rusia

Rusia anunţă respingerea unei incursiuni terestre ucrainene

Ministerul rus al Apărării a anunţat, joi, respingerea incursiunii unor grupuri ucrainene, la frontiera dintre Ucraina şi Rusia, precizând că aproximativ 30 de combatanţi ucraineni au fost eliminaţi.

Scenariu sumbru pentru Rusia. Ţara ar putea să fie devorată de vecinii săi / Toată lumea ştie că Rusia nu este imperiul imbatabil pe care Moscova se străduia să îl prezinte

Rezistenţa Ucrainei la invazia lui Putin a demolat ideea invincibilităţii ruseşti. Toată lumea ştie că Rusia nu este imperiul imbatabil pe care Moscova se străduia să îl prezinte atât în exterior, cât şi în interior. Şi, în timp ce Rusia încearcă să revendice Ucraina ca fiind a sa, alte ţări se uită la bucăţi de pământ rusesc, observând o oportunitate în timp ce războiul arată cât de slabă este armata rusă, relatează Yahoo News.

Adrian Sârbu: Summit-ul de pace este cel mai spectaculos pas din contraofensiva Ucrainei

“Această conferinţă de pace, este, evident, cel mai spectaculos pas din contraofensiva Ucrainei, nu numai împotriva Rusiei, ci şi împotriva alianţei Rusia-China. Beijingul a venit cu o cacealma de pace, un plan de pace fake absolut neruşinat, sfidând  realitatea(…) vine ministru de externe chinez şi le spune europenilor: fiţi pregătiţi de o pace în care […]

NATO va apăra cerul Moldovei în următoarele două zile

NATO va monitoriza cerul Moldovei în timp ce peste 40 de lideri europeni participă la un summit în apropierea graniţelor Ucrainei pentru a-şi arăta sprijinul pentru ambele ţări, în timp ce Kievul pregăteşte o contraofensivă împotriva invaziei Rusiei, relatează Reuters.

Ucraina acuză Rusia de lansarea unui nou bombardament asupra Kievului. Cel puţin doi copii au murit în urma atacului

Administraţia militară de la Kiev a declarat într-un comunicat că atacul a lovit regiunea Desnyanskii de la periferia estică a capitalei, precum şi districtul Dniprovkskyi, mai aproape de centru. A fost al 18-lea atac rusesc dat asupra capitalei luna aceasta. Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a declarat că nouă persoane au fost internate în spital pentru […]

Războiul din Ucraina, ziua 462. Prigojin vrea investigarea crimelor de război comise de conaţionalii săi / Rusia bombardează masiv Ucraina, după presupusul atac cu dronă asupra Moscovei / Rafinărie rusească în flăcări / Medvedev îi răspunde dur ministrului britanic Cleverly / Putin se va întâlni cu Erdogan

UPDATE 21:42 – SUA vor furniza Ucrainei mai multe sisteme de apărare aeriană, muniţie în urma apariţiei atacurilor ruseşti  Purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al SUA, John Kirby, a anunţat în timpul unei conferinţe de presă la Casa Albă din 31 mai că SUA vor oferi Ucrainei mai multă apărare aeriană ca răspuns […]

SUA anunţă asistenţă suplimentară pentru Ucraina / Casa Albă nu ştie cine a comis atacurile în Moscova

Administraţia SUA a anunţat, miercuri, asistenţă militară suplimentară pentru Ucraina, în valoare de 300 de milioane de dolari, în cadrul eforturilor de respingere a invaziei militare ruse, Washingtonul subliniind că nu are informaţii despre autorii atacurilor cu dronă asupra Moscovei.

Rusia denunţă decizia Germaniei de închidere a unor misiuni diplomatice şi ameninţă cu riposte

Administraţia Rusiei a denunţat, miercuri, decizia Germaniei de a închide consulate ruse, catalogând acţiunea drept o "provocare necugetată" şi ameninţând cu riposte, în contextul deteriorării relaţiilor bilaterale din cauza conflictului din Ucraina.

