b sescu

Ponta: Nu vom participa la consultări, să ne înscriem în corul de aplaudaci şi ţuţări ai lui Băsescu

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, la Galaţi, că partidul său nu va participa la consultările iniţiate de către şeful statului pentru luni, la Cotroceni, întrucât Traian Băsescu nu mai poate fi considerat preşedinte al României, ci doar al PDL.

Băsescu: România a depăşit momentul critic

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, în staţiunea Covasna, că "România a depăşit momentul critic" şi a mulţumit UDMR pentru faptul că şi-a asumat, alături de PDL şi minorităţi, responsabilitatea de a trece România prin criză.

Băsescu: Poate cea mai puternică criză prin care trece UE este cea a soluţiilor

Preşedintele Traian Băsescu susţine că, poate, cea mai puternică criză prin care trece Uniunea Europeană este criza soluţiilor, iar atât timp cât nu se stabilesc cauzele pentru care Europa capitalistă este în criză nu va fi găsită soluţia pentru ieşirea din aceasta.

Băsescu: Se încearcă acreditarea ideii că statul este responsabil pentru fiecare cetăţean

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Congresul Mişcării Creştin-Democrate Maghiare din România - platformă a UDMR, că se încearcă "acreditarea ideii că statul este responsabil pentru fiecare cetăţean", ceea ce în opinia sa nu este adevărat.

Traian Băsescu participă la Congresul Mişcării Creştin-Democrate Maghiare în Covasna

Preşedintele Traian Băsescu a ajuns, vineri dimineaţă, în staţiunea Covasna, unde participă la cel de-al treilea Congres al Mişcării Creştin-Democrate Maghiare din România - platformă a UDMR, spunând că prezenţa sa este o dovadă de respect pentru partenerul de guvernare.

The Economist: Traian Băsescu ar putea adopta modelul Putin, revenind la putere ca premier după 2014

Preşedintele Traian Băsescu, a cărui imagine a fost afectată de scandaluri, în parte politizate, ar putea reveni în "stil Putin", ca prim-ministru, după expirarea mandatului prezidenţial, în 2014, comentează The Economist, în ediţia online de joi.

Hărdău: Cred că nu este corect să schimbăm pe corupţii lor cu corupţii noştri, nu este în regulă

Senatorul PDL Mihail Hărdău consideră întemeiate criticile preşedintelui Traian Băsescu privind lipsa măsurilor anticorupţie în interiorul PDL, senatorul susţinând că şeful statului dă dovadă de "un fler politic deosebit".

PSD: Consultările de la Cotroceni, doar un exerciţiu de imagine, decidem luni dacă participăm

Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Moldovan, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că social-democraţii vor decide la şedinţa BPN de luni dacă vor participa la consultările iniţiate de preşedintele Traian Băsescu.

PNL nu participă la consultările iniţiate de Traian Băsescu

Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că formaţiunea sa îşi menţine decizia de a nu participa la consultările iniţiate de şeful statului, considerând că acestea sunt "strict de imagine", întrucât Traian Băsescu şi-a pierdut rolul de mediator.

Videanu: Categoric mergem la consultările cu preşedintele Băsescu

Prim-vicepreşedintele PDL Adriean Videanu a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că reprezentanţii PDL "categoric" vor merge la consultările de la Cotroceni iniţiate de şeful statului.

Marko: Consultările iniţiate de preşedintele Băsescu sunt importante, vom fi acolo

Preşedintele UDMR, vicepremierul Marko Bela, a adeclarat, joi, pentru MEDIAFAX, că reprezentanţii Uniunii vor participa la consultările iniţiate de preşedintele Traian Băsescu, liderul UDMR calificând drept "utile" astfel de discuţii.

Preşedintele Băsescu invită partidele la consultări

Preşedintele Traian Băsescu a invitat partidele parlamentare la consultări, luni, la ora 15.00, fiind propuse ca teme de discuţie perspectivele economice şi sociale pe următorii doi ani, aderarea la Spaţiul Schengen şi priorităţile legislative ale sfârşitului acestui an.

Geoană: Băsescu încearcă să scape de mine ca de un ghimpe incomod în a doua poziţie în stat

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, joi, că, prin declaraţiile în legătură cu poziţia sa la conducerea Senatului, Traian Băsescu a făcut un gest de "mic intrigant politic", şeful statului încercând să scape de el "ca de un ghimpe incomod în a doua poziţie în stat".

