terorism

Doi comandanţi militari morţi şi alţi zece răniţi, în Irak, într-un atac terorist revendicat de SI

Doi comandanţi militari au murit şi alte zece persoane au fost rănite, joi, în vestul Irakului, într-un atac terorist cu bombă revendicat de organizaţia radicală Stat Islamic (SI), potrivit autorităţilor irakiene, relatează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Islamistul arestat după atacul comis în trenul pe ruta Amsterdam-Paris, acuzat de terorism

Islamistul Ayoub El Khazzani a accesat înregistrări de propagandă fundamentalistă cu puţin timp înainte de comiterea atacului în trenul care circula pe rura Amsterdam-Paris, urmând să fie pus sub acuzare pentru tentativă de asasinat cu caracter terorist.

Liderul unei grupări teroriste din Afganistan a murit într-un atac cu dronă al Statelor Unite

Liderul unei grupări teroriste din Afganistan a murit în urma unui atac cu dronă efectuat de Statele Unite, potrivit Agenţiei naţionale de securitate afgane, informează site-ul agenţiei de presă DPA.

EXPLOZIE în nordul Egiptului: Doi poliţişti au murit şi alţi 24 au fost răniţi, într-un posibil atac terorist

Doi poliţişti au murit şi alţi 24 au fost răniţi, luni, într-o explozie produsă în nordul Egiptului, în ceea ce ar putea fi un atac terorist, informează site-ul agenţiei de presă AFP.

Guvernul Libiei cere intervenţia aliaţilor arabi împotriva reţelei teroriste Stat Islamic

Premierul Libiei, Abdullah al-Thinni, solicită o intervenţie aeriană a aliaţilor arabi pentru a bombarda poziţiile reţelei teroriste Stat Islamic, informează site-ul agenţiei AP.

Australia s-ar putea alătura campaniei antiteroriste din Irak şi Siria

Australia analizează posibilitatea de a se alătura campaniei raidurilor aeriene împotriva militanţilor reţelei Stat Islamic din Siria şi Irak, după primirea unei solicitări formale în acest sens din partea Statelor Unite, anunţă premierul australian Tony Abbott.

Vastă operaţiune antiteroristă la Istanbul, după atacul armat de miercuri

Serviciile antiteroriste turce au declanşat o vastă operaţiune, joi, împotriva militanţilor de extremă-stânga, după atacul armat comis miercuri, informează presa locală, citată de site-ul agenţiei AFP.

Preşedintele italian cere combaterea terorismului pentru a evita un „al treilea război mondial”

Preşedintele italian Sergio Mattarella a cerut miercuri ca imiganţii să fie trataţi cu amabilitate, iar terorismul să fie combătut mai puternic pentru a evita un posibil "al treilea război mondial", relatează agenţia ANSA în pagina electronică.

Româncă suspectată de terorism, arestată în Italia. Ministru: Românca este simpatizantă a reţelei teroriste Stat Islamic

O româncă suspectată de legături cu medii islamiste a fost arestată preventiv în oraşul italian Genova, la revenirea din Tunisia, autorităţile italiene demarând procedurile pentru extrădarea sa în România, scrie presa italiană.

Cel puţin 11 morţi şi 29 de răniţi în Siria în urma unui atentat revendicat de gruparea teroristă Stat Islamic

Cel puţin 11 persoane au murit şi alte 29 au fost rănite în nordul-estul Siriei, după ce a avut loc un atentat sinucigaş revendicat de organizaţia teroristă Stat Islamic (SI), în faţa unei agenţii de securitate kurde, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Reţeaua teroristă Stat Islamic îndeamnă poporul turc să îl înlăture pe „trădătorul” Recep Erdogan

Organizaţia teroristă sunnită Stat Islamic îndeamnă poporul turc, într-o înregistrare video, să îl înlăture de la putere pe preşedintele "trădător" Recep Tayyip Erdogan, pe care îl acuză că a vândut Turcia "americanilor şi ateilor kurzi", potrivit Corriere della Sera.

Egiptul adoptă o lege antiteroristă, controversată din punctul de vedere al libertăţii presei

Preşedintele egiptean Abdel Fatah el-Sisi a ratificat duminică o lege antiteroristă care prevede amenzi foarte mari pentru jurnaliştii care publică informaţii ce contrazic comunicatele oficiale în cazul unor atentate, relatează AFP în pagina electronică.

Peste 100 de persoane ucise în Libia de gruparea Stat Islamic

Cel puţin 106 persoane au fost ucise în trei zile de luptă între militanţii grupării Stat Islamic şi membrii miliţiilor tribale din oraşul libian Sirt, a transmis vineri televiziunea din Dubai Al Arabiya, citând un oficial local, informează site-ul agenţiei DPA.

