CELE MAI NOI ARTICOLE

Doi cursanţi ai Bucharest Script Lab dezvoltă un serial sub îndrumarea producătorului Andrei Boncea

Doi dintre cei 11 cursanţi care, în urmă cu o lună, şi-au prezentat ideile de scenariu în faţa unui juriu specializat, la prima sesiune Bucharest Script Lab, au fost recent selectaţi pentru a dezvolta un serial de televiziune sub îndrumarea producătorului Andrei Boncea.
Doi cursanţi ai Bucharest Script Lab dezvoltă un serial sub îndrumarea producătorului Andrei Boncea

Ponta îi răspunde lui Antonescu privind „diluarea” programului guvernamental: Nu mă pricep la spriţ!

Liderul PSD, premierul Victor Ponta, i-a răspuns preşedintelui PNL, Crin Antonescu, care a afirmat că programul pentru care Guvernul îşi va angaja răspunderea este diluat pe principiul "torni apă în vin", transmiţându-i acestuia că el nu se pricepe "la spriţ".
Ponta îi răspunde lui Antonescu privind

Pricopie: Notele mici obţinute de elevi la simulare nu trebuie să ducă la sărăcirea programei

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat marţi că rezultatele slabe obţinute de elevi la simulare nu trebuie să ducă la sărăcirea programei, ci la mobilizarea elevilor.
Pricopie: Notele mici obţinute de elevi la simulare nu trebuie să ducă la sărăcirea programei

Audi estimează vânzări record pentru acest an, de peste 50 de miliarde de euro

Audi, producătorul auto de lux controlat de grupul german Volkswagen, se aşteaptă la vânzări record pentru acest an, de peste 50 de miliarde de euro, dar a avertizat că profitul va fi afectat de investiţiile în noi modele şi de respectarea reglementărilor mai stricte privind emisiile poluante.
Audi estimează vânzări record pentru acest an, de peste 50 de miliarde de euro

Crimeea: Miliţiile proruse au preluat controlul aeroportului Simferopol. Toate zborurile sunt INTERZISE, cu excepţia celor din sau către Moscova

Miliţiile proruse au preluat controlul aeroportului Simferopol, cel mai important din peninsula separatistă ucraineană Crimeea, şi interzic toate zborurile cu excepţia celor care provin sau au ca destinaţie Moscova, a constatat un jurnalist al AFP.
Crimeea: Miliţiile proruse au preluat controlul aeroportului Simferopol. Toate zborurile sunt INTERZISE, cu excepţia celor din sau către Moscova

Tăriceanu mărturiseşte că nu-i place biroul preluat de la Antonescu: „Clădirea avea un scop propagandistic extraordinar în perioada comunistă”

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a prezentat, marţi, ziariştilor, biroul pe care l-a preluat, mărturisind că nu îi place acest birou şi că are o problemă, ca inginer constructor, cu calitatea clădirii Parlamentului, care lasă de dorit, urmând să solicite să se facă reparaţii urgente.
Tăriceanu mărturiseşte că nu-i place biroul preluat de la Antonescu:

Curtea de Apel Bucureşti a anulat raportul ANI privind incompatibilitatea lui Remus Cernea

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a anulat raportul Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) prin care s-a constatat că Remus Cernea a fost în incompatibilitate, în calitate de deputat şi administrator al unei societăţi comerciale, decizia putând fi contestată cu recurs.
Curtea de Apel Bucureşti a anulat raportul ANI privind incompatibilitatea lui Remus Cernea

10 ani de la atentatele de la Madrid: MĂRTURIILE supravieţuitorilor despre tragedie

La zece ani de la atentatele de la Madrid, Adeniria Moreira încă se gândeşte la copilul pe care l-a pierdut, când trenul în care tocmai se urcase, în dimineaţa zilei de 11 martie, a fost spulberat de o bombă, relatează AFP, care prezintă mărturii ale unor supravieţuitori ai atacurilor din Spania.
10 ani de la atentatele de la Madrid: MĂRTURIILE supravieţuitorilor despre tragedie

