b sescu

Băsescu: Nu suntem mental pregătiţi să judecăm repede, bine şi fără să acceptăm presiuni

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la şedinţa CSM, că Justiţia din România nu este pregătită mental să judece repede, bine şi fără să accepte presiuni.

Marga: Băsescu decide lucruri la care nu se pricepe, vrea reformă împotriva profesorilor

Rectorul Universităţii "Babeş-Bolyai" (UBB) din Cluj-Napoca, Andrei Marga, membru PNL, îl acuză pe şeful statului că vrea să facă, prin promulgarea Legii educaţiei, "o reformă împotriva profesorilor", ajungând "să decidă lucruri la care nu se pricepe".

Marga: Legea Educaţiei, făcută să creeze din profesori şi directori agenţi electorali pentru Băsescu

Rectorul Universităţii "Babeş-Bolyai" (UBB), Andrei Marga, consideră că Legea Educaţiei a fost o făcută pentru a crea din profesori şi directori de şcoli agenţi electorali pentru preşedintele Traian Băsescu.

Băsescu despre Legea Educaţiei: Nu va mai funcţiona criteriul vechimii pentru a dobândi calitatea de profesor, ci valoarea

Preşedintele Traian Băsescu a făcut o declaraţie de presă marţi seara privind promulgarea Legii Educaţiei, menţionând că nu va mai funcţiona criteriul vechimii pentru a dobândi calitatea de profesor, ci valoarea şi că legea asumată de Guvern, acceptată de Parlament şi de CC constituie un moment important.

Băsescu: Marin Constantin a fost pentru noi toţi un model de modestie şi generozitate

Preşedintele Traian Băsescu a transmis un mesaj de condoleanţe la încetarea din viaţă a compozitorului şi dirijorului Marin Constantin, apreciind că acesta, dedicându-şi cu pasiune întreaga sa viaţă artei corale, a fost "un model de modestie şi generozitate".

Preşedintele Băsescu a plecat din Predeal spre Bucureşti cu un elicopter

Preşedintele Traian Băsescu a plecat cu un elicopter, duminică după-amiază, din staţiunea Predeal, unde şi-a petrecut Revelionul împreună cu premierul Emil Boc, miniştrii Gabriel Oprea şi Gheorghe Ialomiţianu şi senatorul Anghel Iordănescu.

Premierul şi miniştrii Oprea şi Ialomiţianu au petrecut Revelionul cu Traian Băsescu, la Predeal

Premierul Emil Boc şi miniştrii Gabriel Oprea şi Gheorghe Ialomiţianu şi-au petrecut Revelionul la Predeal, alături de preşedintele Traian Băsescu.

Băsescu: Nu statul creează locuri de muncă, ci reduce numărul acestora

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Predeal, că trebuie flexibilizat Codul Muncii, pentru că nu statul creează locuri de muncă, ci reduce numărul acestora,el arătand că sectorul privat trebuie sprijinit.

Băsescu: În MAI este nevoie de o schimbare de mentalitate

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Predeal, că în Ministerul Administraţiei şi Internelor este nevoie de o schimbare de mentalitate, apreciind că există încă prea multe probleme legat de înţelegerea fiecărui poliţist cu privire la ceea ce are el de făcut faţă de cetăţean.

Băsescu: De Revelion, ca să te duci într-o piaţă trebuie să te invite un primar

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Predeal că nu a mai transmis un mesaj de Anul Nou din mijlocul oamenilor deoarece nu a fost invitat de niciun primar şi că a refuzat să facă acest lucru "dintre steaguri", după modelul Ceauşescu, preluat apoi de Ion Iliescu.

Băsescu: Fiecare român e responsabil de viaţa lui zilnică. Nu mai poţi aştepta la nesfârşit de la stat

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Predeal, că fiecare român este responsabil de viaţa sa de zi cu zi şi că nu mai trebuie aşteptat la nesfârşit "să dea statul".

Băsescu: Sunt 1.270.000 de funcţionari, în doi-trei ani trebuie să se ajungă la 900.000

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Predeal că România a încheiat anul cu 1.270.000 de funcţionari, apreciind că numărul acstora este mare, iar în doi-trei ani trebuie să se ajungă la 900.000 de angajaţi în sectorul de stat.

Băsescu: România a trecut de cel mai greu an. Cheia este continuarea reformelor statului. Vezi aici declaraţiile preşedintelui

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, că România a reuşit să treacă de cel mai greu an, iar în 2011 îşi va relua creşterea economică, chiar dacă "firav", subliniind că pentru aceasta este nevoie de continuarea proceselor de modernizare a statului, altfel criza putându-se repeta oricând.

Băsescu: Anul ce se apropie să îl începem cu speranţă, anul încheiat să ni-l amintim cu înţelepciune

Preşedintele Traian Băsescu le transmite românilor să privească anul 2011 cu speranţă, iar anul 2010 cu înţelepciune, apreciind că "vremurile dificile reclamă decizii dificile menite să ofere o şansă mai bună în viitor".

