CELE MAI NOI ARTICOLE

Deputat PSD: Antonescu să propună excluderea lui Chiuariu din PNL şi USL

Deputatul PSD de Craiova Florentin Gust i-a adresat, miercuri, liderului liberal Crin Antonescu solicitarea de a propune excluderea lui Tudor Chiuariu din PNL şi din USL, el arătând că ar fi o ruşine şi un pas greşit al USL rămânerea lui Chiuariu în cadrul Comisiei de revizuire a Constituţiei.
Deputat PSD: Antonescu să propună excluderea lui Chiuariu din PNL şi USL

Şef STS Cluj: Am ştiut unde a picat avionul „aproape exact la ora 21.00”, din informaţii ROMATSA

Şeful STS Cluj, Ioan Rus, a declarat, miercuri, că a ştiut locul unde s-a prăbuşit avionul în Munţii Apuseni "aproape exact la ora 21.00", în baza unor informaţii primite de la ROMATSA, "datorită unui avion care zbura de la Cluj spre Bucureşti şi care a trecut pe deasupra locului accidentului".
Şef STS Cluj: Am ştiut unde a picat avionul

Primii trei moţi care au ajuns la răniţii din Apuseni, cetăţeni de onoare ai judeţului Cluj

Gheorghe Giurgiu, Argentin Todea şi Gheorghe Trif, localnicii din comuna Horea care au ajuns primii la victimele accidentului aviatic din Munţii Apuseni, vor primi, joi, titlul de cetăţean de onoare al judeţului Cluj, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Primii trei moţi care au ajuns la răniţii din Apuseni, cetăţeni de onoare ai judeţului Cluj

Băuturile cu lămâie, cocktail de bacterii? Aproape trei sferturi dintre lămâile din restaurante sunt contaminate

Oamenii de ştiinţă spun că aproape trei sferturi dintre feliile de lămâie din băuturile comandate în restaurante sunt contaminate cu bacterii, unele prezentând urme de E. Coli sau candida.
Băuturile cu lămâie, cocktail de bacterii? Aproape trei sferturi dintre lămâile din restaurante sunt contaminate

Tribunalul Constanţa a decis: Gigi Becali rămâne în continuare în penitenciar

Gigi Becali rămâne în continuare în penitenciar, a decis, miercuri, Tribunalul Constanţa, care i-a respins solicitarea de a-i întrerupe pedeapsa din motive medicale, Becali prezentându-se în instanţă cu guler cervical şi susţinând că nu mai poate suporta durerile, medicamentele fiind fără efect.
Tribunalul Constanţa a decis: Gigi Becali rămâne în continuare în penitenciar

Doi şefi ai unui grup de presă din Franţa, sechestraţi de salariaţi

Doi şefi ai unui grup de presă din Franţa au fost sechestraţi, începând de marţi seară, de angajaţii companiei, care sunt nemulţumiţi de planul de restructurare pe care conducerea vrea să îl aplice.
Doi şefi ai unui grup de presă din Franţa, sechestraţi de salariaţi

Radu Zamfir, audiat la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti, în cazul accidentului aviatic din Apuseni

Medicul Radu Zamfir s-a prezentat miercuri la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti pentru a da o declaraţie în dosarul privind accidentul aviatic din Apuseni, în care şi-au pierdut viaţa pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion, iar copilotul şi patru medici, printre care şi Zamfir, au fost răniţi.
Radu Zamfir, audiat la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti, în cazul accidentului aviatic din Apuseni

Pachetul de măsuri economice ale Guvernului, pregătit să fie aprobat săptămâna viitoare

Pachetul de măsuri privind modificarea sistemului de penalităţi la plata datoriilor bugetare, limitarea comisioanelor interbancare, plafonarea plăţilor în numerar, introducerea caselor de marcat cu jurnal economic şi îmbunătăţirea procedurii de rambursare a TVA va fi adoptat săptămâna viitoare.
Pachetul de măsuri economice ale Guvernului, pregătit să fie aprobat săptămâna viitoare