Băsescu: Sunt optimist legat de evoluţiile viitoare ale României

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la TVR, că este optimist în ceea ce priveşte evoluţiile viitoare ale României, el precizând că ţara a evitat derapajul şi se află "pe un drum de ieşire din criză"

Băsescu: Calculatorul lui Ridzi a fost de mult investigat, dar trebuie la dosar documente legale

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la TVR, că, în opinia sa, calculatorul Monicăi Iacob-Ridzi a fost de mult investigat de procurori, "dar trebuie puse în dosar documente legale".

Băsescu: În ianuarie discutăm cu o delegaţie din Kazahstan despre eşalonarea creanţei Rompetrol

Şeful statului a declarat, miercuri, că a discutat recent cu omologul său din Kazahstan despre eşalonarea creanţei Rompetrol, menţionând că în ianuarie vine la Bucureşti, pentru discuţii, o delegaţie din partea acestui stat, şi precizând că Dinu Patriciu încearcă să deprecieze acţiunile companiei.

Băsescu: Dacă nu revine cu fapte la ce spunea despre anticorupţie, PDL nu va mai fi partid important

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la TVR, că, dacă PDL nu revine cu fapte la ceea ce susţinea când era în opoziţie pe tema anticorupţiei, atunci îşi diminuează şansele de a mai fi un partid important pe eşicherul politic.

Ponta: Băsescu a instituit minciuna ca politică de stat, nici nu are dreptul să vorbească despre alţii

Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că preşedintele Traian Băsescu a făcut din minciună politică de stat şi nu are dreptul să vorbească despre alţii.

Băsescu: Elicoptere ale armatei vor deveni sanitare, nu vor mai sta numai gata de război

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la TVR, că Armata dispune de "elicoptere pe care le va transforma în elicoptere sanitare, în aşa fel încât să nu stea numai gata de război, ci să facă şi un lucru util pe timp de pace, ceea ce duce şi la antrenarea piloţilor".

Băsescu: Nu cred că Mircea Geoană trebuie schimbat de la şefia Senatului

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la TVR, că în opinia sa Mircea Geoană nu ar trebui schimbat de la şefia Senatului, apreciind că este necesară stabilitatea în funcţionarea instituţiilor.

Băsescu, despre decizia Comisiei juridice în cazul Ridzi: Inadmisibilă, plenul să fie mai înţelept

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că decizia din Comisia juridică a Camerei în cazul Ridzi este inadmisibilă din punctul de vedere al PDL, menţionând că speră ca plenul să fie "mai înţelept".

Băsescu: Coaliţia a luat măsurile care trebuiau în an de criză, va rezista până în 2012

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la TVR, că îi admiră pe cei din coaliţie pentru câtă răbdare au să o menţină, adăugând că au fost luate măsurile necesare în an de criză şi că este de părere că alianţa va rezista până în 2012, pentru că s-a dovedit solidă.

Băsescu: Se vor desfiinţa 200 de spitale; acestea ar putea fi transformate în azile şi creşe

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că se vor desfiinţa 200 de spitale şi acestea ar putea fi transformate în creşe şi azile de bătrâni.

Băsescu despre afirmaţiile lui Geoană privind vizita la Vîntu: Un om care are multă mizerie în spate

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, la TVR, referindu-se la explicaţia dată de Mircea Geoană pentru vizita acestuia la Sorin Ovidiu Vîntu că fostul său contracandidat la Preşedinţie are multă mizerie în spate şi că minte, cum minte şi Victor Ponta.

Băsescu: Soluţia privind indemnizaţia şi concediul pentru mame este bună, împacă toate opţiunile. Vezi aici declaraţiile preşedintelui

Preşedintele Traian Băsescu a apreciat, miercuri seară, la TVR, că soluţia Guvernului privind indemnizaţia şi concediul pentru creşterea copilului este bună, pentru că previne deprofesionalizarea şi împacă toate opţiunile posibile.

Geoană: La un an de la prezidenţiale, România pare a fi căzut pe mâna unor piraţi somalezi

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, susţine, într-un raport intitulat "Încă un an de Băsescu, încă un an pierdut pentru România", distribuit parlamentarilor PSD, că, sub guvernarea Băsescu-Boc, ţara pare a fi pe mâna unor piraţi somalezi.

Băsescu a promulgat legea prin care ziua de 15 ianuarie este declarată „Ziua Culturii naţionale”

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, luni, decretul pentru promulgarea Legii privind declararea zilei de 15 ianuarie ca "Ziua Culturii Naţionale".

