discriminare

Ministerul Educaţiei va ataca în instanţă decizia Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru o prevedere a ordinului privind concursul directorilor de şcoli

Ministerul Educaţiei anunţă că va ataca în instanţă decizia Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) prin care se susţine că metodologia de organizare a concursului de ocupare a funcţiilor de directori de şcoli îngrădeşte dreptul unor profesori de a se înscrie la concurs.

CNA nu a putut lua o decizie privind amendarea cazului de discriminare de la matinalul Radio Zu

Deşi au fost propuse două amenzi, 50.000 de lei şi 25.000 de lei, pentru încălcarea art. 47(2) referitor la discriminare din Codul Audiovizualului, niciuna dintre acestea nu a întrunit un număr minim de voturi pentru a fi aprobată. Votul va fi reluat. La discuţie au fost prezenţi realizatorii.

CNCD s-ar putea autosesiza în privinţa sloganului candidatului PRU la Primăria Sectorului 5 – FOTO

Candidatul PRU la Primăria Sectorului 5 al Capitalei, Bogdan Lencu, îşi face campanie cu sloganul "Albim sectorul 5", apărut pe flyerele sale electorale, mesaj care ar putea atrage autosesizarea Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării.

România, criticată pentru discriminarea minorităţilor şi corupţia din instituţiile statului – raport

România este criticată pentru tratamentele rele aplicate deţinuţilor şi romilor de poliţie, discriminare sistematică socială a minorităţilor, dar şi pentru nivelul de corupţie din instituţiile statului, susţine raportul anual privind Drepturile Omului al Departamentului american de Stat.

Iohannis: Calităţile romilor nu pot să ascundă că sunt încă discriminaţi şi compun comunităţi sărace

Calităţile, obiceiurile şi meşteşugurile prin care romii şi-au câştigat identitatea culturală nu pot să ascundă discriminarea uneia dintre cele mai sărace şi defavorizate comunităţi, a transmis vineri preşedintele Klaus Iohannis, într-un mesaj de Ziua Internaţională a Romilor.

PREMIERĂ în România: MApN, sancţionat pentru discriminare. Motivul absurd pentru care Armata nu vrea posturi mai multe pentru femei

Curtea de Apel Bucureşti a sancţionat în premieră Ministerul Apărării Naţionale (MApN) pentru discriminare, hotărând că excluderea nejustificată a femeilor de la mai multe specializări din domeniul militar, dar şi alocarea unui număr foarte mic de locuri pentru fete în învăţământul militar superior nu respectă principiul egalităţii între femei şi bărbaţi.

Ministerul Sănătăţii, amendat cu 5.000 de lei de CNCD

Ministerul Sănătăţii a fost amendat cu 5.000 de lei de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pentru că nu a dat criterii obiective şi transparente privind declararea persoanelor cu deficienţe auditive ca inapte pentru obţinerea permisului de conducere auto.

STUDIU: Unul din patru elevi de liceu consideră că homosexualii sunt „fiinţe inferioare”. Membru LGBT: Imaginea mea în liceu a fost şi rămâne una de persoană cu handicap.

Unul din patru elevi de liceu consideră că homosexualii şi lesbienele sunt nişte fiinţe inferioare, iar doi din cinci liceeni cred că bărbaţii homosexuali ori femeile lesbiene nu ar trebui să predea în şcoli, potrivit unui studiu al Asociaţiei ACCEPT.

CNCD, sesizat de persoane care spun că li s-a refuzat accesul în centrul Therme Bucureşti

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a primit patru sesizări de la persoane care spun că li s-a refuzat accesul în centrul wellness Therme Bucureşti, în acest caz fiind declanşată o investigaţie, după cum a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, preşedintele CNCD, Asztalos Csaba.

Legea antifumat este constituţională, a decis CCR în unanimitate

Legea antifumat este constituţională, au decis miercuri judecătorii CCR în unanimitate, respingând sesizarea formulată de 33 de senatori, care au susţinut că, prin definirea spaţiului public închis, acest act normativ introduce o formă de discriminare.

Asztalos (CNCD): Pot fi luate măsuri împotriva discriminării care nu costă nimic

Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Asztalos, a arătat, marţi, după prezentarea unui sondaj privind percepţia discriminării în România, că pot fi luate mai multe măsuri împotriva fenomenului care nu costă nimic.

Sondaj privind discriminarea: Persoanele cu HIV, cele mai discriminate. Politicenii, cei care discriminează cel mai mult

Persoanele cu HIV, dependenţii de droguri şi cei cu dizabilităţi sunt cele mai discriminate categorii în România, iar politicienii sunt cei care discrimnează cel mai mult, arată un sondaj efectuat la comanda Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD).

CEDCD sesizează autorităţile privind discriminarea unui copil cu dizabilităţi, la grădiniţă

Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (CEDCD) sesizează CNCD şi Inspectoratul Şcolar al Capitalei privind discriminarea unui băieţel cu deficit de atenţie şi hiperkinetism, la grădiniţă, de către educatoare, anunţă organizaţia neguvernamentală într-un comunicat.

