Drona care nu se teme de pereți. Se lovește, se îndoaie și zboară mai departe

Prototipul se numește FlexiQuad și nu are corpul central rigid al dronelor obișnuite, ci un inel moale pe care sunt montate rotoarele, bateriile și modulul de control, potrivit ETH Zurich. Cercetătorii spun că drona flexibilă ar putea fi folosită în clădiri prăbușite sau în păduri dese.

Drona a fost dezvoltată de Luca Girardi și Stefano Mintchev, la Laboratorul de Robotică de Mediu al ETH. Cei doi au depus o cerere de brevet.

Inspirată din aripile păsărilor și insectelor

Ideea pornește de la aripile păsărilor și ale insectelor, care sunt în același timp rezistente și capabile să se îndoaie.

Inelul dronei se deformează lateral, acolo unde trebuie să absoarbă energia unei coliziuni. Pe verticală rămâne mai rigid, astfel încât rotoarele să poată ține aparatul în aer.

„Drona noastră este foarte agilă și poate zbura cu viteze de până la 80 km/h. Moale nu înseamnă automat lent”, a explicat Girardi.

În testele de coliziune, drona a lovit obstacole la aproximativ 25 km/h. Cadrul s-a deformat pentru scurt timp, a redus forța impactului, iar drona a zburat mai departe. Cercetătorii precizează că viteza testelor a fost limitată de spațiul din laborator, așa că nu se știe încă ce se întâmplă la impacturi mai rapide.

Ridică o trusă de prim ajutor

Inelul poate prinde și obiecte. În teste, FlexiQuad a ridicat, a transportat și a lăsat jos o trusă de prim ajutor moale. A reușit să care și o încărcătură mai grea decât propria greutate.

Datorită structurii flexibile, drona ar putea trece și prin deschideri mai înguste decât forma ei normală. Girardi propune chiar o plasă montată în centrul gol, cu care drona să captureze alte drone nedorite.

Încape într-o valiză

Materialele pentru cadru costă mai puțin de 15 franci elvețieni, fără rotoare, baterii și electronică. Inelul se poate deschide, iar piesele plate se pun una peste alta. Girardi a transportat deja un prototip într-o valiză de mărime medie.

După o coliziune, cadrul vibrează, iar imaginile camerei devin neclare. Echipa a folosit o metodă de inteligență artificială ca să învețe drona să se stabilizeze după impact, ca un reflex.

Cercetătorii recunosc că mai e mult până la zboruri autonome sigure în afara laboratorului. Girardi lucrează la proiect de aproximativ cinci ani.

„La început am fost sceptic că drona va zbura fără întăritura centrală. Dar mi-a plăcut foarte mult abordarea. Apoi am încercat și a funcționat”, a povestit el.