Președintele sirian Ahmed al-Sharaa este așteptat să participe la Summitul NATO de la Ankara

Publicat: 23 06. 2026, 19:48
31 March 2026, United Kingdom, London: Syria's interim president Ahmed al-Sharaa arrives in Downing Street, ahead of a meeting with UK Prime Minister Keir Starmer. Photo: Justin Tallis/PA Wire/dpa

Vizita lui Al-Sharaa nu face parte din agenda Summitului NATO, însă întâlnirile din marja evenimentului îi vor oferi liderului sirian o platformă pentru discuții privind securitatea regională, combaterea terorismului și reconstrucția, potrivit surselor Bloomberg, citate de Clash Report

De la preluarea puterii, după alungarea lui Assad la finele anului 2024, Ahmed al-Sharaa s-a profilat ca o figură mult mai moderată. 

Guvernarea sa a luat deja măsuri care au slăbit grupările proxy ale Iranului care operau pe teritoriul sirian, perturbând inclusiv o rută critică de aprovizionare cu armament iranian destinată grupării Hezbollah.

De asemenea, participarea sa la Summit vine pe fondul eforturilor Statelor Unite și ale statelor europene de a atrage Siria spre sfera occidentală în vederea contracarării influențelor exercitate de Rusia și Iran. 

Întâlnirea va avea loc și pe fondul instabilității regionale din Orientul Mijlociu. În contextul încercării de încetare a conflictului cu Iranul, președintele american Donald Trump și-a exprimat frustrarea față de operațiunile militare israeliene împotriva Hezbollah și a sugerat că Damascul ar putea fi mai bine poziționat pentru a neutraliza gruparea libaneză.  

Al-Sharaa a afirmat că Siria ar putea sprijini stabilitatea Libanului prin consolidarea instituțiilor statului și prin relații mai strânse cu Hezbollah, însă a exclus implicarea militară directă.