CELE MAI NOI ARTICOLE

ACS Poli Timişoara – Ceahlăul Piatra Neamţ, scor 1-1, în Liga I

Formaţia ACS Poli Timişoara a încheiat la egalitate, scor 1-1 (0-0), meciul susţinut, duminică, pe teren propriu, în compania echipei Ceahlăul Piatra Neamţ, în etapa a XXXIII-a a Ligii I, în care ambele goluri au fost marcate din penalti şi trei jucători au fost eliminaţi.
ACS Poli Timişoara - Ceahlăul Piatra Neamţ, scor 1-1, în Liga I

Băsescu: Rogozin să ştie că suntem o naţiune care a trăit între trei imperii şi suntem tot aici

Preşedintele Băsescu a declarat că îi transmite lui Dmitri Rogozin că "noi suntem o naţiune care a trăit între trei imperii" şi "suntem tot aici", adăugând că Rogozin "ar trebui să bage bine în cap" acest lucru şi menţionând că nu poate considera că este vorba de declaraţii oficiale ale statului rus
Băsescu: Rogozin să ştie că suntem o naţiune care a trăit între trei imperii şi suntem tot aici

Pedofil norvegian din Capitală, arestat după ce a fost urmărit până aproape de Ploieşti

Un cetăţean norvegian de 59 de ani din Bucureşti, suspectat de pornografie infantilă şi act sexual cu minori, a fost reţinut, sâmbătă, de procurorii DIICOT, după ce a fost urmărit din Capitală până aproape de Ploieşti, bărbatul fiind în prezent în arest.
Pedofil norvegian din Capitală, arestat după ce a fost urmărit până aproape de Ploieşti

Căpitanul echipei Dinamo Moscova agresat la meciul cu Zenit. Partida a fost suspendată

Suporterii echipei Zenit Sankt Petersburg au invadat terenul, duminică, la meciul de pe teren propriu cu Dinamo Moscova, iar unul dintre fani l-a lovit pe căpitanul grupării moscovite, Vladimir Granat, informează AFP, care menţionează că partida a fost suspendată ca urmare a incidentelor.
Căpitanul echipei Dinamo Moscova agresat la meciul cu Zenit. Partida a fost suspendată

LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER ŞI NOROC: Numerele extrase duminică, 11 mai

Duminică, 11 mai, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc. Premiile categoriei I la Loto 6/49 şi Joker puse în joc duminică, de peste 9,8 milioane de lei şi, respectiv, peste 10,8 milioane de lei, nu au fost câştigate, fiind reportate pentru următoarea extragere.
LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER ŞI NOROC: Numerele extrase duminică, 11 mai

Simona Halep a PIERDUT finala turneului de la Madrid

Jucătoarea Simona Halep, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 4, a fost învinsă, duminică, cu scorul de 1-6, 6-2, 6-3, de sportiva rusă Maria Şarapova, locul 9 WTA şi cap de serie numărul 8, în final turneului de categorie Premier Mandatory de la Madrid.
Simona Halep a PIERDUT finala turneului de la Madrid

DN 5 Giurgiu – Bucureşti, blocat din nou, după o săptămână, de protestul unor localnici

Aproximativ o sută de locuitori din Uzunu, judeţul Giurgiu, au blocat, duminică, DN 5, traversând în mod repetat o trecere de pietoni în semn de protest faţă de faptul că autorităţile judeţene nu repară drumul care trece prin satul lor, o acţiune similară având loc şi duminica trecută.
DN 5 Giurgiu - Bucureşti, blocat din nou, după o săptămână, de protestul unor localnici

FC Vaslui – Oţelul Galaţi, scor 1-4, în Liga I

Formaţia Oţelul Galaţi a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 4-1 (4-1), echipa FC Vaslui, într-un meci contând pentru etapa a XXXII-a a Ligii I.
FC Vaslui - Oţelul Galaţi, scor 1-4, în Liga I

REPORTAJ: „Nu mai vreau să mai aud niciodată de Ucraina! „, afirmă o participantă la referendumul din Doneţk

