sarbatoare

EDITORIAL Valeriu Şuhan: În fiecare an, murim câte puţin, ca să ne mai naştem o dată de Crăciun şi să-nviem de Paşte

De Paşte, cu dragoste! În fiecare an, murim câte puţin, ca să ne mai naştem o dată de Crăciun şi să-nviem de Paşte. Este un ciclu spiritual, dar şi material, al vieţii şi al morţii, pe care noi, creştinii, îl parcurgem de iată, 2020 de ani. Cu toţii, mai demni sau mai puţin, suntem subiect […]

Fără tradiţii, slujbe şi mese în familie. Ce spun românii despre cel mai neobişnuit Paşte din istorie!

În plină controversă cu privire la slujba de Înviere, la împărţirea Paştilor şi a Sfintei Lumini, pe români nu i-a mai întrebat nimeni cum se simt. I-am întrebat noi. Oamenii aşteaptă Paştele cu strângere de inimă. Cei mai mulţi declară că înţeleg şi că vor respecta recomandările autorităţilor, dar asta nu înseamnă că sărbătorile nu […]

Credincioşii romano-catolici au fost prezenţi doar spiritual la slujba de Paşte. Pe scaune dintr-o biserică au fost lipite poze cu credincioşi

N-ai văzut niciodată Paştele cum îl vezi acum. Bisericile sunt aproape goale, iar credincioşii aşteapă lumina acasă, în faţa ecranelor.    Este pentru prima dată când credincioşii romano-catolici nu pot veni să ia lumină în seara de Înviere. Preoţii desfăşoară slujbele, dar bisericile nu mai sunt pline, ca în anii trecuţi. Aceştia vor urmări ceremonia […]

Mesajul preşedintelui Klaus Iohannis pentru românii care sărbătoresc Paştele Catolic şi pentru cei care sărbătoresc Floriile

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj pentru românii care sărbătoresc astăzi Paştele Catolic, dar şi pentru cei care sărbătoresc Floriile.

Lista completă a numelor care îşi serbează ziua onomastică în Duminica Floriilor. Laura este nume de floare

Ortodocşii prăznuiesc, duminică, 12 aprilie, Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim şi sărbătorindu-i, totodată, pe cei cu nume de flori.   Sărbătoritele poartă nume cu rezonanţe florale diverse: Viorica, Florentina , Florica, Camelia, Violeta, Margareta, Delia, Lăcrămioara, Crina, Narcisa, Micşunica, Panseluţa.   Aceeaşi diversitate […]

Ceremonie religioasă din Vinerea Mare a avut loc în Catedrala Notre-Dame pentru prima dată după incendiu

La aproape un an de la incediul care a devastat Catedrala Notre-Dame din Paris, arhiepiscopul Michel Aupetit al oraşului a oficiat acolo o mică slujbă, pentru a marca Vinerea Mare din calendarul catolic, sărbătoarea care precede Paştele.

Asia: Sărbătoarea religioasă care ar putea duce la explozia unui focar de infecţie cu noul coronavirus

Indonezia care a devinit a doua ţară cu cele mai multe decese, după China, se pregăteşte de un nou val de infectări cu noul coronavirus din cauza sărbătorii religioase - Ramadan.

Pastor care a susţinut că pandemia de coronavirus este „falsă isterie”, ucis de COVID-19

Un pastor american, Landon Spradlin, care a ignorat sfaturile specialiştilor în epidemiologie şi a susţinut că toată isteria creată în jurul coronavirusului este degeaba, a fost răpus de COVID-19.

Dragobetele, sărbătoarea dragostei şi a începutului de primăvară la români

Dragobetele, sărbătoarea dragostei la români, îşi are rădăcinile în tradiţiile dace şi în credinţa într-un fel de zeu al iubirii. Dragobete, fiul Dochiei, era zeul dragostei şi al bunei dispoziţii. I se mai spunea Cap de Primăvară sau Cap de Vară şi era identificat cu Cupidon, zeul iubirii în mitologia romană, şi cu Eros, corespondentul […]

Începe Carnavalul de la Rio de Janeiro. Surprizele pregătite de organizatori

Carnavalul de la Rio de Janeiro, una dintre cele mai mari sărbători populare din lume, debutează vineri. Milioane de persoane vor participa la cele peste 400 de procesiuni organizate în diferite colţuri ale oraşului.

