Uniunea Europeană și Marea Britanie au ajuns la un acord privind drepturile de pescuit pentru 2026, care oferă pescarilor europeni acces la capturi în valoare estimată de 1,2 miliarde de euro, a anunțat miercuri Comisia Europeană. „Acest acord garantează că flotele UE pot pescui până la 288.000 de tone, în valoare de peste 1,2 miliarde de euro”, a declarat Comisia Europeană într-un comunicat de presă, citat de Le Figaro.
Regatul Unit, la rândul său, a indicat că acest acord, care privește și relațiile de pescuit cu Norvegia, ar aduce posibilitățile totale de pescuit pentru 2026 „la peste 520.000 de tone”, în valoare de aproximativ 830 de milioane de lire sterline (950 de milioane de euro), potrivit unui comunicat al Departamentului britanic pentru Mediu, Alimentație și Afaceri Rurale.
Pentru Comisia Europeană, acest acord este de „o importanță deosebită, deoarece stocurile în cauză reprezintă cea mai mare parte a resurselor comune ale UE cu țările terțe din Atlanticul de Nord-Est”. „Aceasta este o abordare echilibrată și sustenabilă care va contribui la readucerea stocurilor importante la niveluri sănătoase și productive, oferind în același timp comunităților de pescari oportunitățile de care au nevoie pentru a prospera ”, a declarat ministrul britanic al pescuitului, Angela Eagle.
Potrivit Bruxelles-ului, UE și Regatul Unit au purtat negocieri pe baza „celor mai bune date științifice disponibile privind starea stocurilor de pește”, dar au ținut cont și de situația economică „pentru a evita situațiile de blocaj care ar putea duce la închiderea anticipată a unor zone de pescuit”.
Miniștrii pescuitului din UE urmează să se întâlnească joi și vineri pentru a discuta această problemă, în vederea ajungerii la o decizie cuprinzătoare privind cotele de pescuit pentru anul viitor, în special pentru macrou, un subiect sensibil pentru unele țări, inclusiv Franța. „Traiectoria stocului este alarmantă, iar oamenii de știință recomandă o reducere drastică de 70% a cotei – ceea ce este enorm”, a remarcat ministrul francez al pescuitului, Catherine Chabaud.