Știrile zilei

Autostrada Piteşti-Sibiu va fi finalizată în 2021, a anunţat Sorin Buşe, ministrul Transporturilor

Autostrada Piteşti - Sibiu ar urma să fie finalizată în 2021, cu un an mai devreme decât termenul prevăzut în Master Plan, iar în 15 noiembrie vor fi terminate studiile de fezabilitate pentru trei loturi, declară ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Gabriela Firea, vicepreşedinte PSD: Cel mai potrivit pentru funcţia de prim-ministru ar fi Liviu Dragnea

Vicepreşedintele PSD Gabriela Firea a declarat înaintea şedinţei Comitetului Executiv Naţional de la Murighiol că cea mai potrivită persoană pentru a prelua funcţia de prim-ministru după alegerile parlamentare ar fi liderul PSD, Liviu Dragnea.

Senatorii PNL: Gabriel Oprea trebuie să demisioneze astăzi din Parlament. SMS-ul prin care Oprea a implorat să fie salvat – FOTO

Senatorii liberali îi cer fostului vicepremier Gabriel Oprea să demisioneze în cursul zile din Parlament pentru a putea fi urmărit penal, acuzându-l de comportament ''ticălos şi laş'', întrucât ar fi implorat salvarea prin sms-uri trimise tuturor senatorilor.

Buşoi, liderul PNL Bucureşti: Intrarea în insolvenţă a RADET, cea mai proastă opţiune. Bucureşti coteşte către Voluntari

Preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, a declarat, joi, că intrarea in insolvenţă a RADET este cea mai proastă dintre cele patru opţiuni pe care Primăria le avea, afirmând că un prim efect este intrarea în insolvenţă a ELCEN şi că Bucureştiul ''coteşte către Voluntari'' ca model administrativ.

EPIDEMIA de rujeolă: Focarele au apărut în comunităţi de romi din Bistriţa, copiii nu au fost vaccinaţi/Arad: 17 persoane se află sub tratament

Focarele de rujeolă identificate la graniţa dintre judeţele Bistriţa Năsăud şi Cluj au apărut în comunităţi de romi cu populaţie migratoare şi în care copiii nu au fost vaccinaţi, iar astfel s-a ajuns la îmbolnăvirea a peste 200 de copii din cele două judeţe.

Premierul ungar Viktor Orban: Referendumul va stabili „cât pot înainta votanţii o sabie” împotriva Bruxellesului

Referendumul care urmează să aibă loc în Ungaria pe tema cotelor de imigranţi va stabili "cât de puternic pot înainta votanţii o sabie" pentru a o folosi în lupta împotriva "birocraţilor de la Bruxelles", a declarat premierul ungar Viktor Orban într-un interviu acordat joi portalului de ştiri Origo.

ECHINOCŢIU DE TOAMNĂ 2016. Ziua este egală cu noaptea joi, 22 septembrie. Când se schimbă ora

Joi, 22 septembrie, are loc echinocţiul de toamnă al anului 2016, ce reprezintă debutul acestui anotimp din punct de vedere astronomic, informează Descoperă.

Brad Pitt este cercetat de poliţie pentru abuz asupra copiilor/ Tatăl Angelinei Jolie, actorul Jon Voight, îl susţine pe Brad Pitt în scandalul divorţului

Brad Pitt este cercetat de către LAPD şi de L.A. County Dept. of Children and Family Services pentru presupusul abuz verbal şi fizic asupra copiii lui, acesta fiind şi motivul care a declanşat divorţul de Angelina Jolie, potrivit surselor, relatează TMZ.

Nu Olivia Steer e de vină pentru epidemia de rujeolă. Câteva observaţii într-un moment de isterie naţională

Nu sunt de acord cu teoriile Oliviei Steer. Nu cred că vaccinul duce la autism, cum nu cred că un neuron vânjos vindecă o boală cruntă cum e cancerul. Mi se pare însă prea mult ca doamna Steer să fie executată public pe motiv că ar fi şefa unei secte care ne omoară copiii.