Azi începe cea mai mare migraţie anuală de pe planetă. Unde se va întâmpla

Cea mai mare migraţie anuală de pe planetă, denumită Chunyun, marchează momentul când chinezii din celelalte colţuri ale lumii, dar şi de pe teritoriul Chinei, iau vacanţă şi se îndreaptă spre case pentru o sărbătoare importantă, relatează CNN.

Veste bună pentru milioane de români: O nouă zi de sărbătoare naţională a fost votată

Recent a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 79/2019 privind instituirea Zilei naţionale a gastronomiei şi a vinului românesc care prevede o nouă zi de sărbătoare naţională, respectiv prima duminică a lunii octombrie.

MESAJE DE FLORII 2019. Ce urări le puteţi face celor dragi cu ocazia onomasticii

Floriile, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele şi ziua celor care poartă nume de flori, se celebrează duminică, pe 21 aprilie. Iată câteva sugestii de urări pentru cei care sunt sărbătoriţi de Florii.

Veşti bune pentru toţi salariaţii: Angajaţii vor avea parte de o nouă minivacanţă

La sfârşitul lunii aprilie, românii care lucrează la stat sau la privat vor avea parte de o nouă minivacanţă de patru zile, ca urmare a faptului că urmează sărbătorirea Paştelui. Astfel, ziua de 26 aprilie va fi zi liberă cu ocazia sărbătorii Vinerea Mare, ziua de 27 aprilier va fi liberă pentru că este sâmbătă, ziua de 28 aprilie este prima zi de paşte şi ziua de 29 aprilie va zi a doua zi de Paşte care va fi considerată, de asemenea, liberă.

MINIVACANŢA de 1 decembrie. Câte zile libere au românii până la sfârşitul anului

În următoarele zile, românii sărbătoresc Sfântul Andrei şi 1 decembrie, Ziua Naţională a României. Potrivit Codului muncii, zilele de 30 noiembrie (vineri) şi 1 decembrie (sâmbătă) sunt sărbători legale în care nu se lucrează.

Sărbătoare în calendarul creştin ortodox: Rusaliile sau Pogorârea Duhului Sfânt

Rusaliile reprezintă consacrarea solemnă a Bisericii întemeiate de Iisus Hristos. Duhul Sfânt nu este dăruit numai Bisericii în ansamblu, ci şi fiecărui creştin în parte, cu darurile sale. Minunea Rusaliilor de la Ierusalim se continuă în Biserică, aducând rod în taina Sfântului Mir. De aceea, Rusaliile sunt şi o sărbătoare de mulţumire pentru harul Mirului.

Câte zile libere au românii de PAŞTE 2018

De PAŞTE 2018, românii vor avea patru zile libere: Vinerea Mare, Sâmbătă Mare, prima zi de Paşte - duminică şi a doua zi de Paşte - luni.

5 superstiţii urbane de Dragobete

Ziua de 24 februarie, cu ocazia sărbătorii Dragobetelor, este musai să fii alături de persoana iubită dacă-ţi doreşti să păstrezi dragostea dintre voi întregul an.

Prima ţară din lume care interzice Valentine’s Day. Care este motivul?

Valentine's Day este sărbătoarea, originară din SUA, care între timp s-a extins în toată lumea, iar 14 februarie a devenit ziua în care cuplurile îşi declară dragostea.

Ce trebuie să faci din 2 ianuarie până la Bobotează ca să îţi meargă bine tot anul

Sărbătoarea Botezului Domnului cuprinde, pe lângă sfinţirea apei, o serie de obiceiuri populare, printre care spectaculoasa întrecere înot a bărbaţilor pentru a scoate din apă o cruce aruncată de preot şi cel practicat de fete, care pun busuioc sub pernă pentru a-şi visa alesul.

