interviu

VIDEO Un reporter BBC, PLESNIT după ce a atins o femeie pe sâni, ÎN DIRECT

Un reporter BBC, care transmitea live din Bradford, a avut parte de o întâmplare nefericită după ce, o femeie a apărut în cadru, iar el a încercat să o dea la o parte, dar a apucat-o din greşeală de sân, scrie Huffington Post.

Valeriu Stoica, creatorul Alianţei DA: Singura şansă pentru PNL este să reunească toate partidele de dreapta/ Klaus Iohannis chiar dacă nu poate sprijni direct PNL, o poate face indirect

Fostul preşedinte al PNL, Valeriu Stoica, susţine, într-un interviu pentru Gândul, că singura şansă a PNL este reuşească o coagulare a partidelor de dreapta pentru a recâştiga electoratul în perspectiva alegerilor prezidenţiale şi parlamentare, altfel “victoria stângii la următoarele alegeri prezidenţiale devine destul de probabilă”.

VIDEO Cei doi copii care au intrat peste interviul tatălui lor la BBC au primit propriu desen animat

În luna martie, profesorul Robert Kelly a fost întrerupt de copiii săi în transmisiune directă la BBC, imaginile devenind virale pe internet la scurt timp. Micuţii au câştigat rapid inimile tuturor, cei doi fiind muzele unor producători de desene animate, care le-au dedicat propria serie online, scrie The Telegraph.

INTERVIU pentru ANGAJARE: Ce trebui să răspunzi la întrebarea ”De ce să te angajăm pe tine?”

Întrebarea ”De ce să te angajăm pe tine?” este una dintre cele mai comune întrebări care sunt puse în cadrul unui interviu de angajare. Site-ul Independent.co.uk scrie cum poţi să răspunzi cel mai bine la această ”capcană”.

A obţinut primul job după 52 de interviuri nereuşite, iar după câţiva ani firma sa a ajuns să se ocupe de design-ul interior al Apple, Facebook şi Airbnb

Arthur Gensler şi-a deschis firma de arhitectură în urmă cu 52 de ani fără să aibă prea mulţi bani sau vreun plan de afaceri. Numărând banii în fiecare vineri seară, iniţial ajungea să câştige 14.400 de dolari pe an, scrie revista de business americană Fortune.

VIDEO Premierul Grindeanu, la Mediafax Live: Dacă nu facem ceva, devenim insulă în infrastructura europeană/ Odată cu Brexitul, devenim a 6-a ţară ca populaţie

Premierul Sorin Grindeanu a răspuns întrebărilor redactorului-şef al Mediafax, Indira Crasnea, în direct, ca un prim bilanţ de parcurs al celor 100 de zile de guvernare. Interviul a fost difuzat şi pe pagina de Facebook a Mediafax.

INTERVIU cu cel mai bun tată. Alex Zamfir aleargă pentru construirea unui spital de oncologie pedriatică

Alex Zamfir vorbeşte pentru ProSport despre cum a luat naştere Asociaţia 1leu şi despre campania Alerg pentru Spitalul Copiilor (primul centru medical independent de oncologie şi hematologie pediatrică din România). “Sportul a fost doar un pretext care mi s-a potrivit mie”. “...am avut suficient bulan încât să mă nasc, să traiesc pâna la aproape 40 de ani sănatos daca am avut bulanu' ăsta cred că am câteva datorii pe acest pământ (...) una dintre ele e să încerc să fac ceva indiferent că-mi iese sau nu...”

VIDEO Fetiţa jurnalistului BBC, din nou în ATENŢIA Internetului. Cum s-a comportat micuţa în timpul unei conferinţe de presă

Marion Kelly, fiica jurnalistului BBC Robert E. Kelly, se află din nou în atenţia Internetului după ce a participat la o conferinţă de presă alături de părinţii ei. Micuţa a devenit celebră când a intrat peste tatăl ei care se afla la într-un interviu transims live la BBC.

Companiile vor să RENUNŢE la interviurile de angajare în viitor. Care este MOTIVUL şi cu ce va fi înlocuit acesta

Unele companii îşi schimbă în mod drastic politica de recrutare, iar interviul binecunoscut la care participă candidaţii ar putea să dispară, relatează publicaţia Inc.

Ţara care se oferă să-ţi plătească concediul. Ce condiţie pune însă

Noua Zeelandă a găsit soluţia perfectă pentru a atrage străinii să vină la ei în ţară pentru interviuri de angajare, le plăteşte transportul şi cazarea, scrie The Independent.

EXCLUSIV Ministrul Muncii: Salariul minim pe economie va creşte la 1.750 de lei. Primarul General, salariu de ministru

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că salariul minim pe economie va creşte la 1.750 de lei, odată cu adoptarea noii legi a salarizării, iar primarii vor avea trei trepte de salarizare, Primarul General al Bucureştiului urmând să aibă salariu de ministru.

