Economic

Germania va găzdui în mai o reuniune G20 pe tema reformei reglementării sistemului financiar

Germania va găzdui, în luna mai, la Berlin, o reuniune G20 care va aborda în principal problema reformei reglementării sistemului financiar, în urma noilor propuneri înaintate de autorităţile din Statele Unite în acest sens, potrivit unui reprezentant al ministerului german al Finanţelor.

Activele Dubai World pot acoperi datoriile grupului

Activele imobiliare şi de investiţii ale conglomeratului de stat Dubai World depăşeau 120 miliarde de dolari la finele anului trecut şi ar putea acoperi datoriile de 57 miliarde de dolari ale grupului, potrivit ziarului de limbă arabă Al Ittihad.

Proiectul celor două companii naţionale din energie este finalizat

Proiectul de act normativ privind constituirea celor două companii naţionale în sectorul energetic a fost finalizat şi poate fi aprobat în şedinţa de luni a Guvernului, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Raport CE: Deficitele statelor membre ar putea afecta zona euro

Oficialii Comisiei Europene (CE) sunt din ce în ce mai îngrijoraţi că deficitele bugetare tot mai mari ale unor state din zona euro ar putea afecta uniunea monetară, potrivit revistei germane Der Spiegel, care citează un raport în lucru al Directoratului General pentru Economie şi Finanţe.

Boc: România nu va avea probleme în a primi următoarele tranşe

România nu va avea probleme în a primi următoarele tranşe din împrumutul convenit cu FMI, deoarece angajamentele asumate pentru acordarea banilor au fost îndeplinite, a declarat, duminică, premierul Emil Boc.

Boc a discutat cu FMI extinderea plafonului şi garanţiilor guvernamentale pentru proiectele europene – VIDEO

Premierul Emil Boc a discutat sâmbătă cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale posibilitatea extinderii plafonului şi mecanismului garanţiilor guvernamentale pentru cofinanţarea proiectelor europene, în cazul administraţiilor locale şi instituţiilor publice.

FMI: Datoria publică nu va reprezenta un pericol pentru România dacă deficitul bugetar va scădea

Datoria publică nu va reprezenta un pericol pentru România atâta timp cât va fi aplicat un proces de consolidare fiscală prin care să se reducă deficitul bugetar la 5,9% din PIB în 2010 şi ulterior acesta să intre în ţinta stabilită prin tratatul de la Maastricht, de sub 3% din PIB, potrivit FMI.

Numărul maşinilor vândute anul trecut, la nivelul din 2003

Vânzările de autovehicule noi au scăzut cu 54,3% anul trecut, la 147.962 de unităţi, iar segmentul autoturismelor a înregistrat un recul de 52%, la 130.193 de maşini, astfel că piaţa auto a revenit aproape de nivelul înregistrat în 2003.

Boc se întâlneşte, sâmbătă, cu reprezentanţii FMI, CE şi Băncii Mondiale

Premierul Emil Boc se va întâlni, sâmbătă, cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, pentru o discuţie privind evaluarea acordului stand-by.

Obama, duşmanul afacerilor pentru investitorii din SUA

Un număr de 77% dintre investitorii din Statele Unite îl consideră pe preşedintele Barack Obama un inamic al afacerilor şi îi pun la îndoială capacitatea de a gestiona o criză financiară, potrivit unui sondaj realizat de Bloomberg.

Vlădescu: Sper că nu va mai fi nevoie, pe viitor, ca banii de la FMI să ajungă la buget

Ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, a declarat, vineri, că jumătate din următoarele două tranşe de la FMI vor merge către bugetul de stat, dar speră că nu va mai fi nevoie de alţi bani de la Fond pentru buget până la finalul acordului.

Boc: Cofinanţarea de proiecte europene ar putea fi făcută prin garanţii guvernamentale

Guvernul va adopta, în luna februarie, o Ordonaţă de Urgenţă care va permite cofinanţarea de către autorităţile locale a unor proiecte europene, prin utilizarea garanţiilor guvernamentale, a anunţat, vineri, premierul Emil Boc.

Un motor electric pentru un scuter hibrid realizat în Franţa va fi dezvoltat la Bucureşti

Institutul de Cercetări Electrotehnice ICPE SA din Bucureşti dezvoltă un motor electric destinat echipării unor viitoare modele de scutere hibride care vor fi realizate de o companie franceză din industria auto.

Năstase: PSD ar trebui să propună o politică fiscală diferenţiată

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat, vineri, la o dezbatere pe teme ideologice ale stângii, că PSD ar trebui să susţină aplicarea unor politici fiscale diferenţiatie.

