Știri externe

Serghei Magniţki a fost declarat vinovat pentru fraudă fiscală

Serghei Magniţki, juristul rus al fondului Hermitage Capital, a fost declarat vinovat pentru fraudă fiscală de un tribunal din Moscova, joi, la aproape patru ani după ce a murit în închisoare, în 2009, iar patronul său, britanicul William Browder, a primit nouă ani de detenţie.

Bilanţul ministrului Cristian David la 6 luni de mandat: A avut loc o substanţiere a rolului statului faţă de diaspora

Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, şi-a prezentat, joi, bilanţul activităţii la 6 luni de la ocuparea portofoliului şi a afirmat că în acest timp a avut loc o substanţiere a relaţiei statului român cu diaspora, referindu-se la "o schimbare de substanţă" în domeniu.

Un avion cu probleme tehnice grave a aterizat la Tel Aviv

Un avion charter grec, al cărui pilot a lansat un mesaj de pericol, a aterizat, joi, fără probleme pe aeroportul israelian Ben Gurion din apropiere de Tel Aviv, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al autorităţilor aeroportuare.

Şase activiste Greenpeace escaladează cel mai înalt zgârie-nori din Londra

Şase activiste ale asociaţiei pentru protejarea mediului Greenpeace escaladau joi cel mai înalt zgârie-nori din Europa Occidentală, Shard, în semn de protest faţă de exploatarea resurselor în Arctica de către Shell, au anunţat surse ale organizaţiei ecologiste şi din cadrul poliţiei.

Un ministru din Venezuela vrea să pună capăt spionajului american pe Facebook: „Compatrioţi, fără să ştiţi, aţi lucrat gratuit ca informatori ai CIA”

Un ministru din Venezuela, ţară care i-a oferit azil lui Edward Snowden, un fost consultant al serviciilor de informaţii americane, a solicitat utilizatorilor reţelei de socializare Facebook să-şi închidă conturile pentru a evita să fie folosite în scopuri de spionaj.

Scurgere toxică la o rafinărie a grupului Total în Franţa

O scurgere toxică uşoară s-a produs în cursul nopţii de miercuri spre joi într-o rafinărie a grupului petrolier Total în vestul Franţei, provocând rănirea unei persoane şi antrenând, pentru moment, oprirea circulaţiei feroviare.

18 ani de la masacrul de la Srebreniţa: Mii de musulmani comemorează victimele – FOTO

Mii de musulmani mergeau joi dimineaţă la Srebreniţa, în estul Bosniei-Herţegovina, unde vor fi îngropaţi în cursul zilei 409 de musulmani victime ale masacrului comis în urmă cu 18 ani de forţele sârbe bosniace, a relatat un jurnalist al AFP.

Dominique Strauss-Kahn: Nu am niciun fel de problemă cu femeile – VIDEO

Dominique Strauss-Kahn apreciază că nu are "niciun fel de problemă cu femeile", într-un interviu difuzat, miercuri, de CNN, la doi ani după cazul Sofitel de la New York.

PREMIERĂ în istoria aeronavală: Un AVION FĂRĂ PILOT apuntează pentru prima dată pe un portavion american – VIDEO, FOTO

Un prototip de avion fără pilot invizibil pe radar, X-47B, a apuntat pentru prima dată pe portavionul american USS George W Bush, miercuri, o premiră care deschide un nou capitol în istoria aeronavală, a anunţat US Navy.

Mexic ar fi autorizat în 2007 un sistem american de supraveghere a comunicaţiilor

Mexicul anchetează un raport conform căruia precedentul guvern ar fi autorizat Statelor Unite să instaleze pe teritoriul său un sistem de interceptare a apelurilor telefonice şi a comunicaţilor prin Internet, a declarat miercuri un purtător de cuvânt guvernamental, citat de AFP.

ACCIDENTUL din San Francisco: Prima decizie a piloţilor, imediat după prăbuşire, a fost să nu se evacueze avionul. „Şeful cabinei a făcut un anunţ la microfon”

Prima măsură a piloţilor zborului 214 al Asiana Airlines, chiar după prăbuşirea care s-a soldat cu moartea a două adolescente chineze, sâmbătă, a fost să nu evacueze imediat avionul, au dezvăluit miercuri autorităţile americane.

Alunecări de teren în China: Bilanţul a fost revizuit în scădere la 17 persoane îngropate

O alunecare de teren a îngropat 17 persoane miercuri în provincia Sichuan, în sud-vestul Chinei, în timp ce ploile torenţiale au distrus case şi poduri în regiune, a anunţat televiziunea de stat CCTV.

ACCIDENTUL din Quebec: Conductorul nu ar fi activat frânele trenului care a explodat. Bilanţul s-a ridicat la 20 de morţi

Bilanţul tragediei de la Lac-Megantic s-a ridicat la 20 de morţi şi 30 de persoane dispărute şi probabil decedate, a afirmat miercuri seară poliţia din Quebec, în timp ce compania feroviară atribuie vina conductorului care nu ar fi activat frânele trenului.

