administratie

Dumitru Chiriţă, fost şef la ANRE, ales preşedinte al Consiliului de Administraţie la Electrica

Consiliul de Administratie al Electrica l-a ales luni pe Dumitru Chiriţă în funcţia de preşedinte, cu un mandat valabil până la data de 31 decembrie 2024, scrie Ziarul Financiar.

Secretarul Apărării Lloyd Austin este din nou spitalizat

Secretarul Apărării Lloyd Austin şi-a transferat atribuţiile către adjunctul său în timp ce este spitalizat pentru o problemă urgentă la vezica urinară, informează CNN. Secretarul adjunct al Apărării, Kathleen Hicks, a preluat responsabilităţile la Pentagon, cu notificări trimise la Casa Albă, Preşedintele Statului Major Interarme şi Congres. Notificarea rapidă a spitalizării lui Austin, în termen […]

Prognoza pentru următoarele 2 săptămâni: Primăvară în prima parte a intervalului, apoi revine iarna

Temperaturile vor fi deosebit de ridicate săptămâna aceasta, pentru perioada în care ne aflăm, apoi, din 12 februarie, iarna se întoarce, potrivit prognozei pentru perioada 5 - 18 februarie, transmisă luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Sindicaliştii avertizează asupra unei greve în administraţia publică locală

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) anunţă că sunt îndeplinite condiţiile declarării acţiunilor de protest de tip grevist la nivelul administraţiei publice locale.

Cod galben de ceaţă în nordul României

Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că în mai multe zone din nordul ţării este ceaţă. Specialiştii au emis cod galben.

Va continua să ningă în Capitală. Stratul de zăpadă va ajunge la 17 centimetri. Restricţii şi trafic îngreunat pe mai multe drumuri din ţară

Sâmbătă va continua să ningă în Capitală, iar până după-amiază stratul de zăpadă va ajunge la 17 centimetri, se arată în prognoza specială pentru Bucureşti, emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Percheziţii la Administraţia fiscală din Franţa în legătură cu transferul lui Neymar la PSG

Birourile Administraţiei fiscale din cadrul Ministerului francez de Finanţe au fost supuse unor percheziţii în legătură cu acuzaţiile de tratament favorabil acordat clubului de fotbal Paris Saint-Germain în legătură cu transferul starului brazilian Neymar.

Primele 40 de inspecţii ale avioanelor Boeing 737 MAX 9 au fost finalizate

Administraţia Federală a Aviaţiei (FAA) a anunţat miercuri că inspecţiile unui prim grup de 40 de avioane Boeing 737 MAX 9 au fost finalizate, un obstacol cheie pentru a debloca în cele din urmă avioanele de la sol, după ce un panou de cabină s-a rupt în 5 ianuarie în timpul zborului, scrie Reuters.

Prognoza pentru următoarele 2 săptămâni: după o încălzire uşoară, vine iar gerul

După o încălzire uşoară la mijlocul acestei săptămâni urmează noi zile cu ger săptămâna viitoare, potrivit prognozei pe regiuni pentru următoarele două săptămâni, transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

3500 de cititori decid prioritatea nr.4 a României în 2024

Hofi: Veniţi de luaţi lumină. Invenţia magică a românului care îi face pe nevăzători să-şi trăiască viaţa i-a cucerit pe experţii în tehnologie din Las Vegas. Cornel Amariei, fondatorul Dark Lumen, a mers la cea mai mare conferinţă de tehnologie din lume, CES, cu ochelarii care îşi propun să înlocuiască câinii ghizi folosiţi de persoanele […]

Risc însemnat de avalanşă în Muniţii Făgăraş şi Bucegi

În Munţii Făgăraş şi Bucegi este risc însemnat de avalanşă, potrivit buletinului emis de Administraţia Naţională de Meteorologie şi valabil de marţi de la ora 20.00 până joi la ora 20.00.

Lupii, confuzi, dar fascinaţi de camerele de monitorizare

Rangerii de la Administraţia Parcului Natural Apuseni au surprins imagini cu lupi care se apropie de camerele de monitorizare amplasate în zonă.

Tesla recheamă în service peste 1,6 milioane de vehicule electrice din China

Tesla recheamă în service peste 1,6 milioane de vehicule electrice din China. Rechemarea a avut loc în urma unei investigaţii de doi ani a Administraţiei Naţionale pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi din SUA.

