Știrile zilei

Ambasadorul SUA la ONU va „nota numele” ţărilor care votează în favoarea rezoluţiei privind Ierusalimul

Ambasadorul Statelor Unite la ONU, Nikki Haley, a avertizat membrii Naţiunilor Unite că va "nota numele" ţărilor care votează pentru a respinge recunoaşterea Ierusalimului drept capitala Israelului de către preşedintele american Donald Trump, informează site-ul cotidianului The Guardian.

PNL a atacat la CCR modificările aduse Legii ANI

PNL a depus la Curtea Constituţională sesizarea privind modificările la Legea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), a declarat, miercuri, liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan, cerând societăţii să “strige din răsputeri” demisia lui Liviu Dragnea.

Ministrul Petre Daea a cumpărat sute de perechi de şosete de lână dintr-un sat din Sibiu – FOTO

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a cumpărat aproape 700 de perechi de şosete de lână, croşetate manual, dintr-un sat din judeţul Sibiu, pe care intenţionează să le doneze unor cămine de bătrâni. În luna noiembrie, ministrul a cumpărat o pereche pentru el şi a fost mulţumit.

Investitorii străini: Exceptarea companiilor de stat de la Ordonanţa 109 „afectează domnia legii”

Consiliul Investitorilor Străini avertizează miercuri, într-un comunicat, că exceptarea majorităţii companiilor de stat de la prevederile Ordonanţei 109 privind guvernanţa corporativă - măsură adoptată tot miercuri de Parlament - „duce la slăbirea statului de drept” şi „afectează domnia legii”.

Adrian Duicu, CONDAMNAT la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare. Fostul şef CJ Mehedinţi a stat în arest preventiv şi la domiciliu timp de aproximativ un an

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Mehedinţi, Adrian Duicu, a fost condamnat, miercuri, de Curtea de Apel Bucureşti (CAB), la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare în procesul în care este judecat pentru mai multe infracţiuni de corupţie.

Comisia Europeană cere activarea Art. 7 pentru sancţionarea Poloniei: Reformele judiciare au avut ca efect trecerea sistemului judiciar sub control politic/ Ce riscă Varşovia/ Reacţia partidului de guvernământ

Comisia Europeană propune Consiliului Uniunii Europene să adopte o decizie în virtutea Articolului 7 al Tratatului UE, care prevede posibilitatea suspendării drepturilor de vot ale Poloniei, din cauza situaţiei sistemului judiciar polonez.

Camera Deputaţilor: Zeci de companii de stat exceptate de la prevederile guvernanţei corporative. Opoziţia acuză că se urmăreşte preluarea politică a conducerii societăţilor

Camera Deputaţilor a votat, miercuri, un proiect de lege care exceptează zeci de companii de stat de la aplicarea prevederilor OUG nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, printre care TAROM, Poşta Română, METROREX, CFR, TRANSGAZ şi TRANSELECTRICA.

Misterul din spatele cumpărătorului celei mai scumpe case din lume a fost rezolvat. Cine este de fapt proprietarul castelului de 300 milioane dolari

S-a aflat în sfârşit cine este omul care a cumpărat cea mai scumpă casă din lume, notează CNBC.

USR a sesizat SPP-ul după ce deputaţilor le-a fost blocat accesul în plenul Senatului/ UPDATE: Schimb de replici între Călin Popescu Tăriceanu şi Mihai Goţiu. Tăriceanu: Vreţi circ în Senat

Deputatul USR, Cătălin Drulă, a sesizat Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP), miercuri, după ce deputaţilor Uniunii care au vrut să-şi susţină amendamentele la Legile justiţie în plen le-a fost blocat accesul la intrarea în plenul Senatului.

Protest mut al studenţilor de la Drept faţă de modificările aduse legislaţiei penale

Aproximativ trei sute de studenţi ai Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti s-au adunat, miercuri, în curtea instituţiei, participând la o manifestaţie mută de condamnare a iniţiativelor de modificare a legislaţiei penale.