INTERVIU cu Albert Laszlo Barabasi, fizicianul născut în România, expert în teoria haosului, care schimbă modul în care privim lumea: ”Dacă aş şti o listă cu prietenii tăi, îmi pot da seama care este istoria ta”

Existenţa biologică a oamenilor este determinată de moleculele din celulele umane care interacţionează între ele prin reacţii chimice, iar viaţa nu este doar un amestec de chimicale, ci şi abilitatea chimicalelor de a interacţiona între ele pentru a crea activitate celulară şi ceea ce înţeleg oamenii că este viaţa, a afirmat în cadrul unui interviu acordat Descopera unul dintre cei mai titraţi oameni de ştiinţă, fizicianul Albert-Laszlo Barabasi, născut în România.

Interviu cu Ciprian Fartuşnic, director general al Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei: Mai bine pentru România ca vânzătorul la butic să aibă diplomă de facultate

E bine să înveţi ce vrei, să faci facultate. Dacă pricepi ce înveţi ai posibilitatea de a lua viaţa de la capăt, de a te reinventa, ori de câte ori vrei pe piaţa muncii. Poţi fi mai puţin anxios. Eşti atent la manipularea media şi la dictaturi de toate felurile. Ideile dialogului cu Ciprian Fartuşnic.

EXCLUSIV John Florescu, producătorul show-ului „Trump vs Trump”: Cred că Trump are un obicei de a-şi face prea mulţi duşmani în acelaşi timp, un risc uriaş la nivel mondial

Producătorul John Florescu vorbeşte într-un interviu pentru MEDIAFAX, acordat înainte de ceremonia de învestitură a lui Donald Trump, despre reconfigurarea politicii externe a SUA, viitorul României în noul context politic mondial, dar şi despre temperamentul vulcanic al noului preşedinte american.

Cum te pot recruta angajatorii pe Facebook

Procesele clasice de recrutare sunt înlocuite cu cele sociale, punându-se accent pe mediul online, Social Media şi pe interviurile informale, potrivit Smartree, unul dintre liderii din România pe piaţa de externalizare a proceselor de HR. De asemenea, conform companiei, recrutarea se desfăşoară diferit de la companie la companie, în funcţie de foarte multe aspecte, scrie Business Magazin.

INTERVIU Nae Caranfil, despre comedia „6,9 pe scara Richter”: „Mi-aş dori ca sfârşitul lumii să fie o secvenţă de musical. Un Grand Finale”

Regizorul Nae Caranfil povesteşte în interviu despre noaptea din adolescenţa sa, 4 martie,ora 21:22,'77,în timpul marelui cutremur, despre filmul "6,9 pe scara Richter", în care tristeţea se pulverizează în umor, dans şi muzică,dar şi despre cum "sfârşitul lumii" noastre ar putea fi o scenă de musical.

INTERVIU Nora Iuga. O călătorie cu trenul refugiaţilor: „Călcam peste oameni, cu copiii în braţe”

Juriul Galei Tinerilor Scriitori a anunţat pe 6 ianuarie, numele câştigătorului celei mai bune cărţi de poezie a anului trecut: „Ascultă cum plâng parantezele” de Nora Iuga, editura Cartea Românească. Nora Iuga povesteşte în interviu despre un tren de refugiaţi şi despre limbajul zâmbetelor.

EXCLUSIV Interviu Pavel Năstase, ministrul Educaţiei: Teza de doctorat a Codruţei Kovesi nu va fi reanalizată

Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, a declarat, în cadrul unui interviu acordat agenţiei MEDIAFAX, că teza de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi nu va fi reanalizată, iar pentru a combate plagiatul, toate lucrările de doctorat ar urma să fie publicate pe o platformă online publică.

„Tinereţea e o stare de spirit, dar bătrâneţea ce o fi?”. Are 90 de ani şi e campioană mondială de veterani la 10 km marş. Elena Pagu, interviu pentru PROSPORT

Pe aleile unui parc din cartierul bucureştean Vitan, Elena Pagu ne demonstrează, după cum chiar ea susţine, că se poate trăi foarte bine şi la 90 de ani, fără medicamente. Mai mult de atât. Se poate chiar face sport, dar nu oricum, ci câştigănd medalii de aur. Într-una dintre cele mai tehnice probe ale atletismului: marşul.

