Prețul petrolului scade după ce Trump a anunțat progrese în negocierile cu Iranul

Publicat: 25 03. 2026, 07:39

Prețul petrolului Brent s-a diminuat cu  4.7% sau 4.89 dolari, ajungând la 99.60 dolari pe baril, după ce coborâse anterior până la 97.57 dolari.

În același timp, cotațiile petrolului american West Texas Intermediate (WTI) din SUA au pierdut 3.54 dolari, sau 3,8%, fiind tranzacționat la 88.81 dolari pe baril, după un minim de 86.72 dolari, notează Reuters

Contracția prețului țițeiului este cauzată de cele mai recente declarații ale președintelui Trump. Președintele american Donald Trump a declarat că se înregistrează progrese în negocierile pentru încheierea războiului cu Iranul, iar surse au confirmat transmiterea către Teheran a unui plan de pace în 15 puncte. 

Washingtonul ar căuta un armistițiu de o lună pentru a discuta planul care conține obiective precum desființarea programului nuclear iranian, încetarea sprijinului pentru grupările proxy din regiune și redeschiderea Strâmtorii Ormuz.

În paralele, pentru a contrabalansa efectele blocării Strâmtorii Ormuz, Arabia Saudită a crescut cantitatea de petrol exportată prin portul Yanbu de la Marea Roșie. Potrivit datelor, 4 milioane de barili au fost exportați zilnic în timpul ultimei săptămâni.