Băsescu, către Boc şi liderii UDMR şi UNPR: Actuala coaliţie va fi la putere până în 2012

Preşedintele Traian Băsescu a încercat să liniştească UDMR şi UNPR la şedinţa de luni dimineaţa a coaliţiei, spunând că va menţine la guvernare actuala alianţă de partide până în 2012, potrivit Gândul.

PSD îl acuză pe Băsescu de declaraţii „iresponsabile” despre Republica Moldova

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a acuzat, luni, poziţia "absurdă, nediplomatică şi lipsită de gândire" a şefului statului, Traian Băsescu, în ceea ce priveşte declaraţiile făcute la adresa Republicii Moldova.

Băsescu cere Parlamentului aprobarea urgentă a legilor salarizării, pensiilor, bugetului, OUG 50

Preşedintele Traian Băsescu a trimis o scrisoare conducerii Camerei Deputaţilor, prin care soliciată aprobarea de urgenţă a legilor privind salarizarea unitară, sistemul unitar de pensii, legea bugetului de stat şi a asigurărilor sociale de stat pentru 2011, precum şi a OUG 50.

Băsescu a spus coaliţiei că bugetul nu permite menţinerea la 2 ani a indemnizaţiei de copii

Preşedintele Traian Băsescu le-a spus membrilor coaliţiei, în şedinţa de luni, că resursele bugetare nu permit ca perioada de acordare a indemnizaţiei de creştere a copilului să fie menţinută la doi ani şi a sugerat că această durată ar trebui redusă la un an, susţin surse participante la discuţie.

Băsescu a venit la Guvern, unde coaliţia discută despre indemnizaţia de creştere a copilului şi bugetul pe 2011

Preşedintele Traian Băsescu a venit luni dimineaţă la Palatul Victoria, unde liderii coaliţiei s-au reunit în şedinţă pentru a discuta inclusiv despre varianta finală a indemnizaţiei de creştere a copilului şi proiectul de buget pe anul viitor, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Preda: Cei care vor să candideze la şefia PDL n-au curaj să o facă pe cont propriu

Vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, duminică, că potenţialii candidaţi la şefia PDL sunt lipsiţi de curajul de a o face pe cont propriu, având nevoie de "miruire" din partea preşedintelui Traian Băsescu.

Băsescu: Situaţia din România aparent este bună

Preşedintele Traian Băsescu i-a spus, miercuri, vicepremierului britanic Nick Clegg, în timpul unei întâlniri bilaterale, că situaţia din România "aparent este bună", dar că trebuie finalizat procesul de reechilibrare a bugetului, în contextul măsurilor anticriză.

Băsescu a discutat cu Medvedev la summit-ul OSCE

Preşedintele Traian Băsescu a stat lângă omologul său rus Dmitri Medvedev, miercuri, în debutul summit-ului OSCE de la Astana, prilej cu care cei doi şefi de stat au discutat în mai multe rânduri.

Băsescu la OSCE: Soluţionarea conflictului din Transnistria, o prioritate politică pentru România

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la summitul OSCE de la Astana, Kazahstan, că soluţionarea conflictului din Transnistria reprezintă o prioritate politică pentru România şi că singura metodă de rezolvare a conflictului rămâne dialogul deschis, fără posibilitatea recursului la forţă.

Băsescu a ajuns la Astana, unde va participa la Summit-ul OSCE

Preşedintele Traian Băsescu a ajuns, marţi seară, la Astana, unde va participa, în perioada 1-2 decembrie, la Summit-ul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, preşedinţia în exerciţiu a OSCE fiind deţinută în acest an de Kazahstan.

Băsescu le-a urat militarilor români de la Qalat să se întoarcă toţi acasă – GALERIE FOTO

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, în timpul vizitei la baza românească de la Qalat, că 2014 este un termen încă optimist pentru retragerea trupelor NATO din Afganistan şi le-a urat militarilor români să se întoarcă toţi acasă.

Băsescu nu exclude reunificarea României cu Republica Moldova

Preşedintele Traian Băsescu declară, într-un interviu publicat marţi de "România Liberă", că România şi R.Moldova vor fi împreună în familia europeană şi nu exclude ca, la un moment dat, cele două state să formeze din nou aceeaşi ţară.

Băsescu: Nu am văzut niciun act de corupţie la vârful Ministerului de Interne

Preşedintele Traian Băsescu declară, într-un interviu publicat marţi de "România Liberă", că nu a văzut "niciun act de corupţie la vârful" Ministerului de Interne, iar "declaraţiile mai mult sau mai puţin inspirate ale chestorului Fătuloiu nu pot fi catalogate ca fapte de corupţie".