Știrile zilei

Senatul a adoptat legea Ponta-Antonescu privind uninominalul într-un singur tur

Senatorii au adoptat, marţi, legea USL care prevede câştigarea mandatelor de deputaţi şi senatori de către acei candidaţi care întrunesc cele mai multe voturi în colegiile în care candidează, în sistem uninominal majoritar. Proiectul care modifică legea electorală astfel încât, la alegerile parlamentare, să câştige mandate de deputaţi sau senatori candidaţii care întrunesc cele mai multe voturi în colegiile în care candidează, în sistem uninominal majoritar, a fost adoptată cu 77 de voturi "pentru", 17 "abţineri" şi nouă voturi "împotrivă".

REPORTAJ – Bărbaţii români şi operaţiile estetice: „Nu mai e de ajuns să fii doar un pic mai frumos ca dracul. Unii îşi trimit mai întâi soţiile la tratament, să vadă dacă le-a durut” – FOTO

În urmă cu zece ani, raportul dintre numărul bărbaţilor şi cel al femeilor care frecventau clinicile estetice româneşti era de 1 la 60. Acum, la fiecare 20 de femei aflate la consultaţii pentru înfrumuseţare, se poate găsi şi un bărbat. Cei tineri recunosc că frecventează clinicile de dermatologie, spre deosebire de cei trecuţi de 35 de ani care tratează vizita la dermatolog ca pe un secret de stat.

Senatorii Cezar Măgureanu şi Viorel Badea au anunţat în plen că trec la PSD şi, respectiv, PNL

Senatorii Cezar Măgureanu (neafiliat) şi Viorel Riceard Badea (PDL) au anunţat marţi, în plen, că intră în grupurile PSD şi, respectiv, PNL.

Preluarea mandatelor de către noii miniştri – Ponta: Există un pericol real ca structuri şi clanuri mafiote să conducă zone din ţară

Miniştrii Guvernului Ponta preiau, marţi, mandatele de la predecesorii lor. Premierul Victor Ponta a cerut noii conduceri a Ministerului Administraţiei şi Internelor să nu răspundă comenzilor de partid, să nu permită implicarea Poliţiei în campania electorală şi să combată crima organizată, arătând că există "un pericol real" ca structuri mafiote să conducă zone din ţară.

Dobre, despre probleme de sonorizare la MAI: Dacă nici aici nu mai merg microfoanele, este o problemă

Ceremonia de preluare de către Ioan Rus şi Victor Paul Dobre a mandatelor la Interne şi Administraţie a fost marcată de unele probleme tehnice legate de sistemul de sonorizare, ceea ce i-a determinat pe noii miniştri să remarce că există probleme dacă nici la MAI nu mai funcţionează microfoanele.

Percheziţii în Bucureşti şi trei judeţe, fiind vizate 23 de persoane care au înşelat 30 de bănci

Poliţiştii fac, marţi dimineaţă, percheziţii în Bucureşti şi judeţele Ialomiţa, Ilfov şi Giurgiu, la locuineţele a 23 de persoane suspectate că au luat credite cu acte false şi au înşelat 30 de bănci, prejudiciul fiind estimat la 800.000 de lei, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei.

Obama i-a mulţumit lui Sarkozy pentru prietenia sa în decursul unei perioade dificile

Preşedintele Statelor Unite Barack Obama i-a mulţumit luni omologului său francez în exerciţiu Nicolas Sarkozy pentru "solidele sale calităţi de lider, prietenia sa şi cooperarea sa într-o perioadă dificilă", a anunţat Casa Albă după o convorbire telefonică între cei doi lideri.

Casa Albă refuză să negocieze cu Al-Qaida pentru cetăţeanul american răpit în Pakistan

Casa Albă a declarat luni că nu va negocia cu Al-Qaida pentru eliberarea ostaticului american Warren Weinstein, răpit în Pakistan şi care l-a rugat pe preşedintele Barack Obama să accepte cererile răpitorilor săi într-o înregistrare video difuzată în acest weekend.

SUA consideră alegerile legislative din Siria aproape ridicole

Alegerile legislative organizate în Siria sunt "aproape ridicole" în timp ce regimul lui Bashar al-Assad continuă să-şi reprime poporul cu violenţă, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american Mark Toner.