CSSPP vrea neincluderea în calcularea contribuţiilor sociale a sumelor virate pensiilor facultative

Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private a înaintat Ministerului Muncii o propunere de amendament la proiectul legii privind sistemul unitar de pensii publice, care vizează neincluderea în baza de calcul pentru contribuţiile sociale a sumelor virate la fondurile de pensii facultative.

Asigurarea împotriva gripei porcine, emisă de Euroins, valabilă şi în afara României

Euroins România a extins aria de acoperire a asigurării împotriva virusului A/H1N1 şi în afara României, prima fiind majorată cu 50%, la circa 70 de euro pentru un contract încheiat pe un an de zile, a anunţat, vineri asigurătorul, care a vândut peste 400 de poliţe de la lansare, 7 ianuarie.

Toyota a rechemat pentru reparaţii 2,3 milioane de maşini vândute în SUA

Toyota a rechemat 2,3 milioane de autoturisme vândute în Statele Unite pentru a repara un posibil defect al pedalelor de acceleraţie, după ce anul trecut a chemat la service 4,2 milioane de automobile din cauza unei probleme similare.

Profitul Google a crescut anul trecut cu 54%

Google a încheiat anul trecut cu un profit net de 6,52 miliarde de dolari, mai mare cu 54% faţă de rezultatul din 2008, în timp ce veniturile s-au majorat cu 8,5%, la 23,65 miliarde de dolari, a anunţat compania, însă cifrele din ultimul trimestru al lui 2009 au dezamăgit investitorii.

Ratele pentru o locuinţă cu două camere, mai mici cu 23% decât acum doi ani

Cumpărarea unei case cu bani împrumutaţi de la bancă se dovedeşte mult mai ieftină acum decât în urmă cu doi ani, deşi dobânzile la creditele ipotecare au crescut cu 19%, iar cursul de schimb a urcat cu peste 11% în această perioadă, potrivit Gândul.

Băsescu: România nu cade în capcana de a înţelege prin simplificarea fiscalităţii scăderea acesteia

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi seară, la o recepţie a investitorilor germani, că fiscalitatea nu va scădea, dar nici nu va creşte, România înţelegând că simplificarea fiscalităţii nu înseamnă reducerea acesteia.

FMI: Vor exista unele modificări în scrisoarea suplimentară la acord

Şeful misiunii de evaluare a FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat, joi, că vor exista anumite modificări în scrisoarea suplimentară la acordul cu Fondul, în urma evaluării, însă acestea nu vor fi "radicale".

G7 va fi depăşit de cele mai mari şapte state emergente în următorii 20 de ani

Grupul celor şapte mari economii ale lumii (G7) va fi depăşit ca mărime a Produsului Intern Brut (PIB) în următorii 20 de ani de cele mai importante ţări emergente, conduse de China, potrivit unui studiu al PricewaterhouseCoopers, citat de Bloomberg.

Băsescu, nemulţumit de prevederile din buget

Preşedintele Traian Băsescu l-a primit joi, la Palatul Cotroceni, pe vicepreşedintele BEI, Mathias Kollatz-Ahnen, căruia i-a spus că nu este sătisfăcut de bugetul de stat pe 2010 al României, mai ales în ceea ce priveşte capacitatea de absorţie a fondurilor europene a ţării noastre.

Transportatorii au semnat un protocol cu Berceanu

Reprezentanţii transportatorilor au semnat, joi, cu ministrul Radu Berceanu un protocol pentru îmbunătăţirea transportului comercial efectuat de companiile româneşti, FORT anunţând că anulează protestul de opt ore programat pentru vineri, în Piaţa Victoriei.

În România 12% din membrii consiliilor de administraţie sunt femei, peste media europeană

Circa 12% dintre membrii consiliilor de administraţie ale firmelor din România sunt femei, pondere peste media europeană, de 9,7%, potrivit cotidianului francez Le Figaro.

Prigoană va primi 71.500 de euro/lună pentru folosirea mărcii Rosal

Silviu Prigoană, acţionarul majoritar al companiei de salubritate Rosal, a încheiat un contract de licenţă pe 10 ani cu propria firmă prin care va primi 71.500 de euro/lună, fără TVA începând de luna aceasta, pentru folosirea mărcii "Rosal" de către compania cu acelaşi nume, informează Ziarul Financiar.

Guvernul pregăteşte noi măsuri anticriză

Guvernul va introduce un nou set de măsuri de combatere a crizei şi reluarea creşterii economice, precum stoparea controalelor abuzive la firme, simplificarea publicării actelor de funcţionare a firmei şi reducerea la minim a capitalului pentru microîntreprinderile înfiinţate de către tineri.