Iohannis: Combaterea rasismului, a discriminării rasiale, a xenofobiei şi intoleranţei e o obligaţie

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă un mesaj cu prilejul Zilei Internaţionale pentru eliminarea discriminării rasiale, în care arată că combaterea rasismului, discriminării rasiale, xenofobiei şi intoleranţei e o obligaţie nu doar a oamenilor politici ci a întregii societăţi româneşti. a

Societatea civilă propune patru candidaţi pentru Colegiul Director al CNCD şi cere transparenţă

Coaliţia anti-discriminare a depus în Parlament, vineri, patru candidaturi pe care societatea civilă le susţine pentru Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) şi a cerut Legislativului o procedură transparentă de alegere a noilor membri.

Iohannis: În România, minorităţile beneficiază de discriminare pozitivă. Acest lucru nu se întâmplă în toată Europa

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, într-un interviu acordat TVR, că România are un fond valoros prin organizaţiile minorităţilor sale şi că acest fond trebuie păstrat, adăugând că nu peste tot în Europa întâlnim situaţia de la noi, în care minorităţile beneficiază de discriminare pozitivă.

Halle Berry, dezamăgită de lipsa rolurilor pentru actorii de culoare de la Hollywood

Actriţa Halle Berry a spus că este dezamăgită de faptul că rămâne în continuare singura actriţă afro-americană care a câştigat un premiu Oscar pentru rol principal, subliniind lipsa rolurilor acordate artiştilor de culoare de la Hollywood, informează contactmusic.com.

Companie franceză, acuzată de discriminare după publicarea unui anunţ de angajare ce exclude evreii

O companie pariziană a generat un val de idignare în Franţa după publicarea unui anunţ de angajare care enumeră, printre condiţii, că ar prefera o persoană care să nu aparţină comunităţii evreieşti, relatează Le Point, în ediţia electronică de marţi.

REPORTAJ: Tinerii din suburbiile defavorizate ale Parisului se plâng de discriminare

Yassin, un tânăr de 17 ani care a părăsit şcoala şi nu-şi mai face iluzii privind viitorul său, la fel ca mulţi alţi tineri din suburbiile defavorizate ale Parisului, se consideră victima unei discriminări sociale pe care premierul Manuel Valls a comparat-o cu apartheidul.

Comitet ONU: Romii din România, discriminaţi pe scară largă privind locuirea, educaţia, munca

Romii din România sunt discriminaţi pe scară largă în special în domeniile de locuire, educaţie, sănătate şi locuri de muncă, România eşuând în a asigura implementarea şi protejarea eficientă a drepturilor omului, apreciază un comitet al ONU, al cărui mesaj este transmis de Amnesty International.

Barack Obama a condamnat ferm violenţele de la Ferguson

Preşedintele american Barack Obama a condamnat ferm, marţi, violenţele care au avut loc la Ferguson (Missouri) după anunţarea deciziei unui juriu popular de a nu-l pune sub acuzare pe poliţistul vinovat de moartea unui tânăr de culoare.

Victimele şi martorii actelor de discriminare, consiliaţi juridic gratuit pe o platformă online

Victimele şi martorii actelor de discriminare pot fi consiliaţi juridic gratuit pe o platformă online, unde vor fi disponibile şi module interactive pentru crearea petiţiilor sau plângerilor adresate Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) sau instanţelor.

California va înceta să aplice în închisori pedepse segregaţioniste în baza originii etnice

California va pune capăt aplicării în închisori a unor pedepse colective în baza originii etnice, o practică segregaţionistă pe care acest stat din vestul Statelor Unite era singurul din ţară care o implementa.

Suporterul rapidist care a aruncat o coaja de banană înspre Wellington ar putea merge la Nyon

Fanul rapidist care a aruncat o coajă de banană înspre jucătorul formaţiei Concordia, Wellington, a fost invitat de către CNCD să-şi ceară scuze pentru gestul său, Cristian Jura, membru în colegiul director al instituţiei, precizând că e posibil ca "împăcarea" să aibă loc la sediul UEFA de la Nyon.

Asztalos (CNCD): Cei care accesează fonduri UE ar trebui să respecte legislaţia antidiscriminare

Cei care accesează fonduri europene, şi ideal oricine accesează orice fel de fonduri publice, ar trebui să respecte legislaţia antidiscriminare, nu pentru că o cere Bruxelles-ul, ci pentru a fi mai competitivi şi mai buni, a arătat preşedintele CNCD, Csaba Asztalos, joi, într-o conferinţă.

Băsescu respinge o lege de aprobare a unei OUG, acuzând o „discriminare de reglementare”

Preşedintele Traian Băsescu retrimite Parlamentului o lege de aprobare a unei Ordonanţe privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, menţionând că de la prevederile actului normativ sunt excluşi beneficiarii instituţii publice centrale, ceea ce creează o discriminare de reglementare.

