Ucraina: Un ofițer de recrutare a fost ucis în timp ce împărțea documente de mobilizare
Militarul a fost rănit la gât și apoi transportat la spital, unde și-a pierdut viața, anunță autoritățile ucrainene, citate de Reuters.
Poliția ucraineană a anunțat că atacatorul a fugit de la fața locului și că a fost demarată o anchetă pentru identificarea și prinderea suspectului.
Incidentul are loc pe fondul dificultăților tot mai mari cu care se confruntă Ucraina în ceea ce privește mobilizarea, în contextul războiului care a început în februarie 2022.
Armata se confruntă cu un deficit de personal, dar și cu o lipsă de entuziasm pentru înrolarea din partea populației.
În ultima perioadă, ofițerii ucraineni de recrutare au fost frecvent acuzați de abuzuri, întrucât n mediul online au apărut numeroase imagini cu confruntări violente între aceștia și civili.
Sediile de recrutare s-au confruntat și cu atacuri cu bombă, însă autoritățile au acuzat campaniile de sabotaj ale Rusiei.