Șefa executivului de la Tokyo a anunțat că parlamentul va fi dizolvat vineri și că în cadrul alegerilor anticipate vor fi disputate toate cele 465 de locuri din Camera Inferioară, anunță Reuters.
Scrutinul care va fi organizat pe 8 februarie reprezintă o oportunitate pentru Takaichi de a consolida controlul asupra Partidului Liberal Democrat și de a întări majoritatea fragilă a coaliției sale.
„Îmi pun în joc propriul viitor politic ca prim-ministru în aceste alegeri. Vreau ca publicul să judece direct dacă îmi va încredința conducerea națiunii”, a declarat luni Takaichi, ăntr-o conferință de presă.
Acesta va fi primul test electoral al lui Takaichi de la preluarea funcției în luna octombrie a anului trecut, având astfel ocazia de a capitaliza electoral susținerea publică obținută prin politicile conservatoare și atitudinea fermă față de China.
Alegerile vor testa, de asemenea, sprijinul public pentru majorarea cheltuielilor și pentru planul de întărire a apărării, în contextul tensiunilor regionale cu China.
Decizia premierului intervine într-un context în care creșterea costului vieții este principala preocupare a alegătorilor. Potrivit unui sondaj realizat de NHK, 45% dintre respondenți au indicat prețurile drept cea mai mare problemă, urmate de diplomație și securitate națională, cu 16%.