inunda ii

Litoralul, afectat de inundaţii

Staţiunile Eforie Nord şi Eforie Sud, dar şi Costineşti, Neptun şi Saturn, precum şi alte zone din judeţul Constanţa au fost afectate de inundaţii, în noaptea de marţi spre miercuri.

Opt morţi şi trei dispăruţi, în urma inundaţiilor din Bulgaria

Opt persoane au murit şi alte trei sunt date dispărute, în urma inundaţiilor provocate de ploile torenţiale din nordul Bulgariei, la începutul acestei săptămâni, relatează site-ul Novinite.com

Blocaj rutier, străzi surpate şi inundaţii în Capitală

Traficul rutier a fost aproape blocat în zona centrală a oraşului, o parte din arterele periferice au fost inundate, iar alte două străzi s-au surpat, marţi, în urma precipitaţiilor care au căzut în Capitală.

Bucovina, separată în două părţi ca urmare a dărâmării unui pod

Bucovina a fost separată în două părţi, marţi, în urma dărâmării podului provizoriu de peste râul Moldoviţa, din comuna Vama, a declarat, marţi, prefectul judeţului Suceava, Orest Onofrei, care a precizat că o situaţie critică este şi în comuna Ostra, unde un pod s-a rupt, izolând zeci de case.

Case şi fântâni inundate în două comune constănţene

Peste 50 de gospodării din comuna Ion Corvin şi fântânile din satul Florii, comuna Aliman, judeţul Constanţa, au fost inundate, marţi dimineaţă, de o ploaie torenţială.

Cod galben de inundaţii în 13 judeţe

Autorităţile locale din 13 judeţe din ţară au primit, luni, o avertizare hidrologică purtând cod galben pentru inundaţii, în urma prognozei meteo de furtuni.

Nordul Greciei, afectat de furtuni şi inundaţii

Furtunile care au afectat luni nordul Greciei au inundat mai multe ferme şi case, distrugând recoltele şi determinând evacuarea unui camping, au anunţat autorităţile.

O nouă victimă în urma inundaţiilor din Marea Britanie

Pompierii britanici au descoperit cadavrul unui bărbat într-o zonă inundată în apropiere de Tewkesbury, comuna cea mai afectată de inundaţiile din centrul şi vestul Marii Britanii.

Inundaţiile din Marea Britanie continuă, urmează Tamisa – AFP

Ministrul britanic al Mediului, Hilary Benn, a avertizat marţi că situaţia creată de inundaţiile din vestul ţării "nu s-a încheiat încă" şi că noi inundaţii de pe valea Tamisei par "inevitabile", relatează AFP.

Marea Britanie, sub teroarea apelor!

Sute de mii de oameni suferă în continuare de pe urma celor mai grave inundaţii din ultimii 60 de ani.

Marea Britanie s-a desprins de Europa continentală în urma unor inundaţii catastrofale-AFP

Marea Britanie s-a desprins de Europa continentală în urmă cu sute de mii de ani, în urma unor inundaţii catastrofale provocate de scufundarea unui baraj natural care bloca un lac de munte din zonă, potrivit unui studiu apărut joi în revista Nature, transmite AFP.

Pericol de inundaţii în 12 judeţe – avertizare hidrologică purtând cod portocaliu

Hidrologii au avertizat, miercuri, 12 judeţe din ţară că din această zi până vineri s-ar putea produce viituri şi inundaţii din cauza cantităţilor mari de precipitaţii prognozate.

Avertizare meteo: Cod portocaliu în opt judeţe din ţară

VEZI VIDEO

Prefecturile din opt judeţe din ţară au fost avertizate, marţi, cu cod portocaliu asupra riscului producerii de inundaţii datorate cantităţilor destul de mari de precipitaţii prognozate pentru zilele de miercuri şi joi.