Sindicatele din industrie ies în stradă, pentru a cere oprirea suprataxării energiei electrice

Sindicatele din industrie protestează miercuri la Curtea Constituţională şi joi în Piaţa Victoriei, pentru a cere soluţionarea urgenţă a OUG privind producerea energiei din surse regenerabile, oprirea suprataxării energiei electrice şi a liberalizării rapide a preţului la gaze naturale.
Sindicatele din industrie ies în stradă, pentru a cere oprirea suprataxării energiei electrice

Iaşi: PSD a încercat schimbarea vicepreşedintelui PNL al CJ; Adomniţei: PSD a început războiul

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, liberalul Cristian Adomniţei, i-a acuzat, marţi, pe liderii PSD că au declanşat războiul împotriva Iaşiului, după ce consilierii PSD şi cei ai PPDD au încercat în cursul dimineţii să îl schimbe din funcţie pe vicepreşedintele liberal al CJ.
Iaşi: PSD a încercat schimbarea vicepreşedintelui PNL al CJ; Adomniţei: PSD a început războiul

Jurnalist anglo-suedez, ucis cu un glonţ în cap la Kabul

Un jurnalist anglo-suedez, Nils Horner, a fost ucis marţi dimineaţa în centrul capitalei afgane de către un bărbat înarmat, care i-a tras un glonţ în cap, dintr-un motiv încă necunoscut, potrivit unor surse concordante.
Jurnalist anglo-suedez, ucis cu un glonţ în cap la Kabul

Camera Deputaţilor adoptă un proiect pentru limitarea furturilor de metale de la calea ferată pentru vânzare

Camera Deputaţilor a decis, marţi, interzicerea achiziţionării de la persoane fizice a metalelor utilizate în activitatea feroviară, rutieră, maritimă, aeriană, şi în alte sectoare în care lipsa acestora poate produce accidente cu victime.
Camera Deputaţilor adoptă un proiect pentru limitarea furturilor de metale de la calea ferată pentru vânzare

Petru Flip: Declaraţia privind susţinerea Ucrainei va fi trimisă statelor europene şi Rusiei

Comisiile de politică externă ale Parlamentul României au adoptat o Declaraţie privind susţinerea Ucrainei şi a poporului ucrainean pe calea europeană, document care va fi trimis statelor europene, dar şi Federaţiei Ruse, a declarat, marţi, preşedintele comisiei Senatului, Petru Filip.
Petru Flip: Declaraţia privind susţinerea Ucrainei va fi trimisă statelor europene şi Rusiei

Camera Deputaţilor A RESPINS urmărirea penală a lui Daniel Chiţoiu

Camera Deputaţilor a respins, marţi, prin vot secret, cererea privind încuviinţarea urmăririi penale a lui Daniel Chiţoiu. Conform unor surse parlamentare, au votat împotriva solicitării de începere a urmării penale 248 de deputaţi, iar în favoarea cererii s-au înregistrat 108 voturi. De asemenea, trei voturi au fost anulate.
Camera Deputaţilor A RESPINS urmărirea penală a lui Daniel Chiţoiu

Ministrul Educaţiei: Cererile de schimbarea a domiciliului au crescut, nu ştim dacă au legătură cu pregătitoarea

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat marţi că evidenţa populaţiei a anunţat o uşoară creştere a cererilor de schimbare a domiciliului, însă nu se ştie dacă au legătura cu înscrierea în clasa pregătitoare, dând asigurări că nu vor fi copii care să nu aibă loc în şcolile din Bucureşti.
Ministrul Educaţiei: Cererile de schimbarea a domiciliului au crescut, nu ştim dacă au legătură cu pregătitoarea

