Știrile zilei

C.V. Tudor: Lui Traian Băsescu îi este o frică paralizantă de mine

Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a declarat, miercuri, că lui Traian Băsescu îi este "o frică paralizantă" de el şi a adăugat că participă la orice confruntare, cu oricine.

Primul urs panda născut în Europa în captivitate a plecat către China – FOTO

Fu Long, primul urs panda născut în captivitate în Europa, în 2007, a părăsit grădina zoologică din Viena, miercuri dimineaţă, zburând către China, unde urmează să trăiască alături de alte exemplare din specia sa, a anunţat direcţia parcului Schönbrunn.

Geoană: Este clar că celorlalţi candidaţi le este frică de o confruntare cu mine

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, miercuri seară, că din modul cum au evoluat lucrurile în cursul zilei reiese că celorlalţi candidaţi la Preşedinţie le este frică de o confruntare cu directă cu el.

Candidaţii cotaţi cu şanse reduse au protestat, la TVR, faţă de separarea de ceilalţi prezienţiabili

Candidaţii la prezidenţiale cotaţi cu şanse reduse, potrivit sondajelor de opinie, au protestat, miercuri, la o dezbatere transmisă de televiziunea publică, faţă de "discriminarea" la care au fost supuşi prin neacceptarea lor la confruntarea cu candidaţii mai bine plasaţi.

Dezbaterea cu candidaţii la Preşedinţie s-a anulat

Dezbaterea candidaţilor la Preşedinţie programată pentru miercuri seară, la TVR, s-a anulat, a declarat, pentru MEDIAFAX, Sebastian Lăzăroiu, care a precizat că Mircea Geoană şi-a realizat "visul" cu ajutorul lui Alexandru Sassu, Sorin Ovidiu Vântu şi Dan Voiculescu.

SRI: Afirmaţii ale foştilor procurori Ciurea şi Nastasiu se referă la date clasificate

SRI susţine că o serie de afirmaţii ale foştilor procurori Angela Ciurea şi Ciprian Nastasiu se referă la date clasificate din dosarele instrumentate de Parchet cu sprijinul Serviciului în problematica securităţii economice, iar unele date au fost preluate trunchiat şi interpretate eronat de cei doi.

Antonescu: UDMR este singura formaţiune care nu şi-a propus să distrugă PNL

Candidatul PNL la Preşedinţie, Crin Antonescu, susţine că relaţia PNL-UDMR a fost şi este una de colaborare politică, adăugând că Uniunea este singura formaţiune care nu şi-a propus, în anumite momente din ultimii 20 de ani, "să distrugă" PNL sau alte partide istorice.

Claudiu Săftoiu: Să dispară năpârcile, canaliile din servicii, care fac servicii laşe politicienilor

Fostul şef al SIE Claudiu Săftoiu a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, că "năpârcile şi canaliile" din serviciile secrete care fac "servicii laşe, ruşinoase şi dezonorante politicienilor" trebuie să dispară.

Ucraina vrea să dubleze tariful de tranzit al gazelor ruseşti către Europa

Premierul ucrainean Iulia Timoşenko a declarat, miercuri, în ajunul unei întâlniri cu omologul său rus Vladimir Putin, că tariful tranzitului gazelor ruseşti către Europa va fi dublat în 2010.

Berceanu cere instanţei să îi oblige pe liderii sindicali Metrorex la plata despăgubirilor

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Berceanu, a anunţat, la Guvern, că va cere instanţei să îi oblige pe liderii sindicali de la Metrorex, responsabili pentru organizarea grevei generale, să plătească despăgubiri atât pentru pierderile înregistrate de companie în această perioadă, precum şi către călătorii cu abonament.

Rădoi: Ne vom supune justiţiei, de joi circulaţia la metrou va fi reluată normal

Liderul Uniunii Sindicatelor Libere Metrou, Ioan Rădoi, a declarat, miercuri, că angajaţii Metrorex se vor supune deciziei instanţei, care a declarat greva ilegală, şi de joi circulaţia la metrou va fi reluată normal.

Antonescu: Eu particip la o dezbatere aşa cum a fost convenită cu cei cinci candidaţi

Candidatul PNL la Preşedinţie, Crin Antonescu, afirmă, răspunzând la întrebarea dacă va participa la dezbaterea de la TVR, în condiţiile în care directorul de comunicare al PNL spunea că nu e de acord cu formula propusă, că el participă la dezbatere "aşa cum a fost convenită cu cei cinci candidaţi".

Kelemen Hunor încă nu ştie dacă va participa la dezbaterea de la TVR

Candidatul UDMR la Preşedinţie, Kelemen Hunor, a declarat corespondentului MEDIAFAX că nu ştie dacă va participa, miercuri seară, la dezbaterea organizată la TVR cu ceilalţi candidaţi, întrucât "încă se mai discută".

Anca Alexandrescu: Oprescu nu se duce la dezbaterea de la TVR

Directorul de comunicare al candidatului independent Sorin Oprescu, Anca Alexandrescu, a declarat, miercuri, că, în formula de dezbatere de şapte candidaţi, anunţată de TVR şi impusă de Viorel Hrebenciuc, Sorin Oprescu nu va participa la aceasta.