Germania reduce prezenţa diplomatică a Rusiei, ca reacţie la acţiuni simetrice

Guvernul de la Berlin a cerut Rusiei să închidă patru consulate de pe teritoriul Germaniei, ca reacţie la decizia Moscovei de a expulza sute de funcţionari germani, pe fondul deteriorării relaţiilor bilaterale din cauza războiului din Ucraina.

Macron cere consolidarea apărării Europei şi vrea soluţii pentru gestionarea relaţiilor cu Rusia

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a cerut, miercuri, consolidarea apărării Uniunii Europene, în mod complementar cu NATO, prin dezvoltarea de capacităţi militare eficiente şi prin achiziţii de armament european, pledând şi pentru gestionarea relaţiilor cu Rusia.

Putin, de frică că ar putea fi arestat sau asasinat, anunţă că nu va mai participa la summituri internaţionale, nici la inaugurarea lui Erdogan

Preşedintele Dumei de Stat, Vyacheslav Volodin, va reprezenta Rusia la ceremonia de inaugurare a proaspătului preşedinte turc reales, Recep Tayyip Erdogan, a declarat consilierul prezidenţial Yuri Ushakov. El a fost întrebat dacă a fost luată o decizie cu privire la cine va reprezenta Rusia la ceremonie.  „Da, Viaceslav Viktorovici Volodin”, a răspuns el. Ceremonia de […]

Erdoğan se retrage de la Summitul European

Liderul turc, care a fost reales duminică, era aşteptat să participe la această reuniune, care se vrea a fi o demonstraţie de solidaritate împotriva Rusiei.

Începe revoluţia anti-Putin! Legionarii vor mărşălui spre Moscova pentru a-l răsturna de la putere pe dictator

Grupul paramilitar de partizani ruşi care se opun regimului lui Vladimir Putin a anunţat că va organiza un marş spre Moscova pentru a cere demisia preşedintelui. Legiunea Rusia Liberă, care susţine că are mii de membri în toată Rusia, a declarat că va începe marşul. Legiunea a mai transmis că scopul său este de a […]

Prigojin denunţă Rusia pentru crimele de război din Ucraina şi cere investigarea oficialilor responsabili de „sabotarea operaţiunii speciale”

Prigojin, şeful grupării de mercenari Wagner, cere procurorilor să investigheze „crimele” comise la comanda oficialilor ruşi superiori ai apărării.

A fost lansat „Death from Above”, un joc video controversat despre războiul din Ucraina

Este încă în dezvoltare şi a stârnit deja discuţii etice atât în ​​Germania, cât şi în străinătate, iar prima versiune este bilingvă, în engleză şi în ucraineană.

WSJ: Ucraina şi aliaţii plănuiesc un summit de pace fără Rusia / Se poartă discuţii şi cu China, India, Brazilia şi Arabia Saudită

Preşedintele Biden şi alţi lideri de top din cadrul NATO ar urma să fie invitaţi la această reuniune, care, speră diplomaţii occidentali, ar putea avea loc cu puţin timp înainte de summitul anual al alianţei, care începe la 11 iulie. Zelenski i-a cerut la începutul acestui an lui Macron să îl ajute în relaţiile internaţionale […]

Ministrul britanic de Externe afirmă că Ucraina are dreptul să comită atacuri pe teritoriul Rusiei

Ministrul britanic de Externe, James Cleverly, a afirmat, marţi, că Ucraina are dreptul "legitim" de a comite atacuri pe teritoriul Rusiei, argumentând că astfel de operaţiuni sunt necesare pentru a respinge invazia rusă, declaraţiile fiind o disociere de poziţia SUA.

Administraţia SUA reafirmă că nu susţine atacurile ucrainene pe teritoriul Rusiei

Administraţia Joseph Biden a reafirmat, marţi, că Statele Unite nu susţin deloc atacurile Ucrainei pe teritoriul Rusiei, în contextul acuzaţiilor Kremlinului după incidentele cu drone produse la Moscova.