Fostul fotbalist Leonida Nedelcu II, ajutat financiar de LPF

Fostul fotbalist Leonida Nedelcu II este după Viorel Turcu şi Aurel Iordăchescu al treilea beneficiar al Fondului de Solidaritate înfiinţat de noul preşedinte al LPF, Gino Iorgulescu, la începutul acestui an pentru ajutorarea foştilor jucători cu probleme medicale grave.
Fostul fotbalist Leonida Nedelcu II, ajutat financiar de LPF

Interpol: Dispariţia avionului Malaysia Airlines NU pare să fie provocată de un ATAC TERORIST. Este vorba despre trafic de fiinţe umane

Secretarul general al Interpol, Ronald K. Noble, a declarat marţi că "pista teroristă se îndepărtează", în ancheta privind dispariţia avionului companiei Malaysia Airlines
Interpol: Dispariţia avionului Malaysia Airlines NU pare să fie provocată de un ATAC TERORIST. Este vorba despre trafic de fiinţe umane

Laszlo Borbely consideră că incidentele de luni de la Târgu Mureş au fost minore

Preşedintele Comisiei de politică externă a Camerei Deputaţilor, Laszlo Borbely, a declarat, marţi, că incidentele de luni de la Târgu Mureş au fost minore, el precizând, totodată, că UDMR respinge orice fel de manifestare de extremism.
Laszlo Borbely consideră că incidentele de luni de la Târgu Mureş au fost minore

Senat: Marii antreprenori nu mai pot încheia contracte cu CNADNR până nu îşi plătesc subcontractorii

Plenul Senatului a adoptat, marţi, un proiect de lege al Guvernului prin care marii antreprenori din construcţiile de autostrăzi şi drumuri sunt obligaţi, pentru a lua lucrări de la CNADNR, să facă proba plăţilor către subcontractorii şi furnizorii de servicii cu care lucrează.
Senat: Marii antreprenori nu mai pot încheia contracte cu CNADNR până nu îşi plătesc subcontractorii

Cerinţele lui Mireille Mathieu la concertul din Capitală: 67 de trandafiri schimbaţi zilnic

Cântăreaţa Mireille Mathieu, care va susţine un concert, pe 24 martie, la Sala Palatului din Capitală, a solicitat, pentru ziua evenimentului, produse de patiserie franţuzeşti, fructe proaspete, băuturi răcoritoare, sucuri naturale, dar şi 67 de trandafiri în camera de hotel unde va locui.
Cerinţele lui Mireille Mathieu la concertul din Capitală: 67 de trandafiri schimbaţi zilnic

Ajutorul financiar din SUA pentru Ucraina ar putea fi întârziat de o dispută privind resursele FMI

Majoritatea din Senatul SUA, controlată de Partidul Democrat, ar putea introduce în pachetul de ajutor pregătit pentru Ucraina o clauză care prevede majorarea resurselor financiare ale FMI, pregătind terenul pentru o dispută cu Partidul Republican, majoritar în Camera Reprezentanţilor.
Ajutorul financiar din SUA pentru Ucraina ar putea fi întârziat de o dispută privind resursele FMI

Grapini va demisiona din Parlament astfel încât pe 25 mai să fie organizate alegeri în colegiul său

Deputatul PC Maria Grapini a declarat, marţi, la Suceava, că intenţionează să demisioneze din funcţia de deputat astfel încât în 25 mai să poată fi organizate alegeri în colegiul său, în condiţiile în care ea este candidat pentru Parlamentul European.
Grapini va demisiona din Parlament astfel încât pe 25 mai să fie organizate alegeri în colegiul său

TOPUL muzicienilor cu cele mai mari venituri în 2013

Cântăreaţa americană Taylor Swift a revenit pe primul loc în topul Billboard al muzicienilor cu cele mai mari venituri anuale, acesta fiind un titlu pe care tânăra artistă de pop-country l-a deţinut şi în 2012, dar pe care l-a pierdut anul trecut în faţa Madonnei.
TOPUL muzicienilor cu cele mai mari venituri în 2013

