Știrile zilei

Putin atacă tiparniţa de bani a Federal Reserve: SUA se comportă ca nişte huligani

Statele Unite se comportă "ca nişte huligani" pentru că "inundă" întreaga lume cu dolari, a declarat premierul rus Vladimir Putin, atacând programul de lichiditate QE2 derulat de Federal Reserve cu bani proaspăt tipăriţi.

EXCLUSIV: Ambasadorul Franţei: Oameni de afaceri mi-au spus că li s-a cerut mită în România

Ambasadorul Franţei la Bucureşti, Henri Paul, a declarat într-un interviu acordat MEDIAFAX că a avut acelaşi sentiment ca ambasadorul SUA în ceea ce priveşte oamenii de afaceri francezi care au venit şi i-au spus "ceea ce a spus ambasadorul american".

Un frate al preşedintelui afgan a fost ucis la Kandahar. Talibanii revendică asasinatul

Ahmed Wali Karzai, fratele cel mic al preşedintelui afgan Hamid Karzai, a fost ucis, marţi, la Kandahar, în sudul ţării, au anunţat autorităţile locale citate de AFP. Talibanii au revendicat asasinatul, salutând "cel mai mare succes" al lor de la anunţul privind reluarea ofensivei lor în primăvară.

Lagarde: Grecia a luat măsuri importante, dar nu suficiente. FMI, UE şi BCE nu sunt pregătite să discute termenii noului acord

Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi partenerii săi europeni nu sunt încă pregătiţi să discute termenii celui de-al doilea pachet de bailout al Greciei, a declarat directorul general al FMI, Christine Lagarde, care a cerut Atenei eforturi mai mari pentru soluţionarea crizei.

Duţă: La CASMB nu este vorba de o restanţă salarială, ci de stimulente, am dat o parte din ele

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Lucian Duţă, a declarat, pentru MEDAFAX, că motivul nemulţumirii angajaţilor CASMB nu este legat de o restanţă salarială, ci de plaa unor stimulente, o parte din valoarea acestora fiind dată deja, restul urmând să se acorde când vor fi fonduri.

CIA a organizat o falsă campanie de vaccinare la Abbottabad pentru a obţine mostre ADN ale familiei ben Laden

CIA a organizat o falsă campanie de vaccinare a copiilor în oraşul pakistanez Abbottabad înaintea raidului împotriva lui Osama ben Laden, în încercarea de a obţine mostre ADN ale membrilor familiei acestuia, relatează The Guardian.

Boc: Guvernul va fi necruţător cu autorităţile locale care au trucat licitaţii

Premierul Emil Boc a afirmat, luni, la Ploieşti, că există probleme în ceea ce priveşte corectitudinea licitaţiilor organizate de unele autorităţi locale pentru atribuirea unor lucrări din fonduri europene, el susţinând că Guvernul va fi "necruţător" cu acele autorităţi care au trucat licitaţii.

Funeriu: Nu e bine ca politicienii să se afişeze cu sportivi, să câştige imagine pe munca lor

Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu, a declarat, luni, la finalul unui meci demonstrativ de tenis disputat cu preşedintele FR de Tenis, Ruxandra Dragomir, că nu este bine ca oamenii politici să se afişeze alături de sportivi pentru "a câştiga imagine".

Guvernele europene nu acceptă propunerea CE de majorare cu 5% a bugetului UE în 2012

Guvernele europene nu vor accepta majorarea cu 5% a bugetului UE, pentru 2012, aşa cum a propus Comisia Europeană, şi vor susţine în schimb o creştere de 2,02%, în conformitate cu inflaţia.

Boc: România susţine ultima propunere de regulament CE privind roaming-ul în reţelele internaţionale

România susţine ultima propunere de regulament CE privind roaming-ul în reţele internaţionale, considerând că aceasta este în avantajul cetăţenilor români, a afirmat, luni, premierul Emil Boc, în discuţia cu Neelie Kroes, vicepreşedinte al Comisiei Europene şi comisar european pentru Agenda Digitală.

Titularizarea în Capitală: Care sunt catedrele unde este cea mai mare concurenţă

Cea mai mare concurenţă la titularizarea din Capitală este pentru catedra de Limba română, unde a fost scos la concurs un singur loc şi sunt înscrişi 221 de candidaţi, iar la Fizică sunt 61 de candidaţi şi niciun loc, potrivit datelor centralizate de Inspectoratul Şcolar al Capitalei.

Refuzi să declari datele pentru recensământul populaţiei? Vezi cât rişti să plăteşti

Persoanele care refuză sa declare recenzorilor datele cuprinse în chestionarele pentru recensământul populaţiei ar putea fi amendate cu până la 1.000 de lei, potrivit legii, a avertizat preşedintele INS, Vergil Voineagu, îngrijorat de rata mare de refuz din recensământul pilot, mai ales la romi.