Mesajul de Crăciun al fostului Principe Nicolae. Ce le transmite românilor

Fostul principe Nicolae a transmis un mesaj de Crăciun românilor în care spune că sărbătoarea naşterii Domnului „este o perioadă de regăsire cu cei dragi, de reîntoarcere către noi înşine”

Poveşti despre Crăciun. De la sărbătoarea naşterii lui Iisus la Moş Crăciun şi istoria bradului

Crăciunul, una dintre cele mai mari sărbători ale creştinătăţii, celebrează de peste 2.000 de ani naşterea lui Iisus, dar este şi sărbătoarea care aduce an de an în familie obiceiuri precum colindatul şi împodobirea bradului, sub care copiii aşteaptă darurile Moşului.

Cum se urează „Crăciun fericit!” în fiecare ţară din Europa

"Crăciun fericit!" este urarea pe care toţi o facem atât de natural în fiecare 25 decembrie. Cum îşi urează, însă, ceilalţi europeni cu ocazia sărbătorii Naşterii lui Iisus? Gândul ne învaţă care este urarea tradiţională pentru fiecare ţară de pe bătrânul continent, pentru un Crăciun de poveste.

Sfântul Andrei 2017. MESAJE de SFÂNTUL Apostol Andrei: Urări şi felicitări pe care le puteţi trimite celor dragi

În fiecare an, pe 30 noiembrie, creştinii îi sărbătoresc pe Sfântul Apostol Andrei. Sfântul Andrei este ocrotitorul României şi apostolul care a răspândit creştinismul pe teritoriul ţării noastre.

Halloween 2017: De la dovleci ciopliţi şi sperietori de ciori, la horror, farse, vrăjitoare şi morţi. Istoria sumbră şi îndepărtată a sărbătorii, tradiţii şi obiceiuri

De Halloween 2017, vrăjitoare, zombie sau vampiri, toţi monştrii ies la lumina lanternelor din dovleci. Dacă aveţi deja costumul şi toate trucurile pentru a obţine cele mai bune dulciuri, ştiţi cu adevărat ce este acest festival de origine irlandeză? Halloween e pe 31 octombrie.

Mare sărbătoare ortodoxă. Sfânta Cuvioasa Parascheva este sărbătorită astăzi de români. Cum spune tradiţia că trebuie să procedezi în această zi

Sfanta Cuvioasa Parascheva, cunoscuta si sub numele de Paraschiva, este praznuita de catre Biserica Ortodoxa in fiecare an pe 14 octombrie. Cuvioasa este sarbatorita nu doar de catre Biserica Ortodoxa Romana ci si de catre alte biserici de rit oriental. De asemenea, este cunoscuta ca fiind sfanta patroana a Moldovei, conform Calendarordodox.ro. Moastele Sfintei Cuvioase Parascheva se afla la Iasi de 371 de ani.

Românii ar putea avea în curând o nouă minivacanţă. Vestea care ar putea bucura milioane de oameni

Românii ar putea avea parte în curând de o nouă minivacanţă, în cazul în care guvernul Mihai Tudose va adopta măsura necesară pentru ca weekend-ul dinaintea sărbătorii Adormirea Maicii Domnului să fie prelungit.

Astăzi este ziua mondială a râsului

Ziua Mondială a Râsului are loc, anual, în prima duminică a lunii mai. Prima oară, aceasta a fost sărbătorită pe 10 ianuarie, în 1998, în Mumbai, India, fiind stabilită de către doctorul Madan Kataria, fondatorul mişcării Laughter Yoga/ Yoga Râsului.

MESAJE DE FLORII. Ce urări le puteţi face celor dragi cu ocazia onomasticii

Floriile, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele şi sărbătoarea celor care poartă nume de flori, se sărbătoreşte în această duminică, pe 24 aprilie. Iată câteva sugestii de urări pentru cei care sunt sărbătoriţi de Florii.

Obiceiuri şi tradiţii de FLORII, sărbătoarea în care ortodocşii rememorează intrarea lui Iisus în Ierusalim

Ortodocşii prăznuiesc, duminică, Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim şi sărbătorindu-i, totodată, pe cei cu nume de flori.

BUNA VESTIRE 2017. Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Ziua Cucului

Buna Vestire, cunoscută şi sub numele de Blagoveştenie sau Ziua Cucului, se sărbătoreşte pe data de 25 martie a fiecărui an şi este o sărbătoare dedicată Maicii Domnului, informează Crestinortodox.ro. Această zi este legată de o serie de tradiţii şi obiceiuri specifice.