Numeroase persoane au aşteptat duminică la coadă să voteze în referendumul pentru independenţă, la secţia de votare numărul 7 de la Doneţk, un oraş cu aproximativ un milion de locuitori, unul dintre bastioanele insurecţiei armate proruse din estul Ucrainei, relatează AFP într-un reportaj.
REPORTAJ:

Lewis Hamilton a câştigat Marele Premiu al Spaniei

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Mercedes) a câştigat, duminică, Marele Premiu al Spaniei, a cincea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, în timp ce coechipierul său, germanul Nico Rosberg, a fost al doilea, iar australianul Daniel Ricciardo (Red Bull) a trecut linia de sosire al treilea.
Lewis Hamilton a câştigat Marele Premiu al Spaniei

Preşedintele Samsung Electronics a fost resuscitat şi operat în urma unei crize cardiace

Preşedintele Samsung Electronics, Lee Kun Hee, sub conducerea căruia compania a devenit cel mai mare producător de smartphone-uri din lume, a fost operat duminică în urma unei crize cardiace şi se află în stare stabilă, transmite Bloomberg.
Preşedintele Samsung Electronics a fost resuscitat şi operat în urma unei crize cardiace

Marcel Pavel, despre FINALA EUROVISION 2014: A devenit un circ ieftin. Partea artistică a dispărut

Marcel Pavel, care a participat la Eurovision în 2002, alături de Monica Anghel, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX că Ovi şi Paula Seling s-au "prezentat impecabil" la ediţia din acest an, însă concursul cântecului european a devenit "un circ ieftin", iar partea artistică de creaţie a dispărut.
Marcel Pavel, despre FINALA EUROVISION 2014: A devenit un circ ieftin. Partea artistică a dispărut

Udrea: Victor Ponta a purtat ghinion echipei României la Eurovision, să nu mai meargă

Elena Udrea spune că Victor Ponta a purtat ghinion echipei României la Eurovision şi că nu ar mai trebui să meargă să susţină concurenţii români, iar când l-a întrebat din ce bani a mers la Copenhaga, premierul ”a mai scos un aşa-zis raport al Corpului de Control”.
Udrea: Victor Ponta a purtat ghinion echipei României la Eurovision, să nu mai meargă

Traian Băsescu s-a interesat despre crearea unei universităţi regionale la Timişoara

Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit, separat, duminică, la Timişoara, cu primarul Nicolae Robu (PNL) şi cu rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, Marilen Pirtea, în discuţiile cu cei doi şeful statului interesându-se despre crearea unei universităţi regionale la Timişoara.
Traian Băsescu s-a interesat despre crearea unei universităţi regionale la Timişoara

Corlăţean participă luni la reuniunea Consiliului Afaceri Externe. Tema principală a discuţiilor – situaţia din Ucraina

Ministrul Titus Corlăţean va participa, luni, la Bruxelles, la reuniunea miniştrilor de externe din statele membre UE, tema principală a discuţiilor din cadrul CAE fiind reprezentată de situaţia din Ucraina, inclusiv din perspectiva evoluţiilor recente din estul şi sudul acestei ţări.
Corlăţean participă luni la reuniunea Consiliului Afaceri Externe. Tema principală a discuţiilor - situaţia din Ucraina

Citigroup a detronat Deutsche Bank din poziţia de lider mondial al tranzacţiilor valutare

Citigroup a detronat Deutsche Bank din poziţia de cel mai mare trader valutar la nivel mondial, pe care a ocupat-o nouă ani, din cauza volatilităţii scăzute care a redus tranzacţiile cu euro, potrivit datelor Euromoney Institutional Investor, transmite Bloomberg.
Citigroup a detronat Deutsche Bank din poziţia de lider mondial al tranzacţiilor valutare

Crin Antonescu face o vizită în SUA, el va avea o intervenţie la Forumul American Jewish Committee

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, va face o vizită în SUA, el urmând să susţină, marţi, o intervenţie cu ocazia Forumului Global al organizaţiei American Jewish Committee şi să aibă o serie de întâlniri cu reprezentanţi ai administraţiei americane, conform unui comunicat de presă al liberalilor.
Crin Antonescu face o vizită în SUA, el va avea o intervenţie la Forumul American Jewish Committee