Preşedintele Traian Băsescu se află la Predeal

Preşedintele Traian Băsescu şi soţia sa, Maria, se află, vineri, în staţiunea Predeal. Primarul din Predeal, Ionuţ Goidescu, a declarat că preşedintele se află în staţiune, fiind cazat la vila de protocol din localitate, unde stă de fiecare dată când vine aici.

Preşedintele a promulgat legea de aprobare a OUG 50 şi legile bugetului de stat şi salarizării pe 2011

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, marţi, Legile bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011, precum şi legile salarizării. Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a semnat, marţi, decretele de promulgare a acestor legi.

Băsescu a decorat licee de prestigiu din Bucureşti, Sfântu Gheorghe, Braşov şi Arad

Preşedintele Traian Băsescu a conferit decoraţii Colegiilor Naţionale "Gheorghe Lazăr" şi "Matei Basarab" din Bucureşti, Liceului Teoretic "Szekely Miko" din Sfântu Gheorghe, Colegiului Naţional "Andrei Şaguna" din Braşov şi Colegiului Naţional "Moise Nicoară" din Arad.

Băsescu: Putem introduce fără teamă rotaţia armelor la şefia SMG. Următorul şef va fi de la terestre

Şeful statului a declarat, marţi, că succesul mandatului amiralului Gheorghe Marin la şefia SMG a demonstrat corectitudinea principiului rotaţiei armelor în fruntea Armatei Române, care se va aplica în continuare, el menţionând că succesorul lui Ştefan Dănilă va fi de la Forţele terestre.

Băsescu a discutat cu Oprea şi Boc despre neafectarea pensiilor militare mai mici de 3.000 de lei

Şeful statului a discutat, luni seară, cu premierul şi cu ministrul Apărării despre respectarea promisiunii lui Gabriel Oprea legate de pensiile mai mici de 3000 de lei ale militarilor cu stagiu complet de cotizare, Emil Boc confirmând, prin calcule, că s-a reuşit protejarea acestei categorii.

Băsescu a semnat pensionarea procurorului Alexandru Lele

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, luni, decretul pentru eliberarea din funcţie, prin pensionare, a lui Alexandru Lele, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor - cel care în 2002 a fost pus sub acuzare pentru corupţie, iar anchetatorul său, Cristian Panait, s-a sinucis.

Preşedintele l-a numit pe generalul-maior Ştefan Dănilă şef al Statului Major General

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, luni, decretul privind numirea generalului-maior Ştefan Dănilă în funcţia de şef al Statului Major General, informează Preşedinţia.

Băsescu îi decorează pe cei care au salvat viaţa bebeluşilor răniţi în incendiul de la Giuleşti

Preşedintele Traian Băsescu a conferit decoraţii coordonatorului SMURD Bucureşti, şefului Ambulanţei Bucureşti, managerului Spitalului "Grigore Alexandrescu" şi mai multor medici şi asistente de la unitatea medicală, pentru salvarea bebeluşilor răniţi în incendiul de la Maternitatea Giuleşti.

Purtătorul de cuvânt al şefului statului, Valeriu Turcan, a fost numit consilier prezidenţial

Purtătorul de cuvânt al şefului statului, Valeriu Turcan, a fost numit consilier prezidenţial, decretul semnat în acest sens de către preşedintele Traian Băsescu intrând în vigoare la 1 ianuarie 2011.

Băsescu: Declaraţii precum cea a preşedintelui Comisiei de politică externă din Senat, iresponsabile

Şeful statului atrage atenţia, într-un apel către partide, că declaraţii precum cea a preşedintelui Comisiei de politică externă din Senat sunt folosite în argumentaţia pentru amânarea aderării la Schengen, menţionând că afirmaţiile sunt neargumentate, iresponsabile şi contrare interesului naţional.

Reuniune de lucru la Cotroceni: Autorităţile stabilesc demersuri politice externe pe tema Schengen

Preşedintele Traian Băsescu a avut, miercuri, o reuniune de lucru, la Cotroceni, cu membri ai Guvernului, pe tema intrării în Schengen, fiind examinat un set de demersuri politice externe care vor fi avute în vedere în perioada următoare pentru ca procesul să se menţină în coordonatele stabilite.

Cei doi generali arestaţi în scandalul fraudării admiterii la şcoli militare, trecuţi în rezervă

Cei doi generali arestaţi în scandalul fraudării admiterii la şcoli militare, Mihai Chiriţă şi Ion Marian, au fost trecuţi în rezervă prin decrete semnate, marţi, de către preşedintele Traian Băsescu, în aceeaşi zi, MApN anunţând suspendarea lor din funcţie.