Antonescu: Geoană schimbă regulile, impunând şapte candidaţi la dezbatere

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, că, după ce a acceptat toate condiţiile impuse de staff-ul lui Mircea Geoană pentru a participa la dezbaterea publică de la TVR, acum Geoană schimbă regulile, impunând ca la dezbatere să participe şapte candidaţi, şi nu cinci, aşa cum fusese stabilit iniţial.

DIICOT: Nu s-a dispus începererea urmăririi penale faţă de Roşca Stănescu

DIICOT a anunţat, miercuri, că în cazul sesizării ANI nu s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de Sorin Roşca Stănescu, procurorii arătând că verificările nu au confirmat existenţa unor conexiuni între documentele sustrase din agenţie şi stenogramele discuţiilor Macovei-Roşca Stănescu-Chirieac.

Lăzăroiu: Băsescu nu participă la dezbaterea de la TVR, Sassu să demisioneze

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a declarat, pentru MEDIAFAX, că preşedintele Traian Băsescu nu va participa la dezbaterea de la TVR, de miercuri seară, şi a susţinut că Alexandru Sassu trebuie să demisioneze de la conducerea televiziunii publice pentru că serveşte interesul unui partid.

SUV-ul Dacia Duster va fi prezentat în decembrie

Dacia Duster, primul SUV al costructorului de la Mioveni, va fi prezentat în luna decembrie, când se vor anunţa şi preţurile de achiziţie, urmând ca la începutul anului viitor să fie lansat şi comercializat, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, vicepreşedintele Automobile Dacia, Constantin Stroe.

Între 30 şi 40 la sută dintre copii şi adolescenţi au o tentativă de suicid

Între 30 şi 40 la sută dintre copii şi adolescenţi cu vârste între 9 şi 18 ani prezintă vulnerabilitate de grup, adică lipsă de comunicare, ceea ce duce la tentativă de suicid, a declarat, miercuri, medicul Elena Blănaru de la Spitalul de Psihiatrie "Alexandru Obregia" din Capitală.

Băncile străine discută cu FMI, CE şi BNR fluctuaţii de maxim 5% ale expunerilor pe România

Cele mai mari nouă bănci cu capital străin discută, miercuri, cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), Comisia Europeană şi BNR, la Bruxelles, introducerea unei marje de variaţie de plus/minus 5% a expunerii individuale pe piaţa din România, au declarat pentru MEDIAFAX surse participante la întâlnire.

Guvernul moldovean a aprobat Acordul privind micul trafic la frontiera cu România

Guvernul Republicii Moldova a aprobat Acordul cu România privind micul trafic la frontieră, semnat la 14 noiembrie la Bucureşti şi care va intra în vigoare în termen de 30 de zile de la această dată, relatează Interlic, în pagina electronică de miercuri.

Instanţa a respins excepţiile sindicaliştilor de la metrou, aceştia au recuzat completul de judecată

Instanţa Tribunalului Bucureşti a respins excepţiile de nelegalitate, prematuritate şi neconstituţionalitate ridicate, miercuri, în procesul privind legalitatea grevei de la metrou, sindicaliştii formulând o cerere de recuzare a completului de judecată, astfel că procesul a fost din nou suspendat.

PDL: Comisiile de apărare şi politică externă să verifice abuzurile lui Geoană

PDL a anunţat, miercuri, prin vicepreşedintele Gheorghe Flutur, că solicită Comisiilor de apărare şi politică externă din Parlament să verifice două "abuzuri" ale lui Mircea Geoană, respectiv folosirea bazei de date a Armatei şi vizita "secretă" la Moscova.

Staff-urile PDL, PNL, UDMR şi Oprescu vor scrie TVR că vor dezbatere miercuri seara

Staff-urile PDL, PNL, UDMR şi al lui Sorin Oprescu vor transmite o scrisoare conducerii TVR prin care solicită organizarea, miercuri, la ora 20.00, a unei dezbateri între cinci candidaţi cu unul sau doi moderatori de la televiziunea publică, a declarat Sebastian Lăzăroiu.

Rashid Ramzi, depistat pozitiv, rămâne fără medalia olimpică de aur la 1.500 metri

Sportivul Rashid Ramzi, din Bahrain, este nevoit să predea medalia olimpică de aur în proba de 1.500 metri deoarece a fost depistat pozitiv cu EPO-Cera, a anunţat, miercuri, secretarul comitetului olimpic de la Manama, Ahmed Ben Hamad Al-Khalifa.

Legea educaţiei, neconstituţională

Curtea Constituţională a decis, miercuri, că este neconstituţională Legea educaţiei. În urma deliberărilor din 4 noiembrie, nu s-a obţinut majoritatea de voturi pentru adoptarea unei decizii, astfel că judecătorii Curţii Constituţionale au dispus repunerea pe rol a dosarului şi rediscutarea în 18 noiembrie.

