Știrile zilei

Statul cere bani din conturile companiilor naţionale | Hidroelectrica se alătură grupului companiilor de stat care plătesc „dividende speciale” către buget

Ministerul Energiei şi Fondul Proprietatea, cei doi acţionari ai Hidroelectrica, au aprobat miercuri plata unor dividende de 655 de milioane de lei, care urmează a fi virate în cel mult două săptămâni către bugetul de stat sub formă de „dividende speciale”, potrivit mai multor surse citate de ZF.

Prima REACŢIE a primarului Băluţă după revolta părinţilor că şcolile renunţă la agenţii de pază: Supravegheau bunurile, nu copiii

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a declarat, miercuri, că, potrivit contractului, agenţii de pază au atribuţia de a supraveghea obiectivul şi bunurile, nicidecum copiii din şcoli, acesta fiind un alt motiv pentru care a renunţat la serviciile firmelor care asigură paza unităţilor de învăţământ.

Dragnea şi Tăriceanu au sesizat Curtea Constituţională privind un posibil CONFLICT între instituţiile statului. Ce instituţie este vizată de cei doi şefi ai Parlamentului

Preşedinţii celor două Camere, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, au sesizat, miercuri, CCR cu privire la un posibil conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi ministerul Public, după refuzul Parchetului de a transmite dosarul scrutinului.

Tăriceanu compară nivelul ABSORBŢIEI fondurilor UE cu un avion la decolare: Nu atinge viteza de croazieră imediat

Preşedintele Senatului Călin Popescu-Tăriceanu a declarat, miercuri, că nivelul de absorbţie va fi ”incomparabil mai bun” faţă de anii precedenţi, ”ca un avion care decolează şi nu atinge din primul moment altitudinea de croazieră”.

SPANIA | Procurorii anchetează primari din Catalonia pentru implicarea în organizarea REFERENDUMULUI

Procurorii statului spaniol au ordonat anchetarea penală a 712 primari catalani pentru că s-au implicat în organizarea referendumului pentru independenţă, plănuit să aibă loc în luna octombrie dar care nu este recunoscut de Guvernul central, informează presa internaţională.

La un pas de a provoca o tragedie. Un şofer a mers pe contrasens mai mulţi km, la Brăila – VIDEO

Şoferul unei Dacii a mers mai muţli kilometri pe contrasens, la Brăila. Bărbatul a fost la un pas de a provoca mai multe accidente.

Scandal provocat într-un BAR de şeful unui inspectorat şcolar care a fost deranjat că nota de plată i-a fost adusă de bucătăreasă

Şeful Inspectoratului Şcolar din Brăila este acuzat că a lovit angajata unui bar, în timp ce se afla pe faleza Dunării, poliţiştii deschizând un dosar de cercetare penală în acest caz. Gheorghiţă Dan confirmă incidentul şi spune că a fost deranjat de faptul că nota de plată i-a adus-o bucătăreasa.

Senatorul PSD Claudiu Manda îi ia locul lui Adrian Ţuţuianu la conducerea Comisiei SRI

Senatorul PSD Claudiu Manda a fost votat, miercuri, de plenul reunit, cu 309 voturi „pentru” şi 36 voturi „împotrivă”, în funcţia de preşedinte al Comisiei SRI, el înlocuindu-l astfel pe senatorul PSD Adrian Ţuţuianu, care a pierdut sprijinul politic al partidului pentru acest post.

Tăriceanu, Dragnea şi Tudose au purtat discuţii cu preşedintele Iohannis, la Cotroceni, după ceremonia de învestire a noilor miniştri/ Dragnea: Sper să avem o întâlnire în patru într-un termen rezonabil

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a confirmat miercuri că a avut loc o discuţie la Palatul Cotroceni, marţi, după ceremonia de învestire a noilor miniştri, între şeful statului, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi premierul Mihai Tudose.

Fostul preot Cristian Pomohaci, acuzat că a racolat un minor în scopuri sexuale, se plânge de atacurile din presă şi cere sesizarea CNA | SCRISOAREA transmisă parlamentarilor

Fostul preot Cristian Pomohaci a transmis o scrisoare comisiilor de cultură şi media din Camera Deputaţilor, respectiv Senat, în care cere sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului, referitor la atacurile din presă la adresa sa.