Băsescu scrie partidelor să ia o decizie privind CSM în această sesiune parlamentară

Preşedintele Traian Băsescu a trimis, marţi, o scrisoare partidelor reprezentate în Senat şi preşedintelui acestei Camere, Mircea Geoană, prin care solicită luarea unei decizii, în cursul acestei sesiuni parlamentare, în ceea ce priveşte Consiliul Superior al Magistraturii.

Starea de sănătate a lui Băsescu, subiect de discuţie între şeful statului şi liderii Federaţiei Sanitas

Starea sănătăţii preşedintelui Traian Băsescu a fost subiect de discuţie între şeful statului şi reprezentanţii Federaţiei Sanitas, Băsescu tuşind şi dând semne de răceală de câteva ori în timpul debutului întâlnirii de luni cu liderii sindicali.

Petcu: Traian Băsescu ne-a chemat ca să discutăm despre Pactul Naţional pentru Sănătate

Liderul Federaţiei "Sanitas", Marius Petcu, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că preşedintele i-a chemat la Palatul Cotroceni pentru a discuta despre Pactul Naţional pentru Sănătate, o solicitare mai veche a sindicaliştilor, aceştia vrând să ştie dacă şeful statului agreează ideea.

Băsescu: Băieţii ăştia, informaticienii, devin tot mai mult o avere pe care trebuie să o exploatăm

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la CNAS, că informaticienii sunt o avere, că trebuie să fie exploataţi, preţuiţi şi utilizaţi, pentru că pot contribui la modernizarea României.

Băsescu: La Consiliu s-a definitivat decizia de instituire a mecanismului european de stabilitate

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că în cadrul şedinţei Consliului European de la Bruxelles s-a definitivat decizia de instituire a unui mecanism european de stabilitate, menit să prevină crizele economice din statele membre.

Băsescu: Am spus, la Consiliul European, că nu acceptăm obligaţii suplimentare pe Schengen

Şeful statului a declarat, vineri, la finalul lucrărilor Consiliului European de iarnă, că a afirmat, la summit, că România nu acceptă obligaţii suplimentare în ceea ce priveşte intrarea în Schengen şi că nu vrea să fie victima colaterală a ceea ce nu merge bine în UE în prezent.

Iliescu: Băsescu, incapabil să folosească structurile democratice pe care le-am construit

Fostul preşedinte Ion Iliescu susţine că actualul şef al statului, Traian Băsescu, este incapabil să folosească structurile democratice construite în ultimii ani şi nu ştie să promoveze dialogul politic şi consensul în jurul unor valori şi al unor obiective naţionale, relatează ziarul "Gândul".

Băsescu a promulgat Legea pensiilor. Vârsta de pensionare va fi de 63 de ani la femei şi 65 la bărbaţi

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, miercuri, Legea privind sistemul unitar de pensii publice, declarată constituţională. Potrivit unui comunicat al Preşedinţiei, şeful statului a semnat, miercuri, decretul în acest sens.

Băsescu participă la summit-ul PPE şi la Consiliul European de iarnă

Preşedintele Traian Băsescu va participa, joi şi vineri, la Bruxelles, la summit-ul PPE şi la reuniunea Consiliului European de iarnă, dezbaterile şefilor de stat şi de guvern din UE urmând să se concentreze cu prioritate pe teme economice.

Ponta: Băsescu minte din nou despre opoziţie, propun PSD să nu mai comunice cu şeful statului

Preşedintele PSD, Victor Ponta, susţine că preşedintele Traian Băsescu minte când acuză opoziţia în legătură cu votul în cazul Ridzi, menţionând că va propune partidului să nu mai ia în calcul vreo formă de comunicare cu şeful statului decât dacă acesta îşi cere scuze.

Băsescu: Franţa şi Olanda, în ofensivă diplomatică pe tema intrării României în Schengen

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la RRA, că Franţa şi Olanda desfăşoară o ofensivă diplomatică pentru a convinge şi alte ţări ca România să nu fie acceptată în spaţiul Schengen dacă nu îşi rezolvă problemele legate de Justiţie.

Băsescu: Eu nu mai cunosc PDL, pentru mulţi dintre democrat-liberali eu nu am fost preşedinte

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la RRA, că nu mai cunoaşte PDL, că mulţi dintre democrat-liberali nu erau în partid când era el preşedinte şi că mulţi dintre aceştia nu au respectul cuvenit pentru şeful de partid.

Băsescu: PDL pare să fi abandonat criterii morale, extrem de importante în politică

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la Hotnews, că PDL pare să fi abandonat criteriile morale, extrem de importante în politică, şi că nu are idee cine ar mai putea să îi mobilizeze pe români la vot.

Băsescu: Pasajul Basarab ar trebui să-mi poarte numele

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la Hotnews, că nu va participa la inaugurarea pasajului Basarab, apreciind că acesta ar trebui să-i poarte numele, ca multe alte proiecte începute de el şi finalizate în timpul mandatului actualului primar general, Sorin Oprescu.