propunere

Gândurile lui Cristoiu: Vă rog, vă implor pe 15 mai staţi în case! Nu ştiu cine va scăpa cu viaţă

Ion Cristoiu face un apel mai puţin obişnuit în contextul în care s-a numărat printre cei care au pledat insistent ca oamenii să poată ieşi din case şi să meargă la muncă. “Ori dai drumul la tot pe 15 mai, dimineaţa, la 5 şi Dumnezeu cu mila, deschidem tot,tot, tot şi vedem cine scapă cu […]

Se cere demiterea lui Streinu Cercel de la conducerea Institutului Matei Balş: Măsurile propuse de acesta pot submina demersul de combatere al epidemiei

  Asociaţia Reset din Iaşi a trimis ministrului Sănătăţii o scrisoare prin care îi solicită demiterea lui Adrian Streinu Cercel de la conducerea Institutului de Boli Infecţioase Prof. Dr. Matei Balş.   „De la începutul declarării stării de urgenţă, domnul Cercel s-a remarcat prin afirmaţii controversate, neînsoţite de dovezi ştiinţifice sau chiar hazardate. În 27.01.2020, […]

Reacţie dură la planul lui Streinu Cercel. Omul de afaceri Horaţiu Buzatu: E produsul unei minţi bolnave. Ar trebui să iasă cât mai repede la pensie

Omul de afaceri craiovean, Horaţiu Buzatu, susţine că planul lui Streinu Cercel prin care persoanele peste 65 de ani, care locuiesc împreună cu rudele mai tinere, să fie duse în carantină instituţionalizată, este “ produsul unei minţi bolnave”. Horaţiu Buzatu, om de afaceri: “Persoanele foarte în etate…, cu repercursiuni greu de anticipat. Nu se poate […]

Planul Streinu-Cercel nu este singurul cu măsuri controversate. Care sunt cele mai neobişnuite măsuri adoptate de alte ţări care pregătesc redeschiderea

Apariţia în spaţiul public a unui plan privind o aşa zisă uşurare a restricţiilor, gândit de epidemiologul Adrian Streinu Cercel, directorul Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş, a stârnit controverse. Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat astăzi, făcând referire la acesta, dar fără să îl numească pe Streinu Cercel, că nu se pune problema adoptării unor astfel de măsuri.

Kelemen Hunor: Propunerea lui Streinu Cercel referitoare la vârstnici este absolut aberantă

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră ”absolut aberantă” propunerea referitoare la vârstnici a lui Adrian Streinu Cercel şi spune că nu este corect să fie avansate astfel de idei într-o perioadă de criză. Kelemen Hunor a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX că ideea lui Streinu Cercel nici nu este aplicabilă, în condiţiile în care în România sunt […]

Controverse după propunerea lui Streinu Cercel: Tăriceanu anunţă moţiune de cenzură pentru demiterea Guvernului

Dacă ai între 40 şi 65 de ani ai putea rămâne în izolare totală încă trei luni, iar bătrânii ar putea fi separaţi de familii tot pentru atât timp. Propunerea aparţine directorului Institutului Matei Balş, Streinu Cercel, şi se află în analiză. Măsura anunţată i-a revoltat pe unii politicieni. Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu anunţă […]

Tăriceanu, Ponta, Ciolacu şi Kelemen au iniţiat proiectul de amânare a alegerilor locale. Ce dată au propus

Liderii opoziţiei şi-au pus semnătura pe un proiect de lege de prelungire a mandatelor aleşilor locali, consilieri şi primari, pentru încă şase luni de la data la care încetează starea de urgenţă.

Cum putem învinge pandemia în trei paşi? Noul plan propus de Bill Gates liderilor mondiali

Co-fondatorul Microsoft şi filantropul Bill Gates, care le-a cerut liderilor mondiali să se pregătească pentru o situaţie pandemică încă din 2015, a pus la punct un plan în trei puncte care să scoată SUA din criza medicală şi financiară provocate de Coronavirus.

Salariul lui Messi şi cele ale colegilor săi ar putea să scadă cu 70%!