Proiectul Legii Internshipului, adoptat de Guvern: Indemnizaţia va fi cel puţin egală cu 50% din echivalentul salariului de bază minim brut pe ţară, garantat în plată

Tinerii în vârstă de cel puţin 16 ani vor putea participa la programe de internship plătite la firme private sau instituţii publice, pe perioade de cel mult şase luni, potrivit proiectului de Lege privind Internshipul, adoptat miercuri de Guvern.

Dacia anunţă un nou model pentru 2018. Francezii promit intrarea pe un segment superior

Trendul SUV-urilor compacte cu şapte locuri pare să fie luat în calcul şi de către Grupul Renault când vine vorba de lansarea unor noi modele. Mai mult, francezii iau în calcul eliminarea unui model actual care nu se mai înscrie în trendul european.

GUVERNUL a aprobat prima RECTIFICARE bugetară pe 2017: Toate instituţiile publice au asigurate integral fondurile de funcţionare/ Critici de la Consiliul Fiscal: Proiectul nu respectă regulile fiscale instituite de lege

Membrii Executivului au adoptat, în şedinţa de miercuri, proiectul rectificării bugetare, în condiţiile înregistrării unei creşteri economice de 5,8% pe primul semestru, ceea ce a determinat o creştere a PIB cu 21,9 miliarde lei. Toate instituţiile publice au asigurate fondurile de funcţionare.

Premierul Benjamin Netanyahu: Israelul susţine crearea unui stat independent kurd

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că Tel Avivul "sprijină eforturile legitime ale poporului kurd de a obţine propriul stat", în condiţiile în care kurzii plănuiesc să organizeze un referendum pe tema independenţei regiunii autonome din Irak, informează site-ul cotidianului Haaretz.

INCENDIUL din Orăştie: Fauna unui pârâu, distrusă de poluarea rezultată după explozia de la fabrica de vopsele

Fauna unui pârâu a fost distrusă pe o porţiune de patru kilometri din cauza poluării în urma incendiului la fabrica de prelucrare a vopselelor din Orăştie. Fabrica fusese amendată pentru diferite nereguli, între care nerespectarea planului de protecţie internă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Confederaţia „Cartel Alfa” anunţă proteste în Piaţa Victoriei pe 4 octombrie

Confederaţia „Cartel Alfa” anunţă că va picheta, între 25-29 septembrie, prefecturile de judeţ, urmând ca pe 4 octombrie să organizeze un miting în Piaţa Victoriei din Capitală, sindicaliştii fiind nemulţumiţi de propunerea Guvernului de transfer a taxelor sociale de la angajator la angajat.

FOTO | Simona Halep, lăsată să intre prima de către oamenii care aşteptau să îşi ia viza la Ambasada Chinei. MESAJUL sportivei

Simona Halep, care are programate două participări la turneele din China, a mulţumit oamenilor care se aflau înaintea sa la ambasadă pentru a solicita viza, că i-au oferit ocazia de a intra prima.

O fetiţă de 3 ani, care nu era asigurată în scaun, a căzut din maşina aflată în mers. Poliţia a întocmit dosar penal pe numele mamei sale. Copilul este internat în spital

Poliţiştii din judeţul Maramureş au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă pe numele unei femei din Baia Mare a cărei fetiţă de trei ani a căzut din maşina aflată în mers, pentru că nu era asigurată în scaunul special. Copila este internată la spital.

DNA a sesizat Inspecţia Judiciară după declaraţiile fostului colonel SRI Daniel Dragomir: Afirmaţiile sunt calomnioase şi denigratoare

DNA anunţă că a sesizat Inspecţia Judiciară privind declaraţiile fostului colonel SRI Daniel Dragomir, potrivit cărora ofiţerii serviciului făceau rechizitoriile parchetului anticorupţie. DNA susţine că afirmaţiile sunt calomnioase şi denigratoare, aducând atingere independenţei sistemului judiciar.

Schimb de replici în Parlamentul European în privinţa Brexit: Guy Verhofstadt, atac direct la Nigel Farage

Europarlamentarul britanic Nigel Farage şi negociatorul şef pentru Brexit din partea Parlamentului European, Guy Verhofstadt, au avut un schimb de replici, miercuri, în privinţa situaţiei Uniunii Europene în contextul Brexit, relatează site-ul express.co.uk.