Ce spun maeştrii feng shui despre Anul Nou asiatic, supranumit Anul Calului

Conflicte, catastrofe naturale, o criză în Asia şi noi probleme pentru Justin Bieber - maeştrii feng shui din Hong Kong şi-au prezentat previziunile pentru Anul Nou asiatic, supranumit Anul Calului, care, după părerea lor, va fi unul deosebit de tumultuos.
Ce spun maeştrii feng shui despre Anul Nou asiatic, supranumit Anul Calului

Ponta: Noul Cod Penal intră în vigoare la 1 februarie. Premierul nu a făcut referiri la eventuale modificări ale Guvernului

Codul penal şi Codul de procedură penală intră în vigoare la 1 februarie, a anunţat premierul Ponta, care i-a cerut ministrului Justiţiei să spună " pe parcurs" dacă este nevoie de vreo intervenţie a Executivului, fără să anunţe că Guvernul ar modifica, miercuri, unele prevederi din acest document.
Ponta: Noul Cod Penal intră în vigoare la 1 februarie. Premierul nu a făcut referiri la eventuale modificări ale Guvernului

Merkel îndeamnă ca ucrainenii mobilizaţi pentru valorile UE „să fie auziţi”

Cancelarul german Angela Merkel a declarat miercuri că persoanele care manifestează alături de opoziţie, în Ucraina, apără valorile europene şi trebuie "să fie auzite".
Merkel îndeamnă ca ucrainenii mobilizaţi pentru valorile UE

Peste 20 de persoane, audiate într-un caz de evaziune cu haine vândute pe internet, la Bucureşti

Peste 20 de persoane vor fi audiate, miercuri, la sediul Poliţiei Sectorului 6, într-un dosar de evaziune fiscală prin intermediul a două magazine online care vindeau haine contrafăcute, prejudiciul produs statului fiind evaluat la aproximativ 1.000.000 de euro, potrivit unor surse din Poliţie.
Peste 20 de persoane, audiate într-un caz de evaziune cu haine vândute pe internet, la Bucureşti

Introducerea accizei de 7 eurocenţi ar putea fi iar amânată, cu încă trei luni, dar numai la motorină

Introducerea accizei de 7 eurocenţi ar putea fi din nou amânată, cu încă trei luni, dar numai pentru motorină, premierul Victor Ponta afirmând că această variantă poate fi luată în calcul dacă se dovedeşte că este viabilă din punct de vedere economic.
Introducerea accizei de 7 eurocenţi ar putea fi iar amânată, cu încă trei luni, dar numai la motorină

Şeful interimar al Guvernului ucrainean anunţă continuarea „dialogului” putere-opoziţie

Puterea ucraineană şi opoziţia continuă "dialogul" în vederea ieşirii din criză, a declarat miercuri la Kiev şeful interimar al Guvernului, vicepremierul Sergii Arbuzov, la o zi după demisia Executivului, în urma a două luni de contestare.
Şeful interimar al Guvernului ucrainean anunţă continuarea

Departamentul de intervenţii în situaţii de urgenţă de la MAI va fi condus de Arafat

Departamentul de intervenţii în situaţii de urgenţă, care va funcţiona în cadrul Ministerului de Interne, va fi condus de către secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat, a anunţat premierul Victor Ponta.
Departamentul de intervenţii în situaţii de urgenţă de la MAI va fi condus de Arafat

Cei doi paramedici ai SMURD Cluj ajunşi primii la locul accidentului aviatic din Apuseni, audiaţi de procurori

Ziana Motora şi Raluca Zăgănescu, cele două tinere paramedic voluntar la SMURD Cluj care au ajuns primele la victimele accidentului aviatic din Munţii Apuseni, au fost audiate în calitate de martor, miercuri, de procurorii Parchetului Curţii de Apel Cluj.
Cei doi paramedici ai SMURD Cluj ajunşi primii la locul accidentului aviatic din Apuseni, audiaţi de procurori

Ambasada SUA a postat o imagine cu primarul din New York care curăţă zăpada: „Şi la voi ninge?”