Monopolul Fly Taxi s-a terminat, 13 firme de taxi şi 57 de PFA vor transporta clienţii Aeroportului Otopeni

Clienţii Aeroportului Internaţional Henri Coandă din Otopeni vor putea folosi, de la 1 februarie, serviciile de transport taxi ale celor 13 companii şi 57 de persoane fizice autorizate (PFA) declarate câştigătoare în urma licitaţiei, în prezent singura firmă autorizată fiind Fly Taxi.

Înfiinţarea celor două companii energetice a fost prezentată joi în CSAT

Proiectul de înfiinţare a celor două societăţi energetice naţionale, Electra şi Energetica, a fost prezentat, joi, în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), şi va intra în dezbatarea Guvernului săptămâna viitoare, potrivit secretarului de stat în Ministerul Economiei Tudor Şerban.

Din 15 ianuarie, ANAF utilizează o nouă aplicaţie pentru monitorizarea produselor accizabile

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală informează că din 15 ianuarie este disponibilă o nouă aplicaţie electronică pentru monitorizarea în timp real a stării mişcărilor de produse accizabile în regim suspensiv, precum ţigările, iar peste 400 de agenţi economici au solicitat accesul la aplicaţie.

Zona euro va avea o creştere economică moderată în acest an

Economia zonei euro va creşte într-un ritm moderat în acest an, însă relansarea economică va fi neuniformă, a declarat joi preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet.

Reducerea tarifelor pentru portarea numerelor, plătite de operatori – proiect

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) vrea să reducă nivelul tarifelor maxime pentru portarea numerelor, plătite între operatorii de telefonie, de la 13 euro la 7 euro la telefonia fixă şi de la 11 euro la 5 euro pentru cea mobilă, a anunţat autoritatea.

Firmele vor avea posibilitatea să eşaloneze datoriile la stat, cu clauze asiguratorii

Statul va introduce un sistem de eşalonări la plată a obligaţiilor fiscale restante acumulate de către companii, pentru a sprijini investitorii în perioada de criză, dar cu clauze asiguratorii care să garanteze achitarea integrală a datoriilor, au declarat, joi, pentru MEDIAFAX, surse ministeriale.

FMI ne va da banii, deşi ţinta de inflaţie nu a fost respectată

Fondul Monetar Internaţional (FMI) va elibera, cel mai probabil, următoarele două tranşe pentru România, deşi ţinta de inflaţie stabilită în acord a fost depăşită anul trecut, a declarat, joi, Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI de evaluare a acordului stand-by.

Jumătate din români au venituri mai mici decât înainte de criză

Aproape jumătate dintre români afirmă că au venituri mai mici decât înainte de criză şi anticipează o stagnare a câştigurilor în viitor, iar peste două treimi dintre respondenţi spun vor evita investiţiile riscante, precum în maşini sau case, potrivit unui sondaj realizat de Unlock Market Research.

Ghid pentru întocmirea evidenţei în domeniul ajutorului de stat

Consiliul Concurenţei a elaborat un ghid destinat furnizorilor şi beneficiarilor de ajutoare de stat pentru întocmirea evidenţelor specifice în acest sens, acesta reprezentând un model orientativ care cuprinde minimul de informaţii necesare pe care trebuie să le conţină o astfel de evidenţă.

Vlădescu a amintit de Tăriceanu la ceremonia de garantare a creditului Ford

Proiectul Ford la Craiova a fost confruntat cu numeroase adversităţi, locale şi europene, dar problemele au fost depăşite prin contribuţia preşedintelui Ford Europa, John Fleming, şi cu sprijinul autorităţilor, inclusiv a fostului premier, a declarat, joi, ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu.

PwC: Impozitul pe avere nu se justifică din cauza costurilor mari de administrare

Costurile de administrare ale impozitului pe avere, respectiv pentru urmărirea şi încasarea taxei, vor fi foarte mari comparativ cu beneficiile şi nu justifică introducerea acestei taxe, apreciază Mihaela Mitroi, partener la PricewaterhouseCoopers (PwC), la un seminar pe tema relansării economiei.

Ford va folosi creditul BEI pentru vehicule comerciale şi maşini mici cu motor ecologic

Grupul Ford intenţionează să utilizeze împrumutul contractat de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) cu garanţia statului român la dezvoltarea producţiei de vehicule comerciale, dar şi la fabricarea unei maşini mici cu motor inovativ şi ecologic, a afirmat vicepreşedintele Ford, Wolfgang Schneider.

Franks: Nu anticipez modificări majore privind prognoza de creştere economică a României

Şeful misiunii FMI de evaluare a acordului stand-by, Jeffrey Franks, nu anticipează schimbări majore în ceea ce priveşte prognoza de creştere economică a României pentru acest an, dar consideră că este posibilă chiar şi o modificare în scădere a acestei estimări.