macron

Macron, critici la adresa UE: „Este prea slabă, lentă şi ineficientă”. Viziunea preşedintelui francez pentru viitorul Europei: Zona euro extinsă, graniţe naţionale, oficiu pentru azil şi liste transnaţionale în scrutinul din 2019 | LIVE

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, a pledat marţi pentru reformarea Europei statelor "suverane şi unite" prin acţiuni comune axate pe domenii fundamentale precum securitatea, apărarea, politicile economice şi fiscale, relatează publicaţiile franceze. Liderul de la Paris atrage atenţia asupra "standardelor duble" privind alimentele la nivelul UE şi propune crearea unui cadru legal în domeniul informatic, un buget comun al zonei euro, dar şi liste transnaţionale pentru alegerile europarlamentare din 2019. De asemenea, preşedintele francez a reiterat ideea unei Uniuni Europene cu grade diferite de integrare.

Primul TEST electoral | Partidul lui Emmanuel Macron a obţinut un rezultat slab în alegerile parţiale pentru Senatul francez

Partidul lui Emmanuel Macron, La Republique en Marche, a obţinut un rezultat slab în alegerile parţiale pentru Senatul francez, câştigând doar aproximativ 23 de mandate din cele 171 disputate, relatează Deutsche Welle.

Numărul de telefon al preşedintelui Emmanuel Macron a fost făcut public. Francezii au profitat la maximum de oportunitatea de a se face auziţi

Preşedintele francez Emmanuel Macron a primit un număr record de mesaje şi apeluri telefonice, după ce unul dintre numerele sale de telefon a fost publicat pe internet, relatează site-ul cotidianului The Telegraph.

Cum arată fostul soţ al lui Brigitte Macron, pe care l-a părăsit pentru Emmanuel

Înainte de Macron, Brigitte a fost căsătorită cu un anume bancher Andre-Louis Auziere, cu care are trei copii, Sebastien, Laurence şi Tiphaine. Acesta a sedus-o pe când Brigitte era o tânără fermecătoare.

Institutul Francez din Atena, vandalizat cu vopsea înaintea unei vizite a lui Emmanuel Macron

Doi indivizi ce se deplasau pe o motocicletă au vandalizat cu vopsea neagră Institutul Francez din Atena, cu câteva ore înaintea unei vizite oficiale a preşedintelui Emmanuel Macron, informează BFM TV.

Prim-ministrul Poloniei: Emmanuel Macron subminează pilonii Uniunii Europene prin lovirea pieţei libere

Beata Szydlo, prim-ministrul Poloniei, l-a criticat, miercuri, pe preşedintele francez Emmanuel Macron, afirmând că înceacă să ”introducă protecţionismul”, în contextul disputelor dintre Varşovia şi Paris pe marginea reglementărilor europene privind angajaţii detaşaţi, relatează France 24.

Popularitatea lui Emmanuel Macron, în cădere liberă. La ce procente s-a ajuns

Popularitatea preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, a ajuns la doar 30%, scăzând cu şapte puncte procentuale doar în luna septembrie, după anunţul legat de reformele legislaţiei din domeniul muncii, potrivit unui sondaj de opinie publicat luni, citat de Politico.eu.

Emmanuel Macron vrea ca Europa să fie o putere comparabilă cu SUA şi China

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a făcut publice intenţiile de a face din Franţa o mare putere la nivel global, adăugând că vrea ca Europa să fie o putere comparabilă cu Statele Unite şi China, relatează Euronews.

Emmanuel Macron susţine ideea unei Uniuni Europene cu mai multe viteze

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a ţinut marţi un discurs în care a susţinut ideea unei Europe cu mai multe viteze, argumentând că un nucleu de state ar trebui să conducă procesul de aprofundare al integrării europene, informează France 24.

Popularitatea lui Emmanuel Macron a scăzut puternic, ajungând la doar 40%

Popularitatea preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, a scăzut puternic în luna august, ajungând la nivelul de doar 40%, în timp ce 57% dintre cetăţenii francezi se declară numulţumiţi de politicile liderului de la Palatul Élysée, relatează site-ul FranceInfo.fr.