Ambasada SUA la Bucureşti îl dă exemplu pe primarul New York-ului, Bill de Blasio, postând pe contul de Facebook al misiunii o fotografie în care acesta curăţă zăpada din faţa casei sale, la care adaugă şi un text: "Şi la voi ninge?".
Ambasada SUA a postat o imagine cu primarul din New York care curăţă zăpada:

„De ce este România atât de săracă?” – Ce trăsătură sugerează GOOGLE pentru fiecare ţară din Europa – FOTO

Opţiunea Google de a sugera cuvinte la căutarea pe internet permite verificarea celor mai frecvente întrebări puse de utilizatori sub forma "De ce este ... (o ţară) atât de...?", rezultatele arătând că în cazul mai multor ţări din fostul bloc comunist prima sugestie care apare este însuşirea "săracă".

Grapini va fi retrasă din postul de ministru pentru a candida la europarlamentare

Maria Grapini va fi retrasă de Partidul Conservator din postul de ministru delegat pentru IMM şi Turism pentru a candida la alegerile europarlamentare din luna mai, urmând să părăsească Guvernul cel mai târziu în luna martie, au declarat pentru MEDIAFAX surse din partid.
Grapini va fi retrasă din postul de ministru pentru a candida la europarlamentare

Carpatica Asig: Informaţiile vehiculate în presă prejudiciază activitatea companiei

Procedurile de cercetare lansate de autorităţi cu privire la Carpatica Asig nu influenţează activitatea asigurătorului, dar informaţiile vehiculate în presă cu privire la societate prejudiciază într-un mod nejustificat activitatea acesteia, apreciază compania.
Carpatica Asig: Informaţiile vehiculate în presă prejudiciază activitatea companiei

Huffington Post şi-a lansat o ediţie în Brazilia

Huffington Post şi-a lansat, marţi, în Brazilia, o ediţie în limba portugheză, aceasta fiind prima versiune a site-ului de informaţii american într-o ţară latino-americană.
Huffington Post şi-a lansat o ediţie în Brazilia

Avertismentul primului preşedinte al Ucrainei independente: Ţara se află în pragul războiului civil

Primul preşedinte al Ucrainei independente Leonid Kravciuk a subliniat în faţa membrilor Parlamentului, miercuri, că ţara se află "în pragul războiului civil", invitând deputaţii să se implice în vederea unei ieşiri din criză.
Avertismentul primului preşedinte al Ucrainei independente: Ţara se află în pragul războiului civil

Exxon şi OMV au preluat licenţa pentru Midia XV, din Marea Neagră. Romgaz se poate asocia cu 10%

ExxonMobil şi OMV Petrom au devenit titularii licenţei pentru zona de apă adâncă a perimetrului Midia XV, după ce Guvernul a aprobat transferul drepturilor de explorare şi producţie de hidrocarburi de la Sterling, Romgaz având opţiunea unei participaţii de 10% în cazul unei descoperiri comerciale.
Exxon şi OMV au preluat licenţa pentru Midia XV, din Marea Neagră. Romgaz se poate asocia cu 10%

SITUAŢIA ÎN ŢARĂ: Ajutoare pentru persoanele afectate de zăpadă. Sute de locuinţe, deszăpezite de jandarmi, pompieri, militari şi poliţişti – INFORMAŢII ÎN TIMP REAL

Sute de locuinţe au fost deszăpezite de jandarmi, pompieri, militari şi poliţişti. Guvernul va aproba, miercuri, acordarea de ajutoare umanitare de urgenţă pentru persoanele afectate de zăpadă.
SITUAŢIA ÎN ŢARĂ: Ajutoare pentru persoanele afectate de zăpadă. Sute de locuinţe, deszăpezite de jandarmi, pompieri, militari şi poliţişti - INFORMAŢII ÎN TIMP REAL