Ponta: Arafat a fost numit la DSU ca o armă pentru oprirea atacurilor politice

Raed Arafat a fost numit la conducerea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) ca o "armă" prin care s-a dorit oprirea atacurilor politice asupra instituţiilor pe care le va coordona, a afirmat, marţi, premierul Victor Ponta.
Ponta: Arafat a fost numit la DSU ca o armă pentru oprirea atacurilor politice

Centrul de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică: Peste 2,2 milioane de IP-uri din România implicate în incidente de securitate cibernetică

Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) a primit anul trecut peste 43 milioane alerte de securitate cibernetică cu privire la peste 2,2 milioane IP-uri unice din România implicate în diverse tipuri de incidente de securitate cibernetică.
Centrul de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică: Peste 2,2 milioane de IP-uri din România implicate în incidente de securitate cibernetică

TOPUL celor mai cunoscuţi piloţi de Formula 1

Un studiu efectuat în 13 ţări înaintea debutului sezonului 2014 al Campionatului Mondial de Formula 1 a relevat că pilotul cel mai cunoscut este spaniolul Fernando Alonso, în timp ce germanul Sebastian Vettel, câştigătorul ultimelor patru ediţii ale CM, ocupă abia locul 4, informează L'Equipe.
TOPUL celor mai cunoscuţi piloţi de Formula 1

Viktor Ianukovici afirmă că se va întoace în curând la Kiev: Rămân preşedintele legitim al Ucrainei

Viktor Ianukovici a declarat marţi că este "preşedintele legitim al Ucrainei" şi a asigurat că se va întoarce în curând la Kiev, într-o conferinţă susţinută la Rostov-pe-Don, în Rusia.
Viktor Ianukovici afirmă că se va întoace în curând la Kiev: Rămân preşedintele legitim al Ucrainei

Proiect estimat la peste 13 milioane euro pentru dezvoltarea unui parc de agrement în Sectorul 2

Primăria Sectorului 2 vrea să contracteze lucrări estimate la 60,5 milioane lei (13,4 milioane euro), inclusiv TVA, pentru construcţia parcului de agrement Tei - Plumbuita, proiectul urmând să fie cofinanţat cu fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional.
Proiect estimat la peste 13 milioane euro pentru dezvoltarea unui parc de agrement în Sectorul 2

Lider sindical: Codul de Etică în educaţie trebuie să prevadă obligaţii şi pentru elevi şi părinţi

Liderul Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar (SLSIP), Mitică Iosif, atrage atenţia că în Codul Etic trebuie incluse obligaţii şi responsabilităţi şi pentru elevi şi părinţi, nu doar pentru profesori, el apreciind, totodată, că unele prevederi sunt "absurde".
Lider sindical: Codul de Etică în educaţie trebuie să prevadă obligaţii şi pentru elevi şi părinţi

Deputaţii şi senatorii au ţinut un moment de reculegere în memoria românilor morţi în 2004 la Madrid

Deputaţii şi senatorii au ţinut, marţi, la începutul şedinţei de plen, un moment de reculegere în memoria românilor care au murit în urmă cu 10 ani în atentatele teroriste de la Madrid.
Deputaţii şi senatorii au ţinut un moment de reculegere în memoria românilor morţi în 2004 la Madrid

Bărbaţii reţinuţi în cazul atacurilor ce au vizat familii de români la Londonderry, eliberaţi

Cei doi bărbaţi reţinuţi luni în cadrul anchetei privind atacuri cu dispozitive artizanale explozive care au vizat sâmbătă două familii de români au fost eliberaţi marţi fără să fie acuzaţi, potrivit paginii electronice UTV News, filiala regională a postului ITV.
Bărbaţii reţinuţi în cazul atacurilor ce au vizat familii de români la Londonderry, eliberaţi

Varşovia, Praga şi Budapesta îşi exprimă satisfacţia, după 15 ani de la aderarea la NATO

Polonia, Cehia şi Ungaria au aderat în urmă cu 15 ani la NATO, o decizie faţă de care îşi exprimă satisfacţia în prezent, în contextul crizei ruso-ucrainene.
Varşovia, Praga şi Budapesta îşi exprimă satisfacţia, după 15 ani de la aderarea la NATO