Jucătorii Barcelonei au intrat în conflict cu cei din conducerea grupării blaugrana, după ce preşedintele Josep Maria Bartomeu a propus ca în timpul pandemiei de coronavirus salariile să fie micşorate cu 70%, potrivit site-ului spaniol sport.es. Conform sursei citate, o parte dintre fotbaliştii de pe Camp Nou consideră o măsura prea drastică şi în momentul […]

Propunere periculoasă a lui Viktor Orban în Ungaria: 5 ani de închisoare pentru cei care răspândesc informaţii false

Guvernul ungar vrea să extindă starea de urgenţă pe termen nelimitat şi să impună o serie de măsuri pentru a combate criza coronavirus, inclusiv pedepse cu închisoarea pentru cei care răspândesc informaţii false, potrivit FT.

ANPC vrea plafonarea preţurilor produselor din coşul minim de consum

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) propune, pe o perioadă determinată, plafonarea preţurilor produselor de strictă necesitate care fac parte din coşul minim de consum lunar - aşa cum este el definit de lege - , în scopul protejării cetăţenilor, informează autoritatea.

Tomac cere măsuri şi mai dure: persoanele de peste 65 de ani închise în case, accesul afară, doar însoţite de poliţie

Eugen Tomac a propus 10 măsuri care să fie luate de către autorităţi cum ar fi închiderea tuturor spaţiilor comerciale, restaurante şi cafenele, restricţionarea transportului în comun, iar persoanele de peste 65 de ani să părăsească domiciliu doar în situaţii excepţionale, însoţite de poliţie.

PMP îl va propune premier pe Traian Băsescu

„Noi avem şi o propunere de prim-ministru capabil ca într-o perioadă extrem de tulbure să stabilizeze România. El se numeşte Traian Băsescu. Noi considerăm că în vremuri extrordinare e necesar să apelăm la măsuri excepţionale şi ar fi o soluţie a unui om experimentat care a trecut prin multe şi care poate aduce stabilitatea necesară […]

Liga 1 să se reia pe 15 mai, propunerea Universităţii Craiova

Universitatea Craiova propune ca Liga 1 să se reia pe 15 mai şi afirmă că decizia Federaţiei Române de Fotbal, ca toate competiţiile să fie suspendate doar până la 31 martie, nu este una fezabilă.

PSD propune suspendarea plăţii ratelor bancare, dacă epidemia de coronavirus trece în etapa a treia

PSD propune un plan de măsuri sociale şi economice pentru limitarea efectelor epidemiei de coronavirus. Printre acestea se numără suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii, scutiri la plata unor contribuţii pentru unii angajaţi şi suspendarea plăţii ratelor bancare. Potrivit unui mesaj postat miercuri seara pe Facebook de preşedintele interimar la PSD; Marcel Ciolacu, partidul propune un program […]

Super Sâmbăta Lidl din 7 martie. Printre ofertele retailerului: cârnaţi şi ciocolată neagră

Super Sâmbăta este un program de reduceri pe care retailerul german îl propune clienţilor săptămânal.

Ultima zi de audieri în Parlament. Nouă din 16 miniştri propuşi au primit aviz pozitiv

UPDATE ora 16:22 Virgil Popescu, ministrul desemnat al Economiei, aviz pozitiv   Virgil Popescu, ministrul desemnat să ocupe portofoliul Economiei în Cabinetul Cîţu, a fost avizat pozitiv, joi, la audierile în comisiile parlamentare de specialitate reunite.   Virgil Popescu a primit 24 de voturi „pentru”, patru voturi „împotrivă” şi trei abţineri.   UPDATE ora 15:46 […]

Marcel Ciolacu îi va propune Gabrielei Firea să facă parte din echipa de conducere a PSD

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri seara, că îi va propune Gabrielei Firea să facă parte din echipa cu care el se va prezenta la Congres pentru a prelua conducerea partidului.

COMENTARIU Lelia Munteanu: Cea mai vânată femeie din Israel

Likud-ul lui Bibi i-a făcut o propunere de nerefuzat.

