licita ie

Potretul soţiei pictorului Henri Matisse s-ar putea vinde cu 20 de milioane de dolari – FOTO

Un potret rar al soţiei lui Henri Matisse, Amélie, realizat de Andre Derain, va fi scos la licitaţie la New York de casa Christie's şi s-a putea vinde cu o sumă ce poate ajunge şi chiar depăşi 20 de milioane de dolari, spun reprezentanţii acesteia.

Vânzări totale de 1 milion de euro la licitaţia Artmark. Tabloul „Colombina în verde”, de Nicolae Grigorescu, rămâne în ţară

Licitaţia de Primăvară organizată, miercuri seară, de casa Artmark din Capitală a înregistrat vânzări totale de 1 milion de euro, iar celebrul tablou "Colombina în verde", de Nicolae Grigorescu, rămâne în ţară, fiind adjudecat de un colecţionar român, pentru suma de 142.000 de euro.

Rochii ale prinţesei Diana, vândute la licitaţie cu 1,2 milioane de dolari

Un număr de 10 rochii care au aparţinut prinţesei Diana, inclusiv aceea pe care prinţesa britanică a purtat-o la un dineu la Casa Albă, în timpul căruia a dansat cu actorul John Travolta, au fost vândute cu peste 1,2 milioane de dolari la o licitaţie organizată marţi, la Londra.

Scrisori şi partituri de Franz Liszt, purtând autograful muzicianului, vândute la preţuri record

Scrisori şi partituri ale compozitorului şi pianistului Franz Liszt, purtând semnătura muzicianului maghiar, prezentate pentru prima dată în public, au fost vândute cu preţuri record la o licitaţie organizată la Geneva miercuri seară.

Tablouri de Nicolae Tonitza, scoase la licitaţie, la Paris

Zece tablouri semnate de pictorul român Nicolae Tonitza, din colecţia privată a Ştefaniei Manoliu, vor fi scoase la licitaţie pe 25 martie, la Paris, alături de alte lucrări ale unor artişti români, de casa de licitaţii Sadde Auctions.

Opere de Andy Warhol, vândute la licitaţie online cu 2,3 milioane de dolari – FOTO

Mai multe opere create de Andy Warhol, supranumit "părintele" curentului pop-art, au fost vândute cu 2,3 milioane de dolari, la o licitaţie online organizată de casa Christie's la New York.

Tabloul „Colombina în verde”, de Grigorescu, estimat la 250.000 de euro, la licitaţie la Artmark

"Colombina în verde", operă celebră a lui Nicolae Grigorescu, dispărută în timpul persecuţiei sovietice din anii '50, redescoperită la o familie de francezi de lângă Montpelier şi repatriată, va fi scoasă la licitaţie pe 20 martie, la casa Artmark, preţul estimat fiind de 150.000 - 250.000 de euro.

Obiecte de recuzită din filmele „Fălci”, „Jurassic Park” şi „Vrăjitorul din Oz”, scoase la licitaţie

Obiecte de recuzită care au apărut în filme celebre precum "Fălci/ Jaws", "Jurassic Park" şi "Vrăjitorul din Oz/ The Wizard Of Oz" vor fi scoase la vânzare în cadrul unei licitaţii speciale, care va fi organizată pe 9 martie.

Tablouri de Andy Warhol vor fi vândute în premieră pe internet – VIDEO

Casa de licitaţii Christie's va vinde, pentru prima dată pe internet, în parteneriat cu Fundaţia Andy Warhol, 125 de opere de artă realizate de fondatorul curentului pop art, în cadrul unei licitaţii ce va avea loc între 25 februarie şi 5 martie.

Rochii ale prinţesei Diana, scoase la licitaţie în martie, la Londra. Ce preţ au piesele vestimentare

Zece rochii care i-au aparţinut prinţesei Diana, inclusiv cea pe care aceasta a purtat-o la o recepţie la Casa Albă, în 1985, când a dansat cu actorul John Travolta, vor fi scoase la licitaţie pe 19 martie, la Londra, a anunţat, miercuri, casa Kerry Taylor.

