Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a oferit marți primele explicații legate de rezultatul slab obținut de candidatul social-democraților, Daniel Băluță, la alegerile parțiale pentru Primăria Municipiului București.
„Discursul nostru a fost unul apolitic, a fost un discurs administrativ, despre proiecte. Discursul celorlalți aflați în fața noastră, dincolo și de oferte electorale, a fost și unul politic”, a spus Grindeanu, marți, într-o conferință de presă.
Social democrat a punctat: „Cel de pe locul 1, câștigătorul Ciprian a spus «Votați-mă pe mine, fiindcă altfel câștigă extremismul, și votați-mă pe mine, că ceilalți se retrag în favoarea mea, de pe dreapta». Anca Alexandrescu a spus «Votați-mă pe mine, că dacă eu câștig, pleacă Bolojan acasă»”.
„Noi venind cu un discurs din interiorul puterii, un discurs tehnic, administrativ, cu proiecte, cu lucruri pe care le voiam a fi făcute pe București, ca exemplu, fiind sau ca argumentație, stând lucrurile bune pe care Daniel le-a făcut în sectorul 4, acest mesaj a fost mai slab decât celelalte”, a continuat Grindeanu.
Președintele PSD a mai spus că era puțin probabilă o victorie în București, indiferent de strategia de campanie: „Dacă Daniel Băluță ar fi avut discurs politic, cum au avut toți ceilalți 13 candidați ai PSD-ului de la alegerile de duminică, probabil că n-ar fi câștigat alegerile de pe București, fiindcă există un electorat mai mare de dreapta în București. Dar, în mod sigur, s-ar fi clasat, evident, pe locul 2”.
Despre rezultat, liderul social-democrat a spus: „Reprezintă o bază bună de pornire pentru organizația București. De fapt, este un scor politic pe București, care ne dă speranțe pentru reconstrucție”.