Indicele de confort termic depăşeşte pragul critic în vest, sud şi sud-est

Indicele de confort termic a depăşit pragul critic de 80 în majoritatea localităţilor din vestul, sudul şi sud-estul ţării, iar indicele radiaţiei ultraviolete a trecut de nouă pe litoral şi în anumite zone din centrul ţării, potrivit site-ului Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Echipele de intervenţie ruse au recuperat 64 de cadavre din epava navei scufundate în Volga

Echipele de intervenţie ruse au scos la suprafaţă 41 de cadavre din epava navei scufundate în fluviul Volga, anunţă filiala regională a Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă.

Organizaţia Mondială a Turismului: România se îndreaptă în direcţia cea bună

România se îndreaptă în direcţia cea bună în turism şi se înscrie în tendinţele europene, concentrându-se pe Munţii Carpaţi şi Delta Dunării, a declarat luni, în urma unei întâlniri cu Elena Udrea, secretarul general al Organizaţiei Mondiale a Turismului, Taleb Rifai.

Francul elveţian, la maximul istoric faţă de leu. Vezi cursul BNR

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat luni pentru francul elveţian un curs de referinţă de 3,5742 lei/franc, cu 9,5 bani mai mare faţă de cel de vineri, ajungând astfel la maximul istoric, iar pentru moneda euro paritatea a crescut cu 2,35 bani, la 4,2272 lei/euro.

Băsescu: Ne felicităm că am luat măsurile anticriză cu un an înainte, deşi nimeni nu recunoaşte

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la începutul întrevederii cu Neelie Kroes, comisarul european pentru agenda digitală, că România se felicită că a luat măsurile anticriză cu un an înaintea altor state, deşi "nimeni nu recunoaşte".

Ce joburi preferă românii în străinătate şi care sunt aşteptările salariale

Românii îşi doresc să lucreze în străinătate în special în construcţii, agricultură sau industria hotelieră, cei cu vârsta de până la 25 de ani ar accepta salarii lunare de 800-1.000 euro, iar cei de peste 25 de ani vizează salarii cuprinse între 1.000 şi 1.500 euro, conform unui studiu Thera Group.

Salariile, mai mari în Bucureşti decât în Iaşi, Timişoara şi Cluj, însă costul vieţii este apropiat

Salariul mediu net din Bucureşti este cu aproape 30% mai mare decât în Iaşi, Timişoara şi Cluj, însă costul vieţii din aceste oraşe este apropiat de cel din Capitală, reiese dintr-un studiu al companiei de consultanţă A.T. Kearney privind şapte oraşe din România.

Baconschi: Declararea unilaterală a unui stat palestinian nu ni se pare cea mai bună formulă

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, într-un interviu pentru "Gândul", că perspectiva declarării unilaterale a unui stat palestinian pe baza unei rezoluţii a Adunării Generale a ONU nu este cea mai bună formulă, pentru că israelienii şi palestinienii trebuie să trăiască tot împreună.

Trupul Cristinei Verona şi cel al mamei sale au fost ridicate de la INML

Trupurile fostei jurnaliste Cristina Verona şi mamei acesteia au fost ridicate, duminică, de la Institutul de Medicină Legală din Bucureşti, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse medico-legale.

DNA: PE nu a comunicat decizia de ridicare a imunităţii lui Severin, nici acordul privind percheziţiile

PE nu a informat până acum DNA referitor la decizia ridicării imunităţii lui Adrian Severin şi nu a comunicat dacă îşi dă acordul privind percheziţionarea spaţiilor şi datelor informatice aparţinând PE sau dacă s-a luat măsura conservării probelor, precizează, luni, Direcţia Naţională Anticorupţie.

Cele 21 de persoane arestate în cazul afacerilor ilegale din Portul Constanţa rămân încarcerate

Cei 21 de acuzaţi arestaţi preventiv în dosarul privind afacerile ilegale din Portul Constanţa rămân încarceraţi, după ce instanţa supremă a decis prelungirea cu încă 30 de zile a mandatelor emise pe numele lor.

Bulgaria: O cisternă cu substanţe chimice, implicată într-un accident rutier. Peste 2.000 de persoane au fost evacuate

Între 2.200 şi 2.300 de persoane persoane au fost evacuate, luni dimineaţă, în oraşul Debelets din nordul Bulgariei, după un accident în care a fost implicată o cisternă înmatriculată în Turcia, care se îndrepta către România şi care transporta substanţe chimice, relatează presa electronică bulgară.

Dezastru feroviar în India: Cel puţin 53 de călători au murit – VIDEO

Cel puţin 53 de persoane, printre care se numără şi un suedez, au murit într-un accident feroviar produs duminică în nordul Indiei, la 150 de kilometri de oraşul Lucknow (statul Uttar Pradesh), potrivit unui nou bilanţ publicat luni de presa indiană.

O navă de agrement s-a scufundat în fluviul Volga: Cinci morţi şi peste 100 de dispăruţi – VIDEO

Cel puţin cinci persoane au murit şi alte 101 sunt date dispărute după ce nava de agrement Bulgaria s-a scufundat în fluviul Volga, a anunţat, luni, directorul centrului regional pentru situaţii de urgenţă, Igor Panshin.

