Știri externe

Anchetă asupra patrimoniului din Franţa al unui unchi al lui Bashar al-Assad

Justiţia franceză a deschis o anchetă preliminară asupra patrimoniului din Franţa al lui Rifaat al-Assad, un unchi al preşedintelui sirian Bashar al-Assad, a declarat luni o sursă judiciară pentru AFP.

Guvernul grec exclude organizarea de alegeri anticipate

Vicepremierul şi ministrul de Externe grec Evangelos Venizelos a exclus, luni, organizarea de alegeri anticipate, după arestarea a cinci deputaţi şi a fondatorului partidului neonazist Zori Aurii, anunţând totodată suspendarea finanţării acestui partid.

Fitch: Riscul prăbuşirii Guvernului Italiei ameninţă ţintele bugetare şi ratingul ţării

Riscul prăbuşirii Guvernului de coaliţie al Italiei pune în pericol ţintele bugetare pe termen scurt şi mediu şi ratingul BBB+, a avertizat luni Fitch Ratings, transmite MarketWatch.

„Acţiuni criminale” ale partidului neonazist Zori Aurii, dezvăluite de justiţie

Mărturii ale unor foşti membri ai partidului Zori Aurii şi un raport judiciar, publicate luni, dezvăluie numeroase "acţiuni criminale" ale partidului neonazist grec, inclusiv operaţiuni coordonate de agresare fizică a unor imigranţi pakistanezi.

Ioan Paul al II-lea şi Ioan al XXIII-lea vor fi canonizaţi pe 27 aprilie 2014

Ioan Paul al II-lea şi Ioan al XXIII-lea, două dintre cele mai importante personalităţi ale Bisericii catolice, vor fi canonizaţi în data de 27 aprilie 2014, în cadrul unei ceremonii unice, care va fi organizată la Vatican.

Cerşetori români trimişi acasă cu fonduri publice în vară revin pe străzile Londrei

Membri ai unui grup de romi fără adăpost, cărora Marea Britanie le-a plătit cu fonduri publice bilete de avion şi i-a trimis în România, au început să revină la Londra, relatează Daily Mail în ediţia electronică de luni.

India şi Pakistanul promit să diminueze tensiunile în regiunea separatistă Kashmir

Premierii din India şi Pakistan s-au angajat, duminică, la New York, să depună eforturi pentru diminuarea tensiunilor în regiunea separatistă Kashmir, disputată între cele două puteri nucleare din anul 1947.

Comandantul Gardienilor Revoluţiei a criticat convorbirea istorică dintre Rohani şi Obama

Comandantul Gardienilor Revoluţiei, armata de elită a regimului iranian, a criticat luni convorbirea telefonică istorică dintre preşedinţii iranian Hassan Rohani şi american Barack Obama, prima critică exprimată în acest sens în mod public de către un oficial iranian de rang înalt.

Funcţionarele turce vor putea să poarte vălul islamic

Premierul islamo-conservator turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat că Guvernul său a abrogat dispoziţia care interzice funcţionarelor din Turcia să poarte vălul islamic la locul de muncă.

Un fotograf sirian, colaborator al Agenţiei France-Presse, ucis într-un bombardament

Un fotograf sirian, care colabora cu Agenţia France-Presse, a fost ucis într-un bombardament în oraşul Deir Ezzor, a anunţat duminică unul dintre colegii săi.

Zgonea: Susţinem fără rezerve Republica Moldova în parcursul său de integrare europeană

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, că România susţine fără rezerve R.Moldova în parcursul european şi până la sfârşitul anului Birourile Permanente ale Camerei şi Parlamentului moldovean vor avea o reuniune la Chişinău, în care va fi propus un acord de cooperare.

Parisul, ostil faţă de intrarea României şi Bulgariei în Spaţiul Schengen

Parisul şi-a reafirmat luni ostilitatea faţă de intrarea României şi Bulgariei în Spaţiul Schengen în actualele condiţii de control la frontierele externe ale celor două ţări, a declarat luni ministrul francez de Externe Laurent Fabius, relatează postul France Inter în pagina electronică.

Iulia Motoc, propusă Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pentru postul de judecător la CEDO dintre candidaţii români

Iulia Motoc este propunerea subcomisiei pentru alegerea judecătorilor la CEDO, dintre candidaţii români, care va fi înaintată plenului Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Papa Francisc le cere jandarmilor de la Vatican să lupte împotriva bârfelor

Papa Francisc le-a încredinţat jandarmilor un nou rol în micul stat Vatican, acela de a lupta, atunci când pot, împotriva bârfelor şi denigrărilor.