Cum se urează „Crăciun fericit!” în fiecare ţară din Europa

„Crăciun fericit!” este urarea pe care toţi o facem atât de natural în fiecare 25 decembrie. Cum îşi urează, însă, ceilalţi europeni cu ocazia sărbătorii Naşterii lui Iisus? Gândul ne învaţă care este urarea tradiţională pentru fiecare ţară de pe bătrânul continent, pentru un Crăciun de poveste.

La mulţi ani, România! Programul complet al manifestărilor de 1 Decembrie, din toată ţara. Şase schimbări mari la defilarea din Bucureşti – VIDEO

Parade militare spectaculoase vor fi organizate, de Ziua Naţională, în majoritatea oraşelor din ţară, iar autorităţile au pregătit concerte, mese populare cu fasole cu cârnaţi şi focuri de artificii. Cu aceeaşi ocazie, în mai multe oraşe autorităţile vor aprinde iluminatul festiv de sărbători.

FOCUS. Parade militare spectaculoase şi fasole cu cârnaţi în mai multe oraşe, de 1 Decembrie

Parade militare spectaculoase vor fi organizate, de Ziua Naţională, în majoritatea oraşelor din ţară, iar autorităţile au pregătit concerte, mese populare cu fasole cu cârnaţi şi focuri de artificii. Cu aceeaşi ocazie, în mai multe oraşe autorităţile vor aprinde iluminatul festiv de sărbători.

MESAJE de SFÂNTUL Apostol Andrei: Urări şi felicitări pe care le puteţi trimite celor dragi

În fiecare an, pe 30 noiembrie, creştinii îi sărbătoresc pe Sfântul Apostol Andrei. Sfântul Andrei este ocrotitorul României şi apostolul care a răspândit creştinismul pe teritoriul ţării noastre.

CFR Călători suplimentează capacitatea trenurilor cu ocazia Sărbătorii Sfintei Parascheva/ 2000 de pelerini aşteaptă la coadă să se închine la moaşte – VIDEO

CFR Călători suplimentează capacitatea de transport a mai multor trenuri în următoarea perioadă pentru pasagerii care doresc să călătorească spre şi dinspre Iaşi, cu ocazia Sărbătorii Sfintei Parascheva, iar persoanele care călătoresc în grupuri beneficiază de reduceri de preţ la bilete.

Astăzi este Ziua Internaţională a Zâmbetului şi a faptelor bune! Pe tine ce te face fericit?

Astăzi sărbătorim Ziua Internaţională a Zâmbetului, o zi dedicată veseliei şi faptelor bune, care are loc în fiecare an în prima vineri din luna octombrie.

Senat: Ziua de 9 mai a fost declarată zi de sărbătoare naţională

Senatul a adoptat luni tacit propunerea legislativă a deputatului liberal Daniel Stamate Budurescu prin care ziua de 9 mai a fost declarată zi de sărbătoare naţională, urmând ca iniţiativa să fie transmisă Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.

COOLTURA de WEEKEND: Sărbătoare în Bucureşti: Oraşul împlineşte 557 ani. Muzică şi culoare în urbe

E lună plină pe 16 septembrie şi weekend-ul e nocturn, cu Full Moon Live, unde cântă Asaf Avidan, Noaptea Filmului Românesc şi Festivalul filmului latino-american Pelicula. Sâmbătă e sărbătorit Bucureştiul. Împlineşte 557 de ani de la prima atestare documentară. Iată "orarul" de weekend:

Ziua Marinei: Circa 10.000 de persoane asistă la manifestările de la Constanţa. Zeci de oameni participă la festivităţile din Parcul Herăstrău – GALERIE FOTO, VIDEO

Circa 10.000 de persoane asistă, luni, la manifestările organizate în Portul Constanţa cu ocazia Zilei Marinei, la festivităţi fiind prezent şi preşedintele Klaus Iohannis, transmite corespondentul MEDIAFAX. Zeci de persoane au venit, luni, în Parcul Herăstrău din Capitală pentru a lua parte la ceremonii.