CELE MAI NOI ARTICOLE

Negociatorii isralieni şi palestinieni s-au reunit din nou, la Ierusalim, în lipsa părţii americane

Negociatorii isralieni şi palestinieni s-au reunit din nou, duminică seara, la Ierusalim, în lipsa mediatorului american Martin Indyk, a anunţat un oficial palestinian pentru AFP.
Negociatorii isralieni şi palestinieni s-au reunit din nou, la Ierusalim, în lipsa părţii americane

Băsescu, despre Nana: Firea mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa de ce se întâmplă pe moşia soţului

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că atât el, cât şi fiica sa Ioana Băsescu stau la dispoziţia Parchetului privind terenul din comuna Nana şi că senatorul PSD Gabriela Firea "mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa de ce se întâmplă pe moşia soţului".
Băsescu, despre Nana: Firea mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa de ce se întâmplă pe moşia soţului

Ianukovici: Ucraina a intrat în RĂZBOI CIVIL. Operaţiune ANTITERORISTĂ în estul ţării. VICTIME de ambele părţi – FOTO

Preşedintele ucrainean înlăturat de la putere, Viktor Ianukovici, a apreciat, duminică, faptul că Ucraina a intrat în război civil, au anunţat agenţiile de presă din Rusia. O operaţiune "antiteroristă" a fost lansată în oraşul ucrainean Slaviansk, împotriva militanţilor proruşi care ocupă sedii ale serviciilor de securitate, anunţă ministrul ucrainean de Interne, Arsen Avakov. Intervenţia forţelor speciale ucrainene s-a soldat cu morţi şi răniţi de ambele părţi, anunţă ministrul Arsen Avakov.
Ianukovici: Ucraina a intrat în RĂZBOI CIVIL. Operaţiune ANTITERORISTĂ în estul ţării. VICTIME de ambele părţi - FOTO

Iran are nevoie de 30.000 de centrifuge pentru centrala sa nucleară, estimează un oficial iranian

Iranul are nevoie de 30.000 de centrifuge moderne pentru a alimenta cu uraniu îmbogăţit singura sa centrală nucleară, a declarat duminică Ali Akbar Salehi, şeful Organizaţiei Iraniene pentru Energie Nucleară (OIEA).
Iran are nevoie de 30.000 de centrifuge pentru centrala sa nucleară, estimează un oficial iranian

Schumacher face PROGRESE. Purtător de cuvânt: Semnele acestea ne dau mult curaj

Fostul pilot de Formula 1 Michael Schumacher, spitalizat de trei luni şi jumătate după un grav accident de schi, face "mici progrese" care sunt încurajatoare, a declarat, duminică seară, purtătorul de cuvânt al germanului, Sabine Kehm.
Schumacher face PROGRESE. Purtător de cuvânt: Semnele acestea ne dau mult curaj

Băsescu: PDL nu mai are capacitatea de regenerare internă, e dominat de aripa FSN

Preşedintele Traian Băsescu declară că, pentru el, "PDL este un proiect închis", susţinând că acest partid nu mai are capacitatea de regenerare internă, este dominat de aripa FSN şi exponentul acestui filon este Vasile Blaga.
Băsescu: PDL nu mai are capacitatea de regenerare internă, e dominat de aripa FSN

Băsescu: Aş opta pentru Geoană în calitate de candidat PSD la prezidenţiale, Iohannis din partea PNL

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că ar opta ca şi candidat la prezidenţiale din partea PSD pentru Mircea Geoană, el arătând că şi Klaus Iohannis ar fi "o soluţie pentru liberali".
Băsescu: Aş opta pentru Geoană în calitate de candidat PSD la prezidenţiale, Iohannis din partea PNL

Băsescu, despre Oprea ca organizator al alegerilor: Va fi un lacheu al lui Ponta

Preşedintele Traian Băsescu susţine că, în organizarea alegerilor din acest an, ministrul de Interne Gabriel Oprea "va fi un lacheu a lui Victor Ponta", care va face ce îi va cere premierul.
Băsescu, despre Oprea ca organizator al alegerilor: Va fi un lacheu al lui Ponta

Consiliul de Securitate ONU se va reuni DE URGENŢĂ, luni dimineaţa, pe tema situaţiei din Ucraina

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni de urgenţă, luni dimineaţa, într-o şedinţă cu uşile închise pe tema situaţiei din estul Ucrainei, a anunţat ONU, relatează AFP. Anteior, Rusia ceruse o reuniune de "urgenţă" a Consiliului de Securitate ONU pe această temă.
Consiliul de Securitate ONU se va reuni DE URGENŢĂ, luni dimineaţa, pe tema situaţiei din Ucraina

