psd

Bogdan Niculescu Duvăz, noul purtător de cuvânt al PSD

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a anunţat, luni, la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional, că Bogdan Niculescu Duvăz a fost însărcinat de conducerea partidului să preia postul de purtător de cuvânt al PSD, înlocuindu-l, astfel, pe Cristian Diaconescu, numit ministru de Externe.

PDL şi PSD vor să finalizeze, marţi seară, proiectul bugetului de stat – surse

Liderii PDL şi PSD se întâlnesc, marţi seara, într-o nouă şedinţă a coaliţiei, pentru a finaliza proiectul de buget de stat pe 2009, au declarat, luni, surse din PSD.

Stolojan: Numele secretarilor de stat, verificate la anumite instituţii

Prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan a declarat, luni, că numirea secretarilor şi subsecretarilor de stat nu constă doar în propunerea unor nume, ci şi în verificarea acestora de către "anumite instituţii", acest proces urmând să se încheie în următoarele zile.

Năstase : Din informaţiile mele, oricum nu se va ridica monitorizarea pe Justiţie în vară

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat, luni, după BPN, că, din informaţiile lui, Comisia Europeană nu va ridica monitorizarea pe Justiţie în vara acestui an.

Emil Boc a prezentat priorităţile bugetului pentru 2009

Premierul Emil Boc a declarat, după întâlnirea PDL-PSD de la Senat, că axele proiectului de buget pe 2009 sunt dezvoltarea economică, investiţiile şi protejarea persoanelor cu salarii şi pensii mici, şi că încă se face analiza asupra disponibilizărilor din ministere.

Gândul: „Exclusul“ Mitrea se împacă cu PSD, dar nu-l iartă pe „măgarul“ Hrebenciuc

Miron Mitrea pare că se va întoarce cu gânduri de pace din vacanţă. În interviul pentru Gândul, fostul secretar general al PSD spune că poate trăi fără funcţii de conducere în stat şi se îndoieşte că va candida la vreun post în conducerea partidului, la congresul din primăvară.

Mai mulţi lideri PSD i-au cerut lui Geoană să candideze la prezidenţiale

Mai mulţi preşedinţi de filialele judeţene PSD din Moldova i-au cerut preşedintelui partidului, Mircea Geoană, să candideze la alegerile prezidenţiale din 2009, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din partid.

Liderii PDL şi PSD dezbat, luni, proiectul de buget pe 2009

Liderii PDL şi PSD se întâlnesc, luni dimineaţă, la Senat, în şedinţa conducerii coaliţiei, pentru a discuta proiectul bugetului de stat pe 2009, una dintre problemele analizate fiind majorarea pensiilor şi salariilor mici începând cu această primăvară.

Propunerea PSD pentru secretar de stat în MJ: Maia Teodoriu

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat că propunerea PSD pentru postul de secretar de stat la Ministerul Justiţiei (MJ) este Maia Teodoriu, nominalizarea fiind transmisă, miercuri seară, premierului Emil Boc.

Năstase: Acordul cu PNL ar fi fost mai avantajos pentru PSD

Preşedintele CN al PSD, Adrian Năstase, a apreciat, într-un interviu acordat cotidianului "Gândul", că acordul cu PNL pentru formarea guvernului ar fi fost mai avantajos pentru PSD decât cel cu PDL, susţinând că în final liberalii acceptaseră varianta ca PSD să aibă premierul, însă era prea târziu.

Săftoiu: Băsescu asculta discuţiile dintre Geoană şi Iliescu

Fostul şef al SIE Claudiu Săftoiu a declarat, marţi seară, la Realitatea TV, că preşedintele Traian Băsescu ştia conţinutul discuţiilor între liderii PSD Mircea Geoană şi Ion Iliescu.

Băsescu: Problemele interne ale PSD şi PDL să nu fie transferate către Guvern

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, după depunerea jurământului de către noul ministru al Administraţiei şi Internelor, că face apel PSD şi PDL ca problemele interne să nu fie transferate către Guvern, avertizând că nu va mai da curs niciunei acţiuni care să afecteze Executivul.

Teodor Pop Puşcaş, validat de PSD Cluj drept candidat la Primărie

Fostul comandant al Poliţiei judeţului Cluj, generalul în rezervă Teodor Pop Puşcaş, a fost validat, marţi, de Comitetul Executiv judeţean al PSD Cluj, drept candidat pentru funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca.

Boc: Guvernarea PDL-PSD nu a fost dorită de toţi

Formarea unei guvernări între PDL şi PSD nu a fost dorită de toată lumea şi a reprezentat o decizie acceptată cu greu de către persoane din ambele partide, a afirmat premierul Emil Boc, care a asigurat însă că va fi un partener corect al social-democraţilor şi că se va concentra asupra priorităţilor.