Cum se menţine în formă Brigitte Macron, la 64 de ani

Brigitte Macron, prima doamnă a Franţei, are o siluetă de invidiat, deşi în luna aprilie, a suflat în cele 64 lumânări aniversare, scrie revista Closer. Dar pentru aceasta şi-a impus o disciplină de fier.

Emmanuel Macron: Proiectul de reformă a justiţiei din România nu este coerent cu voinţa de a lupta împotriva corupţiei

Emmanuel Macron, a afirmat, într-un discurs susţinut joi la ambasada Franţei, că proiectul de reformă a sistemului judiciar din România ”nu este corent cu voinţa de a lupta împotriva corupţiei”, precizând însă că a primit asigurări de la preşedinte şi premier de voinţa lor de a reduce corupţia.

RECEPŢIA de la Palatul Cotroceni. Iohannis, către Macron: Alegerea dumneavoastră a fost întâmpinată de România cu speranţă/ Macron: Dacă resemnarea înseamnă înţelepciune, atunci, dragă Klaus, noi nu suntem înţelepţi

Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis preşedintelui francez Emmanuel Macron, în cadrul recepţiei de la Cotroceni, că alegerea sa a fost întâmpinată de România ”cu speranţă”, subliniind importanţa parteneriatului strategic dintre cele două state.

FOTO, VIDEO | Vizita lui Macron la Muzeul Satului, muzică populară şi La vie en Rose: Extraordinar! Voi reveni

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron şi Klaus Iohannis au vizitat, joi, Muzeul Naţional Satului „Dimitrie Gusti”, unde au primit vase din ceramică de Horezu şi opinci, la final, Macron promiţând că va reveni în România în 2018 pentru a planta un stejar.

FOTO, VIDEO | Macron la Bucureşti – o vizită în întârziere ”au ralenti”. Preşedinţii şi soţiile lor nu au grăbit vizita la Muzeul Satului, amânând recepţia de la Palatul Cotroceni

Vizita preşedintelui Macron la Bucureşti a început cu o întârziere de jumătate de oră care nu a mai fost recuperată pe parcurs, dimpotrivă, inclusiv din cauza prelungirii discuţiilor dintre cele două delegaţii, fiecare cu preocupări proprii: Schengen pentru România, angajaţii detaşaţi pentru Macron.

Tema principală pe care Macron a dorit să o transmită: Nu am abordat subiectele europene cu şantaj, dar nu accept dumpingul social/ Iohannis: Directiva UE privind lucrătorii detaşaţi trebuie îmbunătăţită

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat, joi, în conferinţa de presă comună de la Palatul Cotroceni, că nu va accepta ca angajatori francezi să facă dumping social folosind salariaţi din ţări cu costuri reduse ale forţei de muncă.

FOTO, VIDEO | Mihai Tudose, întrevedere tete-a-tete cu preşedintele francez, Emmanuel Macron

Premierul Mihai Tudose a avut, joi, o întrevedere privată cu preşedintele francez, Emmanuel Macron, la cererea acestuia, întâlnirea tete-a-tete având loc înaintea dejunului de lucru oferit de prim-ministrul român în onoarea oaspetelui francez.

Vizita lui Macron în ROMÂNIA | Preşedintele Franţei vrea reformarea Spaţiului Schengen şi cere susţinerea României: Chiar şi cu România şi Bulgaria în afara Spaţiului Schengen migranţii tot au intrat în UE

Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, împreună cu soţia sa efectuează joi o vizită în România, la invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis, discuţiile vizând dezvoltarea şi aprofundarea relaţiei bilaterale, dar şi teme aflate pe agenda europeană. Iohannis a declarat, în conferinţa de presă comună susţinută alături de preşedintele Emmanuel Macron, că România doreşte să colaboreze strâns cu Franţa în ceea ce priveşte relansarea proiectului european, astfel încât România să fie un membru refondator al Uniunii Europene. Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, s-a declarat nemulţumit de modul în care funcţionează zona Schengen în interiorul Uniunii Europene, el apreciind că este nevoie de o atitudine solidară a statelor membre şi de îmbunătăţirea controlului la frontiere. Declaraţia între Airbus Helicopters şi IAR SA Braşov, privind contractul semnat de cele două companii în luna aprilie a acestui an, va fi semnată joi în prezenţa preşedinţilor Emmanuel Macron şi Klaus Iohannis, fiind vorba despre o extindere de la 5 la 15 ani.