Partidul lui Merkel începe vineri discuţiile cu SPD pentru formarea unei coaliţii

Formaţiunea conservatoarei Angela Merkel, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), a anunţat luni că va începe vineri discuţiile exploratorii cu Partidul Social-Democrat (SPD) în vederea formării unei coaliţii guvernamentale, în urma alegerilor din Germania.

Preşedintele Confederaţiei Elveţiene avertizează împotriva unei imigraţii masive

Preşedintele Confederaţiei Elveţiene Ueli Maurer a avertizat cu privire la efectele unei imigrări masive în Elveţia, într-un interviu publicat duminică în ziarul Schweiz Am Sonntag.

Atentat în Pakistan, soldat cu 42 de morţi

Un atentat cu maşină capcană comis duminică într-o piaţă din Peshawar, oraş situat în nord-vestul Pakistanului, în apropiere de frontiera afgană, a provocat moartea a 42 de persoane, potrivit unui bilanţ oferit luni de autorităţile medicale.

Premierul italian Enrico Letta va cere un vot de încredere Parlamentului

Preşedintele Consiliului italian de Miniştri Enrico Letta a anunţat duminică seara că va cere miercuri un vot de încredere Parlamentului, după decizia lui Silvio Berlusconi de a-i retrage din Guvern pe miniştrii care fac parte din partidul său.

ANALIZĂ: Consecinţele unei blocări a activităţii guvernamentale în SUA

Statul federal american ar putea fi paralizat începând de marţi dimineaţa, iar sute de mii de funcţionari federali ar putea intra în concediu fără plată, în cazul în care Congresul nu va reuşi să adopte un buget provizoriu până luni seara.

Alegerile locale din Portugalia: Opoziţia socialistă câştigă detaşat

Opoziţia socialistă a câştigat, duminică, alegerile municipale din Portugalia, învingând Guvernul de centru-dreapta aflat la putere, sancţionat pentru politica sa de austeritate.

INCIDENTE în apropierea aeroportului din Istanbul: Poliţia a folosit gaze lacrimogene împotriva manifestanţilor

Poliţia a folosit gaze lacrimogene, duminică, pentru a dispersa aproximativ 200 de manifestanţi reuniţi în apropierea aeroportului internaţional Atatürk din Istanbul pentru a susţine o grevă a salariaţilor companiei Turkish Airlines (THY), a anunţat agenţia de presă Dogan.

„Spionul” arestat în Israel are dublă cetăţenie belgiano-iraniană, anunţă Bruxelles-ul

Bărbatul care deţine un paşaport belgian şi care a fost arestat pentru spionaj în Israel are dublă cetăţenie belgiano-iraniană, a anunţat duminică ministrul de Externe Didier Reynders.

Coaliţia aflată la guvernare a câştigat alegerile legislative din Austria – rezultate parţiale

Partidul social-democrat austriac (SPO) a câştigat duminică alegerile legislative cu 27,1 la sută din voturile exprimate, în timp ce aliatul de guvernare, Partidul popular (OVP) a obţinut 23,8 la sută conform rezultatelor oficiale provizorii anunţate de ministerul de Interne. relatează AFP.

ATAC asupra unui cămin studenţesc în Nigeria: Cel puţin 40 de persoane au fost ucise

Cel puţin 40 de persoane au fost ucise duminică dimineaţă în cursul unui atac al grupului islamist Boko Haram asupra unui cămin studenţesc al unui colegiu din nord-estul Nigeriei.

Ministrul francez de Interne îşi asumă afirmaţiile despre romi, dar consideră unele critici „de nesuportat”

Ministrul de Interne Emanuel Valls, ale cărui afirmaţii despre romi au afectat majoritatea aflată la putere, a declarat duminică, în platoul BFMTV, că îşi "asumă" aceste afirmaţii, dar consideră "de nesuportat" criticile ministrul Cécile Duflot, care l-a acuzat că pune în discuţie pactul republican.

Sute de români au protestat la Londra faţă de proiectul minier Roşia Montană

Sute de români au protestat, duminică, în Trafalgar Square faţă de legea adoptată de guvernul român care permite firmei canadiene, Gabriel Resources, să formeze cea mai mare mină de aur deschisă în satul Roşia Montană, relatează cotidianul The Independent în ediţia electronică.

Exerciţiu militar insolit, în care Elveţia a simulat un atac comis asupra ei de către Franţa, sursă de ironii pentru cititorii publicaţiei Le Monde

Armata elveţiană a organizat un exerciţiu de pregătire a trupelor sale pe parcursul căruia a simulat un atac comis asupra Elveţiei de către Franţa, marele ei vecin, supraîndatorat financiar, informează lemonde.fr.