Preşedintele PMP, Eugen Tomac a anunţat că partidul său va vota Guvernul Cîţu

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat, marţi, că partidul pe care îl conduce a decis, în urma negocierilor, să voteze Guvernul Cîţu, el subliniind că doreşte ca România să aibă un Executiv stabil, cât mai curând posibil.

PSD se gândeşte să sesizeze din nou la CCR propunerea lui Iohannis de premier

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a spus, miercuri, că PSD va analiza posibilitatea unei noi sesizări la CCR după propunerea făcută de Klaus Iohannis, deoarece nu ar fi o propunere care să strângă o majoritate parlamentară.

Ciolacu anunţă că nu crede că de această dată PSD va merge cu o propunere de premier

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, susţine, după ce votul de învestire a Guvernului 2 nu a mai avut loc în Parlament din lipsă de cvorum, că nu crede că formaţiunea politică pe care o conduce va propunere un nou prem-ministru.

Darren Cahill sare în ajutorul tenismenilor mai slab clasaţi: Sunt prea mulţi bani în vârf

Australianul este de părere că trebuie schimbat sistemul de premiere. Cahill consideră că sumele oferite în primele tururi ale competiţiilor trebuie să fie mărite. Doar aşa jucătorii mai slab cotaţi vor avea şanse să câştige mai bine ceea ce îi va ajuta pe viitor pentru a se pregătiti şi mai bine. „Eu susţin creşterea premiilor […]

Marcel Ciolacu: Ar fi o greşeală ca Raed Arafat să fie propus premier

„Victor (Ponta – n.r.) a propus ca domnul Arafat să preia funcţia de premier. Părerea mea e că ar fi greşeală. Părerea mea e că trebuie să se ocupe pe ce are expertiză”, a declarat Marcel Ciolacu, duminică, la Antena 3. El a precizat că PSD nu va mai face nicio propunere pentru funcţia de […]

Liderii UE nu au ajuns la niciun acord privind bugetul multianual. Italia, România şi Portugalia au sarcina de a formula o propunere

UPDATE ora 22.40 Giuseppe Conte: Italia, România şi Portugalia au sarcina de a formula o propunere privind bugetul UE Italia, România şi Portugalia au primit sarcina de a elabora o propunere pentru viitoarele negocieri pe tema bugetului multianual al Uniunii Europene, a declarat premierul italian, Giuseppe Conte, după summitul de la Bruxelles, care s-a încheiat […]

VIDEO: Scandal în Parlament. Tăriceanu a cerut oprirea şedinţei: Este o parodie

Scandal la audierea în comisiile reunite al Parlamentului a ministrului propus pentru Externe, Bogdan Aurescu. În timpul şedinţei, Călin Popescu Tăriceanu a cerut ca aceasta să fie oprită şi să se treacă direct la vot. „Este o situaţie absolut jenantă. Este un fel de parodie de audiere în care ministrul vine în faţa noastră ştie […]

Motivarea CCR: Meleşcanu nu putea fi propus şef la Senat din partea PSD

CCR a motivat decizia de a declara neconstituţională alegerea lui Teodor Meleşcanu în funcţia de preşedinte al Senatului prin faptul că PSD nu putea propune un senator din alt grup.

Prinţul Harry şi Meghan Markle au spus „nu” premiilor Oscar. Ce le-au propus organizatorii

Prinţul Harry şi Meghan Markle au refuzat invitaţia de a prezenta unul dintre premiile decernate duminică seară, la ceremonia de acordare a distincţiilor Academiei Americane de Film, arată revista Hello

Orban: Propunerea de premier e „în persoana preşedintelui PNL, subsemnatul” / USR, PMP, ALDE şi minorităţile, partenerii liberalilor – VIDEO

Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat, joi, că propunerea liberalilor pentru funcţia de premier este ”în persoana preşedintelui PNL, subsemnatul, Ludovic Orban” şi că parlamentarii formaţiunii vor vota pentru respingerea celor două propuneri de guvern, pentru a se ajunge la anticipate.

Ciolacu anunţă că Remus Pricopie este propunerea de premier a PSD şi Pro România

PSD şi Pro România îl susţin pe rectorul Remus Pricopie pentru funcţia de premier, a anunţat Marcel Ciolacu, miercuri, în Parlament.