Băsescu: Dacă Ponta face dreptate după mintea sa, ajunge coleg de „apartament” cu Năstase

Preşedintele Traian Băsescu a declarat duminică, referitor la declaraţii ale lui Victor Ponta, că dacă acesta face "dreptate după mintea domniei sale" ajunge "coleg de apartament cu Adrian Năstase", spunând totodată că "ar fi o dramă pentru România" ca acesta să ajungă preşedintele ţării.
Băsescu: Dacă Ponta face dreptate după mintea sa, ajunge coleg de

Dinamo a învins Ceahlăul Piatra Neamţ, scor 1-0, în Liga I

Formaţia Dinamo a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Ceahlăul Piatra Neamţ, într-un meci din etapa a XXVII-a a Ligii I.
Dinamo a învins Ceahlăul Piatra Neamţ, scor 1-0, în Liga I

Johnny Depp va depune mărturie într-un proces de crimă

Actorul Johnny Depp a fost citat în justiţie pentru a depune mărturie într-un proces în legătură cu un accident de circulaţie, care a avut loc la Los Angeles, în 2009, soldându-se cu un deces.
Johnny Depp va depune mărturie într-un proces de crimă

INCENDIU IMENS în Chile: Cel puţin 16 morţi şi peste 10.000 de persoane evacuate – FOTO

Cel puţin 16 persoane au murit, iar peste 10.000 au fost evacuate, duminică, în urma unui incendiu imens produs în portul chilian Valparaiso.
INCENDIU IMENS în Chile: Cel puţin 16 morţi şi peste 10.000 de persoane evacuate - FOTO

Băsescu: Nu sunt antirus. Nu pot să mă fac că nu văd realitatea, pentru a nu supăra Moscova. Rusia a ratat o ocazie extraordinară de a avea o relaţie foarte bună cu România

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că nu este un antirus, dar că nu acceptă a se face că nu vede realitatea, doar pentru a nu supăra Moscova.
Băsescu: Nu sunt antirus. Nu pot să mă fac că nu văd realitatea, pentru a nu supăra Moscova. Rusia a ratat o ocazie extraordinară de a avea o relaţie foarte bună cu România

Cosmin Radu a câştigat Liga Adriatică cu echipa croată Primorje EB Rijeka

Componentul naţionalei de polo a României, Cosmin Radu, a câştigat, duminică, Liga Adriatică, cu formaţia sa de club, Primorje EB Rijeka, poloistul român marcând golul victoriei.
Cosmin Radu a câştigat Liga Adriatică cu echipa croată Primorje EB Rijeka

Braşov: Bărbat la spital după ce a fost împuşcat cu un pistol de către un fost primar

Un bărbat a ajuns la spital, duminică seară, după ce a fost împuşcat cu un pistol cu bile de cauciuc de către fostul primar al localităţii braşovene Augustin Jozsef Tokos, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Braşov: Bărbat la spital după ce a fost împuşcat cu un pistol de către un fost primar

Cel puţin 25 de morţi într-un accident rutier produs în Mexic

Cel puţin 25 de persoane au murit, duminică, după ce un autocar turistic a luat foc în urma unei coliziuni cu o semiremorcă în estul Mexicului, a anunţat Javier Duarte, guvernatorul statului Veracruz.
Cel puţin 25 de morţi într-un accident rutier produs în Mexic

Preşedintele Traian Băsescu va vizita luni distrugătorul american „USS Donald Cook”

Preşedintele Traian Băsescu va vizita, luni, distrugătorul american "USS Donald Cook", la finalul vizitei urmând să susţină o declaraţie de presă.
Preşedintele Traian Băsescu va vizita luni distrugătorul american

Dragnea, pentru „Gândul”: Prefectul ar putea fi reprezentant politic al Guvernului

Vicepremierul Liviu Dragnea declară că se lucrează la un pachet legislativ pe zona administraţiei locale, cu modificări inclusiv la legea prefectului, arătând că s-ar putea discuta ca ocupanţii acestor funcţii să fie reprezentanţi politici ai Guvernului, nu apolitici cum sunt consideraţi în prezent.
Dragnea, pentru

Renault a produs Duster-ul cu numărul 1 milion, la fabrica Curitiba din Brazilia

Renault a produs Dusterul cu numărul 1 milion, la patru ani de la lansare, la fabrica din Curitiba, Brazilia, automobilul urmând să fie livrat unui client din această ţară, a anunţat vineri grupul francez.
Renault a produs Duster-ul cu numărul 1 milion, la fabrica Curitiba din Brazilia