Bon Jovi a susţinut un show exploziv, de trei ore, în Capitală, pentru peste 50.000 de fani – GALERIE FOTO

Trupa Bon Jovi a susţinut, duminică, un show exploziv, care a durat trei ore, în Piaţa Constituţiei din Capitală, în faţa unui public de peste 50.000 de persoane.

Canicula face victime în Capitală: Peste 360 de urgenţe, nouă pentru persoane căzute în stradă şi trei pentru insolaţie

Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov a înregistrat, duminică, până la ora 18.00, peste 360 de urgenţe, printre acestea fiind şi nouă pentru persoane căzute în stradă, trei pentru insolaţie şi alte trei pentru lipotimii şi sincope, a declarat pentru MEDIAFAX managerul SABI, Alis Grasu.

Sarmizegetusa Regia, în pericol. O firmă privată face săpături cu buldozerul la jumătate de metru de zidurile cetăţii

Zidul porţii de vest al cetăţii Sarmizegetusa Regia a fost afectat pe o lungime de 30 de metri de lucrările executate de o firmă privată pentru amenajarea unei parcări, bucăţi din piatră desprinzându-se după ce un utilaj a săpat în apropiere, lucrările fiind oprite de CJ Hunedoara.

Turiştii se întorc de la mare: Coloane de maşini din Constanţa spre autostradă

Circulaţia pe DN22C se desfăşoară cu dificultate, duminică seară, după ce turiştii au început să plece de pe litoral, coloane de maşini înregistrându-se din zona localităţilor Poarta Albă, Castelu către Cernavodă, fără a fi blocaje rutiere.

Lagarde: Intrarea SUA în incapacitate de plată ar avea consecinţe deplorabile

Intrarea Statelor Unite în incapacitate de plată ar avea "consecinţe deplorabile" atât pentru ţară, cât şi pentru restul lumii, a declarat, duminică, directorul general al fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde.

UE şi FMI vor obţine 9 miliarde de euro profit din împrumuturile de 67,5 miliarde euro acordate Irlandei

Uniunea Europeană (UE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) vor obţine un profit de 9 miliarde de euro din împrumuturile totale de 67,5 miliarde de eruo acordate Irlandei, potrivit cotidianului britanic The Guardian.

Van Rompuy convoacă o reuniune de urgenţă a liderilor UE pentru a discuta despre criza datoriilor

Preşedintele Consiliului European Herman Van Rompuy a convocat pentru luni dimineaţă o reuniune de urgenţă a oficialilor la vârf din UE pentru a discuta despre pregătirea celui de-al doilea pachet de ajutor extern pentru Grecia şi îngrijorările privind presiunile pieţelor financiare asupra Italiei.

Bute versus Mendy, cel mai urmărit meci de box din istoria televiziunii în România

Peste patru milioane şi jumătate de români au fost alături de Lucian Bute în meciul de sâmbătă seară, difuzat pe Pro TV, în care pugilistul şi-a apărat pentru a opta oară titlul de campion mondial, informează postul TV.

Bacalaureatul s-a terminat, începe un alt bacalaureat la fel de exigent şi fără copiuţe

Bacalaureatul de vară s-a terminat, de luni încep înscrierile pentru sesiunea din toamnă, care se anunţă la fel de exigentă, fără nicio şansă de a copia, după cum a spus ministrul Educaţiei, dar poate mai uşoară pentru că tinerii picaţi la examen vor susţine numai probele nepromovate.

România recunoaşte suveranitatea şi independenţa Sudanului de Sud

Ministerul român al Afacerilor Externe salută proclamarea, la 9 iulie, a independenţei Republicii Sudanului de Sud, precizând că România recunoaşte această ţară ca stat suveran şi independent şi doreşte să dezvolte relaţii strânse de cooperare cu aceasta.

Elena Udrea, despre huiduielile publicului după meciul Bute-Mendy: Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită

Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a fost întrebată duminică despre huiduielile publicului prezent la meciul dintre Lucian Bute şi Jean Paul Mendy atunci când i-a fost pronunţat numele, ea răspunzând: "Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită".

Trichet cere o reglementare mai strictă a instituţiilor financiare nebancare

Economia globală este încă fragilă, iar zona instituţiilor financiare nebancare trebuie reglementată mai bine, a declarat, duminică, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, citat de cotidianul Wall Street Journal.

Hotelierii consideră abuzivă intenţia Elenei Udrea de a-i expropria pe cei care nu investesc

Hotelierii consideră abuzivă intenţia ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, de a-i expropria pe cei care au hoteluri pe litoral aflate în paragină sau închise şi susţin că investiţiile pot fi stimulate doar prin crearea unor facilităţi fiscale.

Închiderea News of the World, după 168 de ani, nu pune capăt scandalului interceptărilor telefonice

Închiderea publicaţiei News of the World, deţinută de News Corporation, cu o istorie de 168 de ani, în care a reuşit să ajungă printre cele mai populare titluri din Marea Britanie, nu pune capăt scandalului interceptărilor telefonice, care a nemulţumit cele câteva milioane de cititori.