Incertitudini politice în Grecia, în urma operaţiunii de anvergură împotriva neonaziştilor

Fragila coaliţie între dreapta şi stânga aflată la putere în Grecia şi-a asumat un pariu îndrăzneţ prin "decapitarea" mişcării neonaziste Zori Aurii, ai cărei alegători sunt râvniţi de toate formaţiunile politice.

Bashar al-Assad: Siria se va conforma rezoluţiei ONU privind armamentul chimic

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a afirmat că ţara sa se va conforma rezoluţiei ONU privind armamentul chimic care a fost adoptată vineri la New York, potrivit unor declaraţii de presă citate duminică de agenţia oficială Sana.

Republicanii îl sfidează pe Obama, cu două zile înaintea unei eventuale blocări a statului federal

Republicanii din Camera Reprezentanţilor au prelungit confruntările pe tema bugetului, în noaptea de sâmbătă spre duminică, sfidându-l pe preşedintele democrat Barack Obama şi făcând tot mai probabilă o blocare a statului federal începând de marţi.

Iranul este pregătit să discute despre o limitare a nivelului de îmbogăţire a uraniului

Iranul este pregătit să discute despre o limitare a nivelului de îmbogăţire a uraniului, dar nu va suspenda vreodată, în totalitate, această activitate, aflată în centrul unor îngrijorări occidentale, a declarat adjunctul ministrului de Externe, citat duminică de agenţia Isna.

India: Bilanţul final al prăbuşirii imobilului din Mumbai este de 60 de morţi. Autorităţile au încetat căutările

Bilanţul prăbuşirii unui imobil de patru etaje din Mumbai a ajuns duminică la 60 de morţi, iar salvatorii au încetat căutările, a anunţat un oficial

Expoziţie de fotografii ale unor cupluri gay care se sărută în biserici din Roma, blocată de Vatican

Vaticanul a blocat organizarea unei expoziţii de fotografii care prezintă cupluri gay sărutându-se în mai multe biserici din Roma şi a trimis organizatorilor evenimentului o scrisoare în care îi ameninţă că îi va da în judecată.

AFP: Într-un gest „nebun”, Berlusconi aruncă Italia într-o nouă criză

Silvio Berlusconi, panicat de ideea pierderii în curând a imunităţii parlamentare, a deschis o nouă perioadă de incertitudine pentru Italia, îndemnându-i pe miniştrii partidului său să demisioneze, comentează AFP.

Manuel Valls primeşte sprijin în problema romilor

Şaisprezece senatori, deputaţi şi primari apropiaţi lui Manuel Valls şi-au exprimat susţinerea faţă de acţiunea ministrului francez de Interne faţă de romi, în contextul alegerilor municipale şi europene, într-un articol pe care l-au semnat în Le Journal du Dimanche (JDD).

Un serviciu israelian de contraspionaj a anunţat arestarea unui „spion” iranian

Serviciul israelian de contraspionaj Shin Beth a anunţat duminică arestarea, pe 11 septembrie, a unui bărbat prezentat ca "spion" iranian, care avea supra sa fotografii cu Ambasada Statelor Unite la Tel Aviv.

Shimon Peres denunţă un ton „dispreţuitor” în Israel împotriva lui Obama, în legătură cu Iranul

Preşedintele israelian Shimon Peres a criticat duminică tonul "dispreţuitor" adoptat în Israel împotriva Statelor Unite, acuzate că se lasă înşelate de preşedintele iranian Hassan Rohani în problema nucleară.

Alegeri locale în Portugalia, cu valoare de test pentru coaliţia de centru-dreapta aflată la putere

Secţiile de votare s-au deschis duminică dimineaţa în cadrul unor alegeri municipale care constituie primul test electoral pentru coaliţia de centru-dreapta aflată la putere de doi ani.

Un deputat francez cere reformarea Schengen înainte de aderarea României şi Bulgariei

Un deputat UMP din departamentul Alpes-Maritimes, Eric Ciotti, a depus joi în Adunarea Naţională o propunere privind reformarea Schengen înaintea aderării României şi Bulgariei, cerând Franţei să blocheze integrarea celor două ţări la viitorul Consiliu JAI, relatează Le Journal du Dimanche (JDD).

ALEGERI LEGISLATIVE în Austria: Coaliţia aflată la guvernare a câştigat alegerile legislative din Austria – rezultate parţiale

Partidul social-democrat austriac (SPO) a câştigat duminică alegerile legislative cu 27,1 la sută din voturile exprimate, în timp ce aliatul de guvernare, Partidul popular (OVP) a obţinut 23,8 la sută conform rezultatelor oficiale provizorii anunţate de ministerul de Interne, relatează AFP.