Francois Hollande se va întâlni cu Angela Merkel în Germania la 16 mai

Preşedintele francez ales Francois Hollande se va întâlni cu Angela Merkel la Berlin, "a doua zi" după preluarea funcţiei la 15 mai, adică la 16 mai, a precizat pentru postul de televiziune France 2 Pierre Moscovici, responsabil cu tranziţia prezidenţială în echipa lui Hollande.

Ponta a preluat mandatul de premier, după o discuţie de 50 minute cu Ungureanu

Premierul Victor Ponta a avut, luni seara, la Palatul Victoria, o discuţie de aproximativ 50 minute cu premierul demis Mihai Răzvan Ungureanu, la finalul căreia a semnat procesul verbal de predare-primire a mandatului de prim-ministru.

Schimburi de replici ale preşedintelui cu Marga, Diaconu şi Cepoi. Emoţii vizibile la unii miniştri

Ceremonia depunerii jurământului de către noul Guvern a avut loc, luni seară, la Palatul Cotroceni, preşedintele Traian Băsescu având mai multe schimburi de replici cu unii dintre membrii Cabinetului.

Marga: Băsescu mi-a reproşat analogia cu Mussolini. Am stabilit că vom lămuri lucrurile. Cum a reacţionat preşedintele la comparaţia noului ministrul al Afacerilor Externe – VIDEO

Noul ministru al Afacerilor Externe, Andrei Marga, a declarat, luni seară, că, la ceremonia depunerii jurământului, preşedintele Traian Băsescu i-a reproşat analogia sa cu Mussolini, Marga precizând că au stabilit să lămurească lucrurile.

Băsescu lui Ponta despre ţinuta portocalie a Dacianei Sârbu: Cumva e ultimul pedelist care a rămas?

Preşedintele Traian Băsescu a glumit, luni seară, la finalul ceremoniei depunerii jurământului de către membrii Guvernului, pe seama ţinutei portocalii a Dacianei Sârbu, soţia premierului Victor Ponta, întrebându-l pe acesta dacă nu cumva este ultimul pedelist rămas în Guvern.

Miniştrii Guvernului Ponta au depus jurământul. Băsescu: M-aş aştepta la o continuare a ceea ce s-a făcut bun în reformarea statului

Preşedintele Traian Băsescu le-a spus, luni seară, membrilor noului Guvern că se aşteaptă la o continuare a ceea ce s-a făcut bun în reformarea statului. DECLARAŢIILE PREŞEDINTELUI

Ponta: Îi voi propune lui Aurescu să rămână secretar de stat la MAE

Premierul Victor Ponta a declarat, luni seară, că îi va propune lui Bogdan Aurescu să rămână secretar de stat la MAE.

Cum comentează presa străină învestirea Guvernului Victor Ponta

Principalele agenţii de presă internaţionale relatează despre primirea votului de învestitură de către Cabinetul Victor Ponta, notând că noul Executiv va avea sarcina dificilă de respectare a condiţiilor convenite cu creditorii internaţionali.

Jurnalista Valerie Trierweiler, prietena lui Francois Hollande, este noua Primă Doamnă a Franţei

Jurnalista Valerie Trierweiler, prietena viitorului preşedinte socialist Francois Hollande, va fi noua Primă Doamnă a Franţei şi "va trebui să îşi inventeze un rol", comentează ziarul Le Figaro, în ediţia online.

Ponta acuză Guvernul Ungureanu că a numit persoane şi a încercat să aloce bani după demitere

Premierul Victor Ponta a acuzat, luni seara, Guvernul Ungureanu că a numit persoane şi a încercat să transfere fonduri bugetare după ce a pierdut încrederea Parlamentului, prin votarea moţiunii de cenzură, situaţie pe care a caracterizat-o drept anormală.

Athletic Bilbao, prima finalistă a Ligii Europa care a ajuns la Bucureşti

Aeronava Boeing 747-400 de 580 de locuri a companiei franceze Corsair cu delegaţia formaţiei Athletic Bilbao a aterizat, luni, în jurul orei 20.24, pe Aeroportul Aurel Vlaicu, gruparea bască fiind prima finalistă a Ligii Europa care ajunge la Bucureşti.