Războiul din Ucraina. Herson a fost bombardat de 112 ori în 24 de ore

Trupele ruseşti au bombardat regiunea Herson de 112 ori în ultimele 24 de ore, soldate cu un mort şi cinci răniţi. Anunţul a fost făcut de Oleksandr Prokudin, şeful administraţiei militare regionale.

Senatorii şi deputaţii reclamă că parcarea Parlamentului este aglomerată

Camera Deputaţilor a decis că fiecare parlamentar şi fiecare instituţie din administraţia publică centrală să primească în 2024 un singur ecuson pentru accesul în parcarea de la nivelul S1, după ce „mulţi parlamentari au reclamat faptul că sunt foarte multe maşini care nu deservesc parlamentarii”.

Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni: Vremea devine normală pentru mijlocul iernii, în ianuarie

După ce Crăciunul şi Revelionul vin cu vreme mai caldă decât în mod obişnuit, după Bobotează temperaturile devin obişnuite pentru mijlocul iernii, potrivit prognozei pentru următoarele 4 săptămâni, transmise marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Ministerul Cercetării: Toate datele de contact ale administraţiei, reunite într-un registru unic

Toate datele de contact ale administraţiei vor fi reunite într-un registru unic, accesibil online printr-o platformă şi o aplicaţie mobilă, potrivit unui proiect lansat în dezbatere de Ministerul Cercetării.

Reacţia Administraţiei Spitalelor Bucureşti, după percheziţiile DNA

Administraţia Spitalelor Bucureşti (ASSMB) susţine că a pus la dispoziţia procurorilor anticorupţie toate înscrisurile şi informaţiile cerute la percheziţiile de marţi. DNA a cerut contracte de achiziţie publică încheiate de către Cristian Plută.

Ciolacu: Reorganizarea ministerelor, până pe 31 decembrie. Nu pot să fac o reformă pe colţul mesei

Premierul Marcel Ciolacu precizează că toate ministerele trebuie să prezinte, până pe 31 decembrie, reorganizarea. „Am început cu o administraţie mai suplă. Nu pot să fac o reformă pe colţul mesei”, adaugă el.

Vremea va fi mai caldă decât normalul perioadei până la sfârşitul săptămânii viitoare

Vremea va fi mai caldă decât cea specifică perioadei până la sfârşitul săptămânii viitoare, iar apoi va fi apropiată de cea normală, se arată în prognoza pe patru săptămâni, publicată vineri de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Palatul de Artă din Bucureşti va fi consolidat

Palatul de Artă de pe strada Batiştei nr. 14, din Bucureşti, va fi consolidat cu fonduri nerambursabile prin Programul Naţional de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic, spune, joi, primarul general Nicuşor Dan.

ASSMB: Spitalele din Capitală se confruntă cu situaţii critice, iar consecinţele sunt alarmante

Spitalele din Capitală, aflate sub administrarea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), se confruntă cu situaţii critice, iar consecinţele sunt alarmante, transmite ASSMB.

Datoria externă totală a României a crescut în primele 9 luni cu 17,3 mld. euro, la 161,2 mld. euro

Datoria externă totală a României (publică şi privată) a crescut în perioada primele nouă luni ale anului cu 17,3 miliarde euro faţă de nivelul de la finalul lui 2022, ajungând la un total de 161,2 miliarde euro, arată datele publicate luni de BNR.

Prognoza pe următoarele 2 săptămâni: Vremea se va răci treptat

Temperaturile minime vor coborî spre zero grade şi vremea se va răci treptat şi în timpul zilei, potrivit prognozei pe regiuni pentru următoarele două săptămâni, transmisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Secetă. 20 de milioane de persoane din oraşul Mexico rămân fără apă 8 ore pe zi

Administraţia oraşului Mexico a luat o decizie drastică. Nu a plouat de 6 luni, iar primele precipitaţii sunt aşteptate în mai 2024. Estimările arată că 20 de milioane de persoane din metropolă rămân fără apă, 8 ore pe zi.

Weekend cu ploi şi rafale de vânt la Bucureşti

Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că în weekend la Bucureşti vor fi reprize de ploaie şi de vânt.

Administraţia bihoreană a lansat un proiect inovator pentru România – implementarea unei reţele de tram-tren în Oradea şi Zona Metropolitană

Administraţia judeţului Bihor, prin reprezentanţii Consiliului Local şi Judeţean, pune în aplicare un proiect inovator pentru a institui o reţea de ”tram-tren” în municipiul reşedinţă de judeţ şi în zona metropolitană. Această iniţiativă are ca scop oferirea de opţiuni de transport mai rapide şi mai confortabile rezidenţilor, conectând localităţi precum Toboliu la centrul oraşului Oradea […]

Vremea va fi mai caldă decât cea normală pentru această perioadă până la începutul lui decembrie

Vremea va fi mai caldă în întreaga ţară decât cea normală pentru această perioadă până la începutul lui decembrie, se arată în prognoza pentru următoarele patru săptămâni, publicată marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Cod galben de ceaţă în sudul ţării

Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că luni dimineaţă este ceaţă groasă în mai multe zone din sudul ţării.

