Știri externe

SUA şi Cuba şi-au redeschis ambasadele, reluând relaţiile diplomatice după mai mult de cinci decenii

Statele Unite şi Cuba au reluat relaţiile diplomatice luni, când şi-au redeschis ambasadele pentru prima dată după întreruperea relaţiilor în 1961, relatează CNN.

Merkel: Zona euro va analiza restructurarea datoriilor Greciei, cu condiţia respectării acordului

Zona euro va analiza o restructurare limitată a datoriilor Greciei, dacă Atena vor respecta termenii celui de-al treilea program de susţinere financiară, a declarat cancelarul german Angela Merkel, care a insistat că apartenenţa statului elen la euro exclude tăierea directă a acestora.

Patru cetăţeni italieni au fost răpiţi în Libia

Patru cetăţeni italieni, angajaţi ai unei companii de construcţii, au fost răpiţi în Libia, a anunţat luni Ministerul de Externe de la Roma, citat de Reuters în pagina electronică.

Băncile din Grecia s-au redeschis, însă restricţiile vor fi menţinute

Băncile din Grecia s-au redeschis luni dimineaţă, la trei săptămâni după ce au fost închise pe fondul crizei financiare din ţară, însă limita la retragerile de numerar va fi menţinută la 420 de euro pe săptămână, relatează Deutsche Welle în pagina online.

Coreea de Nord a organizat primele alegeri locale din mandatul lui Kim Jong-un

Coreea de Nord a organizat duminică primele alegeri locale din mandatul lui Kim Jong-un, la care au participat 99,97 la sută dintre alegători, relatează agenţia DPA în pagina electronică.

Gruparea ucraineană Sectorul Dreptei a instalat un punct de control la graniţa cu Transnistria

Gruparea ultranaţionalistă ucraineană Sectorul Dreptei (Pravîi Sektor) a instalat un punct de control la graniţa cu regiunea separatistă moldoveană Transnistria, pentru a "opri contrabanda", relatează agenţia rusă TASS în pagina electronică.

Statele Unite menţin opţiunea militară în cazul Iranului, în pofida acordului nuclear

Statele Unite menţin opţiunea militară pentru a împiedica Iranul să dezvolte bomba atomică, în pofida acordului privind programul nuclear iranian încheiat săptămâna trecută, a declarat secretarul american al Apărării, Ashton Carter.

Firmele de servicii funerare din Grecia au dificultăţi din cauza restricţiilor bancare

Firmele de pompe funebre din Grecia se confruntă cu dificultăţi din cauza restricţiilor bancare, care limitează retragerile de numerar la 60 de euro pe zi, în condiţiile în care cel mai modest serviciu funerar costă de 15 ori mai mult.

Familiile victimelor din avionul Germanwings resping oferta Lufthansa şi cer compensaţii mai mari

Oferta de 25.000 de euro pentru fiecare cetăţean german mort în urma prăbuşirii avionului Germanwings, în martie, a fost respinsă de familiile victimelor, care cer companiei Lufthansa să ofere compensaţii mai mari, relatează Deutsche Welle în pagina electronică.

Liderul grupării Stat Islamic interzice publicarea înregistrărilor video cu execuţii barbare

Liderul grupării teroriste Stat Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi, a emis un decret prin care interzice publicarea înregistrărilor video cu execuţii barbare, apreciind că acestea îi sperie pe copiii musulmanilor, relatează Daily Mail în ediţia electronică.

Un Boeing al companiei Air France a pierdut o piesă de la trenul de aterizare, în timpul zborului

Constructorul aeronautic american Boeing a lansat un avertisment către companiile aeriene, după ce un avion Boeing 777 operat de Air France a pierdut o piesă de la trenul de aterizare, la scurt timp după decolarea din Shanghai, relatează Le Figaro în ediţia online.

Aurescu participă luni la reuniunea Consiliului Afaceri Externe. Dosarul nuclear iranian, pe agendă

Ministrul Bogdan Aurescu va participa, luni, la Bruxelles, la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele membre UE (CAE), la care urmează să se discute subiecte de importanţă deosebită din spaţiul Orientului Mijlociu şi Africii de Nord, precum dosarul nuclear iranian, situaţia din Tunisia.

Clădiri distruse şi maşini luate de ape în statul Arizona, în urma inundaţiilor provocate de furtuni – VIDEO

Mai multe clădiri au fost distruse şi numeroase maşini au fost luate de ape, în statul american Arizona, în urma inundaţiilor provocate de ploile torenţiale, relatează Sky News.

Unii dintre străinii arestaţi în timpul protestelor violente din Grecia au spus că au fost plătiţi

Unii dintre cetăţenii străini arestaţi recent în cursul protestelor violente din Grecia le-au spus autorităţilor că au fost plătiţi să participe la revolte, au declarat poliţişti citaţi de Kathimerini în ediţia electronică.