Dragnea, desemnat de PSD ministru al Internelor

Comitetul Executiv Naţional al PSD a decis, luni, în unanimitate, la propunerea BPN, ca Liviu Dragnea să fie candidatul pentru funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor, în urma demisiei lui Gabriel Oprea.

Tăriceanu: PSD este într-o lipsă de cadre

Preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, la finalul BPC, că liberalii nu au nicio impresie despre desemnarea lui Liviu Dragnea la Interne, dar remarcă faptul că PSD-ul se află într-o lipsă de cadre, încălcând promisiunea de a nu schimba oamenii aflaţi în posturi în administraţie.

Videanu: Desemnarea candidatului pentru MAI e responsabilitatea PSD

Prim-vicepreşedintele democrat-liberal Adriean Videanu a declarat, luni, că desemnarea candidatului pentru funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor este responsabilitatea PSD, şi că PDL nu se implică în acest demers.

Nica: Credem că până la sfârşitul săptămânii vom avea o decizie privind bugetul de stat

Vicepremierul Dan Nica a declarat, luni, la finalul întâlnirii PDL-PSD de la Senat, că s-a făcut o analiză a planului de măsuri ce vor fi luate pentru stimularea economiei, şi a arătat că membrii coaliţiei cred că până la sfârşitul săptămânii vor avea o decizie privind bugetul de stat pe 2009.

Dragnea: Am luat o decizie privind şefia MAI

Vicepreşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, luni, la Senat, că a luat o decizie privind preluarea postului de ministru al Administraţiei şi Internelor, în urma demisiei lui Gabriel Oprea, pe care i-o va comunica preşedintelui partidului, Mircea Geoană, la şedinţa CExN.

Conducerea coaliţiei PDL-PSD s-a reunit la Senat

Liderii PDL şi PSD s-au întâlnit, luni dimineaţa, la Senat, în şedinţa conducerii coaliţiei, pentru a discuta subiectul legii bugetului de stat, dar şi despre înlocuitorul lui Gabriel Oprea la MAI, înaintea reuniunilor Birourile Permanente ale celor două formaţiuni şi a şedinţei CexN al PSD.

Cezar Preda a cerut liderilor PDL explicaţii despre relaţia cu PSD la euroalegeri

Vicepreşedintele PDL Cezar Preda le-a cerut, sâmbătă, liderilor partidului explicaţii despre relaţia cu partenerii din PSD la alegerile europarlamentare şi le-a amintit acestora că preşedintele Traian Băsescu a avertizat anul trecut că blatul este cel mai nociv în alegeri.

Boc: Incidentul Oprea este problema PSD

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, sâmbătă, că "incidentul" Gabriel Oprea este o problemă internă a PSD, care s-a răsfrânt însă şi asupra actului de guvernare şi că numirile secretarilor de stat la MAI erau deja publicate în Monitorul Oficial când el a fost sunat de Mircea Geoană.

Pandele pierde şi calitatea de primar prin demisia din PSD

Florentin Pandele, care, prin demisia din PSD, pierde şi calitatea de primar al localităţii Voluntari, a declarat, vineri, la Antena 3, că va candida pentru un nou mandat, ca independent.

Anghel Iordănescu a demisionat din PSD

Senatorul Anghel Iordănesecu a demisionat, vineri, din PSD, după ce, joi, un anunţ similar a fost făcut de fostul lider al filialei Ilfov Gabriel Oprea, urmat de vicepreşedinţii Gigi Neţoiu şi Florentin Pandele.

Neţoiu: Este posibil să demisioneze şi Iordănescu

Vicepreşedintele PSD Ilfov, Gigi Neţoiu, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, după ce Comisia de Integritate a PSD a anunţat excluderea sa din partid, că a demisionat încă de joi şi a adăugat că este posibil să-i urmeze exemplul şi alţi colegi printre care şi senatorul Anghel Iordănescu.

Gigi Neţoiu, exclus din PSD

Comisia de arbitraj şi integritate morală a PSD a decis să-l excludă din partid pe vicepreşedintele PSD Ilfov Gigi Neţoiu, a anunţat, vineri, Doru Giugula, prim-vicepreşedinte al comisiei.

Mircea Ursache sau Bogdan Georgescu ar putea prelua conducerea AVAS

Mircea Ursache, preşedinte al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului în perioada 2004-2005, sau Bogdan Georgescu, consilier municipal în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, ar putea prelua conducerea AVAS, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse din Partidul Social Democrat (PSD).