Anca Alexandrescu va fi numită de Ponta coordonator al Departamentului de Comunicare la Guvern

Anca Alexandrescu, fost consilier pr probleme de comunicare al lui Adrian Năstase în perioada în care acesta conducea Guvernul, va fi numită de premierul Victor Ponta drept coordonator al Departamentului de Comunicare, cu rang de secretar de stat, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Zece sfaturi de la fostul premier Boc pentru Guvernul Ponta

Fostul premier Emil Boc a dat, luni, zece sfaturi pentru Guvernul Ponta, în cazul în care acesta va fi votat de către Parlament, printre ele numărându-se unele legate de creşterea economică, de deficitul bugetar şi de rata inflaţiei.

GUVERNUL PONTA A FOST ÎNVESTIT DE PARLAMENT. 284 de voturi „pentru” şi 92 de voturi „împotrivă” – rezultat oficial

Guvernul condus de Victor Ponta a fost învestit, luni, de Parlament, cu 284 de voturi "pentru" şi 92 de voturi "împotrivă", conform rezultatului anunţat oficial în plen. Rezultatul votului a fost anunţat de către secretarul Camerei Georgian Pop.

TOT CE TREBUIE SĂ ŞTII DESPRE FINALA LIGII EUROPA: Bucureştiul devine, pentru o zi, capitala fotbalului european

Finala Europa League 2012 aduce în Bucureşti, potrivit organizatorilor, aproximativ 30.000 de suporteri spanioli, susţinători ai echipelor Atletico Madrid şi Athletic Bilbao, dar şi alte câteva zeci de turişti, cel mai mare oraş al României devenind, pentru o zi, capitala fotbalului european.

GÂNDUL LIVE – Prima emisiune VIDEO ÎN DIRECT. Cristian Tudor Popescu despre guvernul Ponta

Gândul.info lansează în această seară platforma video Gândul LIVE, platforma video online care găzduieşte transmisii în timp real ale celor mai importante ştiri, dezbătute, explicate şi puse în perspective surprinzătoare şi relevante. Claudiu Pândaru, Cristian Tudor Popescu şi Florin Negruţiu comentează pe larg subiectul numărul 1 al zilei: învestirea Guvernului Ponta.

Udrea către Ponta: Nu daţi frâu liber impulsurilor populiste care vă mână în bătălie

Deputatul PDL Elena Udrea a cerut, luni, în plenul Parlamentului, noului Guvern să nu sacrifice interesul naţional doar pentru că este an electoral şi să nu încerce să salveze alegerile din toamnă cu pomeni electorale.

Martor în procesul fugii lui Hayssam: El a fost în Bucureşti după data la care se spune că a fugit

Un martor sub acoperire audiat cu numele de "Radu Vasile" în dosarul fugii lui Omar Hayssam a spus, luni, că l-a văzut pe cetăţeanul sirian în Bucureşti la circa 10-12 zile după data de 30 iunie 2006, când se presupune că acesta ar fi părăsit România.

Tăriceanu: Astăzi, după trei ani şi jumătate, îi încetează mandatul de prim-ministru lui Băsescu

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, deputat PNL, a declarat, luni, în Parlament, că, prin desemnarea lui Victor Ponta la şefia Guvernului, preşedintelui Traian Băsescu îi încetează, după trei ani, "mandatul de premier, exercitat când abuziv, când pe şest, când insinuant".

REPORTAJ: Înscrierea în clasele I şi pregătitoare, cu şi fără şpagă

Două pachete de cafea, două cutii cu bomboane şi două milioane de lei vechi, atât au scos unii părinţi din buzunar pentru a-şi înscrie copiii în clasele I şi pregătitoare, în timp ce alţii ar fi vrut să dea, dar au primt un refuz, concluzionând că "nu mai merge cu d’astea, s-a schimbat sistemul".

„Viaţa mea se află în mâinile dumneavoastră, domnule preşedinte”. Apelul unui american răpit de Al-Qaida în Pakistan către Barack Obama – VIDEO

Un cetăţean american în vârstă de 70 de ani, răpit în Pakistan anul trecut, l-a îndemnat pe preşedintele Barack Obama să accepte cererile formulate de Al-Qaida pentru a-i salva viaţa, potrivit unei înregistrări video postată duminică pe mai multe site-uri islamiste, relatează CNN.

