la Galaţi, unde a fost COD ROŞU de furtună

Un bărbat în vârstă de 57 de ani, din oraşul Călimăneşti, judeţul Vâlcea, care a fost luat de viitură, în timpul nopţii de vineri spre sâmbătă, a fost găsit mort, transmite corespondentul MEDIAFAX. Peste 44 de locuinţe, 39 beciuri şi subsoluri, 120 curţi, două obiective economice, două anexe gospodăreşti, o maşină, o fântână şi opt tronsoane de drum au fost afectate de ploile din ultimele zile şi de scurgerile de pe versanţi, potrivit IGSU.

Cod galben de inundaţii pe mai multe râuri. Judeţele vizate

Hidrologii au emis, sâmbătă, o atenţionare cod portocaliu de inundaţii pentru râuri din Bacău şi Vaslui, ca urmare a precipitaţiilor abundente din ultimele ore.