italia

Oficiali: Ajutorul oferit de Rusia Italiei scoate la iveală slăbiciunile Uniunii Europene

Mai mulţi oficiali de rang înalt ai UE şi NATO cred că ajutoarele pe care Rusia le-a trimis în Italia pentru ca Roma să reuşească să facă faţă crizei provocate de epidemia de Covid-19 a scos la iveală eşecul Uniunii Europene în a dovedi că poate sprijini un stat membru şi i-au oferit preşedintelui rus, […]

Românul care încearcă să coasă o ţară frântă de pandemie

Ştefan e din Urziceni, dar de 15 ani trăieşte în Italia. Lucrează la hotel de pe Insula Ischia. E croitor, o meserie extrem de utilă în această perioadă. „M-am gândit să ajut pe toate persoanele pe care le pot. Am început să fac măşti. Prima dată am făcut zece, după aceea cererea a fost enormă, […]

Italia anunţă 662 de noi decese provocate de coronavirus. Bilanţul victimelor urcă la 8.165

Protecţia Civilă din Italia a anunţat joi seara că la nivel naţional s-au înregistrat 662 de noi decese provocate de infecţia cu coronavirus, astfel că numărul total al morţilor a ajuns la 8.165.

37 de doctori italieni au fost ucişi de coronavirus, alte 6.205 cadre medicale sunt infectate

Numărul cadrelor medicale infectate cu coronavirus în Italia este dramatic. 37 medici au murit din cauza COVID-19.

Cel mai vârstnic italian vindecat de coronavirus are 101 ani şi a fost externat

Un italian în vârstă de 101 ani este cel mai vârstnic pacient vindecat de COVID-19 în Italia, scrie Il Giornale.

Autorităţile ar putea afla cine nu respectă carantina în funcţie de postările făcute pe Facebook şi Instagram

Autorităţile ar putea afla cine nu respectă carantina în funcţie de postările făcute pe Facebook şi Instagram.

Virusolog: De ce are Germania o rată a mortalităţii atât de mică în comparaţie cu Italia şi Spania

Germania a anunţat astăzi un bilanţ nou de 36.508 îmbolnăviţi de coronavirus, dintre care 198 au decedat. Numărul persoanelor răpuse de COVID-19 este mic în comparaţie cu cifrele înregistrate în alte ţări europene, precum Italia şi Spania.

Gest extrem: O asistentă din Italia, pozitivă pentru COVID-19, s-a sinucis pentru a nu răspândi infecţia

Daniela Trezzi lucra în secţia de terapie intensivă a spitalului San Gerado din oraşul Monza, situat în Lombardia, regiune extrem de afectată de coronavirus. Aceasta ar fi trăit clipe grele, măcinată de temerea că ar putea contribui la răspândirea infecţiei.   Directorul general al spitalului, Mario Alparone, a declarat că Trezzi se afla acasă, bolnavă, […]

Un român din Urziceni face măşti în Italia pe care le dă gratuit oamenilor

Ilasi Stefan Gabriel este din Urziceni şi locuieşte în Italia de 15 ani. Este croitor şi lucrează pe Insula Ischia la un hotel. Pentru că totul este închis din cauza epidemiei cu COVID 19, Ilasi s-a gândit să îşi folosească darul pentru a-i ajuta pe alţii. „M-am gândit să ajut pe toate persoanele pe care […]

Aproape jumătate din populaţia lumii se află acum sub restricţii din cauza pandemiei de COVID-19

Aproape jumătate din populaţia lumii se află sub o anumită formă de restricţie impusă de autorităţi ca răspuns la pandemia de COVID-19, scrie Sky News, în urma analizării datelor la nivel mondial Cel puţin trei miliarde de oameni din 41 de ţări se confruntă cu o anumită formă de restricţie. Dintre aceştia, jumătate, sunt persoane […]

Presa chineză: Noul coronavirus îşi are originile în Italia. Un profesor din Milano susţine că au fost cazuri suspecte încă de anul trecut în Lombardia