Românca Irina Anghel–Enescu, inclusă de Forumul Economic de la Davos în Young Global Leaders

Forumul Economic Mondial de la Davos a anunţat marţi includerea româncei Irina Anghel–Enescu, managing director al South Eastern European Private Equity and Venture Capital Association (SEEPEA), în grupul tinerilor lideri de anvergură globală, care formează comunitatea Young Global Leaders.
Românca Irina Anghel–Enescu, inclusă de Forumul Economic de la Davos în Young Global Leaders

Frank-Walter Steinmer asigură că NATO şi UE garantează securitatea ţărilor baltice

Şeful diplomaţiei germane, Frank-Walter Steinmeier, a asigurat, marţi, la Tallin, că NATO şi UE garantează securitatea ţărilor baltice, în contextul crizei din Ucraina.
Frank-Walter Steinmer asigură că NATO şi UE garantează securitatea ţărilor baltice

Radio Zu, amendat cu 10.000 de lei din cauza limbajului injurios al lui Mircea Badea

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, în şedinţa de marţi, să amendeze cu 10.000 de lei Radio Zu, după ce, în două ediţii ale emisiunii "Mircea Badea la Zu", realizatorul a folosit un limbaj considerat injurios de membrii CNA.
Radio Zu, amendat cu 10.000 de lei din cauza limbajului injurios al lui Mircea Badea

Parlamentul Crimeei a adoptat o declaraţie de INDEPENDENŢĂ faţă de Ucraina

Deputaţii din Parlamentul prorus al Crimeei au adoptat marţi o declaraţie de independenţă faţă de Ucraina, o etapă prealabilă referendumului, care să permită alipirea acestei regiuni la Rusia. Ei au invocat precedentul Kosovo pentru a-şi justifica demersul din punct de vedere al dreptului internaţional.
Parlamentul Crimeei a adoptat o declaraţie de INDEPENDENŢĂ faţă de Ucraina

Fostul hocheist Doru Tureanu, multiplu campion naţional şi inclus în Hall of Fame, a murit la 60 de ani

Fostul mare hocheist Doru Tureanu, în vârstă de 60 de ani, marcatorul all-time la naţionala României, multiplu campion naţional cu Dinamo şi inclus în Hall of Fame, a decedat, marţi dimineaţa, la Spitalul Colentina, a declarat pentru MEDIAFAX antrenorul formaţiei Sportul Studenţesc, Ioan Martin.
Fostul hocheist Doru Tureanu, multiplu campion naţional şi inclus în Hall of Fame, a murit la 60 de ani

Marius Obreja, ales vicepreşedinte al Senatului

Senatorul PNL Marius Lucian Obreja a fost ales, marţi, de plenul Senatului, vicepreşedinte al acestei Camere, în urma demisiei din această funcţie a senatorului Florin Constantinescu (PSD).
Marius Obreja, ales vicepreşedinte al Senatului

Actriţa Olimpia Melinte, premiată de Uniunea Actorilor din Spania – VIDEO

Actriţa Olimpia Melinte a primit premiul pentru revelaţia anului - pentru dublul rol din coproducţia româno-spaniolă "Canibal", de Manuel Martín Cuenca - la gala Uniunii Actorilor din Spania, care a avut loc luni, la Teatro Arteria Coliseum din Madrid, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Actriţa Olimpia Melinte, premiată de Uniunea Actorilor din Spania - VIDEO

Prefectul de Mureş: La „marşul secuilor” unii manifestanţi au încercat să provoace forţele de ordine

Prefectul de Mureş Corneliu Grosu spune că unii dintre participanţii la "marşul secuilor", respectiv reprezentanţi ai organizaţiei "64 de Comitate", au încercat să provoace forţele de ordine, adăugând că astfel de "plimbări prin oraş cu solicitări de rupere a pământului românesc" ar trebui interzise
Prefectul de Mureş: La