CONDAMNARE LA MOARTE, în Pakistan, pentru şase militanţi implicaţi în atacul asupra unei şcoli din Peshawar

Armata pakistaneză a anunţat pedeapsa cu moartea pentru şase militanţi implicaţi în atacul sângeros comis anul trecut asupra unei şcoli militare din oraşul Peshawar, informează site-ul Radio Free Europe/Radio Liberty.

Reţeaua teroristă Stat Islamic, acuzată de comiterea unui atac cu arme chimice în nordul Irakului. SUA anchetează cazul

Militanţi ai reţelei teroriste Stat Islamic au atacat combatanţi kurzi cu arme chimice, în apropierea oraşului Erbil, situat în nordul Irakului, anunţă Ministerul german al Apărării, citat de site-ul agenţiei AFP.

Zeci de morţi într-un atac cu obuze lansat de reţeaua Stat Islamic asupra oraşului libian Sirt

Cel puţin 30 de persoane au murit, joi, după ce militanţi ai reţelei teroriste Stat Islamic au atacat cu obuze de artilerie un cartier al oraşului Sirt, situat în nordul Libiei, anunţă surse citate de cotidianul Corriere della Sera.

Cinci persoane, membri ai aceleiaşi familii, arestate în Londra sub acuzaţia de terorism

Cinci persoane, membri ai aceleiaşi familii, au fost arestate de autorităţile britanice, miercuri, în Londra, pentru presupuse legături cu terorişti, printre acestea fiind reţinute şi trei adolescente.

Ostatic croat, DECAPITAT de reţeaua teroristă Stat Islamic – VIDEO

Reţeaua teroristă Stat Islamic a decapitat un ostatic croat care fusese capturat în nordul Egiptului, organizaţia fundamentalistă sunnită prezentând imagini ale cadavrului, informează site-ul postului Al-Arabiya.

Cel puţin 27 de persoane, ucise în Siria în raidurile aeriene efectuate de Guvernul sirian

Cel puţin 27 de persoane au fost ucise, miercuri, în apropiere de capitala siriană Damasc în timpul unor raiduri aeriene efectuate de Guvernul Siriei, potrivit organizaţiei Observatorul sirian pentru drepturile omului, informează site-ul postului Voice of America.

Liderul principalului grup insurgent din Caucazul rus, împuşcat mortal de autorităţi, în Daghestan

Liderul principalului grup insurgent din Caucazul rus, Magomed Suleimanov, şi alţi trei rebeli islamişti au murit în confruntări cu serviciile de securitate, în republica rusă Daghestan, anunţă Departamentul antiterorist rus (NAK), citat de site-ul cotidianului Le Figaro.

Gruparea teroristă Stat Islamic a revendicat atentatele din Irak, soldate cu cel puţin 58 de morţi

Organizaţia teroristă Stat Islamic a revendicat cele două atentate din estul Irakului, produse luni, care s-au soldat cu cel puţin 58 de morţi şi 100 de răniţi, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Patru poliţişti turci, ucişi într-un atac insurgent – VIDEO

Patru poliţişti turci au murit, luni, într-un atac cu bombă atribuit insurgenţilor kurzi, informează presa turcă, citată de site-ul agenţiei AFP.

Expert bulgar: Bulgaria, un fel de „ţară de confort” pentru grupări ca Statul Islamic şi Al-Qaida

Există reprezentanţi ai grupării Statul Islamic (SI) în Bulgaria, dar problema mai mare sunt acţiunile haotice ale instituţiilor, apreciază generalul Ivan Boiagiev, un expert în securitate, denunţând o "panică" şi "măsuri de securitate artificiale" în ultimele zile, pentru postul de radio Focus.

Presa bulgară: Islamist ROMÂN suspectat de legături cu reţeaua teroristă Stat Islamic, căutat în Bulgaria. MAE: Informaţiile nu corespund realităţii. Ministerul bulgar de Interne a dezminţit şi el informaţiile – FOTO

Serviciile de securitate din Bulgaria caută un cetăţean român şi o tânără din Franţa suspectaţi de legături cu reţeaua teroristă Stat Islamic, a anunţat Televiziunea publică bulgară (BNT), citată de site-ul SofiaGlobe.com.

PLAN al reţelei Stat Islamic vizând asasinarea reginei Elizabeth şi a prinţului Charles, dejucat în Marea Britanie

Islamişti britanici din cadrul reţelei teroriste Stat Islamic au pregătit un plan pentru asasinarea reginei Elizabeth şi a prinţului Charles cu ocazia ceremoniilor pentru a marca încheierea celui de-al II-lea Război Mondial, complotul fiind dejucat de Scotland Yard şi de MI5, scrie Mail on Sunday.