Ucrainenii susţin că ştiu în orice moment unde se află Putin. De ce nu vor să-l ucidă

Serviciile secrete ale Ucrainei afirmă că ştiu în orice moment unde se află Putin şi aghiotantul său, Prigojin.

Vladimir Putin s-a supărat şi ameninţă cu riposte. Liderul Rusiei denunţă atacuri ucrainene asupra zonelor civile din Moscova

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a acuzat, marţi, Ucraina de tentative de atacuri cu drone asupra unor zone civile din Moscova, iar Administraţia de la Kremlin a avertizat că armata rusă va riposta.

Războiul din Ucraina, ziua 461. Moscova, vizată de un atac rar cu drone / Oficial ucrainean: Kievul nu este implicat „direct” / Rusia bombardase capitala Ucrainei noaptea trecută

UPDATE Toate cerealele ucrainene ar putea trece prin rutele UE „Din fericire, acordul de export de cereale ucrainene prin Marea Neagră a fost prelungit cu două luni, iar acest lucru va facilita exporturile din Ucraina. Dar trebuie să luăm în considerare şi posibilitatea ca acest canal să fie blocat” şi „avand în vedere volumele actuale, […]

Kievul susţine că nu este implicat „direct” în atacurile cu dronă din Moscova

Administraţia de la Kiev a susţinut, marţi, că Ucraina nu este implicată "direct" în atacurile cu dronă care au provocat daune minore asupra unor clădiri din oraşul Moscova, considerate de autorităţile ruse drept "acte de terorism".

Sursă poloneză: Polonia va închide frontiera pentru camioanele din Rusia şi Belarus

Camioanele de marfă înmatriculate în Rusia şi Belarus nu vor avea voie să intre în Polonia, anunţă agenţia poloneză PAP, citată de Sky News. Măsura va intra în vigoare în această săptămână.

Ucraina, prima reacţie după ce capitala Rusiei a fost atacată cu drone: Kievul nu este implicat, dar urmăreşte cu plăcere evenimentele

Ucraina nu a fost implicată direct în atacul cu drone asupra Moscovei din această dimineaţă, dar urmăreşte cu plăcere evenimentele şi prevede o creştere a unor astfel de atacuri, a declarat un consilier prezidenţial ucrainean.

Prima reacţie a ministerului rus de Apărare după ce Moscova a fost vizată de un atac cu drone

Ministerul rus al Apărării a afirmat că Kievul se află în spatele unui atac cu drone asupra capitalei sale în această dimineaţă. Kievul nu a revendicat pâna la acestă oră atacul, iar informaţiile furnizate de ministerul rus nu au putut fi verificate, încă.

Clădiri din Moscova lovite cu drone. Prima reacţie a ruşilor după ce capitala lor a fost vizată de un atac

Mai multe drone au lovit clădiri din Moscova, provocând pagube "minore" şi fără răniri grave, a declarat primarul capitalei ruse marţi dimineaţă.

Kievul raportează un atac al Rusiei asupra unei baze aeriene din vestul Ucrainei

Administraţia de la Kiev a anunţat, luni, că forţele militare ruse au atacat o bază aeriană situată în vestul Ucrainei, raportând daune, inclusiv asupra unor avioane militare.

Războiul din Ucraina, ziua 460. Un nou atac cu drone asupra Kievului / Apelul primarului: staţi în adăposturi! / Un senator american, trecut pe lista neagră / Respinsă de Occident, Rusia îşi caută aliaţi în Africa: Lavrov este în Kenya / Zelenski l-a felicitat pe Erdogan pe limba lui

  UPDATE 19:05 – Putin semnează legea care denunţă tratatul de control al armelor Pe 29 mai, dictatorul rus Vladimir Putin a semnat un proiect de lege prin care denunţa Tratatul privind forţele armate convenţionale din Europa, potrivit unui site web al guvernului rus.   UPDATE 18:01 -Parlamentul Ucrainei adoptă sancţiuni suplimentare împotriva Iranului Rada Supremă, […]

Borrell: Rusia va accepta negocieri doar dacă va câştiga războiul din Ucraina

Rusia va accepta negocieri cu Ucraina doar în cazul unei victorii pe câmpul de luptă, a afirmat luni Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate.

