Prima pagină » Știrile zilei » Trump mulțumește Iranului pentru „gestul de bunăvoință” după ce Teheranul a eliberat o americancă „reținută pe nedrept”

Trump mulțumește Iranului pentru „gestul de bunăvoință” după ce Teheranul a eliberat o americancă „reținută pe nedrept”

Donald Trump a mulțumit Iranului pentru „gestul de bunăvoință” după ce a eliberat din țară o americancă „reținută pe nedrept” în 2024. Trump a adăugat că femeia se află acum în afara țării și este „în stare bună”.
Trump mulțumește Iranului pentru „gestul de bunăvoință” după ce Teheranul a eliberat o americancă „reținută pe nedrept”
Donald Trump, la summitul NATO de la Ankara, iulie 2026. Sursa foto: ABACAPRESS/Hepta via Mediafax Foto

Președintele american Donald Trump și-a exprimat recunoștința față de Iran, mulțumind pentru „gestul de bunăvoință” după ce Teheranul a eliberat o americancă, potrivit Daily Mail.

Femeia, „reținută pe nedrept”

Trump a transmis miercuri că femeia a fost „reținută pe nedrept” în 2024. De asemenea, a adăugat că femeia se află acum în afara țării și este „în stare bună”

„Iranul a permis unui cetățean american, care a fost reținut pe nedrept în decembrie 2024 sub «președinția» lui Sleepy Joe Biden, să părăsească țara”, a scris președintele american, potrivit sursei.

„Acum se află în siguranță în afara Iranului și în stare bună. Statele Unite ale Americii apreciază acest gest de bunăvoință din partea Iranului!”, a scris Trump pe platforma Truth Social.

Blocată în Iran din cauza unor „acuzații false”

Avocatul femeii a transmis că aceasta era blocată în Iran din decembrie 2024 pe baza unor „acuzații false”. Apoi, acesta i-a mulțumit lui Trump.

„Acest lucru nu s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi fost eforturile extraordinare și neobosite ale [președintelui Donald Trump]”, a declarat avocatul, potrivit aceleiași surse.

Eliberarea femeii are loc pe fondul conflictului continuu dintre SUA și Iran. De asemenea, are loc în contextul deciziei recente a lui Trump de marți de a reinstaura blocada navală.

Conflictul continuu dintre SUA și Iran

Trump a interzis totodată navelor să intre sau să iasă din porturile lor. Interdicția vine la câteva zile după ce Teheranul a atacat o altă navă comercială și a declarat Strâmtoarea Hormuz închisă, mai arată sursa citată.

Mai mult, Donald Trump a declarat, într-un interviu acordat Fox News, că Statele Unite sunt pregătite să lovească infrastructura energetică a Iranului, dacă autoritățile de la Teheran nu acceptă negocieri.

„Vom distruge toate centralele electrice. Vom lovi podurile dacă nu vin la masa negocierilor”, declarat președintele american.

Trump a precizat că infrastructura energetică reprezintă una dintre țintele principale luate în calcul de Washington în cazul unei noi escaladări.

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da