Negocierile între UE şi SUA privind securitatea vor avea loc în Europa, în iulie

Statele Unite şi Uniunea Europeană vor duce negocierile privind securitatea în cursul lunii iulie la Bruxelles, apoi la Vilnius, pentru a discuta mai ales despre problema spionajului american, a anunţat miercuri Lituania, care asigură preşedinţia UE.

Un sud-african a solicitat viză europeană pentru a veni în România să vâneze vampiri

Un sud-african a aplicat pentru o viză europeană motivând că vrea să vină în România pentru a îşi câştiga traiul "vânând vampiri", relatează cotidianul Daily Star, care citează un top 10 al celor mai bizare cereri de viză din întreaga lume.

Premierul Luxemburgului, Jean-Claude Juncker, constrâns să demisioneze

Jean-Claude Juncker, premierul Luxemburgului timp de 18 ani şi veteran al liderilor europeni, a fost constrâns să demisioneze miercuri după pierderea aliaţilor săi socialişti în urma unui scandal legat de serviciul de informaţii.

Fostul ministru bulgar de Interne Ţvetan Ţvetanov, inculpat pentru a doua oară

Fostul ministru bulgar de Interne Ţvetan Ţvetanov, un apropiat al fostului premier conservator Boïko Borisov, a anunţat miercuri că a fost inculpat pentru obstrucţionarea unei anchete privind un caz de contrabandă şi trafic de droguri.

Secretarul general al NATO a anunţat pe Facebook şi Twitter că i s-a născut al cincilea nepot

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a anunţat, miercuri, pe conturile de Facebook şi Twitter, că fiica sa mijlocie, Maria, a născut, marţi, un băieţel, al cincilea nepot al politicianului danez.

Angela Merkel: Activitatea serviciilor secrete, esenţială pentru securitate. O ţară fără servicii de informaţii ar fi prea vulnerabilă

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a justificat activităţile serviciilor de informaţii prin necesitatea garantării securităţii, precizând că a aflat din presă de programul american de interceptare a comunicaţiilor.

The Guardian: Edward Snowden nu se teme şi nu regretă nimic

Fostul consultant american Edward Snowden a declarat că nu se teme şi nu regretă dezvăluirile privind programul secret american de supraveghere a comunicaţiilor, reiterând că nu a colaborat cu serviciile de informaţii din Rusia şi China, relatează ziarul The Guardian.

ATENTATELE din Boston: Djokar Ţarnaev a pledat nevinovat

Djokar Ţarnaev, adolescentul acuzat de dublu atentat în timpul maratonului din Boston în aprilie, a pledat nevinovat miercuri în cadrul primei sale apariţii la tribunalul federal al oraşului.

Noul procuror general al Egiptului a fost numit în funcţie

Un nou procuror general a fost numit miercuri în Egipt, în locul lui Abdel Meguid Mahmoud, care şi-a exprimat intenţia de a demisiona din cauza unor posibile conflicte de interes, a anunţat o sursă din domeniul justiţiei.

Paul Brummell a fost numit ambasador al Marii Britanii în România

Diplomatul Paul Brummell a fost numit ambasador al Regatului Unit al Marii Britanii în România, succesor al actualului ambasador, Martin Harris, funcţia urmând să fie preluată în august 2014.

Cadavrul unui român dispărut de patru ani a fost găsit în Italia

Cadavrul unui cetăţean român dispărut de patru ani a fost găsit şi identificat în Italia, anchetatorii stabilind că bărbatul a murit în 2009 pe un şantier din apropiere de Torino, fiind îngropat la o groapă de gunoi de patronul companiei la care lucra fără acte, scrie ziarul La Repubblica.

INUNDAŢIILE din CHINA: Momentul în care un bărbat este ÎNGHIŢIT de ape împreună cu propria casă – VIDEO

O înregistrare video din timpul indundaţiilor provocate de ploile torenţiale din China a surprins momentul terifiant în care un bărbat se străduieşte să scape din propria casă înainte să fie luată de viitură.

Cele două Corei vor relua negocierile privind complexul Kaesong pe 15 iulie

Cele două Corei au negociat miercuri, fără rezultat, redeschiderea complexului industrial Kaesong, închis din aprilie pe fondul tensiunilor puternice între Seul şi Phenian.

Vaticanul, somat pentru prima dată de ONU să ofere explicaţii privind abuzuri sexuale şi violenţe asupra copiilor

Vaticanul, care deţine un mandat de observator permanent la ONU, este somat pentru prima dată să ofere explicaţii detaliate organizaţiei despre abuzuri sexuale şi violenţe comise asupra unor copii în cadrul Bisericii Catolice.