EXCLUSIV INTERVIU VIDEO Preşedintele ÎCCJ, Cristina Tarcea: Peste 90% din cazurile pierdute la CEDO, cauzate de legislaţia proastă

Preşedintele ÎCCJ a declarat într-un interviu MEDIAFAX că peste 90% din cazurile pierdute de România la CEDO sunt cauzate de legislaţia proastă sau ineficientă, menţionând că magistraţii ar trebui să răspundă material în măsura în care ar exista o răspundere similară a Parlamentului şi a Guvernului.

Istoricul Constantin Bălăceanu-Stolnici: Votez încă din perioada interbelică şi în general am fost dezamăgit de cei aleşi –

Istoricul Constantin Bălăceanu-Stolnici, care a împlinit anul acesta 93 de ani, a votat, duminică, la Colegiul de Muzică ,,George Enescu" din Bucureşti, cu speranţa că tinerii vor duce România pe un drum mai bun.

Vladimir Putin: Donald Trump este o persoană isteaţă şi va înţelege rapid noile sale responsabilităţi

Preşedintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, este o persoană isteaţă şi va deprinde rapid noile sale responsabilităţi, a declarat preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, în cadrul unui interviu cu postul NTV TV, potrivit agenţiei de ştiri Reuters.

Premierul Cioloş cere TVR să nu mai difuzeze interviul acordat emisiunii „Viaţa Satului”, „din respect faţă de dreptul la informare”. Televiziunea publică convoacă conducerea instituţiei

Guvernul a cerut marţi TVR, potrivit unui comunicat de presă remis MEDIAFAX, să nu mai difuzeze interviul "acordat cu bună credinţă" de prim-ministrul Dacian Cioloş pentru emisiunea "Viaţa Satului" şi nici să difuzeze fragmente în emisiunile electorale.

Secretul din spatele ofertelor de Black Friday. Şeful eMAG: „S-a întâmplat să vindem laptopuri la 1 leu. Au fost erori în lanţ, ca la dezastre în aer” – VIDEO

Black Friday, 24 de ore în care românii încing calculatoarele şi serverele retailerilor online. La propriu. În fiecare an din ce în ce mai mult. Iar graba şi dorinţa de a prinde primul ofertele bat tehnologia. Serverele eMAG au picat când s-a dat startul cumpărăturilor, însă, la finalul zilei, retailerul a bifat un nou record de vânzări, peste 300 de milioane de lei, cu 50% mai mult decât anul trecut.

DECLARAŢIA ZILEI Igor Dodon: Vreau să îi fac pe cetăţenii Rep Moldova mândri de ţara lor, nu să vrea unirea cu România / România este vinovată pentru conflictul din Transnistria

Igor Dodon, preşedintele-ales al Republicii Moldova, a lăudat, într-un interviu acordat unui post tv rus, patriotismul din Rusia, subliniind că vrea să îi facă pe cetăţenii moldoveni să fie mândri de ţara lor, nu să dorească "unirea cu România sau aderarea la NATO".

INTERVIU Zucchero, rockerul iubit de publicul din România: Trăieşte şi râzi, tu, lume veselă şi tristă – VIDEO

Toamna se numără concertele spectaculoase de la Sala Palatului, iar Zucchero ajunge pentru prima dată pe această scenă pe 14 noiembrie.Rockerul romantic,cu faimoasa sa pălărie,ce făcea deliciul românilor pe acorduri sentimentale,în anii '90,vorbeşte într-un interviu MEDIAFAX despre frumuseţea lumii.

INTERVIU Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, înainte de alegerile parlamentare: ”I-aş pune pe toţi miniştrii să facă drumul Cluj – Oradea, să vadă dacă e nevoie sau nu de Autostradă”

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a spus într-un interviu pentru MEDIAFAX, că un guvern tehnocrat "distruge democraţia parlamentară, distruge statul de drept, pentru că nu răspunde în faţa nimănui, mai ales în România, unde se poate guverna prin ordonanţe de urgenţă".

INTERVIU Actorul Robbie Coltrane: Toată lumea e fascinată de crime – FOTO, VIDEO

Actorul Robbie Coltrane, protagonistul noii serii "Robbie Coltrane prezintă: probe esenţiale" care documentează unele dintre cele mai fascinante crime, a declarat într-un interviu acordat în presa străină că oamenii sunt fascinaţi de crime fiindcă vor să ştie (afle) că vinovaţii vor fi pedepsiţi.

INTERVIU Smiley „Muzica, pentru mine, e ca o mare dragoste, o dragoste necondiţionată”

Smiley se pregăteşte pentru albumul cu numărul patru. Primul single extras de pe noul album, care se anunţă a fi cel mai complex material al artistului, se numeşte "Îndrăgostit (deşi n-am vrut)". În interviu Smiley vorbeşte despre muzică şi iubire: "Muzica e ca o mare dragoste necondiţionată."