Sirenele au sunat la Timişoara, primul oraş liber de comunism din ţară, la 28 de ani de la Revoluţie

Sirenele au sunat, miercuri, la ora 12.00, timp de trei minute, în Piaţa Operei din Timişoara, primul oraş liber de comunism din România, la 28 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Al doilea proiect care modifică legile Justiţiei, cel legat de organizarea judiciară, a trecut de Parlament: Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie primeşte competenţe pentru orice infracţiuni săvârşite de magistraţi

Senatul a votat miercuri, în calitate de for decizional, proiectul care modifică Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, una dintre prevederi fiind legată de secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie care primeşte competenţe pentru orice infracţiuni săvârşite de magistraţi.

Lady Gaga a semnat un contract exclusivist. Unde va cânta timp de doi ani

Cântăreaţa americană Lady Gaga a semnat un contract pe termen lung cu Caesars Entertainment Corp. din Las Vegas, urmând să susţină recitaluri în diferite locuri deţinute de celebra companie de divertisment în următorii doi ani, informează Reuters.

CEDCD: Sute de copii cu dizabilităţi din Capitală au rămas fără stimulentul oferit de Primărie. Datorii derizorii ale părinţilor, între 1 şi 3 lei, au condus la blocarea banilor

Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (CEDCD) acuză Primăria Capitalei că a lăsat sute de copii cu dizabilităţi fără stimulentul de 1.000 de lei pe motiv că părinţii acestora figurează cu datorii între 1 şi 3 lei. Stimulentul a fost aprobat de CGMB în urmă cu câteva luni.

Plângere împotriva primarului Timişoarei, prins că depăşea o coloană de maşini pe linia de tramvai. FOTO DOCUMENT

Un timişorean a depus o plângere la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Timiş împotriva primarului Nicolae Robu, care, marţi, a fost fotografiat în timp ce depăşea pe liniile de tramvai o coloană de maşini, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Magdalena Şerban, femeia acuzată de crima de la METROU, vrea CONFRUNTARE cu prima victimă care a reuşit să fugă/ Acocat: Agresoarea, huiduită de ceilalţi deţinuţi

Femeia arestată preventiv după ce ar fi ucis o tânără, aruncând-o în faţa metroului, le-a cerut, marţi, judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti să fie pusă în libertate, solicitând o confruntare cu prima victimă, o tânără care a reuşit să opună rezistenţă când a fost împinsă, spun surse judiciare. UPDATE: Magdalena Şerban, femeia acuzată de omor şi tentativă de omor, după ce a împins două tinere în faţa metroului, rămâne în arest, a decis Curtea de Apel Bucureşti.

Incendiul de la sonda din Satu Mare, NESTINS de trei zile. Nu s-a găsit soluţia pentru a opri gazul – FOTO

Prefectul din Satu Mare, Darius Filip, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că nu s-a găsit soluţia pentru a opri gazul de la sonda din Moftinu Mare, astfel încât focul izbucnit în urmă cu aproape 70 de ore să poată fi stins fără risc de explozie.

Camera Deputaţilor a decis: Parlamentarii, miniştrii, prefecţii şi primarii pot fi comercianţi persoane fizice

Plenul Camerei Deputaţilor a decis, miercuri, că parlamentarii, miniştrii, prefecţii şi primarii pot fi comercianţi persoane fizice, amendând în acest sens un proiect de lege depus de UDMR.

Un nou dosar Microsoft la DNA. Dinu Pescariu, suspect / Acuzaţiile vizează spălarea de bani

Dinu Pescariu s-a prezentat, miecuri dimineaţă, la DNA, pentru a fi informat că are calitatea de suspect într-un dosar nou, disjuns din cauza Microsoft. Acuzaţiile din acest dosar vizează spălarea de bani. În acelaşi dosar a fost chemat şi Claudiu Florică, potrivit unor surse apropiate anchetei.

Un tânăr de 17 ani a fost înjunghiat de un bărbat, în scara unui bloc. Agresorul a fost reţinut

Un tânăr de 17 ani a fost înjunghiat, marţi seara, în cartierul de blocuri ANL Constantin Brâncuşi, de un bărbat în vârstă de 44 de ani, în scara unui bloc. Agresorul a fost reţinut, iar minorul este internat la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti.