Locuinţe cu 3 camere executate silit, la vânzare la mai puţin de 30.000 euro, inclusiv în Bucureşti. Care sunt cele mai atractive OFERTE

Ofertele băncilor de locuinţe executate silit cuprind apartamente cu trei camere la preţuri de 30.000 de euro în Iaşi, Timişoara sau Bucureşti, cu aceeaşi sumă pe piaţa liberă putând fi achiziţionată cel mult o unitate locativă cu două camere confort doi, potrivit Imobiliare.ro.
Locuinţe cu 3 camere executate silit, la vânzare la mai puţin de 30.000 euro, inclusiv în Bucureşti. Care sunt cele mai atractive OFERTE

Termen în Dosarul Transferurilor: Victor Becali nu este prezent din cauza unor probleme medicale

Victor Becali nu este prezent, miercuri, la Curtea de Apel Bucureşti, unde are loc un nou termen în Dosarul Transferurilor, avocatul impresarului anunţând că acesta se află în Italia pentru rezolvarea unor probleme medicale.
Termen în Dosarul Transferurilor: Victor Becali nu este prezent din cauza unor probleme medicale

Gala Primetime Emmy Awards 2014 va avea loc pe 25 august

Gala Primetime Emmy Awards 2014, în cadrul căreia sunt decernate cele mai importante trofee din industria de televiziune americană, va avea loc luni, 25 august, au anunţat, marţi, reprezentanţii Academiei de televiziune, arte şi ştiinţe (Academy of Television Arts & Sciences) şi ai postului NBC.
Gala Primetime Emmy Awards 2014 va avea loc pe 25 august

Parlamentul ucrainean va discuta despre noi concesii din partea puterii către proeuropeni, inclusiv amnistierea unor manifestanţi încarceraţi

Parlamentul ucrainean urmează să discute miercuri despre noi posibile concesii din partea puterii către proeuropeni, inclusiv o amnistiere a unor manifestanţi încarceraţi, în vederea dezamorsării crizei care afectează ţara de la sfârşitul lui noiembrie.
Parlamentul ucrainean va discuta despre noi concesii din partea puterii către proeuropeni, inclusiv amnistierea unor manifestanţi încarceraţi

ACEA: Piaţa auto europeană va creşte în acest an cu 2%, dar nu va reveni curând la nivelul pre-criză

Piaţa auto europeană va creşte în acest an cu 2%, după şase ani consecutivi de declin, potrivit estimărilor producătorilor de automobile, care nu se aşteaptă ca vânzările să revină prea curând la nivelurile din perioada premergătoare crizei.
ACEA: Piaţa auto europeană va creşte în acest an cu 2%, dar nu va reveni curând la nivelul pre-criză

Morsi a sfidat tribunalul care-l judecă pentru evadare din închisoare în 2011

Fostul preşedinte egiptean Mohamed Morsi a sfidat, marţi o Curte de la Cairo care îl judecă pentru evadare din închisoare în timpul revoltei faţă de Hosni Mubarak, în 2011.
Morsi a sfidat tribunalul care-l judecă pentru evadare din închisoare în 2011

Trupa Mötley Crüe se destramă în 2015, după încheierea turneului de adio

Trupa americană Mötley Crüe, emblematică pentru curentul glam metal promovat intens în anii '80 de postul MTV, a anunţat că se va destrăma oficial în 2015, după încheierea turneului său de adio.
Trupa Mötley Crüe se destramă în 2015, după încheierea turneului de adio

Răducu: Este bine că am învins Belgia, este foarte important să câştigi primul meci