Prima ninsoare la Bâlea Lac şi în Munţii Şureanu, iar temperatura a scăzut sub zero grade Celsius – FOTO

La Bâlea Lac, în judeţul Sibiu, a început să ningă, joi zăpada aşternându-se răzleţ, sub formă de petice, meteorologii anunţând că temperatura la peste 2.000 de metri altitudine în Munţii Făgăraş a scăzut, în timpul nopţii, sub zero grade Celsius, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Fostul preşedinte Traian Băsescu: Un grup de procurori apropiaţi şefei DNA, Codruţa Kovesi, se jură că voi cere custodia unui nepot, că îi arestează părinţii

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, că un grup de procurori apropiaţi şefei DNA, Codruţa Kovesi, se jură că îi va aresta pe părinţii unuia dintre nepoţii săi, afirmând că va veni o zi în care va fi nevoit să dezvăluie numele acestora.

UPDATE Elena Udrea şi Ioana Băsescu, cercetate sub control judiciar pentru campania din 2009/ Fostul ministru al Turismului, fata fostului preşedinte Băsescu şi Dan Andronic au fost audiaţi joi la sediul DNA – VIDEO

Jurnalistul Dan Andronic a ajuns joi dimineaţa la sediul DNA unde, potrivit acestuia, este audiat în calitate de martor într-un dosar din anul 2015. Anterior, deputatul Elena Udrea şi fiica cea mare a fostului preşedinte al României, Ioana Băsescu, au venit pe rând la DNA. Potrivit unor surse, toţi trei au fost citaţi în acelaşi dosar, o cauză nouă care vizează campania prezidenţială din 2009.

Alegeri noi la MNŢR. Vintilă Mihăilescu: Nu mai candidez. Susţin noua generaţie a Muzeului Ţăranului

MNŢR va organiza a treia oară concursul de manager. Este recomandarea Corpului de control al premierului pentru a elimina orice suspiciune de neregularitate. Declaraţia oficială de ieri, 21.09, dar şi contextul nou creat, într-un interviu cu profesorul Vintilă Mihăilescu.

„#Selfie69”, supercomedia Cristinei Iacob, a avut premiera şi la Timişoara

"#Selfie69", supercomedia despre iubire, prietenie şi sex, a avut premiera, miercuri seara, şi la Timişoara, la eveniment participând aproximativ 200 de timişoreni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

TOP Filme ce se lansează în această toamnă: De la spioni americani şi terorism la lumi fantastice – VIDEO

Fantastul Tim Burton lansează Şcoala Domnişoarei Peregrine pentru Copii Ciudaţi. Oliver Stone, regizor serios, a transpuns pe marile ecrane povestea lui Edward Snowden. Ewan Mcgregor, scoţianul, regizează o ecranizare după Philip Roth. Uite care-s filmele ce au premiera în această toamnă în SUA:

INTERVIU Andrei Bârsan: Epoca lui „Prinde-ţi-l, face poze! ” azi în epoca Selfie/ Imagini document din vremea comunismului – GALERIE FOTO

285 fotografii din anii 1980 în albumul ”Anii ‘80” de Andrei Bârsan. Lupta sa cu cenzura dar şi bucuria de a fi licean şi student în vremea comunismului. Albumul anii ’80 este un album de “familie”, cu colegii, prietenii şi Bucureştiul. O frescă a Bucureştiului comunist, unică astăzi.

Oficial ungar: Mecanismul UE al cotelor de imigranţi ridică o serie de riscuri de securitate/ Alegătorii, îndemnaţi să ia în calcul aceste riscuri, la referendumul din 2 octombrie

O cauză majoră de preocupare în ceea ce priveşte mecanismul cotelor de imigranţi propus de Uniunea Europenă este reprezentată de riscurile de securitate pe care această iniţiativă le ridică, a declarat Csaba Domotor, secretar de stat pentru Cabinetului premierului, citat de agenţia de ştiri MTI.

PROTESTE violente în SUA, pentru a doua noapte consecutiv/ Autorităţile au declarat stare de urgenţă – GALERIE FOTO/ VIDEO

Situaţia pare a fi scăpat de sub control în Charlotte, Carolina de Nord, după ce un tânăr de culoare a fost ucis după o altercaţie cu un poliţist. Miercuri noaptea, pentru a doua doua zi consecutiv, ciocnirile dintre manifestanţi şi forţele de ordine au luat amploare. Potrivit CNN, noaptea trecută, o persoană a fost împuşcată, iar un poliţist a fost rănit.

Evoluţia zbuciumată a proprietăţii asupra sculpturii „Cuminţenia Pământului”

Pentru a cumpăra celebra operă de artă, statul român ar trebui să plătească 11 milioane de euro până la data de 31 octombrie 2016.