Un manuscris aparţinând lui Jean-Paul Sartre, estimat la 50.000 de euro, va fi scos la licitaţie

Un manuscris ce include ciorna lucrării "Cuvintele", estimat la 50.000 de euro, va fi vândut pe 16 aprilie, în cadrul unei licitaţii organizate la Paris, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la apariţia cărţii, informează lefigaro.fr.
Un manuscris aparţinând lui Jean-Paul Sartre, estimat la 50.000 de euro, va fi scos la licitaţie

CFR Cluj a învins Oţelul Galaţi, scor 1-0, în Liga I

Formaţia CFR Cluj a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Oţelul Galaţi, într-un meci din etapa a XXVII-a a Ligii I, transmite corespondentul MEDIAFAX.
CFR Cluj a învins Oţelul Galaţi, scor 1-0, în Liga I

CSU Alba Iulia-CSM Târgovişte, scor 67-77, în primul meci din semifinalele Ligii Naţionale

Echipa de baschet feminin CSU Alba Iulia a fost învinsă, duminică, pe teren propriu, de formaţia CSM Târgovişte, cu scorul de 67-77 (34-32), în primul meci din cele trei programate în semifinalele Ligii Naţionale.
CSU Alba Iulia-CSM Târgovişte, scor 67-77, în primul meci din semifinalele Ligii Naţionale

Peste 2.000 de credincioşi catolici au participat la procesiunea de Florii din Capitală – GALERIE FOTO

Peste 2.000 de credincioşi catolici au participat, duminică, la procesiunea organizată de Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti, la finalul căreia a fost celebrată Liturghia de Florii în Catedrala "Sfântul Iosif" şi a fost citit mesajul Papei Francisc, cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului.
Peste 2.000 de credincioşi catolici au participat la procesiunea de Florii din Capitală - GALERIE FOTO

Programul teatrelor bucureştene în perioada 14 – 20 aprilie

Programul principalelor instituţii de teatru din Bucureşti în perioada 14 - 20 aprilie:
Programul teatrelor bucureştene în perioada 14 - 20 aprilie

STUDIU: O inimă din celulele pacientului ar putea fi creată cu ajutorul imprimantelor 3D

O inimă umană, creată din celulele pacientului, pentru a-i fi transplantată, ar putea fi realizată cu ajutorul imprimantelor 3D, au declarat cercetătorii americani, care au început deja să testeze acestă tehnologie.
STUDIU: O inimă din celulele pacientului ar putea fi creată cu ajutorul imprimantelor 3D

Buşoi: E posibil ca electoratul de dreapta să fie cu Antonescu dacă intră în turul II cu candidat PSD

Liberalul Cristian Buşoi, candidat la alegerile europarlamentare, spune că este "foarte posibil" ca tot electoratul de dreapta, anti-PSD, să îl susţină pe Crin Antonescu, în situaţia în care acesta va intra în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale cu un candidat din partea PSD.
Buşoi: E posibil ca electoratul de dreapta să fie cu Antonescu dacă intră în turul II cu candidat PSD

Privelişti înfricoşătoare şi impresionante. Cele mai frumoase platforme panoramice din lume – FOTO, VIDEO

De la poduri suspendate în munţi, în Europa, până la terase din sticlă în vârful zgârie-norilor din America de Nord, platformele panoramice care alcătuiesc această listă pot fi înfricoşătoare, dar merită, cu siguranţă, vizitate.
Privelişti înfricoşătoare şi impresionante. Cele mai frumoase platforme panoramice din lume - FOTO, VIDEO

Anexarea Crimeei de către Putin, printre argumentele favorite ale firmelor de lobby la Washington

Anexarea Crimeei de către preşedintele rus Vladimir Putin a devenit unul dintre argumentele favorite ale firmelor de lobby de la Washington, fiind invocată ca motiv pentru acţiuni diverse, de la construcţia unui oleoduct la accelerarea dezvoltării industriei private a zborurilor spaţiale.
Anexarea Crimeei de către Putin, printre argumentele favorite ale firmelor de lobby la Washington

Misiune de prelevare de organe la Spitalul Judeţean din Iaşi, la care a participat şi doctorul Radu Zamfir – FOTO

O echipă medicală din care a făcut parte şi Radu Zamfir, unul dintre supravieţuitorii accidentului din Apuseni, a prelevat ficatul şi rinichii de la un donator aflat la Spitalul Judeţean din Iaşi, vieţile a trei pacienţi din Bucureşti şi Iaşi urmând să fie salvate prin transplantul acestor organe.
Misiune de prelevare de organe la Spitalul Judeţean din Iaşi, la care a participat şi doctorul Radu Zamfir - FOTO

LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER ŞI NOROC. Numerele extrase duminică, 13 aprilie

Duminică, 13 aprilie, au loc noi trageri LOTO 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc. La Loto 6/49 se înregistrează un report de aproximativ 1,3 milioane de euro, şi peste 2,1 milioane de euro la Joker, informează Loteria Română.
LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER ŞI NOROC. Numerele extrase duminică, 13 aprilie

Buşoi: Nu e corect ca România să nu aibă acces la medicamente oncologice apărute în UE

Fostul preşedinte al CNAS Cristian Buşoi spune că "nu e corect" ca România să fie singura ţară din UE în care pacienţii să nu aibă acces la medicamente pentru tratamentul oncologic sau al Hepatitei C care în alte ţări există de cinci, şase, şapte ani, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Buşoi: Nu e corect ca România să nu aibă acces la medicamente oncologice apărute în UE

Un avion de recunoaştere rus a survolat Marea Neagră, în apropierea spaţiului României şi Turciei

Un avion rus de recunoaştere a survolat Marea Neagră, în apropierea spaţiului aerian al României, Bulgariei şi Turciei, Forţele aeriene turce trimiţând patru avioane de vânătoare F-16 pentru interceptarea aparatului rus, care s-a îndepărtat fără incidente, informează ziarul Hurriyet.
Un avion de recunoaştere rus a survolat Marea Neagră, în apropierea spaţiului României şi Turciei

ANALIZĂ: 146 de arestaţi la domiciliu, între care Rudel Obreja, un primar, trei medici şi cinci elevi

Un număr de 146 de persoane sunt arestate la domiciliu, după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, între acestea aflându-se fostul şef al FRB Rudel Obreja, primarul comunei gorjene Slivileşti, un fost director adjunct din APIA, trei medici şi cinci elevi.
ANALIZĂ: 146 de arestaţi la domiciliu, între care Rudel Obreja, un primar, trei medici şi cinci elevi

Uniunea Europeană SOMEAZĂ Ucraina şi Rusia să evite amplificarea crizei

Uniunea Europeană somează Kievul şi Moscova să evite escaladarea situaţiei în regiunile din estul Ucrainei, unde se înregistrează confruntări între miliţii proruse şi serviciile de securitate.
Uniunea Europeană SOMEAZĂ Ucraina şi Rusia să evite amplificarea crizei

Republica Moldova mizează pe ajutorul UE, în principal al României, în cazul în care Rusia va opri gazele

Guvernul de la Chişinău speră că Uniunea Europeană va ajuta Republica Moldova dacă Rusia va întrerupe tranzitul de gaze pe teritoriul Ucrainei, conform ministrului moldovean al Economiei, Valeriu Lazăr, citat de Radio Free Europe/Radio Liberty.
Republica Moldova mizează pe ajutorul UE, în principal al României, în cazul în care Rusia va opri gazele

Wilson Kipsang a câştigat maratonul de la Londra

Sportivul kenyan Wilson Kipsang a câştigat maratonul de la Londra, cu un nou record, două ore, patru minute şi 28 de secunde, Mo Farah ocupând locul opt (2h08:21.).
Wilson Kipsang a câştigat maratonul de la Londra

Ministrul Corlăţean participă luni la reuniunea CAE. Situaţia din Ucraina, printre temele discuţiilor

Titus Corlăţean va participa, luni, la Luxemburg, la reuniunea miniştrilor de externe din statele membre ale UE, discuţiile urmând să se concentreze pe situaţia din Ucraina, inclusiv din perspectiva evenimentelor recente din estul acestei ţări.
Ministrul Corlăţean participă luni la reuniunea CAE. Situaţia din Ucraina, printre temele discuţiilor

O eclipsă totală de Lună, denumită „Luna sângerie”, va avea loc pe 15 aprilie

O eclipsă totală de Lună, denumită "Luna sângerie" datorită culorii de un roşu portocaliu pe care o va căpăta satelitul natural al Terrei, va avea loc pe 15 aprilie, fiind prima dintr-o serie de patru eclipse similare.
O eclipsă totală de Lună, denumită

Cristian Preda: Ponta, autorul socialismului cleptocratic. Martin Schulz să se dezică de PSD

Europarlamentarul Cristian Preda a declarat că Victor Ponta este autorul unei noi formule de socialism, "socialismul cleptocratic", prin susţinerea pe care o oferă baronilor locali, el cerând public socialiştilor europeni şi lui Martin Schulz să se dezică de PSD.
Cristian Preda: Ponta, autorul socialismului cleptocratic. Martin Schulz să se dezică de PSD