Tabloul „Întoarcerea de la bâlci”, de Nicolae Grigorescu, vândut cu 65.000 de euro

Tabloul "Întoarcerea de la bâlci", semnat de pictorul Nicolae Grigorescu, a fost vândut marţi la Licitaţia de Mărţişor I - Pictură şi Sculptură 2013 a casei Artmark, cu suma de 65.000 de euro, valoarea totală a vânzărilor fiind de 463.290 de euro, iar rata de adjudecare a loturilor, de 91,53%.

Câteva mii de obiecte care au aparţinut lui John F. Kennedy, licitate cu 2 milioane de dolari

Mii de obiecte care au aparţinut fostului preşedinte american John F. Kennedy, printre care şi o felicitare primită de acesta de ziua sa, au fost vândute, luni, printr-o licitaţie organizată la 50 de ani de la asasinarea sa şi încheiată cu vânzări totale de 2 milioane de dolari.

RA-APPS scoate din nou la vânzare casele pentru care nu a găsit ofertanţi, dar nu scade din preţ

Regia Patrimoniului Protocolului de Stat va scoate la vânzare în martie, prin licitaţie cu strigare, un nou lot de apartamente din centrul Capitalei, pe care a mai încercat şi anul trecut să le vândă, dar nu a reuşit în lipsă de ofertanţi, instituţia hotărând însă să menţină acelaşi preţ de pornire.

Un pistol care a aparţinut exploratorului James Cook, vândut cu 227.000 de dolari

Un pistol care a aparţinut căpitanului britanic James Cook, primul explorator care a revendicat Australia pentru Marea Britanie, în urmă cu aproape două secole şi jumătate, a fost vândut, joi, la licitaţie cu suma de 219.000 dolari australieni (227.100 dolari americani).

Un tablou al unui pictor român, vândut cu peste 140.000 de euro la o licitaţie – FOTO

Tabloul "Dr. Mengele 2", al pictorului Adrian Ghenie, reprezentant al noului val al artei vizuale româneşti, a fost vândut pentru 140.747 de euro la Licitaţia de artă contemporană organizată marţi, la Londra, de casa Sotheby's, informează un comunicat al casei Artmark remis MEDIAFAX.

Primăria Municipiului Bucureşti vrea să dea până la 15,1 milioane lei pentru servicii de cadastru şi intabulare a imobilelor

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) vrea să dea până la 15,1 milioane de lei (aproximativ 3,4 de milioane de euro) pentru servicii de cadastru şi intabulare a imobilelor aflate în patrimoniul său, licitaţia urmând să aibă loc în 19 martie.

Cel mai vechi cartonaş de baseball, vândut la licitaţie. Ce sumă a fost plătită pentru suvenir – FOTO

O fotografie rară cu membrii echipei de baseball Brooklyn Atlantics, datând din 1865 şi considerată a fi primul cartonaş de baseball al tuturor timpurilor, a fost vândută la licitaţie, joi, în Maine.

Un tablou pictat de Pablo Picasso, vândut la licitaţie cu 45 milioane de dolari

Un portret pictat în 1932 de Pablo Picasso, care o reprezintă pe "muza" lui Marie-Thérèse Walter, intitulat "Femme assise près d'une fenêtre", a fost vândut cu 28,6 milioane de lire sterline (45 milioane de dolari), la o licitaţie organizată de casa Sotheby's, marţi seară, la Londra.

RA-APPS încearcă din nou să vândă imobile pentru care în 2012 nu a găsit cumpărători

RA-APPS a decis să scoată din nou la vânzare, prin licitaţie cu strigare, şase apartamente din zona centrală a Capitalei, un nou teren aferent complexului Măgurele şi trei vile din staţiuni montane şi pe litoral, după ce majoritatea licitaţiilor organizate anul trecut au eşuat din lipsă de ofertanţi.