ACCIDENTUL de la San Francisco: Dispozitivul „pilot-automat” al avionului Asiana nu funcţiona corespunzător

Piloţii care conduceau avionul prăbuşit pe aeroportul din San Francisco le-au spus anchetatorilor că dispozitivul de pilotare automată nu a menţinut viteza setată pentru aterizare, relatează ziarul Los Angeles Times.

Femeile sechestrate în Cleveland timp de 10 ani vorbesc ÎN PREMIERĂ în public: „Am fost în infern, dar trec prin el zâmbind” – VIDEO

Cele trei tinere americane ţinute zece ani în captivitate într-o casă din Cleveland şi eliberate în mai 2013, vorbesc pentru prima dată în public, prin intermediul unei înregistrări video.

SUA cer Chinei să înceteze furturile de date prin atacuri cibernetice

Vicepreşedintele SUA, Joseph Biden, a cerut Chinei să înceteze furturile de date prin atacuri cibernetice, la începerea discuţiilor anuale între cele două ţări.

Mitropolitul Kiril al Varnei, al cărui corp a fost găsit pe o plajă a Mării Negre, a murit de hipotermie, afirmă un prelat bulgar

Zvonuri despre un act criminal în legătură cu înecul mitropolitului Varnei Kiril sunt "complet absurde", a declarat mitropolitul Sofiei, Tihon, relatează site-ul Novinite.com.

Premierul francez, care face joi şi vineri o vizită oficială în România, se va întâlni şi cu preşedintele Băsescu

Premierul Franţei, Jean-Marc Ayrault, care se va afla joi şi vineri într-o vizită oficială în România, se va întâlni chiar în debutul vizitei cu preşedintele Traian Băsescu, întrevederea fiind anunţată de Preşedinţie ulterior programului oficialului francez, care iniţial nu cuprindea şi acest punct.

AFP: Hazem al-Beblawi, noul premier al Egiptului, încearcă să formeze un guvern de tranziţie într-o atmosferă de neîncredere

Noul premier egiptean Hazem al-Beblawi începe miercuri consultări pentru formarea unui guvern, la o săptămână după îndepărtarea de la putere a lui Mohamed Morsi, într-o atmosferă de neîncredere a laicilor anti-Morsi şi de ostilitate a susţinătorilor fostului preşedinte islamist, comentează AFP.

Papa, în vizită la Rio de Janeiro la sfârşitul lunii: Aproximativ 1,5 milioane de persoane sunt aşteptate

Aproximativ 1,5 milioane de pelerini sunt aşteptaţi la Rio de Janeiro pentru Zilele Mondiale ale Tineretului Catolic care vor avea loc la sfârşitul lui iulie, în prezenţa Papei Francisc, a declarat marţi secretarul adjunct din cadrul serviciilor de securitate ale statului Rio de Janeiro.

Brazilia nu îl vrea pe Edward Snowden

Ministrul brazilian de Externe Antonio Patriota a declarat marţi că Brazilia nu îi va acorda azil politic fostului consultant al serviciilor americane de informaţii Edward Snowden şi că nu ştie dacă el a acceptat sau nu oferta Venezuelei.

ACCIDENTUL din San Francisco: Avertismentul de care NU s-a ţinut cont

Unul dintre piloţii aflaţi la bordul avionului prăbuşit la San Francisco a lansat avertismente în ultimul minut dinaintea impactului, dar acestea au fost ignorate, relatează presa sud-coreeană.

Autorităţile egiptene ordonă arestarea liderului suprem al mişcării Fraţii Musulmani

Procurorul general egiptean a ordonat miercuri arestarea liderului suprem al mişcării islamiste Fraţii Musulmani Mohamed Badie şi a altor oficiali de rang înalt din confrerie, în cadrul violenţelor care s-au soldat cu peste 50 de morţi luni, a anunţat o sursă judiciară.

Cum explică un băiat de 12 ani criza din Egipt. Clipul devenit VIRAL pe YouTube – VIDEO

O înregistrare video în care un băiat egiptean în vârstă de 12 ani, Ali Ahmed, care critică cu elocvenţă şi pasiune anul de mandat al fostului preşedinte egiptean, a devenit foarte populară pe YouTube de sâmbătă încoace, scrie Jerusalem Post online.

Sindicatele greceşti îndeamnă la grevă generală pe 16 iulie împotriva desfiinţării unor posturi

Sindicatele din Grecia în domeniile privat şi public au anunţat miercuri că îndeamnă la organizarea unei greve generale pe 16 iulie împotriva unui nou plan de desfiinţare a unor locuri de muncă în domeniul public, prevăzut de Guvernul grec în schimbul unor împrumuturi de la UE şi FMI.

Accidentul avionului Boeing 777 de la San Francisco ar putea avea o componentă culturală – FOTO

Investigatorii accidentului de la San Francisco se întreabă de ce avionul zbura atât de jos la aterizare şi de ce copilotul, cu mult mai multă experienţă decât pilotul, nu a spus mai multe despre acest lucru înainte ca nava Asiana Airlines să rateze aterizarea.