Atacantul echipei naţionale de futsal a României, Emil Răducu, a declarat, marţi seară, că victoria din meciul cu Belgia, scor 6-1, în grupa A de la Campionatul European, este extrem de importantă, mai ales că a fost obţinută împotriva gazdei competiţiei.
Răducu: Este bine că am învins Belgia, este foarte important să câştigi primul meci

Tom Sherak, fostul preşedinte al Academiei americane de film, a murit la 68 de ani

Tom Sherak, fostul preşedinte al Academiei americane de film (Academy of Motion Pictures Arts and Sciences), care organizează ceremonia anuală de acordare a premiilor Oscar, a decedat marţi, în urma unui cancer de prostată, la vârsta de 68 de ani.
Tom Sherak, fostul preşedinte al Academiei americane de film, a murit la 68 de ani

Nathan Filer a câştigat Costa Book of the Year Award, pentru romanul „The Shock of the Fall”

Scriitorul Nathan Filer a câştigat unul dintre cele mai prestigioase premii literare acordate în Marea Britanie, Costa Book of the Year Award pe 2013, cu "The Shock of the Fall", volumul său de debut, care tratează tema pierderii şi a bolilor mintale.
Nathan Filer a câştigat Costa Book of the Year Award, pentru romanul

O femeie a născut în tren, într-o gară din judeţul Vaslui

O femeie în vârstă de 33 de ani din Bârlad a născut în tren, miercuri dimineaţă, într-o gară din apropierea municipiului Vaslui, şeful de tren fiind cel care i-a tăiat cordonul ombilical copilului.
O femeie a născut în tren, într-o gară din judeţul Vaslui

Sfaturile IGSU pentru cetăţeni: Să aibă pregătite unelte pentru degajarea zăpezii şi rezerve de alimente şi apă

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă face apel la cetăţeni să nu plece la drum decât dacă este necesar, să aibă pregătite unelte pentru degajarea zăpezii, rezerve de alimente şi apă, medicamentele necesare pentru tratamente, dar şi mijloace de iluminat independente de reţeaua electrică.
Sfaturile IGSU pentru cetăţeni: Să aibă pregătite unelte pentru degajarea zăpezii şi rezerve de alimente şi apă

O cisternă plină cu combustibil s-a răsturnat la intrarea pe autostrada Timişoara-Arad

O cisternă plină cu benzină şi motorină s-a răsturnat, miercuri dimineaţă, după ce a fost lovită de un autoturism ajuns pe contrasens, la intrarea pe autostrada Timişoara- Arad, la ora transmiterii acestei ştiri traficul în zonă fiind blocat pentru că din cisternă se scurge combustibil.
O cisternă plină cu combustibil s-a răsturnat la intrarea pe autostrada Timişoara-Arad

Întârzieri la decolarea unor aeronave de pe Aeroportul „Henri Coandă” Bucureşti, pentru degivrare

Unele aeronave de pe Aeroportul "Henri Coandă" au întârzieri de cel mult 30 de minute la decolare, din cauza operaţiunilor de degivrare, nicio cursă nefiind anulată, informează miercuri Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.
Întârzieri la decolarea unor aeronave de pe Aeroportul

Porturile din Constanţa, închise din cauza vântului puternic

Porturile Midia, Constanţa Nord, Constanţa Sud Agigea şi Mangalia au fost închise, miercuri dimineaţă, din cauza vântului puternic, informează Centrul Infotrafic din Poliţia Română.
Porturile din Constanţa, închise din cauza vântului puternic

Imagine graffiti în care Papa Francisc apare în rol de Superman, postată pe Twitter de Vatican – FOTO

O imagine cu un graffiti de pe un zid de la Roma în care Papa Francisc apare în rol de Superman a fost postată marţi pe un cont de Twitter aparţinând "Ministerului" comunicaţiilor sociale al Vaticanului.
Imagine graffiti în care Papa Francisc apare în rol de Superman, postată pe Twitter de Vatican - FOTO