Oprea: M-am simţit hărţuit. În scurt timp voi renunţa la această imunitate, până la alegeri

Gabriel Oprea a declarat, miercuri seara, că s-a simţit hărţuit în ceea ce priveşte cazul Gigină, susţinând că va renunţa la imunitatea politică înainte de alegeri.

Şeful OLAF, Giovanni Kessler: România ar putea adera la spaţiul Schengen. Decizia e politică

Şeful Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF), Giovanni Kessler a declarat, miercuri seara, la Vama Albiţa, în judeţul Vaslui, că România îndeplineşte parametrii necesari pentru a adera la Spaţiul Schengen, dar că o decizie în acest sens este strict politică.

Dragnea: Oprea nu va fi pe listele PSD la alegerile parlamentare, ca să fie clar pentru toată lumea

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a precizat miercuri seara că fostul vicepremier Gabriel Oprea nu va fi pe listele PSD la alegerile parlamentare, pe motiv că susţine "lupta împotriva corupţiei".

Băsescu: Oprea este primul pasager acuzat de omor pentru un accident auto. Votul Senatulu va fi folosit în campanie pe modelul „corupţia ucide”

Traian Băsescu a declarat, miercuri, că Gabriel Oprea este primul pasager acuzat de omor pentru un accident auto, afirmând că votul Senatului i-a făcut un mare deserviciu lui Oprea şi a fost o capcană în care a picat şi PSD întrucât va fi folosit în campanie pe modelul "corupţia ucide".

Tensiuni între Marea Britanie şi Ungaria pe tema unui pliant ungar ce denunţă situaţia imigraţilor în UE

Ministerul britanic de Externe a transmis miercuri note de protest Ungariei, după ce şeful diplomaţiei ungare, Peter Szijjarto, a declarat că în unele state europene, inclusiv în Marea Britanie, ar exista sute de zone ocupate de imigranţi, locuri în care legile nu s-ar mai aplica.

Nicuşor Dan, despre intrarea în insolvenţă a RADET: Ni se pare un gest iresponsabil

Preşedintele Uniunii Salvaţi Bucureştiul, Nicuşor Dan, a declarat că votul consilierilor generali privind intrarea în insolvenţă a RADET este un gest iresponsabil, precizând că din bugetul Capitalei ar fi putea fi gestionată situaţia regiei.

OPINIE în Ziarul Financiar: De ce să amânăm adoptarea euro? Trecerea la euro în 2019 este posibilă şi ar putea fi un moment astral în istoria recentă a României

Preşedintele României a declarat recent că anul 2019, prevăzut pentru aderararea la zona euro în "Programul de convergenţă 2015-2018" (aprilie 2015), este un termen nerealist, însă dezbaterea acestui subiect este necesară şi utilă, având în vedere că mai devreme sau mai târziu ţara noastră va trebui să adopte euro.

Rusia susţine că o dronă de atac a SUA era în zona bombardamentului contra convoiului ONU din Siria

O dronă americană de atac de tip Predator s-a aflat în zona în care a fost bombardat un convoi umanitar ONU, în Siria, susţine Ministerul rus al Apărării, sugerând că raidul aerian, atribuit de Occident Rusiei, a fost efectuat de aparatul militar american.

Liderii PSD se retrag la un resort exclusivist din Deltă pentru strategia de campanie

Liderii centrali şi judeţeni ai PSD se reunesc joi în şedinţa Consiliului Executiv Naţional (CExN), care va avea loc într-un resort din Delta Dunării, pentru a lua decizii referitoare la campania electorală, printre care şi derogarea de la codul de etică pentru Ponta.

Elcen ar putea cere şi ea intrarea în insolvenţă

În cadrul întrunirii Consiliului de Administraţie al Electrocentrale Bucureşti (Elcen) de joi se va discuta posibilitatea formulării unei cererei de intrare în insolvenţă, a declarat pentru MEDIAFAX Dan Agrişan, membru al consiliului.

Grupul Renault vine cu lămuriri: Dacia Logan MCV se va produce şi în Tanger (Maroc), şi la Mioveni

Producţia de automobile Dacia Logan MCV se va extinde şi în Tanger fără vreun impact asupra unităţii de la Mioveni, se precizează într-un comunicat al Grupului Renault.