Pe cine va propune PSD pentru funcţia de premier, dacă Guvernul Orban va fi demis: Un intelectual de stânga, greu de refuzat

Marcel Ciolacu a anunţat, luni, că dacă Guvernul Orban va fi demis prin moţiune de cenzură, atunci PSD va propune pentru funcţia de premier „un intelectual de stânga”, care „va fi greu de refuzat” de către preşedintele Klaus Iohannis.

Un deputat propune reducerea personalului TESA din CNAIR cu cel puţin 50 la sută

Deputatul Marius Sorin Bota propune reducerea personalului TESA din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) cu cel puţin 50 la sută, orice schimbare fiind făcută prin „tăierea răului de la rădăcină”.

Michael Bloomberg propune taxe mai mari pentru bogaţi. Suma pe care ar aduce-o la buget sistemul propus de miliardar

Fostul primar al New York-ului, miliardarul Michael R. Bloomberg a prezentat la finele săptămânii trecute un plan care ar strânge aproximativ 5.000 de miliarde de dolari de la persoanele cu venituri mari şi de la corporaţii, relatează New York Times.

Iohannis: Şi data viitoare tot pe Orban îl propun premier. Aştept să văd ce decide Parlamentul

Klaus Iohannis a declarat, luni, întrebat despre refuzul lui Ludovic Orban de a-şi da demisia, că întotdeauna există un plan B. Şeful statului a adăugat că şi data viitoare tot pe Ludovic Orban îl va propune pentru funcţia de premier, însă aşteaptă „cu interes” o decizie a Parlamentului.

Ciolacu, despre şefia Senatului: O să fie o propunere din partea PSD. Nu mai mergem cu Meleşcanu

Marcel Ciolacu a anunţat, miercuri, că PSD va avea candidat propriu pentru şefia Senatului şi că nu îl va mai susţine pe Teodor Meleşcanu. Liderul PSD a adăugat că a luat act de decizia CCR, însă e dreptul lui Meleşcanu să fie în funcţie până la publicarea deciziei în MO.

Un deputat dintr-un stat rival propune o recompensă pentru asasinarea lui Donald Trump. Suma oferită

Un deputat iranian a anunţat, marţi, o recompensă de trei milioane de dolari pentru asasinarea preşedintelui SUA, Donald Trump, Washingtonul catalogând iniţiativa drept "teroristă", relatează Reuters.

Reacţia Patriarhiei la noile buletine cu cip, propuse de MAI. Cum vor arăta documentele

Noile buletine propuse printr-un proiect de Ministerul de Interne vor avea dimensiunea unui card bancar care va conţine un cip cu informaţii precum imaginea titularului, 2 amprente, semnătura olografă şi datele de identificare.

Ciolacu, despre eventuala adoptare a unei moţiuni de cenzură: PSD nu va face o propunere de premier

Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat, marţi seara, că PSD nu va propune un membru de partid pentru preluarea funcţiei de prim-ministru, dacă o eventuală moţiune de cenzură împotriva Guvernului Orban va fi adoptată.

Reacţii la declaraţiile primarului din Târgu Mureş | Un liberal propune interzicerea dreptului de a mai candida pentru „politicienii nazişti” / Tomac: E o prostie / Senator USR: E revoltător ce a spus

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi a reacţionat, marţi, la declaraţiile primarului Dorin Florea din Târgu Mureş despre cuplurile care vor să aibă copii. Liberalul susţine că ar trebui creat un mecanism de interzicere a dreptului de a mai candida în funcţii publice pentru „politicienii nazişti şi rasişti”.

Vela, despre răfuielile dintre clanurile de interlopi: „MAI a intrat cu forţa în aceste structuri”

Marcel Vela a declarat că luna aceasta va prezenta o propunere de restructurare a ministerului care va avea drept consecinţă destabilizarea reţelelor de interlopi, subliniind că violenţele din ultima perioadă din ţară este un rezultat al faptului că „MAI a intrat cu forţa în aceste structuri”.