protocol

Şeful SGG: Vilele de protocol, ocupate de demnitari, nu vor fi vândute prin negociere directă

Aproximativ jumătatate dintre imobilele din Bucureşti ale RA-APPS vor fi vândute, în următoarele 3-4 luni, prin negociere directă sau licitaţie publică, la un preţ practicat pe piaţa imobiliară, fără ca în categoria spaţiilor vândute direct actualilor chiriaşi să intre şi vilele de protocol.

Borbely vrea un protocol cu PSD sau PD în vederea sprijinirii Guvernului

Vicepreşedintele executiv al UDMR, ministrul Dezvoltării, Borbely Laszlo, a declarat, vineri, la Târgu Mureş, că este nevoie de un protocol pentru sprijinirea Guvernului, protocol care să fie încheiat cu unul dintre partidele de opoziţie, PSD sau PD.

Boc: Nu există niciun protocol între PD şi PSD

Preşedintele PD, Emil Boc, susţine că nu există niciun protocol încheiat de către democraţi cu PSD.

Preşedintele Băsescu şi soţia sa se află la Neptun

Preşedintele Traian Băsescu şi soţia sa, Maria, au ajuns, luni după-amiază, la Neptun, la o zi după ce şeful statului a fost externat în urma operaţiei suferite la glanda tiroidă.

Primii oameni din stat, la masa Patriarhiei

Premierul Tăriceanu, liderul PSD Mircea Geoană, Adrian Năstase şi foştii preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu au participat la protocolul de la Palatul Patriarhal, după funeraliile Patriarhului Teoctist, preşedintele Băsescu plecând la cinci minute, după ce a semnat cartea de condoleanţe.

Semnarea protocolului PNL – PNŢCD – AP a fost amânată

Preşedintele PNL Timiş, Liviu Borha, a declarat că semnarea protocolului de centru-dreapta între PNL-PNŢCD-AP a fost amânată pentru sfârşitul lunii august.

Pe 3 august se semnează protocolul pentru polul de centru dreapta

Protocolul polului de centru-dreapta, constituit de PNL-AP-PNŢCD, va fi semnat săptămâna viitoare, în 3 august, la Timişoara, de către liderii Călin Popescu Tăriceanu, Emil Constantinescu şi Marian Miluţ.

CFR Cluj şi Benfica Lisabona au semnat un nou protocol de colaborare

Preşedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureşan, şi omologul său de la Benfica Lisabona, Luis Felipe Vieira, au semnat, sâmbătă, un nou protocol de colaborare.

Vedetele de la B’estival vor circula în 40 de limuzine prin Bucureşti

Vedetele care vor concerta, între 29 iunie şi 1 iulie, la B'estival vor avea şampanie franţuzească în avion şi vor circula în 40 de limuzine prin Bucureşti, cel mai pretenţios fiind Marilyn Manson, care a solicitat o maşină cu dotări speciale.

Miniştri PNL, secretari de stat UDMR, şeful DNA, fostul ministru Blaga, chiriaşi ai RA-APPS

Foştii şi actualii demnitari plătesc chirii lunare cuprinse între circa 280 şi 1.440 lei (87-450 euro) pentru locuinţe de protocol sau de serviciu în zone centrale ale Capitalei, conform datelor RA-APPS, care refuză însă să prezinte situaţia persoanelor care nu au dreptul să utilizeze aceste spaţii.

PD şi PLD vor semna un protocol de colaborare „în preajma sau după” alegerile pentru PE

Liderii PD şi PLD, Emil Boc şi Theodor Stolojan, au anunţat, luni, că cele două formaţiuni vor semna un protocol de colaborare "în preajma sau după" alegerile pentru Parlamentul European, după ce democraţii vor anula în instanţă Protocolul Alianţei PNL-PD.

PD şi PLD vor semna un protocol de colaborare parlamentară şi politică

Liderii PD şi PLD au convenit, luni seara, să se întâlnească în fiecare luni, în vederea colaborării politice şi parlamentare, în acest sens urmând ca cele două partide să semneze un protocol, după ce democraţii vor anula la tribunal protocolul Alianţei PNL-PD.