Ponta: Mâine propun act normativ pentru restituirea către pensionari a sumelor reţinute la CASS

Premierul desemnat Victor Ponta a anunţat, luni, în plenul Parlamentului, că va propune în prima şedinţă a Guvernului, care urmează să aibă loc marţi, un act normativ pentru restituirea sumelor reţinute ilegal pensionarilor pentru CASS.

Orban: România riscă de la UE amenzi de 30.000 de euro pe zi dacă nu adoptă legea „Big Brother”

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat că România riscă amenzi de peste 30.000 de euro pe zi dacă nu va adopta cât mai repede legea privind retenţia datelor, cunoscută şi ca legea "Big Brother", pentru care este deschisă procedură de infringement împotriva ţării noastre.

Euro a atins un minim al ultimelor trei luni după alegerile din Franţa şi Grecia

Euro a coborât luni la cel mai redus nivel din mai mult de trei luni, după ce Francois Hollande a fost ales preşedinte al Franţei, iar alegătorii greci au preferat să voteze partide anti-reformă, provocând temeri că măsurile de austeritate ar putea fi afectate, transmite Bloomberg.

PDL solicită Guvernului Ponta să majoreze salariile bugetarilor cu 16%, nu cu 8%

PDL solicită Guvernului Ponta să majoreze salariile bugetarilor cu 16%, aşa cum se angajase Executivul condus de Mihai Răzvan Ungureanu, şi nu cu 8%, această decizie anunţată de Florin Georgescu reprezentând, în opinia democrat-liberalilor, "un eşec" al negocierilor cu FMI şi CE.

Georgescu: Adoptarea euro va fi stabilită după alegeri, în funcţie de contextul intern şi extern

Intrarea României în zona euro va fi stabilită după alegeri, în funcţie de contextul intern şi internaţional, a declarat luni Florin Georgescu, desemnat în funcţiile de ministru al Finanţelor Publice şi vicepremier în guvernul Ponta.

PROGNOZA METEO: Vremea va fi instabilă, cu averse de ploaie şi descărcări electrice. Ce temperaturi vor fi marţi şi miercuri în ţară şi în Bucureşti

Marţi, vremea va fi în general instabilă, iar valorile termice vor marca o scădere. Temporar înnorările vor fi accentuate şi, mai ales în cursul zilei, vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului în Maramureş, Transilvania, Moldova, Muntenia şi Dobrogea.

AUDIEREA MINIŞTRILOR ÎN PARLAMENT: Toţi miniştrii cabinetului Ponta, avizaţi de comisiile de specialitate – FOTO

Audierile miniştrilor desemnaţi în Guvernul condus de Victor Ponta au loc luni, în comisiile de specialitate din Parlament. Cabinetul Ponta cere luni după-amiază votul de încredere al Parlamentului, după ce miniştrii propuşi au fost audiaţi în comisii.

Boc: Mihai Răzvan Ungureanu e în măsură să-şi explice declaraţiile şi ceea ce vrea să facă

Preşedintele PDL Emil Boc a afirmat luni că Mihai Răzvan Ungureanu "e în măsură să-şi explice declaraţiile şi ceea ce vrea să facă", liderul PDL făcând această precizare la întrebarea cum comentează îndemnul lui Ungureanu "fiţi ungurenii mei!" adresat democrat-liberalilor duminică, la reuniunea PDL.

Meciul dintre Carl Froch şi Lucian Bute, în pericol de amânare. Boxerul român are o infecţie la picior

Campionul mondial la supermijlocie în versiunea IBF, Lucian Bute, a suferit o infecţie cauzată de o băşică la picior, care s-a întins până în zona genunchiului, astfel că meciul cu britanicul Carl Froch, programat la 26 mai în Nottingham, este în pericol de amânare.

Nica: Poşta va fi restructurată şi privatizată până la finele anului. Din 100 de directori rămân 10

Privatizarea Poştei Române se va încheia la finele acestui an, prin atragerea unui investitor, proces care va fi însoţit de restructurarea profundă a activităţii, pentru îmbunătăţirea situaţiei financiare, a declarat ministrul desemnat pentru Comunicaţii, Dan Nica.