Deputaţii USR, pentru a doua zi la balcon în timpul şedinţei Senatului

Deputaţii USR participă miercuri la şedinţa de plen a Senatului , de la balconul instituţiei, aici urmând să fie dezbătute şi supuse la vot modificarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară şi a Legii 317/2004 privind CSM.

YouTube a încheiat înţelegeri cu Sony şi Universal în vederea lansării unui serviciu muzical pe bază de abonament

Platforma video online YouTube a încheiat înţelegeri pe termen lung cu companiile Sony Music Entertainment şi Universal Music Group în vederea lansării unui serviciu muzical pe bază de abonament, informează Bloomberg.

Legile justiţiei, la vot în SENAT. Opoziţia a cerut retragerea de pe ordinea de zi a modificărilor la Legile 304 şi 317

USR, PMP şi PNL au cerut miercuri, în deschiderea şedinţei de plen a Senatului unde se dezbat şi votează propunereile legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară şi Legii nr. 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea CSM.

Codurile Penale: Sintagmele „bănuială”/ „suspiciune rezonabilă” să fie înlocuite/ Cătălin Predoiu: Această propunere excede Directivei; Acum MJ dă o temă de casă

Ministerul Justiţiei a propus, miercuri, în Comisia specială pentru legile Justiţiei, ca sintagmele „bănuială” şi „suspiciune rezonabilă” din Codul de procedură Penală să fie înlocuite cu „probe sau indicii temeinice”.

PIB estimat pentru 2016 a fost în creştere cu 4,8% faţă de anul precedent

Produsul intern brut estimat pentru anul 2016, date semidefinitive, a fost de 762,341 miliarde lei preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 4,8% faţă de anul 2015, informează Institutul Naţional de Statistică.

Magdalena Şerban, suspecta în cazul crimei de la metrou, acuzată că a ameninţat cu moartea două angajate ale Spitalului Penitenciar Jilava

Magdalena Şerban, arestată preventiv după ce ar fi ucis o tânără, aruncând-o în faţa metroului, încercând, fără succes, să facă acelaşi lucru cu o altă fată, este acuzată că ar fi ameninţat cu moartea două angajate ale Spitalului Penitenciar Jilava, acolo unde este deţinută.

Peste 80% dintre cetăţenii Rusiei îl vor vota pe Putin la următoarele alegeri prezidenţiale – sondaj

Peste 80% dintre cetăţenii Rusiei îl susţin pe Vladimir Putin în încercarea sa de a câştiga un nou mandat de preşedinte, arată datele unui sondaj publicat, luni, de institutul rus de sondare VTsIOM, relatează site-ul agenţiei Tass.

Eva Longoria este însărcinată. Acesta va fi primul copil al actriţei şi al cincilea al soţului ei

Actriţa americană Eva Longoria, vedetă a serialului de succes "Neveste disperate/ Desperate Housewives", este însărcinată cu primul ei copil, informează People.

Comisia Iordache a discutat modificarea Codurilor penale. Ghidul complet al celor mai controversate amendamente: explicaţii şi cazuri concrete

Comisia Iordache a reluat azi dezbaterile asupra modificărilor codurilor penale, iniţiativă justificată prin transpunerea în legislaţia naţională a directivei Parlamentului European şi Consiliului UE privind prezumţia de nevinovăţie, pe care România trebuie să o ducă la capăt până la 1 aprilie 2018. Modificările propuse, în special prin amendamente PSD+ALDE au fost criticate dur de magistraţi care reclamă că „amputează” părţi importante din urmărirea penală, favorizând în mod neacceptat inculpaţii faţă de victime.

Igor Dodon nu va semna decretele de numire a noilor miniştri: „Locul unora dintre ei e la răcoare, nu în fotolii de vicepremier”

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a anunţat, marţi, că nu va semna decretele de numire a miniştrilor propuşi de către Partidul Democrat, aspect ce poate atrage o nouă suspendare temporară a acestei prerogative prezidenţiale, relatează Unimedia.