Tabloul „Veneţiana (Putana)”, de Nicolae Tonitza, în prima licitaţie din 2013 a casei Artmark

Tabloul "Veneţiana (Putana)", de Nicolae Tonitza, estimat la 80.000 - 150.000 de euro, va fi scos la licitaţie, pe 30 ianuarie, în Capitală, în prima licitaţie organizată de Artmark în acest an, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Maşina Rolls-Royce a lui Freddie Mercury, scoasă la licitaţie – FOTO

Un automobil Rolls-Royce care a aparţinut cântăreţului Freddie Mercury, solistul trupei Queen, decedat în noiembrie 1991, va fi scos la licitaţie, sâmbătă, în oraşul britanic Birmingham, în cadrul unui salon automobilistic, au anunţat reprezentanţii casei organizatoare, Coys, citaţi de AFP.

Fotografii color cu trupa The Beatles, foarte rare, scoase la licitaţie

O serie de fotografii color foarte rare cu grupul The Beatles, realizate în timpul primului turneu susţinut de trupa britanică în Statele Unite, în 1964, vor fi scoase la licitaţie în Marea Britanie.

O fotografie cu Lady Diana, niciodată publicată, scoasă la licitaţie în Statele Unite

O fotografie de presă cu Lady Diana, pe care un tabloid londonez a considerat-o prea îndrăzneaţă pentru a o publica, va fi scoasă la licitaţie în această lună în Statele Unite.

O versiune rară a unui album al trupei The Beatles, vândută cu 12.000 de lire sterline

O copie rară a unui album The Beatles, semnat de către toţi cei patru membri ai trupei, a fost vândut, în cele din urmă, cu 12.000 de lire sterline, sumă care fusese respinsă într-o licitaţie care a avut loc în urmă cu câteva săptămâni în Sussex.

Un pantof al cântăreţei Lady Gaga şi o pălărie a megastarului Michael Jackson, scoase la licitaţie

Un pantof al cântăreţei Lady Gaga şi o pălărie care a aparţinut cântăreţului Michael Jackson vor fi scoase la licitaţie pe 11 februarie, la Hôtel Drouot din Paris, a anunţat casa de licitaţii Cornette de Saint Cyr. .

O mănuşă purtată de Michael Jackson, vândută la licitaţie cu un preţ record pentru obiectele artistului – FOTO

O mănuşă decorată cu cristale negre purtată de Michael Jackson a fost vândută joi la licitaţie, în California, cu o sumă care reprezintă un record de preţ pentru un obiect ce a aparţinut artistului american, decedat în 2009.

Tabloul „Întoarcerea de la târg”, de Nicolae Grigorescu, vândut la Licitaţia de Crăciun Artmark

Tabloul "Întoarcerea de la târg", semnat de pictorul Nicolae Grigorescu, a fost vândut cu 165.000 de euro la Licitaţia de Crăciun a casei Artmark, unde au mai fost adjudecate alte două opere ale artistului, precum şi lucrări semnate de Corneliu Baba, Theodor Pallady şi Nicolae Tonitza.

Arcul folosit de Legolas în „Stăpânul inelelor” a fost vândut la licitaţie, depăşind orice estimări

Arcul folosit de actorul Orlando Bloom în filmele din seria "Stăpânul inelelor" a depăşit orice aşteptări şi a fost vândut la licitaţie, la sfârşitul săptămânii trecute, pentru suma de 372.000 de dolari.

Controversă privind licitarea unui sigiliu imperial chinezesc vechi de sute de ani. Cu ce sumă a fost vândut – FOTO

Un sigiliu imperial chinezesc a fost vândut cu 1,12 milioane de euro (taxe incluse), luni, la o licitaţie organizată de casa Artcurial, care a decis să menţină această vânzare, în ciuda protestelor exprimate de o asociaţie care afirmă că obiectul a fost furat din Palatul de Vară din Beijing în 1860.