Agathon s-a autosuspendat din PSD

Fostul ministru al Turismului Dan Matei Agathon s-a autosuspendat, vineri, din PSD, întrucât a devenit secretar general şi purtător de cuvânt în cadrul Confederaţiei Patronale din Industria României – CONPIROM.

Geoană: Oprea a încercat prin demisie să evite Comisia de arbitraj

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, vineri, că demisia lui Gabriel Oprea din PSD are la bază înţelegerea atitudinii partidului faţă de persoana sa, dar şi evitarea momentului neplăcut dat de convocarea Comisiei de Arbitraj şi Integritate Morală, pentru excluderea sa din PSD.

Gândul: Iliescu sare pe „diabolicul“ Boc. PSD are un plan anti-Băsescu

„Poate că premierul nu a înţeles că este o lege anticonstituţională. Poate că a greşit – errare humanum est – dar dacă doreşte să persevereze în greşeală, devenind diabolic, atunci eu îi spun că voi incita toţi miniştrii şi parlamentarii partidului nostru, pentru a respinge un astfel de proiect”, a declarat, pentru Gândul, preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, imediat după ce premierul Boc a anunţat că nu renunţă şi că va promova, în procedură de urgenţă, un proiect de lege prin care va interzice cumulul pensiei cu salariul.

Gabriel Oprea a demisionat din PSD

Gabriel Oprea a demisionat, joi, din PSD, după ce miercuri a părăsit conducerea PSD Ilfov, iar marţi funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor.

Corlăţean renunţă la funcţia de secretar general al PSD

Senatorul PSD Titus Corlăţean a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că a decis să renunţe la funcţia de secretar general al PSD şi l-a informat, inclusiv în scris, încă din decembrie, pe preşedintele partidului, Mircea Geoană.

Dragnea vizează şi funcţia de secretar general al PSD

Actualul secretar general al PSD, Titus Corlăţean, şi-ar fi manifestat, în cadrul unor discuţii informale cu lideri ai PSD, intenţia de a se retrage din funcţia de secretar general al PSD, funcţie care este vizată şi de Liviu Dragnea, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din partid.

Mazăre exclude orice înţelegere a PSD cu Traian Băsescu la prezidenţiale

Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a exclus categoric orice înţelegere între social-democraţi şi Traian Băsescu pentru viitoarele alegeri prezidenţiale şi a apreciat că şeful statului putea fi schimbat din funcţie în cazul în care PSD ar fi rămas în opoziţie.

PDL şi PSD au stabilit algoritmul de împărţire a funcţiilor din judeţe

PDL şi PSD au stabilit algoritmul de împărţire a funcţiilor de şefi ai instituţiilor publice din judeţe, partidul care deţine preşedinţia CJ având nu numai dreptul de a desemna prefectul, ci şi de a alege primul funcţia dorită de pe lista posturilor.

Năstase: PSD pare, acum, un fel de subunitate a preşedintelui Traian Băsescu

Preşedintele CN al PSD, Adrian Năstase, a declarat, miercuri, înaintea întâlnirii liderilor PSD de la Snagov, că PSD are în prezent o problemă, părând un fel de "subunitate" a preşedintelui Traian Băsescu.

Năstase: Demisia lui Oprea de la conducerea PSD Ilfov e firească

Preşedintele consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat, miercuri, înaintea întâlnirii liderilor PSD de la Snagov, că demisia lui Gabriel Oprea din funcţia de preşedinte al PSD Ilfov este normală şi firească.

Dâncu: PSD pierde în urma demisiei lui Oprea de la conducerea filialei Ilfov

Fostul preşedinte al PSD Cluj, Vasile Dâncu, consideră "surprinzătoare" demisia lui Gabriel Oprea de la conducerea PSD Ilfov şi apreciază că PSD are de pierdut în urma acestui gest.

Oprea: Daca voi fi exlus din PSD o să rămân cu inima la social-democraţi

Liderul PSD Ilfov, Gabriel Oprea, care a demisionat marţi din funcţia de ministru al Internelor după ce conducerea partidului i-a retras sprijinul, a declarat, la Realitatea TV, că, daca va fi exlus din PSD, va rămâne "cu inima" la social-democraţi şi că nu se gândeşte să plece la un alt partid.

Nica va lua unele măsuri la MAI după ce va prelua interimatul

Vicepremierul Dan Nica a declarat, marţi seară, la finalul unei întâlniri a conducerilor PSD şi PDL, că va lua "unele măsuri" la Ministerul Administraţiei şi Internelor, după ce va prelua interimatul.