Inegalităţile şi discriminarea, principalele obstacole în calea dezvoltării – raport ONU

Inegalităţile şi discriminările, în special vizând femeile, se află printre principalele obstacole în calea dezvoltării, subliniază Fondul ONU pentru Populaţie (UNFPA) într-un raport publicat miercuri.

România apare într-un raport CE la capitolul discriminare sexuală în urma scandalului ACCEPT-Becali

Statele UE trebuie să facă eforturi suplimentare pentru a pune în aplicare normele Uniunii Europene privind combaterea discriminării, potrivit unui raport CE publicat vineri, în care România este menţionată la capitolul discriminare sexuală ca urmare a cazului ACCEPT-Becali.

RAPORT: Franţa a expulzat în 2013 de două ori mai mulţi romi decât anul predecent

Franţa a expulzat în 2013 aproape 20.000 de romi din taberele lor, de două ori mai mult decât în 2012, arată un raport prezentat marţi de Liga pentru Drepturile Omului şi Centrul european pentru drepturile romilor.

Luhan: Atacurile contra românilor s-au agravat în Marea Britanie. Corlăţean ar trebui să meargă urgent la Londra

Europarlamentarul PDL Petru Luhan şi-a exprimat, luni, îngrijorarea faţă de escaladarea campaniei de discriminare a românilor în Marea Britanie şi consideră că ministrul de Externe, Titus Corlăţean, ar trebui să meargă de urgenţă la Londra pentru a discuta cu autorităţile.

Scandal în Israel, după refuzul de a accepta sângele donat de o deputată de culoare

Refuzul Magen David Adom, echivalentul Crucii Roşii în Israel, de a accepta sângele donat de o deputată de culoare de origine etiopiană, Pnina Tamano-Shata, a provocat, miercuri, un scandal în Israel.

STUDIU: Majoritatea românilor n-ar vota o femeie preşedinte şi nu ar vrea un homosexual în familie

Peste jumătate dintre români nu ar vota o femeie preşedinte, iar 60 la sută nu ar accepta ca o persoană cu o altă orientare sexxuală să le fie rudă, potrivit unui studiu privind atitudinea populaţiei României faţă de discriminare, lansat de CNCD.

Centru al Academiei Române, amendat cu 8.000 de lei de CNCD după concedierea unui cercetător

Centrul European de Studii în Probleme Etnice (CESPE) al Academiei Române a fost amendat cu 8.000 de lei de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), după concedierea unui cercetător care sesizase consiliul în legătură cu două studii discriminatorii.

CNCD a amendat-o pe directoarea unei şcoli din Capitală, pentru discriminarea unui copil cu Asperger

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a amendat-o cu 1.000 de lei pe directoarea unei şcoli din Capitală, care ar fi făcut presiuni pentru mutarea de la clasă a unui elev cu sindromul Asperger, informează Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (CEDCD).

Evreii europeni apreciază că antisemitismul s-a accentuat în ultimii cinci ani în UE – studiu

Trei evrei europeni din patru (76%) apreciază că antisemitismul a progresat în ultimii cinci ani în Uniunea Europeană (UE), în special în spaţiul virtual, dezvăluie vineri un studiu al UE.

Senatul SUA a adoptat un proiect de lege istoric împotriva discriminării pe baza orientării sexuale

Senatul american a adoptat joi un proiect de lege istoric, care interzice firmelor să angajeze sau să concedieze o persoană pe baza identităţii sau orientării sexuale, însă textul urmează să fie supus şi aprobării Camerei Reprezentanţilor.

APADOR-CH şi ActiveWatch semnalează CC caracterul discriminatoriu al Codului insolvenţei

Reprezentanţii APADOR-CH şi ActiveWatch vor depune, luni, la Curtea Constituţională, o informare amicus curiae prin care aduc la cunoştinţa curţii punctul lor de vedere referitor la discriminarea societăţilor media prin unele articole din OUG nr. 91/2013 privind insolvenţa.

Avocatul Poporului, despre sesizarea CC pe Codul insolvenţei: Este punctul meu de vedere, alte comentarii nu fac

Avocatul Poporului Crişu Atanasiu a declarat pentru MEDIAFAX că a formulat sesizarea la Curtea Constituţională privind Codul insolvenţei conform punctului său de vedere şi că nu va face alte comentarii.

Ion Jinga: Compatrioţii mei nu au niciun motiv să se simtă vinovaţi că sunt români în Marea Britanie

Cotidianul britanic Daily Telegraph a publicat, joi, în ediţia electronică o scrisoare a ambasadorului român la Londra, Ion Jinga, intitulată "Vinovaţi de a fi români în Marea Britanie", în care acesta denunţă tendinţele rasiste din presa tabloidă şi promovate de partidul antiimigraţie UKIP.

CNCD a dat amenzi de 8.600 de lei pentru discriminarea comunităţilor maghiară, romă şi românească

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a dat miercuri amenzi în valoare totală de 8.600 de lei în cazuri de discriminare a etnicilor maghiari şi romi, dar şi a comunităţii româneşti dintr-o localitate din Harghita.