Scrisori şi suveniruri ale ţarului Nicolae al II-lea, vândute cu 1,08 milioane de euro

Suveniruri care au aparţinut familiei imperiale ruse, inclusiv patru scrisori ale ţarului Nicolae al II-lea, au fost vândute cu aproape 1,3 milioane de franci elveţieni (1,08 milioane euro), la o licitaţie organizată miercuri, la Geneva, de casa Hôtel des Ventes de Genève (HVG).

Scrisori de dragoste redactate de Mick Jagger, vândute la licitaţie – VIDEO

Câteva scrisori de dragoste pe care Mick Jagger, solistul trupei The Rolling Stones, le-a expediat în vara anului 1969 cântăreţei americane de culoare Marsha Hunt, cu care avea o relaţie, au fost vândute cu 231.000 de euro la o licitaţie organizată miercuri la Londra, de casa Sotheby's.

Sigiliu imperial furat în 1860 din Beijing, scos la licitaţie la Paris

Un sigiliu imperial chinezesc, furat în 1860 din fostul Palat de vară din Beijing, în timpul unui jaf înfăptuit de trupele franco-britanice, va fi scos la licitaţie pe 17 decembrie, la Paris, a anunţat vineri presa chineză.

Un desen de Raphael, vândut cu un preţ record pentru operele artistului. Vânzarea a depăşit aşteptările specialiştilor

Un desen realizat de maestrul renascentist Raphael a fost vândut cu un preţ record pentru operele artistului italian, la o licitaţie organizată miercuri seară, la Londra, de casa Sotheby's.

O pendulă din 1835, vândută pentru un preţ record la licitaţie

O pendulă fabricată în 1834 de firma elveţiană Breguet a fost vândută cu un preţ record pentru un astfel de ceas în cadrul unei licitaţii organizate de casa Sotheby's, marţi, la New York.

Un tablou de Salvador Dali, vândut la licitaţie

Un tablou de Salvador Dali, realizat pentru un proiect cinematografic al cineastului Fritz Lang, a fost vândut cu 2 milioane de euro (taxe incluse) la o licitaţie organizată marţi de casa Artcurial, la Paris.

Un combinezon al lui Vettel, vândut la o licitaţie. Cu ce sumă a fost achiziţionat

Un combinezon de cursă, purtat de triplul campion mondial Sebastian Vettel (Red Bull) în 2012, a fost vândut la o licitaţie, în beneficiul Fundaţiei "Wings for Life", a anunţat, marţi, la Londra casa de licitaţii Bonham's.

Un manuscris rar din seria „James Bond”, scos la licitaţie la Londra – FOTO

Un manuscris rar din seria "James Bond", care conţine note, însemnări şi corecturi realizate de scriitorul britanic Ian Fleming, va fi scos la licitaţie pe 12 decembrie la Londra.

O scrisoare codată a lui Napoleon I, vândută la licitaţie pentru sute de mii de euro

O scrisoare codată, în care Napoleon I spunea că va "arunca Kremlinul în aer", a fost vândută cu 187.500 de euro, la o licitaţie organizată duminică în oraşul Fontainebleau, de casa Osenat, în cadrul căreia suma cea mai mare a fost obţinută de un manuscris vândut cu 375.000 de euro.

Mănuşile lui Holyfield de la meciul cu Tyson din 1997, vândute la licitaţie

Mănuşile purtate de americanul Evander Holyfield în 1997, la faimosul meci cu Mike Tyson, când acesta l-a muşcat de ureche, au fost vândute la licitaţie pentru suma de 35.200 de dolari.

Arhivele cineastului rus Andrei Tarkovski, vândute cu 1,9 milioane de euro, revin în Rusia

Arhivele cineastului rus Andrei Tarkovski au fost vândute la licitaţie miercuri, la Londra, contra sumei de 1,9 milioane de euro, unor reprezentanţi ai autorităţilor din regiunea Ivanovo din apropiere de Moscova, care intenţionează să le expună într-un muzeu dedicat celebrului regizor.