Emmanuel Macron denunţă reglementările Uniunii Europene privind angajaţii detaşaţi: Această situaţie alimentează populismul

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, a denunţat, în cursul vizitei în Austria, reglementările comunitare privind angajaţii detaşaţi, considerându-le o trădare a principiilor Uniunii Europene, argumentând că alimentează populismul.ul.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, vine joi în vizită în România

Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, va efectua joi o vizită în România, la invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis, discuţiile vizând dezvoltarea şi aprofundarea relaţiei bilaterale, dar şi teme aflate pe agenda europeană.

La doar 100 de zile de la începerea mandatului, peste 60% dintre cetăţenii francezi sunt nemulţumiţi de politicile lui Emmanuel Macron

Peste 60% dintre cetăţenii francezi sunt nemulţumiţi de politicile preşedintelui Emmanuel Macron, la doar 100 de zile de la începerea mandatului, relevă un sondaj al Institutului Harris Interactive difuzat miercuri, relatează site-ul cotidianului Le Figaro.

Donald Trump şi Emmanuel Macron au discutat despre modalităţile de soluţionare a crizei nord-coreene

Donald Trump, preşedintele Statelor Unite, a purtat, sâmbătă, o conversaţie telefonică cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în care cei doi lideri au discutat modalităţi de soluţionare a crizei nord-coreene, se arată într-un comunicat al Casei Albe, citat de site-ul agenţiei de presă Reuters.

Emmanuel Macron va efectua o vizită în România pe 24 august/ Preşedintele Franţei va aborda subiectul forţei de muncă ieftine în cadrul vizitei din Europa de Est

Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, va efectua, pe 24 august, o vizită în România, la invitaţia preşedintelui României, Klaus Iohannis, anunţă Administraţia Prezidenţială.

Emmanuel Macron, ţinta criticilor din cauza planului de a-i oferi soţiei sale titlul oficial de Prima doamnă

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, este criticat de cetăţenii francezi din cauza planului său de a oferi soţiei sale, Brigitte, rolul oficial de Prima doamnă, informează presa internaţională.

Donald Trump şi Emmanuel Macron au discutat despre cele mai presante probleme internaţionale

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a purtat, sâmbătă, o conversaţie telefonică de aproximativ o oră cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în care au discutat cele mai presante probleme internaţionale, relatează The Washington Post.

Wikileaks face publice mii de emailuri ale campaniei lui Emmanuel Macron, la două luni după ce acesta a devenit preşedinte

Peste 20.000 de emailuri ale echipei de campanie a preşedintelui francez, Emmanuel Macron, au fost făcute publice de Wikileaks, informează The Telegraph.

Rusia a folosit Facebook pentru a încerca să spioneze campania lui Emmanuel Macron

Agenţi ruşi de informaţii au încercat să spioneze campania preşedintelui francez, Emmanuel Macron, la începutul lui 2017, creând conturi false de Facebook, potrivit unui congresman american şi altor două surse, citate de Reuters.

Noul preşedinte al Franţei, Emmanuel Macron, record de scădere a popularităţii la două luni de la începerea mandatului

Emmanuel Macron, noul preşedinte al Franţei, se confruntă cu o scădere intensă a popularităţii, atingând un record negativ, în contextul unor măsuri fiscale şi economice controversate, arată un nou sondaj de opinie, difuzat miercuri.

Emmanuel Macron va găzdui o întâlnire a principalilor rivali politici din Libia, în tentativa de a contribui la încheierea crizei libiene

Preşedintele francez Emmanuel Macron va găzdui, marţi, o întâlnire a principalilor rivali politici din Libia, în tentativa de a contribui la încheierea crizei libiene, a anunţat luni preşedinţia Franţei, relatează site-ul agenţiei The Associated Press.

Popularitatea lui Emmanuel Macron este în scădere- Sondaj

Datele unui sondaj publicat duminică scot în evidenţă că popularitatea preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, este în scădere, rata de încredere în liderul de la Paris scăzând cu 10% în ultima lună, relatează France 24.

