Știrile zilei

Pensionarii, amendaţi rău dacă nu validează cardurile în autobuzele bucureştene/ Noul regulament STB (fostă RATB)

Noul regulament al STB (fostă RATB) prevede ca şi cei ce beneficiază de gratuitate să deţină un card de transport şi să-l valideze, inclusiv pensionarii, dar şi abonaţii. Cei care nu vor valida vor fi amendaţi cu 150 de lei.

Prosport #România100: Din braţul ei începe petrecerea. Cristina Neagu, un bun NAŢIONAL pe care l-ar vrea tot handbalul mondial. Debut la Euro pe 1 Decembrie

Naţionala feminină de handbal debutează la Campionatul European din Franţa chiar de Ziua Centenarului – 1 decembrie, într-o partidă cu Cehia, la ora 19:00. Iar într-o zi atât de specială pentru naţiune, echipa este condusă din postura de căpitan de o persoană la fel de specială, Cristina Neagu. Handbalista în vârstă de 30 de ani este deja un „Bun Naţional”, după tot ce a înfăptuit, aproape an de an, începând din 2005. Dincolo de toate trofeele care au propulsat-o pe locul 1 la nivel mondial în mai multe ocazii, Cristina a devenit şi una din cele mai respectate sportive din România, un model pentru copii.

Orban vs. Cioloş: Nu înţeleg ce interese politice are. Îmi pun serioase semne de întrebare în ce măsură înţelege cine este adversarul nostru

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni seara, la un post TV, că nu înţelege ce interese politice are Dacian Cioloş, ”care nici măcar nu şi-a înregistrat partidul”, afirmând că fostului premier îi e mai uşor ”să-şi dea cu părerea” când ”stă la televizor şi mănâncă popcorn”.

Opt judeţe din România, sub COD galben de ceaţă/ INFOTRAFIC: Autostrada A1 şi mai multe drumuri, afectate de fenomenul METEO

Opt judeţe din Olteania şi Muntenia se află marţi dimineaţă sub cod galben de ceaţă, potrivit unor atenţionări nowcasting emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Furt de criptomonede la graniţa cu România. Valoarea totală a jafului de monede virtuale

Trei cetăţeni bulgari au fost arestaţi pentru furt de criptomonede în valoare de aproxiamtiv cinci milioane de dolari, au anunţat luni ministrul de Interne şi biroul procurorului general din Bulgaria, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Al doilea om în stat va fi audiat marţi în Comisia Juridică, înainte de votul privind ridicarea imunităţii

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, va fi audiat, marţi, în Comisia Juridică în urma solicitării DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale pe numele său, a anunţat săptămâna trecută preşedintele comisiei, Robert Cazanciuc.

Trump, nemulţumit de ACORDUL de Brexit şi de faptul că va afecta relaţia SUA cu Marea Britanie

Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că acordul privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar putea afecta comerţul între Washington şi Londra, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Mexicul a început deportarea imigranţilor care au încercat să treacă în SUA/ UPDATE: Se solicită investigarea folosirii gazelor lacrimogene

Mexicul demarează deportarea a 98 de imigranţi care au fost reţinuţi după ce au încercat să treacă graniţa din Tijuana spre Statele Unite în mod ilegal, a informat luni Institutul Naţional pentru Migraţie, relatează site-ul agenţiei Dpa. În paralel, ministerul mexican de Externe a trimis luni o notă diplomatică Guvernului Statelor Unite, în care îi cere acestuia să demareze o anchetă privind folosirea gazelor lacrimogene împotriva imigranţilor aflaţi pe teritoriul mexican, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Donald Trump afirmă că „nu îi place” situaţia tensionată dintre Ucraina şi Rusia

Preşedintele Donald Trump a declarat luni că "nu îi place" situaţia între Rusia şi Ucraina, la o zi după ce trupele ruse au capturat trei nave ucrainene în Marea Neagră, în apropierea Peninsulei Crimeea, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Sonda spaţială InSight a ajuns pe planeta Marte. Dispozitivul NASA include o încărcătură preţioasă: un cip cu numele a 2,42 milioane de oameni

Sonda spaţială InSight, a Administraţiei Spaţiale şi Aeronautice Naţionale din SUA, a ajuns cu succes pe Marte, informează CNN.