LUARE DE OSTATICI în Mali: Cinci militari, patru terorişti şi trei ostatici au murit – VIDEO

Bilanţul atacului terorist comis vineri la un hotel din centrul statului Mali a ajuns la 12 morţi, anunţă Guvernul de la Bamako, citat de Reuters.

Grupul terorist Stat Islamic a omorât peste 2.000 de civili, în ultimul an, în oraşul irakian Mosul

Militanţii organizaţiei teroriste Stat Islamic au executat peste 2.000 de persoane, în ultimul an, în oraşul irakian Mosul, anunţă autorităţile irakiene, citate de site-ul cotidianului Le Figaro.

Turcia va intensifica operaţiunile militare împotriva membrilor din Siria ai reţelei Stat Islamic

Guvernul de la Ankara intenţionează să lanseze o operaţiune de amploare împotriva reţelei teroriste Stat Islamic, în nordul Siriei, informează site-ul agenţiei Anatolia.

Grupare afiliată reţelei teroriste Stat Islamic ameninţă că va executa un ostatic croat

Militanţi ai grupului terorist Stat Islamic ameninţă că vor executa un ostatic croat dacă autorităţile egiptene nu vor elibera femei musulmane deţinute, informează site-ul cotidianului The New York Times.

Oficiali britanici: Există legături între atacul de pe litoralul tunisian şi cel de la Muzeul Bardo

Autorii atacului terorist comis pe o plajă din Tunisia au avut legături cu islamiştii care au atacat Muzeul Bardo, au constatat autorităţile britanice, informează cotidianul The New York Times.

O filială Al-Qaida îndeamnă la noi atacuri împotriva SUA şi Occidentului

Aripa Al-Qaida în Yemen (AQPA), pe care oficialii americani o consideră cea mai periculoasă din cadrul reţelei teroriste, a postat online două noi mesaje în care laudă atacuri recente ale unor aşa-zişi lupi singuratici împotriva Occidentului şi îndeamnă la noi atacuri, relatează CNN.

Marea Britanie prelungeşte până în 2017 raidurile aeriene antiteroriste în Irak

Marea Britanie va prelungi până în anul 2017 raidurile aeriene efectuate în Irak împotriva militanţilor reţelei teroriste Stat Islamic, informează BBC News online.

Rusia lansează un apel internaţional de cooperare în lupta împotriva grupării radicale Stat Islamic

Rusia solicită cooperare pe plan internaţional pentru combaterea actelor teroriste comise de organizaţia radicală Stat Islamic (SI), informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Aviaţia militară turcă a atacat poziţii kurde din sud-estul Turciei

Avioane militare turce au atacat, marţi, poziţii kurde din sud-estul Turciei, ca reacţie la un atac insurgent soldat cu trei morţi, informează agenţia de presă Dogan.

Zece militari, ucişi într-un atac terorist comis în nordul statului Mali

Zece militari din Mali au fost omorâţi, luni, în confruntări cu grupuri teroriste produse în nordul ţării, unde islamiştii rămân activi în pofida prezenţei militare naţională şi străină, informează revista Nouvel Observateur.

Coaliţia internaţională a efectuat 29 de raiduri aeriene, în ultimele 24 de ore, în Irak şi Siria

Coaliţia internaţională coordonată de Statele Unite a efectuat 29 de raiduri aeriene, în ultimele 24 de ore, în Irak şi Siria, asupra unor poziţii militare ale reţelei teroriste Stat Islamic, anunţă Comandamentul operaţional.

Autorităţile ruse au împuşcat mortal şase indivizi suspectaţi de terorism

Autorităţile ruse au împuşcat mortal şase persoane suspectate de "terorism", în oraşul Nalcik, capitala regiunii Kabardino-Balkaria, anunţă Comisia rusă pentru combaterea terorismului, citată de Reuters.

Armata nigeriană a salvat 178 de persoane răpite de gruparea Boko Haram

Trupele nigeriene au salvat 178 de persoane răpite de gruparea teroristă Boko Haram, în urma unor atacuri în care au distrus mai multe tabere ale extremiştilor islamişti în nord-estul ţării, a anunţat armata, relatează AP în pagina electronică.

Fondatorul reţelei islamiste Haqqani, Jalaluddin Haqqani, a decedat de aproape un an de zile – VIDEO

Fondatorul reţelei jihadiste Haqqani, Jalaluddin Haqqani, a murit de aproape un an, declară surse talibane citate de presa pakistaneză, relatează postul Radio Free Europe/Radio Liberty (RFE/RL) în pagina electronică.