Pentagonul cheltuieşte până la 1,9 miliarde de euro pentru înarmarea rebelilor sirieni. Ce ascunde armata SUA

Pentagonul s-a bazat pe o serie de contractori şi subcontractori pentru a furniza arme de tip sovietic şi muniţie în valoare de până la 1,9 miliarde euro rebelilor sirieni ce luptă împotriva reţelei teroriste Stat Islamic, pe muniţie achiziţionată din România fiind cheltuite aproape 32 de milioane de euro, conform unei anchete a Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP).

Juncker: Toate ţările UE trebuie să adere la zona euro/ Oettinger: Bulgaria ar putea adera în 2018

Toate ţările Uniunii Europene trebuie să adere la zona euro, a afirmat miercuri preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în timp ce comisarul UE pentru Buget şi Resurse umane, Günther Oettinger, a sugerat că Bulgaria ar putea adopta moneda euro în 2018.

Serviciul UBER, în vizorul operatorilor şi transportatorilor autorizaţi care cer intervenţia ANAF pentru a verifica cum sunt încasaţi banii de la clienţi

COTAR cere ANAF să verifice modul în care aplicaţia UBER încasează bani de la clienţi, după ce compania de ride-sharing a lansat un proiect pilot prin care utilizatorii pot plăti valoarea unei curse în numerar, se arată într-un comunicat transmis miercuri de asociaţia transportatorilor.

Jean-Claude Juncker propune înfiinţarea unei agenţii paneuropene pentru securitate cibernetică

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a anunţat miercuri că va propune statelor membre UE înfiinţarea unei agenţii paneuropene pentru securitate cibernetică, pe fondul sporirii atacurilor online la nivel global, relatează site-ul agenţiei The Associated Press.

Bloomberg: Capitalul occidental „a colonizat” Europa de Est / Mesajele naţionaliste vin prea târziu

Capitalul occidental a ajuns să "colonizeze" ţările est-europene, investiţiile străine jucând un rol atât de important în aceste economii încât par a fi sub control extern mai degrabă decât parteneri într-un proiect de integrare, comentează Bloomberg, observând că vremea naţionalismului a trecut.

Uraganul Irma | Ministerul Afacerilor Interne a anunţat că alţi doi cetăţeni români au fost evacuaţi din zona calamitată

Ministerul Afacerilor Interne (MAE) anunţă că alţi doi cetăţeni români au fost evacuaţi din insula Saint Martin, afectată de uraganul Irma. În total, nouă români au fost evacuaţi din zonă.

Fost şef SPP, dezvăluiri pe Facebook: Florian Coldea a orchestrat ilegalităţile, dar cu acordul nemijlocit al lui George Maior

Dumitru Iliescu, fost şef al Serviciului de Protecţia şi Pază, scrie pe Facebook că mărturiile fostului colonel SRI Daniel Dragomir sunt reale, însă nu este evidenţiat rolul pe care l-a avut George Maior, fost director SRI. Iliescu îl acuză pe Maior că a susţinut toate ilegalităţile adjunctului său.

Revoltă în Sectorul 4, după ce şcolile nu mai sunt păzite | Inspectoratul a cerut Educaţiei suplimentarea personalului nedidactic, în timp ce părinţii sunt furioşi pe primar: Avem borduri şi 0 pază – FOTO

Şcolile din Sectorul 4 nu mai sunt păzite, după ce Primăria a renunţat la contractele prin care se asigura protecţia copiilor, fapt ce a nemulţumit părinţii, în timp ce primarul spune că plătea prea mult pentru pază, iar Inspectoratul susţine că a cerut MEN suplimentarea personalului nedidactic.

Conflict la Poşta Română: În ciuda insistenţelor ministrului Comunicaţiilor, membrii Consiliului de Administraţie al Poştei Române nu vor demisiona

Membrii Consiliului de Administraţie al CN „Poşta Română” nu vor demisiona din funcţii, a anunţat preşedintele Consiliului, Dante Stein, care a precizat că nu înţelege de ce se doreşte schimbarea conducerii, după ce ministrul Comunicaţiilor Lucian Şova a cerut, luni, demisia acesteia.