Donald Trump, criticat după ce a spus că John McCain nu este erou de război

Magnatul american Donald Trump, candidat la învestitura Partidului Republican pentru alegerile prezidenţiale, a fost criticat vehement după ce a declarat că senatorul republican John McCain, care a fost prizonier în timpul războiului din Vietnam, nu este un "erou de război", relatează CNN.

Djohar Ţarnaev a fost transferat la Supermax, cea mai sigură închisoare federală din SUA

Djohar Ţarnaev, condamnat la moarte pentru atentatul de la Maratonul din Boston, a fost transferat la Supermax, cea mai sigură închisoare federală din Statele Unite, a anunţat Departamentul american al Justiţiei, citat de CNN.

Varoufakis: Reformele economice impuse de creditori Greciei vor eşua

Fostul ministrul de Finanţe elen Yanis Varoufakis a declarat pentru BBC că reformele economice impuse Greciei de creditorii internaţionali vor eşua, el considerând că programul "va intra în istorie ca cel mai dezastruos management macroeconomic".

Membri ai Ku Klux Klan au manifestat în faţa Adunării Generale din South Carolina – VIDEO

Zeci de membri ai Ku Klux Klan au manifestat sâmbătă în faţa Adunării Generale din statul american South Carolina, pentru a protesta faţă de retragerea drapelului confederat controversat, fiind întâmpinaţi de contramanifestanţi, relatează AFP în pagina electronică.

Autorul atacului de la două centre militare din SUA, soldat cu cinci morţi, suferea de depresie

Autorul atacului armat de joi de la două centre militare din Statele Unite, soldat cu cinci morţi, suferea de depresie şi, înaintea crimelor, i-a trimis unui prieten un link către un verset islamic, relatează Reuters în pagina electronică.

Charlie Hebdo nu va mai publica caricaturi, de acum înainte, ale profetului Mahomed

Publicaţia de satiră Charlie Hebdo, a cărei redacţie a fost decimată într-un atac terorist, pe 7 ianuarie, nu va mai publica, de acum înainte, caricaturi ale profetului Mahomed, potrivit lui Laurent Sourisseau, redactor-şef şi publisher la săptămânalul francez, informează washingtonpost.com.

Două persoane au murit în incendiile din Grecia. Doi bărbaţi au fost arestaţi pentru declanşarea involuntară a unui incendiu

Două persoane au murit în incendiile de la periferia Atenei, iar doi bărbaţi, un grec şi un bulgar, au fost arestaţi pentru declanşarea involuntară a unui incendiu, relatează Euronews în pagina electronică.

O clădire cu patru etaje s-a prăbuşit în New Delhi: Trei persoane au murit – VIDEO

O clădire cu patru etaje dintr-un cartier rezidenţial din New Delhi s-a prăbuşit, sâmbătă noapte, trei persoane pierzându-şi viaţa, informează CNN.

Complot terorist, dejucat în Arabia Saudită. Sute de membri ai grupului Stat Islamic au fost arestaţi

Serviciile de securitate din Arabia Saudită au arestat, sâmbătă, 431 de presupuşi membri ai reţelei teroriste Stat Islamic suspectaţi că pregăteau atacuri la moschei şiite, informează BBC News online.

Vladimir Putin a decis crearea unui contingent militar de reacţie rapidă

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat un ordin care prevede crearea unei noi forţe militare, formată din profesionişti, în scopul îmbunătăţirii capacităţilor de reacţie pe fondul tensiunilor cu Occidentul, informează cotidianul britanic The Telegraph.

Alexis Tsipras „nu mai mănâncă şi nu mai doarme” din cauza crizei Greciei, afirmă mama premierului

Premierul Greciei, Alexis Tsipras, nu mai mănâncă normal şi nu mai doarme noaptea suficient, din cauza stresului cauzat de situaţia economică a ţării, afirmă cu îngrijorare mama liderului de extremă-stânga de la Atena.

Ministrul german al Finanţelor sugerează că ar putea demisiona din cauza disensiunilor cu Merkel pe tema Greciei

Ministrul german al Finanţelor, Wolfgang Schäuble, a sugerat, într-un interviu, că ar putea demisiona din cauza disensiunilor pe care le are cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, pe tema măsurilor de austeritate impuse Greciei, ulterior precizând că ideea a fost înţeleasă greşit.

Cutremur de 7,0 grade pe scara Richter în apropierea Insulelor Solomon

Un cutremur de 7,0 grade pe scara Richter produs în apropierea Insulelor Solomon a generat o alertă de tsunami de câteva ore în sudul Oceanului Pacific, dar nu s-au înregistrat valuri mai mari de câteva zeci de centimetri, informează cotidianul The New York Times.

