nchidere

Douăspreze şcoli din judeţul Buzău, închise din cauza zăpezii şi a viscolului -2

Un număr de 12 şcoli din localităţi din sudul judeţului Buzău vor fi închise, luni, în condiţiile în care drumurile sunt impracticabile din cauza zăpezii şi a viscolului puternic, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Buzău: 12 şcoli au fost închise din cauza zăpezii şi a viscolului

Un număr de 12 şcoli din localităţi din sudul judeţului Buzău vor fi închise, luni, în condiţiile în care drumurile sunt impracticabile din cauza zăpezii şi a viscolului puternic.

Porturile constănţene au fost redeschise după îmbunătăţirea condiţiilor meteorologice

Porturile constănţene au fost redeschise, vineri, în jurul prânzului, datorită îmbunătăţirii condiţiilor meteorologice, după ce toate operaţiunile fuseseră sistate din cauza ceţii dense.

Porturile constănţene sunt închise din cauza ceţii

Porturile maritime constănţene au fost închise, vineri dimineaţă, din cauza vizibilităţii scăzute, în condiţii de ceaţă.

Bursa a avansat cu 0,5% în ultima şedinţă, iar în acest an a crescut cu 14%

Bursa a urcat cu 0,47% în ultima şedinţă din acest an şi a încheiat al doilea an consecutiv de creştere, indicele general, BET-C avansând cu 14%, însă interesul investitorilor pentru tranzacţionare a fost redus.

Porturile maritime constănţene au fost închise din cauza vântului puternic

Porturile maritime constănţene au fost închise, joi după-amiază, din cauza vântului puternic, care poate atinge viteze de 70 - 80 de kilometri la oră.

Autostrada Soarelui, închisă timp de două ore, între Fundulea şi Capitală, din cauza poleiului

Autostrada A2 a fost redeschisă traficului pe tronsonul Fundulea – Bucureşti în jurul orei 22.45, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţi de la Dispeceratul CNADNR. Circulaţia pe Autostrada A2 a fost oprită între Fundulea şi Bucureşti, pe sensul spre Capitală, în jurul orei 20.30, pentru ca echipele de intervenţie să împrăştie material antiderapant. Comisarului Paul Ulieru, […]

Porturile constănţene, închise din cauza ceţii

Activitatea în porturile constănţene a fost sistată din nou, vineri dimineaţă, din cauza ceţii dense, după ce porturile fuseseră închise şi joi dimineaţă, timp de aproximativ trei ore, tot în condiţii de vizibilitate scăzută.

Nicolas Cage filmează la Castelul Corvinilor timp de două zile, în noiembrie

Castelul Corvinilor din Hunedoara va fi închis publicului timp de două zile, pentru filmările la pelicula "Ghost Rider 2", cu Nicolas Cage, deoarece câteva cadre vor fi realizate pe singurul pod de acces în castel.

Porturile constănţene au fost închise din cauza vântului puternic

Manevrele navelor în porturile constănţene au fost suspendate, încă de vineri, din cauza vântului puternic care suflă în rafale, cu viteze de aproape 60 de kilometri pe oră.

Muzeele Peleş şi Pelişor vor fi închise pentru curăţenie

Muzeul Pelişor va fi închis pentru curăţenie începând cu 18 octombrie până în data de 31 octombrie, urmând ca din 1 noiembrie să fie închis timp de o lună şi Muzeul Peleş, pentru curăţenia generală anuală, anunţă conducerea celor două muzee.

Decizia Curţii Constituţionale a menţinut leul pe apreciere, iar cursul a închis şedinţa la 4,27 lei/euro

Cursul a avut o uşoară tendinţă de creştere, în a doua parte a zilei, însă leul s-a menţinut pe apreciere, susţinut şi de anunţul deciziei favorabile a Curţii Constituţionale privind constituţionalitatea legii pensiilor, iar la închidere euro era cotat la 4,2700 - 4,2715 lei/euro.

Drumul naţional 1 A Ploieşti – Braşov, închis miercuri între orele 6:00 şi 22:00

Drumul naţional 1 A, care face legătura între Ploieşti şi Braşov pe ruta Vălenii de Munte - Cheia - Săcele şi care este destinat în special TIR-urilor, va fi închis, miercuri, între orele 6:00 şi 22:00 pentru efectuarea unor lucrări de reparaţii la calea ferată din localitatea prahoveană Măgurele.

Leul s-a apreciat, cursul a atins un minim de 4,24 lei/euro

Leul a continuat să se aprecieze în raport cu euro în a doua parte a şedinţei interbancare de vineri, în linie cu regiunea şi pe fondul cererii ridicate din partea sectorului corporate, iar cursul a de schimb a atins un minim de 4,2400 lei/euro.

Multe hoteluri se vor închide în 2011 pentru că proprietarii nu mai pot susţine pierderile

Mulţi proprietari de hoteluri din România şi-ar putea închide unităţile în 2011, iar oferta de camere ar putea scădea cu peste 10%, în condiţiile în care aceştia nu mai au resurse să susţină pierderile înregistrate din cauza crizei, potrivit directorului firmei Trend Hospitality, Tinu Sebeşanu.

Diverta închide din 27 septembrie cea mai mare librărie a reţelei, de pe Bulevardul Magheru

Diverta va închide pe 27 septembrie cea mai mare librărie a reţelei, situată pe bulevardul Magheru şi deschisă în urmă cu doi ani, într-un proces de reducere a pierderilor care prevede închiderea a încă trei magazine până la sfârşitul anului, potrivit unui anunţ al companiei.

John Travolta a renunţat la procesul intentat unor persoane care au încercat să-l şantajeze

John Travolta şi-a retras acuzaţiile la adresa a două persoane care au încercat să-l şantajeze după moartea fiului său, Jett, în ianuarie 2009, iar procurorul de caz a cerut închiderea dosarului, chiar dacă juriul a fost ales şi procesul a avut deja un termen, informează popeater.com.

Circulaţia pe o porţiune din Calea Giuleşti, închisă zece zile pentru lucrări la Pasajul Basarab

Circulaţia pe Calea Giuleşti va fi închisă pentru zece zile, începând de sâmbătă dimineaţă, între strada Boişoara şi Calea Plevnei, din cauza unor lucrări la Pasajul Basarab.

Traficul pe Transfăgărăşan, închis marţi pentru detonarea unor stânci de pe versanţi

Circulaţia pe Drumul Naţional 7C - Transfăgărăşan - va fi închisă, marţi, începând cu ora 8.00, timp de câteva ore, pentru detonarea unor stânci care ar putea să cadă de pe versanţi.

Traficul pe Transfăgărăşan va fi închis marţi

Circulaţia pe Drumul Naţional 7C - Transfăgărăşan - va fi închisă, marţi, 31 august, timp de câteva ore, pentru detonarea unor stânci care ar putea să cadă de pe versanţi, înlăturarea lor fiind posibilă doar prin detonare.

Leul s-a depreciat semnificativ, iar cursul a urcat până la 4,2575 lei/euro

Leul s-a depreciat semnificativ, pe fondul cererii comerciale pentru euro, iar cursul a urcat până la 4,2575 lei/euro, în a doua parte a sesiunii interbancare de joi, cotaţiile revenind la 4,25 lei/euro, la finele zilei.

Circulaţia pe Şoseaua Orhideelor, închisă până în 15 septembrie, pentru lucrări la Pasajul Basarab

Circulaţia pe Şoseaua Orhideelor va fi închisă începând de luni şi până în 15 septembrie, pentru lucrări la Pasajul Basarab, a anunţat Primăria Capitalei.

Circulaţia pe Bulevardul Dinicu Golescu, închisă două luni pentru lucrări la Pasajul Basarab

Circulaţia rutieră pe Bulevardul Dinicu Golescu din Capitală, între strada Fluviului şi Şoseaua Orhideelor, în zona Gării Basarab, va fi închisă de sâmbătă, timp de două luni, din cauza unor lucrări la Pasajul Basarab, a anunţat Primăria Capitalei.

Brutărie închisă, după ce un bărbat a găsit o baterie de ceas într-o pâine

O brutărie dintr-un sat bihorean a fost închisă de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, după ce un bărbat a găsit o baterie de ceas într-o pâine, iar comisarii au descoperit, în urma unui control, excremente de rozătoare în spaţiile de depozitare şi alte nereguli la producţie.

Circulaţia rutieră între Chitila şi Carrefour Militari, închisă aproape o lună pentru lucrări

Circulaţia între intersecţia DN 7 cu Centura Bucureşti Nord din localitatea Chitila şi intersecţia autostrăzii A1 cu Centura Bucureşti, în zona Carrefour Militari, este închisă începând de luni până la sfârşitul lunii august, din cauza unor lucrări de intrastructură.

Cotaţiile leului au coborât sub 4,34 lei/euro spre finele şedinţei

Moneda naţională s-a apreciat spre finele sesiunii de joi, iar cotaţiile au coborât sub 4,34 lei/euro, în special pe fondul vânzărilor de valută ale străinilor, care consideră leul prea ieftin, potrivit dealerilor.

Leul a continuat să se deprecieze, iar cursul a depăşit 4,4 lei/euro

Moneda naţională a înregistrat variaţii semnificative pe parcursul şedinţei interbancare de marţi, consemnând în prima parte a zilei o tendinţă pronunţată de depreciere, urmată de un interval în care s-a apreciat, pentru ca spre finele sesiunii cursul să depăşească nivelul de 4,4 lei/euro, un nou maxim absolut.

Cursul a urcat la un nou maxim istoric, de 4,3780 lei/euro – VIDEO

Leul a continuat să se deprecieze spre finalul zilei, iar cotaţiile din piaţa interbancară au atins un nou nivel maxim absolut, de 4,3750 - 4,3780 lei/euro, cu puţin înainte de ora 17:00, pe fondul cumpărărilor realizate de jucătorii străini, şi a unor volume de tranzacţionare foarte reduse.

Bursa a scăzut cu 4,51%, în timp ce SIF-urile au pierdut 9,41%

Ordinele masive de vânzare introduse vineri în sistemul Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au determinat scăderea indicelui general al pieţei, BET-C, cu 4,51%, în timp ce SIF-urile au pierdut 9,41%, rulajul pieţei ridicându-se la 56,87 milioane de lei (13,28 milioane de euro), maximul ultimei luni.

Gara de Nord se închide trei nopţi, pentru lucrări la Pasajul Basarab. Vezi aici ce schimbări apar în mersul trenurilor

Staţia Gara de Nord din Bucureşti va fi închisă din 22 până în 25 iunie, între orele 00.05 şi 4.20, din cauza lucrărilor la Pasajul rutier denivelat superior Basarab, astfel că unele trenuri de călători vor pleca sau sosi din şi în staţii adiacente.

Cursul a închis ziua la 4,2295 – 4,2315 lei/euro

Cursul monedei naţionale a revenit pe creştere în a doua parte a şedinţei interbancare de luni, în linie cu evoluţia valutelor ţărilor din regiune, iar la închiderea pieţei locale euro era cotat la 4,2295 - 4,2315 lei.

Leul s-a menţinut pe depreciere, iar cursul a închis şedinţa la 4,2350 – 4,2360 lei/euro

Leul s-a menţinut pe depreciere în a doua parte a şedinţei interbancare de joi, iar cursul de schimb a oscilat uşor, între 4,2350 - 4,2400 lei/euro, la închiderea pieţei locale cotaţiile situându-se la 4,2350 - 4,2360 lei/euro.

Leul a trecut pe depreciere în a doua parte a zilei, iar cursul a urcat aproape de 4,24 lei/euro

Leul s-a depreciat în a doua parte a şedinţei zilei, pe fondul sentimentului negativ de pe pieţele financiare din regiune, iar cursul de schimb a urcat la un maxim de 4,2385 - 4,2395 lei/euro, după ce în prima parte a zilei moneda naţională s-a apreciat ca urmare a respingerii moţiunii de cenzură.

Vămile Petea, Urziceni şi Halmeu, închise din cauza unor pene de curent provocate de furtună

Vămile Petea, Urziceni şi Halmeu, din judeţul Satu Mare, au fost închise, luni seară, din cauza unor pene de curent în partea ungară şi cea ucraineană, produse în urma unei furtuni puternice.

ANAT: Turişti străini s-au plâns că toaletele din Palatul Parlamentului au fost închise

Toaletele din Palatul Parlamentului au fost închise miercuri, spre nemulţumirea grupurilor de turişti străini care vizitează clădirea, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele ANAT, Corina Martin, care a precizat că a trimis o adresă pe această temă conducerilor Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Copos închide braseria de la Hilton, simbol al Capitalei

Omul de afaceri George Copos va închide restaurantul Brasserie din cadrul hotelului de cinci stele Hilton, unul dintre simbolurile Capitalei, unde mergeau frecvent în anii ‘60-’70 mari scriitori şi alte personalităţi din elita artistică.

Udrea: Există proiecte de cămine culturale care au chiar şi „bară pentru spectacol”

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat marţi pentru MEDIAFAX că la decizia închiderii CNI a contribuit stoparea unor programe, precum construirea de cămine culturale, săli de sport şi patinoare, şi că unele proiecte de cămine includeau şi o "bară pentru spectacol".

Muzeul Brukenthal din Sibiu, în pericol de închidere pentru public din cauza plecării angajaţilor

Muzeul Brukenthal din Sibiu este în pericol de închidere, în condiţiile în care aproape 30 de angajaţi au plecat după anunţarea măsurilor de scădere, iar directorul instituţiei, Sabin Luca, spune că dacă mai pleacă 20 de oameni muzeul va trebui închis pentru public.

BVB a urcat cu 9,7%, cel mai accelerat ritm din octombrie 2008

Bursa a crescut puternic luni, cu 9,7%, în cel mai alert ritm din octombrie 2008, şi a recuperat o mare parte din corecţia severă, de 13,3%, înregistrată în săptămâna anterioară, revenirea fiind influenţă de ascesiunea spectaculoasă a pieţelor externe.

Secţia de obstetrică-ginecologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti a fost închisă

Secţia de obstetrică-ginecologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti a fost închisă miercuri, pentru sterilizare, după ce în departament au fost tratate mai multe persoane în şoc toxico-septic, a declarat agenţiei MEDIAFAX managerul unităţii medicale, Cătălin Cârstoiu.