Presa chineză a legat originea pandemiei coronavirusului cu Italia, după ce un profesor din Milano a declarat că medicii italieni au văzut cazuri de pneumonie „foarte ciudate” încă din noiembrie. Folosindu-se de aceste declaraţii, Beijing respinge acum datele potrivit cărora oraşul Wuhan este locul în care a izbucnit focarul ce a dus apariţia pandemiei de […]

O sută de români repatriaţi din Italia, ţinuţi în carantină în Tulcea

O sută de români repatriaţi din Italia vor fi ţinuţi în carantină în judeţul Tulcea. Aceştia au aterizat miercuri seara pe aeroportul Mihail Kogălniceanu din Constanţa şi vor fi transportaţi în Tulcea, anunţă prefectul Constanţei, George Niculescu.

MAE: 190 de români repatriaţi din Italia cu un avion Tarom

Ministerul de Externe a anunţat că miercuri seara au fost repatriaţi 190 de români din Italia, afectaţi de restrângerea activităţilor economice din Italia, ţară puternic afectată de pandemia de coronavirus.

Italia anunţă 683 de noi decese provocate de coronavirus. Bilanţul total depăşeşte 7.500 de morţi

Bilanţul epidemiei de coronavirus a ajuns la 7.503 morţi în Italia, cu 683 de decese în plus faţă de marţi, iar numărul total al persoanelor infectate până acum este de 74.386, au anunţat miercuri seară autorităţile italiene.

Sindicat: Peste 5.000 de cadre medicale sunt infectate cu noul coronavirus în Italia

Peste 5.000 de cadre medicale, doctori, asistenţi, infirmieri ori brancardieri, s-au infectat cu noul coronavirus în Italia, potrivit unui sindicat italian din domeniul sanitar.

5.000 de cadre medicale sunt infectate cu COVID-19 în Italia. Cifre de groază

Peste 5.000 de cadre medicale, doctori, asistenţi, infirmieri ori brancardieri, s-au infectat cu COVID-19 în Italia.

De ce omoară coronavirusul mai mulţi bărbaţi decât femei. Explicaţiile specialiştilor

Fumatul, consumul de alcool şi starea de sănătate în general mai proastă face ca numărul barbaţilor răpuşi de coronavirus să fie mai mare decât cel al femeilor, notează CNN.

„Apogeul coronavirusului în Italia e săptămâna asta!” Anunţul făcut de Organizaţia Mondială a Sănătăţii

Italia e cea mai afectată ţară din lume de noul coronavirus.

Străin în ţara ta I Carantină la Buşteni. Episodul 10: „Prietenii mei din Italia se tem pentru vieţile lor”

În carantină după ce s-a întors din Italia, Adrian Lazăr îi sună mereu pe foştii lui colegi, ca să ştie cum se mai simt şi are un mesaj special de transmis în jurnalul “Străin în ţara ta I Carantină la Buşteni”. Adrian Lazăr, român în carantină: „De abia am închis cu proprietara hotelului unde am […]

Românii care vin din aceste ţări intră în carantină. Lista „zonelor roşii” fost actualizată miercuri

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a actualizat, miercuri, lista cu „zonele roşii” afectate de infecţiile cu noul coronavirus. Ţările incluse în această categorie sunt Italia, Franţa, Germania, Spania şi Iran, potrivit unui anunţ postat pe site-ul oficial al INSP. Lista cu „zonele roşii” a intrat în vigoare miercuri, la ora 0.00. Oamenii care se […]

Veste bună: Codogno, punctul de pornire al pandemiei în Italia, nu a raportat niciun caz nou de infectare

Nu s-a înregistrat niciun caz nou de coronavirus în Codogno, oraşul care a raportat primul caz de infectare cu acest virus, în Italia. Codogno a fost închis din 21 februarie, scrie La Stampa: „Chiar şi cele mai întunecate nopţi au un răsărit frumos”. În Codogno, oraş aflat în apropiere de Lodi, nu a apărut niciun […]