Rihanna va fi primită de Emmanuel Macron la Palatul Élysée

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron se va întâlni cu Rihanna săptămâna viitoare la Paris pentru a discuta despre contribuţia Guvernului francez pentru îmbunătăţirea educaţiei globale, după ce artista l-a abordat pe preşedintele francez pe Twitter, precizează The Independent.

Emmanuel Macron: Trump s-ar putea răzgândi în privinţa Acordului de la Paris. Am discutat în detaliu despre ce l-ar putea face să revină

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi-a exprimat duminică speranţa că preşedintele american, Donald Trump, va reveni asupra deciziei de a retrage Statele Unite din Acordul de la Paris, informează Reuters.

Emmanuel Macron şi Angela Merkel cred că relaţia cu SUA rămâne esenţială

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au declarat, joi, că menţinerea unei relaţii sănătoase cu preşedintele american Donald Trump rămâne esenţială, în pofida opiniilor divergente, informează ABC News.

Trump anunţă că „ceva s-ar putea întâmpla” în privinţa Acordului de la Paris: „Dacă se va întâmpla ceva ar fi minunat, dacă nu, oricum totul va fi bine”

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a afirmat, joi, că ceva s-ar putea întâmpla în ceea ce priveşte Acordul de la Paris, însă nu a precizat ce anume îl va determina să-şi schimbe decizia de a retrage SUA din Acord, relatează site-ul agenţiei de presă Reuters.

VIDEO | Trump a ajuns la Paris, pentru Parada de 14 iulie. Ultima dată când un preşedinte american a participat la o defilare în Franţa s-a întâmplat în 1989, la bicentenarul Revoluţiei Franceze

Donald Trump a ajuns în Franţa, însoţit de soţia sa, Melania. Este a doua vizită a acestuia în Europa, în doar o săptămână. Liderul american va participa la ceremoniile organizate la Paris de Ziua Bastiliei. Ultima dată când un preşedinte al SUA a participat la o paradă în Franţa s-a întâmplat în 1989, cu ocazia bicentenarului Revoluţiei Franceze.

Emmanuel Macron: Germania a beneficiat de slăbiciunile zonei euro

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat joi că Uniunea Europeană rămâne un proiect incomplet şi că vor fi necesare noi tratate care să crească gradul de coeziune între zona euro şi celelalte state ale blocului comunitar, potrivit site-ului agenţiei de presă Reuters.

Macron, „încântat” de viitoarea întrevedere cu Trump, pentru a discuta „inclusiv despre dezacorduri”. Vom sărbători „intrarea în război a SUA, de partea noastră, pentru salvarea libertăţii”

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, a declarat că este "încântat" să-l revadă pe omologul său american, Donald Trump, pentru a discuta "inclusiv despre dezacorduri", citează Le Figaro.

VIDEO Emmanuel Macron a susţinut primul discurs în Parlament, despre Starea Naţiunii. Ce schimbări anunţă preşedintele Franţei

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, a pledat, în primul discurs despre starea naţiunii, pentru reformarea instituţiilor, promiţând că va respecta mandatul încredinţat de cetăţeni, în sensul "fidelităţii istorice" şi respectării valorilor naţionale, informează La Croix, Le Figaro şi Le Monde.

Emmanuel Macron salută „primul semn de viaţă” despre ostatica franceză din Mali, dar promite distrugerea teroriştilor

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a salutat duminică difuzarea "primului semn de viaţă" despre ostatica franceză din Mali, referindu-se la înregistrarea video difuzată de filiala regională a reţelei Al-Qaida, însă a promis distrugerea "teroriştilor", relatează Le Figaro.

Simone Veil a murit. Macron, despre cea cunoscută mai ales pentru rolul cheie avut în legalizarea contracepţiei şi a avortului, în anii ’70: A fost o „inspiraţie”

Simone Veil, teoreticiană feministă şi politician francez ce a supravieţuit Holocaustului, a decedat la vârsta de 89 de ani, informează BBC News. Simone este cunoscută mai ales pentru rolul său instrumental avut în legalizarea contracepţiei şi a avortului, în 1970.