Acţiunile Rusiei ameninţă pacea internaţională, acuză Ucraina. Ambasadorul ţării la ONU cere noi sancţiuni pentru Moscova

Acţiunile Rusiei în Marea Azov reprezintă o "ameninţare clară" pentru pacea internaţională, a afirmat luni seară Volodimir Ielcenko, ambasadorul Ucrainei la Naţiunile Unite.

Emmanuel Macron şi Klaus Iohannis vor lansa sezonul cultural Franţa – România

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni seară, la întâlnirea cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Franţa, că marţi va lansa oficial, împreună cu omologul său, Emmanuel Macron, la Centrul Georges Pompidou, Sezonul Franţa – România.

Preşedintele, despre incidentul din Marea Azov: Vom fi pregătiţi să reacţionăm proporţional

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, luni seară, referitor la incidentul din Marea Azov, că România este pregătită pentru orice scenariu şi pentru orice măsură, precizând că le-a solicitat părţilor implicate să trateze cu calm conflictul.

Iohannis nu s-a răzgândit după demisia lui Stănescu: Voi lua o decizie privind remanierea Guverului după sărbătorile dedicate Zilei Naţionale/ Preşedintele: CCR nu are ce să spună

Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat, luni seară, va lua o decizie în ceea ce priveşte remanierea miniştrilor de la Transporturi şi Dezvoltare doar după data de 1 decembrie.

Theresa May a anunţat data la care acordul pe tema Brexit va fi supus aprobării Parlamentului britanic

Acordul dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană pe tema Brexit va fi supus aprobării Parlamentului de la Londra pe 11 decembrie, a anunţat luni seară premierul Theresa May.

Sindicatele şi administraţia Metrorex nu s-au înţeles asupra salariilor, negocierile continuă

Negocierile dintre administraţia Metrorex şi sindicate vor continua şi marţi, după ce discuţiile de luni nu au avut rezultate concrete, cele două părţi venind cu propuneri diferite de creştere a salariilor.

Incidentul din Marea Azov: SUA condamnă acţiunile „arogante” ale Rusiei. Alianţa Nord-Atlantică cere eliberarea militarilor

Statele Unite au condamnat, luni seară, acţiunile "ilegale" şi "arogante" ale Rusiei împotriva Ucrainei, iar Alianţa Nord-Atlantică a cerut Moscovei să elibereze militarii ucraineni capturaţi.

România concurează cu Bulgaria şi Ungaria pentru o nouă uzină auto. Investiţia de peste 1 miliard de euro ar putea genera 5.000 de locuri de muncă

România concurează cu Bulgaria şi Ungaria pentru o nouă uzina Skoda, potrivit Automotive News Europe, o investiţie de tip "greenfield" de peste 1 miliard de euro şi cel puţin 4.000 – 5.000 de noi locuri de muncă, informează Ziarul Financiar.

Orban îi cere Vioricăi Dăncilă să solicite Uniunii Europene bani pentru despăgubirea românilor afectaţi de pesta porcină

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, i-a trimis, luni, o scrisoare premierului Viorica Dăncilă prin care îi solicită să trimită Comisiei Europene o solicitare de includere în bugetul UE pe anul 2019 a unei sume pentru despăgubirea cetăţenilor români afectaţi de pesta porcină africană.