Apele Române. Coeficientul de umplere în principalele 40 de lacuri de acumulare este de 74%

Coeficientul de umplere în principalele 40 de lacuri de acumulare este de 74%, similar cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Prin urmare, există rezervă suficientă pentru asigurarea alimentării cu apă şi energie pentru toată perioada de timp friguros, transmite Administraţia Naţională Apele Române.

România fără dosar: Studenţii, aşteptaţi să ofere soluţii pentru debirocratizarea administraţiei

Studenţii din întreaga ţara sunt aşteptaţi să se înscrie în hackathonul „România fără dosar” şi să ofere soluţii pentru debirocratizarea administraţiei publice, folosind inteligenţa artificială.

Ion Cristoiu: Ţărănistul Iuliu Maniu alături de comunistul Lucreţiu Pătrăşcanu

Într-o ţară a zvonurilor, înlocuind ştirile exacte, a legendelor, ţinînd locul adevărurilor, se ştiu lucruri vagi despre celebrul discurs ţinut de Lucreţiu Pătrăşcanu, la adunarea publică de la Cluj din 11 iunie 1946. Se cunoaşte, totuşi, că de la această cuvîntare i s-au tras lui Lucreţiu Pătrăşcanu dizgraţia şi, ulterior, moartea. N-au pătruns însă pînă […]

Mihai Enache este candidatul AUR la Primăria Capitalei – surse

Mihai Enache, în vârstă de 35 de ani, absolvent al facultăţilor de Administraţie Publică şi Drept, este candidatul AUR la Primăria Capitalei, potrivit unor surse din partid.

Veştea: Relaţia dintre administraţie, cetăţeni şi mediul de afaceri trebuie reconstruită

Relaţia dintre administraţie, cetăţeni şi mediul de afaceri trebuie reconstruită şi eficientizată, afirmă ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, după ce Guvernul a aprobat tezele prealabile ale Codului de procedură administrativă.

Prognoza pentru următoarele 2 săptămâni. Variaţii de temperaturi şi ploaie după 11 octombrie

Vremea va fi, în general, caldă pe durata următoarelor două săptămâni. Din 4 octombrie, se va răcori, după care urmează variaţii de temperatură, cu maxime de 26 de grade, reiese din prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie, valabilă în perioada 2 - 15 octombrie.

Acuzaţii de corupţie la vârful Administraţiei Spitalelor Bucureşti

Procurorii DNA fac verificări în urma unor acuzaţii de corupţie care-l vizează pe unul dintre şefii Administraţiei Spitalelor Bucureşti. Acuzaţiile au fost făcute chiar de directorul general al instituţiei.

Mara Mareş: Obiectivul TNL este alegerea a 3228 de tineri în administraţia locală

Obiectivul electoral al Tineretului Naţional Liberal este alegerea a 3228 de tineri în administraţia locală, câte unul pentru fiecare unitate administrativ-teritorială din România, susţine Mara Mareş, preşedinta Tineretului Naţional Liberal.

Prosumatori: La finalul anului sau începutul anului viitor este posibil să ajungem la 2.000 MW

La finalul anului sau începutul anului viitor este posibil să ajungem la 2.000 MW, apreciază vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Gabriel Andronache, referindu-se la prosumatori.

Atac cu drone şi rachete asupra oraşului natal al preşedintelui Zelenski

Un atac masiv cu drone şi rachete a fost lansat luni de ruşi asupra oraşului natal al preşedintelui Volodimir Zelenski, Krivoi Rog.

Vietnamul ridică relaţia cu SUA la nivelul celei cu China. Biden a semnat la Hanoi parteneriatul strategic ce vine ca urmare a mai mulţi ani de lobby din partea Washingtonului

Statele Unite au semnat duminică un „parteneriat strategic cuprinzător” cu această ţară din Asia de Sud-Est, după ce preşedintele Joe Biden a sosit la Hanoi de la New Delhi, unde a participat la summitul G20. Statutul simbolic, dar important, al parteneriatului, care a avut loc după ani de discuţii, ridică SUA cu două trepte, până […]