Coronavirusul se răspândeşte mai repede şi mai puternic în Spania decât în Italia | VIDEO

Spre deosebire Italia, unde 80% din decese au fost în aceleaşi trei regiuni, pe teritoriul spaniol a existat o creştere accelerată a cazurilor în regiuni care nu au fost anterior afectate, scrie El Pais. Spania a început săptămâna în cel mai rău mod posibil. Luni, 462 de persoane au murit din cauza focarului de coronavirus […]

Premierul Italiei neagă informaţiile privind prelungirea restricţiilor până în iulie

Premierul Italiei, Giuseppe Conte, a negat, marţi seară, informaţiile apărute în presă privind prelungirea măsurilor restrictive până în iulie, precizând că regiunile vor putea dispune măsuri locale în funcţie de situaţie, dar anunţând amenzile pentru încălcarea actualelor norme.

Un nouă zi neagră în Italia: 3.612 de cazuri noi şi 743 de morţi

Bilanţul epidemiei de coronavirus a ajuns la 6.820 de morţi în Italia, cu 743 de decese în plus faţă de luni, iar numărul total al persoanelor infectate până acum este de 69.176, au anunţat marţi seară autorităţile italiene.

Un nou tratament pentru Covid-19 funcţionează în Italia

În lipsa soarelui încălzeşte-te cu optimism. Cea mai bună veste a zilei ajunge la tine tocmai din Italia, unde un nou tratament pentru Covid-19 pare să funcţioneze. Aproape 300 de spitale folosesc un tratament pentru Covid-19 care chiar funcţionează. Şase pacienţi au fost deja detubaţi la Napoli, după ce au fost trataţi cu tocilizumab, un […]

”Trebuie să vânez Pokemoni” / Inconştienţă dusă la extrem: un italian a încălcat carantina pentru un motiv stupid

Un bărbat din Italia va suporta acum rigorile legii după ce a încălcat ordinele de carantină şi de restricţie a circulaţiei. Motivul invocat este unul cât se poate de stupid.

Străin în ţara ta I Carantină la Buşteni. Episodul 9: “Acasă ne vom simţi ca după un război câştigat”

„Sper să rămânem toţi negativi la testul pentru coronavirus”. Asta e cea mai mare dorinţă a lui Adrian Lazăr, într-un nou episod din “Străin în ţara ta I Carantină la Buşteni”. Adrian Lazăr, român în carantină: „Tot în carantină la Buşteni. Suntem circa 55 de persoane aici, două pozitive aici înainte să vin eu. De […]

Un preot italian e omagiat ca un erou: şi-a cedat ventilatorul mecanic unui pacient mult mai tânăr, iar el a murit la 72 de ani

Un preot italian este omagiat ca un erou şi chiar un martir. Părintele Giuseppe Berardelli a făcut un gest altruist extrem şi, cel mai probabil, a salvat viaţa unui tânăr.

Madridul este următorul mare focar de coronavirus după Lombardia. În curând, va ajunge cea mai afectată subregiune de pe glob

Epicentrul coronavirusului este acum Europa, cu cel mai mare număr de cazuri confirmate în Italia, iar numărul mortilor creşte mai repede în Italia şi Spania decât în ​​China în aceeaşi etapă a focarului. Lombardia a eclipsat Wuhan ca regiunea cea mai grav afectată din lume. Însă, potrivit graficelor oficiale, Madridul ar putea întrece în curând Lombardia ca cea mai afectată subregiune de pe glob.

„Se vede luminiţa de la capătul tunelului!” Momente de uşurare la Milano. Numărul infecţiilor cu coronavirus a încept să scadă

Italia a devenit epicentul epidemiei de coronavirus în lume, cu peste peste 60.000 de oameni infectaţi şi 6000 de decese.