VIDEO | Un motociclist din Arad a fost amendat cu 3.400 lei după ce a trecut în faţa unui tren şi a făcut gesturi obscene

Un motociclist a fost amendat cu 3.400 de lei după ce a fost filmat trecând cu viteză prin faţa unui tren, în Arad, şi făcând gesturi obscene mecanicului de locomotivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Fostul premier Sorin Grindeanu a fost audiat la DNA: Am calitatea de martor. Am fost audiat de o persoană de sex feminin

Fostul premier Sorin Grindeanu a declarat, după ce a fost audiat la DNA, că a fost citat în calitate de martor, fără a preciza cauza în legătură cu care a dat declaraţii procurorilor. Grindeanu a spus însă că nu este de vorba despre plângerea depusă pe numele lui Mihai Busuioc.

Deciziile CCR şi textul Codului penal, puse în acord de o comisie specială, la propunerea PSD-ALDE

Coaliţia PSD-ALDE a propus, miercuri, în BPR, înfiinţarea unei comisii parlamentare speciale care să pună în acord deciziile CCR cu textul Codului penal, decizia finală urmând a fi luată de către plenul reunit, convocat pentru ora 14.00.

SUMMIT al UE la Sibiu în 2019, la o zi după BREXIT, propus de preşedintele Comisiei Europene/ Iohannis salută organizarea reuniunii în România/ De bucurie, premierul Tudose a încurcat preşedintele Comisiei cu cel al Consiliului

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat miercuri că doreşte ca liderii Uniunii Europene să se întâlnească în România, la Sibiu, în data de 30 martie 2019, la o zi după ce Marea Britanie va părăsi Blocul comunitar, pentru a discuta viitorul celor 27 de state membre.

Cum au reuşit Bulgaria şi Polonia să-şi îmbunătăţească colectarea TVA. Trei soluţii pentru ANAF

Implementarea dosarului de audit fiscal standard, facturarea electronică şi introducerea caselor de marcat fiscale electronice, cu modul de comunicare în timp real cu autoritatea fiscală sunt trei propuneri ale consultanţilor fiscali pentru îmbunătăţirea colectării TVA.

FOTO | Incident neplăcut pentru un fotbalist de la PSG, după ce un suporter a încercat să-l lovească

Un suporter scoţian a intrat pe teren în timul meciului Celtic - PSG şi a încercat să-l lovească pe francezul Kylian Mbappe cu un fular în faţă. Fanul nu l-a nimerit şi a fost scos de pe gazon de către forţele de ordine, în fluierăturile publicului.

VIDEO | Ziua Pompierilor. Klaus Iohannis a înmânat drapelele de luptă pentru 11 unităţi din subordinea ISU

Preşedintele Klaus Iohannis a participat miercuri la festivităţile organizate cu ocazia Zilei Pompierilor din România, unde a înmânat drapelele de luptă pentru 11 unităţi judeţene din subordinea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Asociaţia Românilor din Italia cere Guvernului să nu-i amendeze pe românii din străinătate pentru lipsa declaraţiei fiscale

CAPIMED România (Asociaţia Românilor din Italia) cere Guvernului să modifice ordonanţa care prevede amendarea românilor din diaspora pentru lipsa declaraţiei fiscale, se arată într-un document transmis miercuri.

Juncker: Copiii din România sau din Italia ar trebui să aibă acelaşi acces la vaccin anti-rujeolă

Copiii din România sau cei din Italia ar trebui să aibă acelaşi acces la vaccinuri anti-rujeolă la fel ca în restul Uniunii Europene, a declarat miercuri preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în cadrul discursului anual susţinut la Bruxelles despre starea Blocului comunitar.

VIDEO | Comisia juridică din Senat va da săptămâna viitoare raport în cazul lui Viorel Ilie, care a fost, astăzi, audiat/ Cum se apără ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul

Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie, este audiat, miercuri, în Comisia juridică a Senatului, în legătură cu cererea DNA de încuviinţare a începerii urmării penale. Raportul Comisiei juridice va fi supus votului plenului Sentului, care va decide dacă aprobă sau nu solicitarea.

DECLARAŢIA ZILEI. Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene: Este timpul să aducem România şi Bulgaria în spaţiul Schengen

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat miercuri, în cadrul discursului anual despre starea Uniunii Europene, că România şi Bulgaria trebuie acceptate cât mai rapid în spaţiul de liberă circulaţie Schengen.