Céline Dion destăinuie că singurul bărbat pe care l-a sărutat vreodată a fost soţul ei René

Céline Dion destăinuie că a sărutat doar un singur bărbat în viaţa ei, pe soţul ei, René Angélil, care s-a stins din viaţă în ianuarie 2016, relatează contactmusic.

INTERVIU- Chirilă, coordonatorul trupei Frilensăr: De-a fricile copilului cu Capra – VIDEO

Recomandarea Mediafax pentru weekend:Piesa "Mălăieş în Călcăieş",transpunerea poveştii "Capra cu trei iezi" într-o trilogie a emoţiilor tradiţionale,pe 8 octombrie, de la 1:00,de Noaptea Albă a teatrului independent,la Teatrul Godot.Chirilă, şeful trupei povesteşte despre Capra lui Creangă în 2016.

Actorul Ben Stiller a anunţat că a fost diagnosticat cu cancer la prostată

Actorul american Ben Stiller a anunţat marţi, 4 octombrie, în timpul unui interviu pentru emisiunea moderată de Howard Stern, că a fost diagnosticat cu cancer la prostată în urmă cu doi ani, pe când avea 48 de ani, informează Variety.

INTERVIU – Ana Maria Sandu, despre „Cu ochii-n 3,14”: „E memorabil”

Ana Maria Sandu, unul dintre autorii rubricii "Cu ochii-n 3,14", acum "adunată" în volumul cu acelaşi nume care va fi lansat pe 4 octombrie (ora 19:00, la Cişmigiu Humanitas), a declarat că acest titlu este unul memorabil, spunând, printre altele, şi că adesea "realitatea depăşeşte ficţiunea".

Darius Stănescu, elevul care foloseşte Facebook în limba latină: „Prin ştiinţa latinei, îţi poţi da seama cât de mare este incultura”

Elev al liceului Gheorghe Şincai Bucureşti, Darius Stănescu are o pasiune rară pentru ziua de astăzi: limba latină. Cum "funcţionează" latina, Darius şi Cultura, într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX.

EXCLUSIV/ INTERVIU – Ministrul de Interne, Dragoş Tudorache: Săptămâna viitoare vom elabora noul cadru de funcţionare al DIPI

Săptămâna viitoare va fi elaborat efectiv noul cadru de funcţionare al DIPI, urmând ca imediat după să fie făcute publice elementele "acestei reforme", a declarat ministrul Dragoş Tudorache, într-un interviu acordat MEDIAFAX, precizând că a avut discuţii inclusiv cu parchetele şi cu SRI.

INTERVIU Victoria Pătraşcu, povestitoarea pentru copii care a ajuns din Rahova la The Guardian: „Pentru un copil, poveştile sunt un manual de întrebuinţare a lumii.”

Povestea Victoriei Pătraşcu, povestitoarea pentru copii care a ajuns din Rahova la The Guardian.

INTERVIU Silviu Munteanu, regizor. Muzica din Balta Albă. Poveştile artiştilor din cartier – GALERIE FOTO

Silviu Munteanu este regizorul documentarului "Balta Albă",despre poveştile artiştilor din cartier: "într-un perimetru de câţiva kilometri pătraţi există hard rock, new wave, avangardă, hip-hop, jazz, electro, muzică clasică şi lăutarească".Peste trei decenii de muzică în Baltă.Iată interviul:

INTERVIU – Dr. Pavel Chirilă: despre cancer, alimente bio, globalizarea alimentară şi dependenţa de alimente periculoase

Medicul Pavel Chirilă este unul dintre promotorii alimentaţiei sănătoase şi, în fiecare zi, îi trec pragul oameni cu probleme grave de sănătate pentru a-i cere sfatul. Publicaţia Ce se întâmplă doctore (CSÎD) i-a solicitat un interviu acestuia, în contextul în care, în ultima vreme, există multe discuţii aprinse în privinţa alimentaţiei, a cancerului şi a terapiilor alternative, solicitate şi contestate de români, deopotrivă.

INTERVIU medic pediatru: „Lipsa legii obligativităţii vaccinării este o problemă foarte gravă” / La ce vârstă trebuie vaccinat copilul

Subiectul vaccinării rămâne în continuare în atenţia părinţilor, medicilor şi autorităţilor, fiind controversat şi stârnind dezbateri aprinse în media şi pe Facebook, informează CSID.

INTERVIU Marian Coman: Cum e Harap Alb în benzile desenate. Nu există doar Batman. Fantasy din România

Marian Coman scrie scenarii de benzi desenate. A scris ”Haiganu. Fluviul Şoaptelor” unde personaj este Haiganu, cunoscut cititorilor lui Creangă drept Ochilă. El şi-a imaginat cum arată aventurile lui Harap Alb sau "Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte" în universul desenat. Iată povestea: