proiecte

Bursă. Cea mai valoroasă companie din România semnează extinderea unui acord cu arabii

Hidroelectrica, cea mai valoroasă companie din România, semnează pentru extinderea acordului de colaborare cu arabii de la Masdar privind dezvoltarea de proiecte solare fotovoltaice on-shore şi flotante, cât şi implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, anunţă Ziarul Financiar.

Grindeanu în EAU: România îşi doreşte expertiză şi finanţare pentru proiecte de interes internaţional

Întâlnirea a avut loc joi la Abu Dhabi. „Am discutat astăzi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite. Propunerile noastre au vizat în special sectoarele aerian, rutier şi feroviar. Mai exact, România îşi doreşte expertiză şi finanţare pentru o serie de proiecte de interes internaţional”, a explicat Grindeanu. Ministrul român […]

Ciolacu, în Qatar: Avem în analiză proiecte cu o valoare totală de peste 15 miliarde de euro

Premierul Marcel Ciolacu, aflat în vizită în Qatar, susţine, miercuri, că sunt în analiză proiecte în valoare de peste 15 miliarde de euro şi că îşi doreşte ca România să fie poarta de investiţii a statului Qatar în UE.

Philip Morris International donează Poliţiei de Frontieră două drone în valoare de aproape 700,000 USD

Achiziţia noilor echipamente de supraveghere este rezultatul celei de-a treia runde de finanţare a programului PMI IMPACT, iniţiativă globală ce sprijină proiecte care au scopul să combată comerţul ilicit şi consecinţele negative ale acestuia. Obiectivul general al proiectului este de a spori capacitatea autorităţilor române de detectare a contrabandei la frontierele externe ale UE în vederea […]

Ciolacu, despre vizita în Qatar: Avem în vedere atragerea de investiţii în valoare de 15 mld. euro

Dezvoltarea în România a unor proiecte de investiţii în valoare de 15 miliarde de euro va fi pe agenda întrevederilor pe care premierul României, Marcel Ciolacu, şi delegaţia oficială le vor avea în cadrul vizitei de lucru în Statul Qatar, care începe marţi.

Cum îţi creezi propriul portofoliu online? (P)

Rolul unui portofoliu de creare de magazine online Cum bine ştii, portofoliul propriu nu este doar un simplu album de imagini; este o prezentare a abilităţilor tale, a proiectelor anterioare, a creativităţii şi a stilului tău personal. În opinia experţilor din domeniu, un portofoliu bine structurat este esenţial pentru a-ţi demonstra expertiza şi pentru a […]

Câciu: Inflaţia anuală la alimente este de doar 2,81%, aproape de 3 ori mai mică decât cea generală

Inflaţia anuală la alimente este de doar 2,81%, aproape de 3 ori mai mică decât inflaţia generală si de aproape 10 ori mai mică decât în martie 2023 când era 21,56%, afirmă ministrul Proiectelor Europene, Adrian Câciu.

Ciolacu: Guvernul demonstrează un angajament ferm în protejarea mediului

România este un exemplu de progres în adoptarea şi implementarea unor politici şi proiecte sustenabile, afirmă premierul Marcel Ciolacu, într-un mesaj adresat la deschiderea târgului Green Energy Expo & Romenvirotec.

FACIAS: Întârzierile uriaşe în implementarea PNRR pun România în pericolul de a pierde miliarde de euro

Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) atrage atenţia asupra întârzierilor în implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) al României, care riscă să priveze ţara de accesul la miliarde de euro, esenţiale pentru dezvoltarea ţării în perioada următoare.

Dan, replică pentru Cîrstoiu: Concursul de metafore, mai târziu. Întâi să vedem proiectele

„Concursul de metafore, mai târziu. Deocamdată să vedem proiectele pentru Bucureşti”, este mesajul transmis de Nicuşor Dan lui Cătălin Cîrstoiu.

Rafila, despre construcţia spitalelor: Transformăm proiectele pe hârtie în construcţii

„Cred că lucrul cel mai important pe care putem să îl oferim oamenilor din România cu ocazia acestei Zile mondiale Sănătăţii este un lucru care se întâmplă de doi ani de zile. Lucrurile s-au accelerat – transformăm proiectele pe hârtie în construcţii. Ăsta e de fapt lucrul cel mai important, palpabil, pe care poate să […]

Burduja, întâlnire cu preşedintele Azerbaidjanului: Marile proiecte energetice merg înainte

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a avut la Baku o întâlnire cu preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev. „Marile proiecte energetice merg înainte”, susţine ministrul.

Gorghiu: Se vede cu ochiul liber că partide ca AUR nu au oameni cu care să iasă în faţă

„Ştim că seducţia extremismului este una periculoasă”, spune vicepreşedintele PNL Alina Gorghiu. Ea afirmă că „Se vede cu ochiul liber că partide ca AUR nu au oameni cu care să iasă în faţă” şi „nu au proiecte pentru comunităţile locale”.

Boloş anunţă un set de măsuri pentru protejarea investiţiilor cu bani europeni

Ministrul de Finanţe, Marcel Boloş, a anunţat că Guvernul a luat o serie de măsuri pentru protejarea investiţiilor cu bani europeni. Şedinţa executivului a avut loc joi.

Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

Horia Constantinescu revine şi spune că nu a demisionat de la ANPC: „Sunt proiecte importante în plină desfăşurare şi trebuie să nu le pun în pericol”.

Compania Rheinmetall primeşte peste 130 de milioane de euro în fonduri UE pentru a creşte capacităţile de producţie a loviturilor de artilerie. România, printre ţările în care vor fi dezvoltate proiecte

Compania Rheinmetall primeşte peste 130 de milioane de euro sub formă de fonduri de la UE pentru a creşte producţia de muniţie, transmite compania într-un comunicat de presă. Peste o pătrime din suma totală de 500 de milioane de euro disponibilă sub ASAP (Act of Support in Ammunition Production) pentru a creşte producţia de muniţie de 155 de mm şi pulbere vor fi investite într-un total de şase proiecte ale subsidiarelor Rheinmetall. Programul va susţine proiecte în Germania, Ungaria, România şi Spania.

Problemele de pe piaţa imobiliară afectează afacerile cu ciment

De pildă, la ciment, volumele vân­dute au fost cu 13% sub cele din 2022, în condiţiile unei scăderi a proiectelor rezidenţiale noi. La asfalt, volumele au scăzut cu 6%. „În ciuda unui bun ma­nagement, a iniţiativelor de economi­sire şi a costurilor mai mici cu materii­le prime şi transportul, EBITDA ajustat pentru segmentul Europe Building Solutions […]

Turcan: Programul de atragere a investiţiilor în producţia de film, prelungit până la final de 2026

Programul de atragere a investiţiilor în producţia de film, în România, se prelungeşte până în decembrie 2026, iar noul apel de proiecte va fi lansat în luna mai a acestui an, a anunţat joi ministrul Culturii, Raluca Turcan.

Muzeul Abandonului, primul din România nominalizat la The Museums and Heritage Awards

Muzeul Abandonului se numără printre cinci cele mai bune proiecte muzeale din lume la categoria Best Use Of Digital, în cadrul Museums and Heritage Awards 2024.

Câciu: ️400 milioane de euro disponibile pentru IMM-uri pe o nouă linie de finanţare

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, anunţă fonduri de ️400 milioane de euro disponibile pentru IMM-uri pe o nouă linie de finanţare.

Ciucă: Proiectele care vizează procesul aderării la OCDE vor fi trecute prin Parlament cu rapiditate

Cu ajutorul comisiei specializate, toate proiectele care vizează procesul aderării României la OCDE vor fi trecute prin Parlament cu rapiditate, spune Nicolae Ciucă, după întâlnirea cu Mathias Cormann, secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.

Israelul aprobă planuri pentru 3.400 de case noi în Cisiordania

Guvernul israelian a avansat planuri pentru aproximativ 3.400 de case noi în aşezările din Cisiordania. Autoritatea Palestiniană a condamnat proiectele. Şi numeroase alte ţări se împotrivesc planurilor israeliene.

Iohannis participă marţi la evenimentul „Bune practici pentru mediu avansate de societatea civilă”

Preşedintele Klaus Iohannis participă marţi la evenimentul „Bune practici pentru mediu avansate de societatea civilă”, organizat la Palatul Cotroceni cu ocazia Zilei Mondiale a ONG-urilor, anunţă Administraţia Prezidenţială.

Câciu: Valoarea proiectelor depuse pe noul exerciţiu financiar a depăşit 24,6 miliarde euro

Adrian Câciu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a anunţat vineri că valoarea proiectelor depuse pe noul exerciţiu financiar 2021-2027 a depăşit suma de 24,6 miliarde euro.

Reţele de centre de zi pentru copii. A fost prelungit apelul de proiecte

A fost prelungit apelul de proiecte pentru crearea unei reţele de centre de zi pentru copiii expuşi riscului de a fi separaţi de familie, anunţă ministrul Natalia Intotero.

14 milioane de euro pentru formarea personalului din creşe şi grădiniţe

Potrivit Ministerului Educaţiei, sunt prevăzute trei tipuri de programe de formare, care vizează atât formarea de formatori, cât şi formarea personalului din cadrul serviciilor de educaţie timpurie. Astfel, sunt 348 de formatori în domeniul curricular pentru personalul didactic şi nedidactic din serviciile de educaţie timpurie; 252 de formatori în domeniul monitorizării calităţii serviciilor de educaţie […]

România este în afara clasamentului celor mai mari 10 pieţe pentru proiectele de energie solară

Unii cu investiţiile, alţii cu hârtiile: cum au ajuns Grecia şi Ungaria în top zece ţări la nivelul UE privind capacitatea proiectelor solare montate anul trecut, iar România rămâne în afara clasamentului, dar cu potenţial, explică Ziarul Financiar.

