Toți pasagerii avionului medical dispărut în SUA sunt considerați morți. Căutările supraviețuitorilor au fost încheiate

Publicat: 05 10. 2026, 08:25
April 2, 2020, Fort Lauderdale, Florida, USA: Holland America cruise ship Zaandam at Port Everglades in Fort Lauderdale. Throughout the trip, 233 passengers and crew members became ill and four passengers on the Zaandam died. The Zaandam and Rotterdam combined had 1,250 passengers, including 311 Americans from 19 states. There are 52 Floridians, nine of them from South Florida. The plan once the ships reached shore was to have passengers who aren't sick or showing flu-like symptoms escorted off and allowed no contact with the public. Private buses, paid for by the cruise company, were to take them to empty tarmacs for charter flights. (Credit Image: © Taimy Alvarez/ZUMA Wire/ZUMAPRESS.com)

Un comunicat transmis de operatorul zborului a anunțat faptul că cei șase pasageri sunt considerați decedați.

Duminică seara, Garda de Coastă a Statelor Unite a anunțat că își încheie căutările pentru supraviețuitori, conform BBC.

„Trebuie să ne confruntăm acum cu realitatea sfâșietoare că cei patru membri ai echipei noastre Latitude, pacientul nostru și însoțitorul familiei pacientului, care se aflau la bordul Heartbeat 104, sunt presupuși morți”, a transmis Latitude Air Ambulance într-un comunicat.

„Gândurile noastre sunt în primul rând alături de familiile, cei dragi, prietenii și colegii lor”, se mai arată în comunicat.

Administrația Federală a Aviației a pierdut contactul cu avionul Gulfstream G-100 sâmbătă dimineața, la puțin timp după ora locală 01:00.

Sâmbătă seara, Paza de Coastă a SUA a transmis că au fost găsite resturi ale avionului medical.

Patru cetățeni canadieni și doi cetățeni din Bermuda se aflau la bord.

„Aceasta este o pierdere de neimaginat pentru familia noastră Latitude și pentru toți cei care i-au iubit pe cei șase oameni aflați la bordul Heartbeat 104”, a declarat duminică seara Peter Byl, președintele Latitude Air Ambulance.

Sistemul de urmărire FlightAware arată că aeronava a pierdut în altitudine, de la 7.300 m la 3.300 m.

De asemenea, transmisiile radio arată probleme de comunicare între controlorul de trafic aerian și pilot, potrivit sursei citate.

„Veniți fără vizibiliatate? Asta ați spus?”, a întrebat controlorul de trafic aerian. „Declarați o urgență sau nu?”. Însă, răspunsul pilotului nu s-a înțeles.

Controlorul de trafic aerian a confirmat ulterior că pilotul a declarat stare de urgență.

Latitude a adăugat în comunicatul transmis duminică seara că va continua să coopereze cu autoritățile relevante în timpul eforturilor de recuperare și al investigațiilor în curs.