O companie rusă de armament ar putea simula condiţiile în care a fost doborât avionul în Ucraina

Producătorul rus de armament Almaz-Antei a anunţat disponibilitatea de a detona o rachetă Buk în apropierea fuselajului unui avion Boeing scos din uz, pentru o simulare în cadrul anchetei privind doborârea avionului malaysian în iulie 2014, în estul Ucrainei, informează site-ul agenţiei TASS.

Polemici în Marea Britanie întrucât regina Elizabeth părea să efectueze salutul nazist în joacă, la 6 ani – FOTO, VIDEO

Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii apare, într-o imagine de la vârsta de şase ani difuzată de tabloidul The Sun, într-o ipostază ce poate fi interpretată ca efectuând un salut nazist, în timp ce se juca, Palatul Buckingham condamnând vehement publicarea unor poze din arhiva privată a Casei regale.

Ungaria este pregătită pentru un exod al maghiarilor din vestul Ucrainei, în cazul unui conflict

Ungaria va suplimenta asistenţa financiară destinată etnicilor maghiari din vestul Ucrainei şi este pregătită pentru "scenariul cel mai grav", cel al unui exod din cauza confruntărilor militare, anunţă Janos lazar, şeful de cabinet al premierului Viktor Orban.

Ucraina ar putea lansa o operaţiune antiteroristă în Transcarpatia, la frontiera cu România

Autorităţile ucrainene ar putea lansa o operaţiune antiteroristă în regiunea Transcarpatia, situată în vestul Ucrainei, la frontiera cu România, Ungaria şi Slovacia, în urma confruntărilor armate produse în această zonă, informează site-ul agenţiei TASS.

Cel puţin 115 morţi într-o serie de atentate comise la Bagdad şi revendicate de grupul Stat Islamic

Cel puţin 115 persoane au murit, iar alte câteva sute au fost rănite într-o serie de atentate comise vineri seară la periferia nordică a Bagdadului, atacurile fiind revendicate de reţeaua teroristă sunnită Stat Islamic, informează site-ul postului Al Jazeera.

Victoria Nuland avertizează Rusia, în cazul escaladării crizei din Ucraina

Statele Unite sunt pregătite să exercite "presiuni suplimentare" asupra Rusiei în cazul escaladării conflictului din Ucraina, iar "costurile plătite vor creşte" pentru Moscova, avertizează Victoria Nuland, asistent al secretarului de Stat american pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice.

Ali Khamenei promite că se va opune în continuare „politicilor arogante” ale Statelor Unite

Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a evitat să se pronunţe pe tema acordului nuclear cu marile puteri, dar a promis continuarea "rezistenţei" împotriva politicilor "arogante" ale Washingtonului, cerând "moartea Americii" şi "moartea Israelului", potrivit Fox News.

Barack Obama va participa la una dintre ultimele emisiuni prezentate de Jon Stewart

Preşedintele american Barack Obama va participa pentru a şaptea oară în emisiunea "The Daily Show", prezentată de Jon Stewart, care se va retrage din activitate la începutul lunii august.

Sute de persoane, rănite în coliziunea dintre două trenuri, în Africa de Sud – VIDEO

Peste 200 de persoane au fost rănite după ce două trenuri au intrat în coliziune în apropierea unei gări din oraşul sud-african Booysens, informează presa locală, citată de site-ul postului Euronews.

Un incendiu de vegetaţie s-a extins pe o autostradă, în SUA. Zeci de vehicule au ars – VIDEO

Aproximativ 25 de vehicule au ars pe o autostradă din sudul Californiei afectată brusc de un incendiu de vegetaţie, dar incidentul nu s-a soldat cu victime, informează NBC News.

Tsipras a remaniat Guvernul Greciei, înlocuind politicieni care s-au opus măsurilor economice

Premierul de extremă-stânga al Greciei, Alexis Tsipras, a anunţat, vineri seară, înlocuirea membrilor Guvernului care s-au opus măsurilor convenite cu liderii Eurogrup, informează Reuters.

Anders Breivik, condamnat pentru uciderea a 77 de oameni în 2011, admis la Universitatea din Oslo

Extremistul Anders Behring Breivik, condamnat la 21 de ani de închisoare pentru atacurile soldate cu 77 de morţi comise în Oslo în 2011, a fost admis la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Oslo, informează BBC News online.

Barack Obama a discutat cu şeful diplomaţiei saudite despre acordul nuclear cu Iranul

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, s-a întâlnit, vineri, cu ministrul de Externe al Arabiei Saudite, Adel al-Jubeir, în contextul în care Administraţia de la Riyad este preocupată de acordul marilor puteri cu Iranul în domeniul nuclear, informează site-ul ziarului USA Today.