Marcel Boloş anunţă lansarea în curând a primelor obligaţiuni verzi

Ministerul de Finanţe Marcel Boloş a anunţat joi că Guvernul a aprobat o hotărâre care prevede finanţarea unor proiecte destinate protejării mediului şi combaterii schimbărilor climatice, ultimul pas pe care ministerul îl avea de îndeplinit ca să poată lansa obligaţiuni verzi.

Gorghiu cere adoptarea de urgenţă a proiectelor privind combaterea consumului de droguri

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, cere adoptarea în procedură de urgenţă a celor tre proiecte de legi privind combaterea traficului şi consumului de droguri.

Aplicaţii bazate pe cele mai noi tehnologii primesc o investiţie de 180 milioane de lei

Peste 180 de milioane de lei ajung la dezvoltatorii de aplicaţii bazate pe cele mai noi tehnologii, precum senzori de înaltă performanţă pentru observarea obiectelor artificiale din proximitatea Pământului sau servicii de analiză şi evaluare a spaţiului extraatmosferic.

M. Constantin: La MIPE se reduc posturile de la 2.343 la 2.166

Purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, precizează că a fost finalizat procesul de reorganizare la MIPE, unde se reduc posturile de la 2.343 la 2.166.

Rogalski Damaschin îşi lărgeşte nucleul de parteneri

Alexandra Radu devine noul partener al agenţiei Rogalski Damaschin, în urma unui proces de lărgire a nucleului de parteneri demarat acum 2 ani, deschis în continuare consultanţilor cu performanţe remarcabile din interiorul agenţiei. Procesul va continua ca o etapă naturală în maturizarea agenţiei a cărei dezvoltare s-a fundamentat întotdeauna pe creşterea organică a competenţelor profesionale […]

Simion: Parlamentarii să revină din vacanţă şi să pună pe ordinea de zi şi doleanţele românilor

Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat luni, la Constanţa, că solicită convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în cadrul căreia să fie puse pe ordinea de zi proiectele de lege care îi privesc pe transportatori şi agricultori.

3500 de cititori decid prioritatea nr.1 a României în 2024

Hofi: Sondajul pe care l-am pregătit pentru tine, începând de săptămâna trecută. Nu o să alegem prioritatea pentru România a lui Ciolacu, neapărat. Te-am lăsat pe tine să alegi priorităţile României, să decizi tu şi te-am pus să votezi între următoarele 5. Dar unii au votat creşterea economică de peste 5% prin alocarea resurselor financiare […]

Promisiunea lui Rafila pentru 2024. Vizează o schimbare rapidă în sistemul medical

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat pe Facebook care sunt planurile pentru noul an.

Proiectele de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc, în şedinţa de joi a Camerei Deputaţilor

Deputaţii se reunesc, joi, în şedinţă în format hibrid. Pe ordinea de zi se regăsesc privind autonomia Ţinutului Secuiesc. „Astfel de propuneri legislative izolate nu au ce căuta într-un stat democratic”, a transmis liderul PSD, Marcel Ciolacu. El a cerut respingerea proiectelor.

Ministerul Dezvoltării a decontat peste 303 mil. lei, pentru continuarea proiectelor de infrastructură

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat suma de 303.431.174 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 325 de obiective finanţate prin Programul Naţional de Investiţii ”Anghel Saligny” şi prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).

MF lanseazã Cadrul pentru emiterea de obligaţiuni verzi. Proiecte eligibile pentru finanţare

Ministerul Finanţelor a publicat Cadrul Obligaţiunilor Verzi, „document de referinţă pentru emiterea de obligaţiuni verzi la nivel suveran pentru finanţarea cheltuielilor aferente proiectelor care contribuie direct la îndeplinirea obiectivelor de mediu şi de dezvoltare durabilă ale României”.

HOROSCOP 20 decembrie 2023: Zodiile care se bucură astăzi de spontaneitate şi originalitate în gândire

Zodiile de Aer (Gemeni, Balanţă şi Vărsător) se bucură, pe parcursul acestui tranzit, de spontaneitate şi originalitate în gândire.

Filipine vrea să demareze noi proiecte de explorare energetică în Marea Chinei de Sud

Preşedintele filipinez Ferdinand Marcos Jr. a declarat că ţara sa depune eforturi pentru a rezolva „problemele de explorare” din Marea Chinei de Sud, astfel încât să poată demara noi proiecte de explorare energetică în această zonă bogată în resurse, potrivit Reuters.