CC respinge sesizarea lui Geoană privind conflictul dintre Parlament şi preşedinte

Curtea Constituţională a respins, miercuri, sesizarea privind existenţa unui conflict de natură constituţională dintre Parlament şi şeful statului, făcută de liderul social-democrat Mircea Geoană şi care se referea la decretele prin care au fost numiţi interimari la ministerele conduse de PSD.

CONPIROM şi UGIR-1903 cer FMI implicarea în problema retragerilor de bani ale băncilor din România

CONPIROM şi UGIR-1903 cer FMI să se implice în problema retragerilor de fonduri de piaţa românească de către sucursalele unor bănci străine, astfel încât banii împrumutaţi de România de la instituţiile internaţionale să fie folosiţi pentru scopul iniţial, respectiv relansarea economiei.

Datoria publică a României a crescut cu circa două miliarde de lei în septembrie

Datoria publică a României a urcat cu aproape două miliarde de lei în septembrie faţă de luna precedentă, de la 138,2 miliarde de lei la 140,09 miliarde de lei, şi cu 16,4 miliarde lei în trimestrul al treilea, ponderea în PIB ajungând la 28,08%, potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice.

Ponta: PSD merge la dezbaterea între candidaţii la Preşedinţie

Purtătorul de cuvânt al campaniei prezidenţiale a PSD Victor Ponta a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că discuţiile privind organizarea dezbaterii între candidaţii la Preşedinţie nu s-au oprit şi a precizat că social-democraţii vor merge la dezbaterea care a fost anunţată la TVR.

România a înregistrat şase cazuri severe de gripă porcină

În România nu a fost înregistrat, până în prezent, niciun deces cauzat de gripa cu virus A/H1N1, dar sunt şase cazuri severe, bolnavii, care sunt din Iaşi, fiind ventilaţi mecanic, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Adrian Streinu-Cercel.

Dezbaterea de miercuri seară între candidaţii la Preşedinţie, incertă

Dezbaterea anunţată pentru miercuri seară, între primii cinci candidaţi la Preşedinţie conform sondajelor de opinie, este incertă, consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu declarând pentru MEDIAFAX că PSD s-a retras de la negocieri, iar discuţiile s-au sistat.

Procesul privind legalitatea grevei de la metrou, suspendat după câteva minute de dezbateri

Procesul în care conducerea Metrorex cere instanţei Tribunalului Bucureşti să constate nelegalitatea grevei a fost suspendat, miercuri, după doar câteva minute de dezbateri, avocatul sindicaliştilor invocând mai multe excepţii şi vicii de procedură.

Ion Rădoi: Vanghelie vorbeşte cel mai bine când tace

Liderul sindicaliştilor de la metrou, Ion Rădoi, a afirmat, miercuri, la Tribunalul Bucureşti, unde se judecă legalitatea grevei angajaţilor Metrorex, că preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, vorbeşte cel mai bine când tace şi că îl suspectează de o relaţie cu PDL.

Mâna găsită pe o stradă din Blaj era folosită la experimente medicale

Medicii legişti din Alba au stabilit că mâna găsită în urmă cu săptămână pe o stradă din Blaj este "un preparat anatomic de uz didactic", fiind folosită la experimente medicale, iar poliţiştii încearcă să stabilească provenienţa acesteia.

Emigrarea masivă şi consecinţele ei, un dosar important pentru viitorul preşedinte al României

Emigrarea masivă şi consecinţele acestui fenomen asupra societăţii vor constitui unul dintre dosarele importante pentru viitorul preşedinte român, care va fi ales în urma scrutinului prezidenţial al cărui prim tur se desfăşoară la 22 noiembrie.

Un nou bilanţ al gripei porcine: 1.519 de cazuri confirmate

Alte 54 de cazuri de gripă cu virus A/H1N1 au fost confirmate, în ultimele 24 de ore, în România, astfel că numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 1.519, informează, miercuri, Ministerul Sănătăţii.

Bărbatul care l-a acuzat pe Michael Jackson că i-a molestat fiul s-a sinucis

Evan Chandler, fostul stomatolog care l-a acuzat pe Michael Jackson, în anii '90, că l-a molestat sexual pe fiul său, Jordy Chandler, pe atunci în vârstă de 13 ani, s-a sinucis, potrivit poliţiei din oraşul american New Jersey, informează dailymail.co.uk.

Geoană: Desfid orice formă de asociere între PSD şi greva de la metrou

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, că desfide orice formă de asociere între PSD şi greva de la metrou şi face un apel la Radu Berceanu şi la sindicatele de la Metrorex să intre în dialog pentru rezolvarea problemei.

PSD: Hayssam a finanţat campania din 2004 a lui Băsescu, prin GMP Advertising

PSD Suceava susţine că Omar Hayssam a finanţat campania electorală a lui Traian Băsescu prin firma şefului de campanie a acestuia, Felix Tătaru, arătând că o sumă de 7,3 miliarde de lei a fost virată în perioada 2002-2004 în contul firmei GMP Advertising de Bucovina Enterprises Vatra Dornei.