Pacientul nr 1 din Italia s-a vindecat de Covid-19. Ce mesaj le-a transmis oamenilor. El şi-a infectat apropiaţii, inclusiv tatăl, care a decedat

Bărbatul pe care medicii îl consideră primul pacient infectat cu noul coronavirus în Italia a fost externat din spital, după ce timp de o lună a fost în stare gravă.

Un specialist explică de ce am putea eşua în lupta împotriva COVID-19. Greşeala comisă de liderii occidentali şi nu numai

În timp ce numărul cazurilor depistate este în continuă creştere în multe ţări, situaţia din Italia exemplifică posibilele evenimente la care oamenii se pot aştepta. La izbucnirea focarului în Peninsulă, autorităţile au recurs la blocarea zonelor cele mai afectate din nord, coronavirusul extinzându-se, cu toate acestea şi în sud.   Întreaga ţară a fost supusă […]

Situaţie dramatică în Italia. Numărul morţilor a depăşit 6.000

Bilanţul epidemiei de coronavirus a ajuns la 6.077de morţi în Italia, cu 601 decese în plus faţă de duminică dar în scădere faţă de intervalul precedent, iar numărul total al persoanelor infectate până acum este de 63.927, au anunţat luni seară autorităţile italiene.

Peste 46.000 de români au intrat în ţară cu maşina în ultima săptămână

În total, 46.800 de români au intrat în ţară cu maşina, din 18 martie şi până luni, prin punctele de la frontiera cu Ungaria (Cenad, Nadlac, Nadlac II, Bors, Varsand), de la crearea culoarului. În privinţa repatrierilor, Grupul de Comunicare Strategică anunţă următoarea situaţie, potrivit datelor Ministerului de Externe: 14 studenţi români care se aflau […]

S-a născut Mafia Coronavirusului. Ce fac infractorii italieni şi de ce e pandemia ideală pentru lumea criminală

Pandemia de coronavirus dă ocazia mafiei să renască, notează cotidianul italian La Reppublica într-un editorial semnat de Roberto Saviano, autorul cârţii Gomorrah. Saviano este editorialist pentru La Reppublica, The Washington Post, The New York Times, Time, El Pais, Die Zeit, Der Spiegel, Expressen şi The Guardian.

ZONA FRICII. ROMÂN LA VERONA, EPISODUL 5. Reacţia unor români când un spital a rămas fără măşti

La greu, românii ştiu să fie aproape de prieteni, dar şi de străini. Uite un exemplu din Italia, povestit de Robert, jurnalistul român din Verona. Robert Thomas, jurnalist român din Verona: ”Ana este o tânără din Verona, româncă, lucrează într-un spital din apropierea Veronei ca asistentă medicală. Acum două zile ne-a scris că a dat […]

Medic israelian din Italia: „Numărul pacienţilor creşte, dar încercăm să ne ocupăm de toţi”

Gai Peleg este un medic israelian care tratează pacienţi infectaţi cu coronavirus la un spital din nordul Italiei. Acesta a vorbit pentru presa din ţara natală, scrie Jerusalem Post.

O femeie în vârstă de 95 de ani s-a vindecat de COVID-19 în Italia. Nu a fost tratată cu medicamente antivirale specifice

Alma Clara Corsini o cheamă pe cea mai vârstnică femeie din Italia care a învins coronavirusul.

Momentul terifiant în care paramedicii italieni preiau un bărbat care s-a prăbuşit în staţia de autobuz din cauza Coronavirusului

În Italia, încă sunt persoane care nu realizează că au contactat virusul şi care refuză să se autoizoleze. Încep să apară din ce în ce mai multe fotografii cu oameni ridicaţi din case sau de pe stradă într-o stare în care s-ar putea ca medicii să nu îi mai poată salva

Italia interzice călătoriile interne pentru a încetini răspândirea coronavirusului

Italia a interzis duminică călătoriile în interiorul ţării, într-o nouă încercare de a încetini răspândirea coronavirusului, după ce datele au arătat că alte 651 de persoane au murit din cauza bolii, ridicând numărul de victime la 5.476, potrivit Reuters.