Ucraina ar vrea zonă demilitarizată în Rusia / Moscova cere garanţii pentru etnicii ruşi din Ucraina

Administraţia de la Kiev a propus, luni, instituirea unei zone demilitarizate pe teritoriul Rusiei, în cadrul unei soluţii post-conflict, în timp ce Moscova a insistat pentru protejarea drepturilor etnicilor ruşi din Ucraina.

Rusia a anulat participarea la Tratatul Forţelor Convenţionale din Europa

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a promulgat, luni, legea care prevede retragerea ţării din Tratatul Forţelor Convenţionale din Europa, în contextul tensiunilor cu NATO şi Uniunea Europeană din cauza intervenţiei ruse în Ucraina.

Pentagonul către Ucraina: avioanele F-16 „nu sunt arme magice”, iar Rusia are peste 1000 de aeronave de nouă generaţie

Pentagonul a anunţat că forţele aviatice americane îi vor ajuta pe piloţii ucraineni să înveţe să opereze avioane de luptă F-16, în contextul tensiunilor cu Rusia. Dar americanii îi avertizează pe ucraineni să nu se aştepte la miracole.

Ucraina vrea să impună restricţii comerciale masive în relaţia cu Iranul

Administraţia de la Kiev vrea să impună restricţii comerciale masive Iranului din cauza susţinerii acordate Rusiei pentru invazia militară în Ucraina, informează agenţia Reuters.

Scrimerul rus Danilenko refuză să concureze ca neutru

Sabrerul rus Dmitri Danilenko a refuzat să concureze la evenimentele Federaţiei Internaţionale de Scrimă (FIE) în calitate de neutru, calificând cerinţele ca fiind "nedrepte".

Senatorul SUA care a spus că „moartea ruşilor… cei mai buni bani pe care i-am cheltuit vreodată”, făcut albie de porci

În timpul unei întâlniri la Kiev cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, pe 26 mai, senatorul american Lindsey Graham a descris „moartea ruşilor” drept „cei mai buni bani cheltuiţi vreodată” de către Statele Unitele ale Americii, iar cuvintele pot fi auzite într-un video publicat, printre altele, de The Independent şi ajunse la urechile Moscovei.

Imaginea zilei de pe front: cu detectorul de bombe, ca să-şi poată scoate vaca la păscut

Pe reţelele de socializare circulă imagini cu Ganna Plicinska, o bătrânică din satul Stepova Dolina, regiunea Mikolaiv.

Rusia avertizează Occidentul asupra riscurilor eventualei furnizări de avioane F-16 Ucrainei

Administraţia de la Moscova a avertizat, duminică, ţările occidentale asupra riscului escaladării conflictului militar din Ucraina dacă forţele ucrainene vor primi avioane de vânătoare F-16.

Televiziunea rusă: Putin ar urma să poarte discuţii internaţionale săptămâna viitoare

Izolat internaţional, Vladimir Putin caută cu disperare soluţii pentru ieşirea din impasul în care l-a aruncat declanşarea războiului.

Varianta Kievului: peste 206.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi de la începutul războiului

Rusia a pierdut 400 de oameni doar în ultima zi, ducând numărul pagubelor din rândurile sale la 206.600 începând din ziua atacului Moscovei asupra Ucrainei, pe 24 februarie.

Ruşii apelează la schimbarea sexului pentru a scăpa de înrolarea în armată

În timp ce conflictul dintre Ucraina şi Rusia se intensifică, unii bărbaţi ruşi îşi schimbă sexul pentru a scăpa de serviciul militar obligatoriu Ei recurg la operaţii de schimbare de sex care costă mii de euro, şi între 300 şi 700 euro să obţină un nou certificat de naştere. Însă statul rus nu le recunoaşte […]