Selfiemania cucereşte România. Interviu cu Cristina Iacob: Dragostea se întâmplă acolo unde nu te aştepţi. VIDEO

Peste 25.000 de spectatori într-un weekend. Cel mai tare prim weekend al unui film românesc. Cum s-a ajuns la succes? Răspunsuri esenţiale vin de la Cristina Iacob, regizorul şi scenaristul filmului. Povestea dragostei neaşteptate şi senzaţia de reality, ”mi s-a întâmplat şi mie, spectatorul”.

Arad: Comedia „#selfie69” a început turneul prin ţară, iar spectatorii cer o continuare – GALERIE FOTO

Comedia "#selfie69", despre care producătorii spun că este "cea mai aşteptată comedie a anului", a avut premiera, miercuri, la Arad, în prezenţa mai multor actori din film, zeci de arădeni venind pentru a vedea filmul şi pentru a se fotografia cu protagoniştii de la care au primit şi autografe.

Google lansează aplicaţia de mesagerie Allo

Google a lansat aplicaţia de mesagerie Allo, dotată cu un sistem de criptare a mesajelor, numeroase stickere şi opţiune pentru grupuri de conversaţie, dar căreia îi lipsesc apelurile video şi audio, pentru care utilizatorii pot folosi aplicaţia Duo, lansată în august, anunţă CNN.

Germania cere măsuri europene pentru a evita repetarea afluxului masiv de extracomunitari din 2015

Afluxul masiv de imigranţi din anul 2015, când în Germania au ajuns peste 1,2 milioane de imigranţi extracomunitari, nu se va repeta, a dat asigurări miercuri după-amiază Thomas de Maiziere, ministrul german de Interne, cerând măsuri europene pentru limitarea imigraţiei.

MAE neagă faptul că România ar urma să primească de 10 ori mai mulţi refugiaţi decât în 2015

Ministerul Afacerilor Externe neagă informaţiile potrivit cărora România ar urma să primească de 10 ori mai mulţi refugiaţi decât în 2015, susţinând că nu şi-a asumat angajamente suplimentare de relocare faţă de decizia luată la nivel european.

Reacţie după declaraţiile ministrului Prună legate de pensiile şi chiriile magistraţilor: Doamna ministru transmite unele informaţii eronate, iar dacă este vorba de cazuri punctuale, ele pot fi corectate

Preşedintele UNJR, Daniela Gîrbovan, susţine că ministrul Justiţiei transmite unele informaţii eronate, printre care şi faptul că magistraţii pensionari ar beneficia de chirii, precizând că în ceea ce priveşte cuantumul pensiilor, "este, probabil, vorba de cazuri punctuale" care pot fi corectate.

Zeci de instituţii de învăţământ din estul Canadei, evacuate din cauza unei ameninţări teroriste

Aproximativ 60 de instituţii de învăţământ au fost evacuate miercuri, în estul Canadei, din cauza unei ameninţări teroriste, informează postul CBC.

DECLARAŢIA ZILEI – Oprea: Votul din Senat nu mă face imun în faţa Justiţiei. În câteva luni, nu voi mai avea imunitate – VIDEO

Fostul vicepremier şi ministru de Interne, Gabriel Oprea, a transmis, miercuri, pe pagina sa de Facebook, că votul senatorilor nu îl face imun în faţa Justiţiei şi nici nu închide drumul dosarului DNA, precizând că în câteva luni mandatul său de senator se încheie şi atunci va putea fi cercetat.

Epidemie de rujeolă în România, anunţă Ministerul Sănătăţii. Doi copii au murit, iar un al treilea deces suspect de rujeolă a fost înregistrat zilele trecute – ZONELE AFECTATE

Ministerul Sănătăţii anunţă că în România au fost înregistrate 675 de cazuri de rujeolă în decursul a opt luni, fiind înregistrate trei decese faţă de anul trecut când s-au înregistrat doar şapte cazuri de îmbolnăvire.

Curtea de Apel Timişoara a adoptat parţial Memorandumul privind justiţia

Adunarea Generală a Judecătorilor Curţii de Apel Timişoara a decis, miercuri, adoptarea parţială a Memorandumului privind justiţia, actul fiind adoptat până în prezent de 102 instanţe şi 28 parchete; vineri vor avea loc discuţii cu reprezentanţii CSM pe tema solicitărilor din document.