Anunţ neaşteptat. După patru ani de pauză pricinuită de o boală misterioasă, Marion Bartoli, campioana de la Wimbledon 2013, revine în circuitul WTA

Veste surprinzătoare pentru fanii sportului alb. Marion Bartoli, campioana de la Wimbledon 2013, îşi reia activitatea de jucătoare profesionistă, după patru ani în care s-a crezut că s-a retras definitiv din circuitul WTA.

Sebastian Kurz, cel mat tânăr premier din Europa, îşi doreşte dezvoltarea relaţiilor dintre Austria şi Israel

Sebastian Kurz, noul cancelar al Austriei, a declarat, marţi, că îşi doreşte să dezvolte relaţiile bilaterale cu Israelul, în pofida faptului că Guvernul israelian precizase că va reduce contactele cu mininştrii de extremă-dreapta ai Executivului de la Viena, relatează Le Figaro şi Haaretz.

Senatul SUA a aprobat planul de reformă fiscală, cel mai amplu din ultimii 30 de ani. Este una dintre cele mai mari victorii legislative ale Administraţiei Trump / Democraţii: Va accentua diferenţele de venituri între săraci şi bogaţi

Senatul american a aprobat, miercuri, cel mai amplu plan de reformă fiscală din ultimii 30 de ani, reprezentând una dintre cele mai mari victorii legislative ale Administraţiei Donald Trump din acest an, relatează CNN.

Peste 200 de poliţişti şi angajaţi din penitenciare protestează nemulţumiţi de subfinanţarea sistemului de ordine publică / MAI: Vom dezbate revendicările sindicaliştilor vineri

Peste două sute de poliţişti şi angajaţi din penitenciare protestează, la ora transmiterii ştirii (10.47), în faţa Ministerului Afacerilor Interne, faţă de subfinanţarea din sistem. MAI a anunţat că revendicările sindicaliştilor vor fi discutate în cadrul unei întâlniri care va avea loc vineri.

Transportatorii protestează astăzi în Piaţa Victoriei faţă de pirateria din domeniu. COTAR: Nu mai avem ce să negociem, să adopte OUG / Harta restricţiilor din traficul bucureştean

Până la 5.000 de transportatori din Bucureşti şi din ţară sunt aşteptaţi să protesteze miercuri, în Piaţa Victoriei, pentru modificarea Legii 38/2003 în vederea eradicării activităţii neautorizate şi nelicenţiate din domeniul transporturilor rutiere de persoane, potrivit COTAR.

Toader, despre decizia CSM că ar fi afectat independenţa sistemului judiciar: O hotărâre emoţională

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, transmite că decizia prin care Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a stabilit că a încălcat independenţa sistemului judiciar este una "emoţională", făcând trimitere la decizia Curţii Constituţionale în cazul "Belina".

Percheziţii DIICOT la Cluj-Napoca pentru destructurarea unei grupări specializate în delapidare. Vizat este şi medicul Mihai Lucan. Reacţia avocatului fostului şef al Institutului de Urologie din Cluj

Cinci percheziţii au loc, miercuri dimineaţă, pentru destructurarea unei grupări infracţionale organizate, prejudiciul depăşind 5 milioane de lei. Printre cei vizaţi este şi medicul Mihai Lucan.

Ungaria îndeamnă Uniunea Europeană să urgenteze discuţiile privind aderarea Muntenegrului

Ungaria îndeamnă Uniunea Europeană să urgenteze discuţiile privind aderarea Muntenegrului la Blocul comunitar, a declarat, marţi, ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, relatează agenţia MTI.

Cristiano Ronaldo va construi un spital de pediatrie la Santiago de Chile

Atacantul echipei Real Madrid, Cristiano Ronaldo, va construi un spital de pediatrie în capitala statului Chile, a anunţat societatea care gestionează interesele jucătorului, conform agenţiei EFE.

Primăria Capitalei se împrumută cu 555 de milioane de lei pentru refinanţarea datoriei publice

Primăria Municipiului Bucureşti se va împrumuta 555 milioane lei pentru refinanţarea datoriei publice locale provenite din emisiunea de obligaţiuni realizată de Municipiul Bucuresti în anul 2015, potrivit unui proiect adoptat, marti, de CGMB.