Vladimir Putin se gândește la succesiune

Publicat: 04 05. 2025, 15:21
Actualizat: 04 05. 2025, 15:21
January 27, 2025, St. Petersburg, Russia: Russian President Vladimir Putin seen during the solemn mourning ceremony of laying flowers and wreaths at the ''Mother Motherland'' monument at the Piskarevskoye Memorial Cemetery. St. Petersburg celebrates an important historical date, 81 years since the complete liberation of Leningrad from the fascist blockade. (Credit Image: © Artem Priakhin/SOPA Images via ZUMA Press Wire)

Vladimir Putin, în vârstă de 72 de ani, cel mai longeviv lider al Kremlinului de la Stalin încoace, a vorbit despre subiectul delicat al succesiunii într-un film aniversar intitulat „Rusia, Kremlin, Putin, 25 de ani”, dedicat celor două decenii și jumătate de când se află la conducerea Rusiei.

„Mă gândesc mereu la asta”, a spus liderul rus, întrebat despre planurile privind viitorul conducerii țării. „Până la urmă, alegerea aparține poporului rus. Cred că ar trebui să existe o persoană, sau mai degrabă mai multe persoane, pentru ca oamenii să aibă de unde alege.”.

În prezent, nu există un succesor clar conturat pentru Putin. Conform constituției ruse, dacă președintele nu își mai poate exercita atribuțiile, atunci premierul, în prezent Mihail Mișustin, ar prelua temporar conducerea statului.