Fostul director general al CFR, Mihai Necolaiciuc, va fi eliberat din închisoare

Fostul director general al CFR, Mihai Necolaiciuc, condamnat la 8 ani cu executare pentru abuz în serviciu, poate fi eliberat din închisoare, după ce Tribunalul Constanţa a admis, luni, contestaţia depusă împotriva deciziei Judecătoriei Medgidia, care respinsese liberarea condiţionată.

Paul Stănescu, prima declaraţie publică după demisia din guvern: Sunt un om de onoare. Nu mă agăţ de scaune

Paul Stănescu a declarat, luni, după ce a demisionat din Executiv, că este ”un om de onoare care nu se agaţă de scaune” şi că numirea sa în funcţiile guvernamentale a fost urmare a insistenţelor membrilor conducerii Partidului Social Democrat.

Războiul comercial şi revoluţia vehiculelor electrice afectează General Motors. Compania reduce forţa de muncă şi scoate modele din producţie

General Motors va reduce producţia de automobile, va opri fabricarea unor modele care nu se vând prea bine şi va elimina din forţa de muncă din Statele Unite, aceasta fiind cea mai importantă restructurare de la falimentul de acum zece ani, informează Reuters.

A fost dezvelită prima statuie din Bucureşti a domnitorului Ştefan cel Mare. Unde este amplasată

Prima statuie din Bucureşti a domnitorului Ştefan cel Mare a fost dezvelită, luni, lângă Piaţa Obor din Bucureşti. Monumentul a costat aproximativ 300.000 de euro.

Legea pensiilor a fost APROBATĂ în Senat/ Ministrul Muncii: Mergem pe principiul – pentru muncă egală, pensie egală

Senatorii au aprobat, luni, cu 81 de voturi favorabile, 12 împotrivă şi opt abţineri proiectul Legii pensiilor, înregistrată în procedură de urgenţă, după ce votul a fost amânat de două ori din cauza lipsei de cvorum.

Hotărâre a Consiliului Judeţean Teleorman: Insula Belina şi Braţul Pavel revin la statul român

Insula Belina şi Braţul Pavel au revenit, luni, în administrarea Apelor Române, după ce Consiliul Judeţean Teleorman a decis să redea cele două obiective statului român, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Dăncilă, despre protestul anunţat pentru 1 decembrie: E ziua care trebuie să ne unească

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, luni, întrebată despre protestul anunţat pe Facebook pentru 1 decembrie, că Ziua Naţională trebuie să unească, nu să dezbine, fiind prea importantă pentru a fi organizate acţiuni de protest.

NYT: Oportunitate, Naţionalism, Teamă. Cum exercită liderii Chinei control asupra societăţii

Administraţia din China a permis iniţiativele antreprenoriale private şi îmbunătăţirea nivelului de trai, dar, deşi Occidentul spera că vor fi acordate şi libertăţi civice, acest lucru nu s-a întâmplat, regimul comunist menţinând un control politic strict, comentează cotidianul The New York Times.

Un tânăr din Botoşani a fost înjunghiat de tatăl lui după un conflict spontan

Un adolescent în vârstă de 19 ani, din comuna Todireni, judeţul Botoşani, a fost înjunghiat de tatăl său, luni, în locuinţa celor doi, după un conflict spontan. Poliţiştii au deschis o anchetă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Oraşul din România în care autobuzele de transport în comun au avut nevoie de reparaţii, deşi nu au intrat încă în circulaţie. Ce au descoperit angajaţii în interior

Zece autobuze abia cumpărate de Consiliul Local Ploieşti au nevoie de reparaţii, deşi încă nu au fost puse în circulaţie, după ce, în urma ploilor, muncitorii societăţii de transport public au găsit picături în interior, transmite corespondentul MEDIAFAX.

După demisia lui Stănescu, Ţuţuianu face noi declaraţii. Până când va rămâne senator independent

Adrian Ţuţuianu a declarat, luni, că va rămâne senator independent până când va epuiza căile de atac statutare din interiorul PSD, susţinând că până atunci va sta în spatele sălii de plen, împreună cu senatorul Emanuel Botnariu, iar timpul va arăta că vor fi din ce în ce mai mulţi neafiliaţi.

Pesta porcină a ajuns într-un nou judeţ. Primul caz, confirmat la un mistreţ

Primul caz de pestă porcină africană la mistreţ a fost confirmat, luni, în judeţul Buzău, în urma analizelor de laborator. Animalul a fost găsit de un localnic la o distanţă de aproximativ un kilometru de un alt focar, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Confederaţie patronală: Jumătate dintre firmele mici şi mijlocii ar putea face CONCEDIERI, ca urmare a majorării salariului minim

Dintre respondenţii la Testul IMM, 52,20% au evidenţiat riscul necesităţii unor concedieri, din cauza majorării salariului minim pe economie începând cu 1 decembrie 2018, conform datelor prezentate luni de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).

Amenda pentru o călătorie fără bilet pe transportul public în Capitală a crescut de peste trei ori

Noul regulament al Societăţii de Transport Bucureşti (STB) prevede o creştere a amenzii pentru neplata unei călătorii, de la 150 la 500 de lei, dar pot plăti jumătate din această sumă, în termen de 15 zile, au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Societăţii de Transport Bucureşti (STB).

Un agent imobiliar a găsit o modalitate inedită de a promova o casă care nu se vindea. Soluţia s-a dovedit a fi foarte controversată

Kristin Gyldenege, un agent imoboliar din Houston, a lansat o campanie de promovare mai puţin obişnuită pentru o casă de la periferie care a stat pe piaţă timp de 40 de zile şi pentru care nu a primit nici măcar o ofertă.

Ucraina instituie Legea marţială în unele regiuni. Ce presupune măsura/ Alegerile prezidenţiale vor fi organizate mai devreme

Parlamentul Ucrainei a aprobat, luni seară, decretul preşedintelui Petro Poroşenko privind instituirea Legii marţiale şi iniţiativa de organizare în mod anticipat a alegerilor prezidenţiale, informează presa de la Kiev.

Vicepremierul Paul Stănescu a demisionat din Guvern

Vicepremierul şi ministrul Dezvoltării Paul Stănescu a demisionat luni din funcţiile pe care le avea în Guvernul Dăncilă.

Lucruri neştiute despre fertilizarea in vitro. Gabriela Firea a apelat la procedură. Ce spun alţi părinţi despre costuri

Unul din cinci cupluri din România suferă de infertilitate, o arată cel mai recent studiu realizat de Asociaţia de Reproducere Umană din România, studiu citat, luni, de Asociaţia „Şi eu am dreptul să fiu părinte”, cu ocazia Zilei naţionale de luptă împotriva infertilităţii.

MONITORUL APĂRĂRII | Ministerul de Externe rus ACUZĂ: Sistemele balistice Aegis, instalate de SUA în România, sunt ofensive. Ce tratat ar încălca acestea

Sistemele balistice instalate de Statele Unite în Europa au caracter ofensiv, fiind o încălcare gravă a Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF), acuză Ministerul rus de Externe, referindu-se la platforma Aegis, montată în România.

Deputat USR: Suntem hotărâţi să atacăm la Curtea Constituţională proiectul de lege privind aprobarea OUG 90 şi 92

Deputatul USR Stelian Ion a declarat, luni, că USR va ataca la CCR proiectele de lege pentru aprobarea OUG 90/2018 şi 92/2018, susţinând că nu au fost respectate recomandările din MCV şi nu a existat nicio urgenţă pentru emiterea acestora de către Guvern.

Dăncilă anunţă că nu se teme de o moţiune de cenzură: Am încredere în colegii şi colegele mele

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, luni, că nu îi este frică de moţiunea de cenzură pregătită de Opoziţie deoarece are încredere în colegii de partid şi de coaliţie, cât şi pentru că a îndeplinit majoritatea punctelor din programul de guvernare.