Cezar Ouatu, despre FINALA EUROVISION 2014: Locul obţinut de Paula Seling şi Ovi este onorabil

Cezar Ouatu, care a reprezentat România la Eurovision 2013, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX că locul obţinut de Paula Seling şi Ovi în finala din acest an a concursului cântecului european este onorabil şi nu neapărat "relevant", atât timp cât prestaţia lor a fost "mai mult decât bună".
Cezar Ouatu, despre FINALA EUROVISION 2014: Locul obţinut de Paula Seling şi Ovi este onorabil

Rogozin susţine că a adus la Moscova petiţii pentru recunoaşterea Transnistriei

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a anunţat duminică faptul că a adus la Moscova petiţii care cer Rusiei să recunoască regiunea separatistă prorusă Transnistria, în pofida unei încercări de confiscare din partea autorităţilor moldoveneşti.
Rogozin susţine că a adus la Moscova petiţii pentru recunoaşterea Transnistriei

Schröder: UE este principalul vinovat pentru criza din Ucraina

Fostul cancelar german Gerhard Schröder consideră că Uniunea Europeană (UE) este principalul vinovat pentru criza ucraineană, ea obligând Kievul să aleagă între un viitor cu UE sau cu Rusia, într-un interviu publicat în ediţia de duminică a ziarului Welt am Sonntag.
Schröder: UE este principalul vinovat pentru criza din Ucraina

Oficial SUA: Băncile din Rusia trebuie sancţionate. Aliaţii din regiune sunt speriaţi de moarte

Băncile din Rusia trebuie să fie supuse sancţiunilor împotriva Rusiei, a declarat duminică preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA, republicanul John Boehner, care vede necesar ca preşedintele Barack Obama să insiste mai mult pentru a obţine un răspuns mai dur din partea naţiunilor europene.
Oficial SUA: Băncile din Rusia trebuie sancţionate. Aliaţii din regiune sunt speriaţi de moarte

Paula Seling şi Ovi, după FINALA EUROVISION 2014: Am visat la un miracol, poate nu a fost timpul lui

Paula Seling şi Ovi, reprezentanţii României la Eurovision 2014, au declarat, după finala care avut loc sâmbătă seară, la Copenhaga, că au "visat la un miracol", dar poate "nu fost timpul lui", iar de acum încolo este timpul să "treacă la hituri", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.
Paula Seling şi Ovi, după FINALA EUROVISION 2014: Am visat la un miracol, poate nu a fost timpul lui

Băsescu despre Rogozin: Trebuie aflat câtă vodcă consumase înainte să facă aceste declaraţii

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Timişoara, referindu-se la atacurile vicepremierului rus Dmitri Rogozin la adresa României, că trebuie aflat mai întâi câtă vodcă a consumat Rogozin înainte să facă asemenea declaraţii.
Băsescu despre Rogozin: Trebuie aflat câtă vodcă consumase înainte să facă aceste declaraţii

Peste 2.500 de sindicalişti din Poşta Română au protestat în faţa Guvernului

Peste 2.500 de sindicalişti din Poşta Română din toată ţara au protestat, duminică dimineaţă, la sediul Guvernului, prezentându-şi fluturaşii de salariu şi cerând demiterea conducerii.
Peste 2.500 de sindicalişti din Poşta Română au protestat în faţa Guvernului

Băsescu: Nu am crezut niciodată că o forţă politică cu 70% poate avea un comportament ca în anii ’50

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Timişoara, că în aproape zece ani de mandat nu a crezut niciodată că o forţă politică cu 70% poate să aibă "un comportament ca pe vremea anilor '50", atât din punct de vedere instituţional, cât şi al relaţiilor cu populaţia.
Băsescu: Nu am crezut niciodată că o forţă politică cu 70% poate avea un comportament ca în anii '50

Băsescu: Până la numirea lui Patapievici la ICR, acesta era utilizat pentru acordarea de sinecuri

Preşedintele Traian Băsescu a declarat , duminică, la Timişoara, că până la numirea lui Horia-Roman Patapievici şi a lui Mircea Mihăieş în fruntea ICR, instituţia era utilizată "pentru acordarea de sinecuri" şi a arătat că nu a cerut niciodată nimic acestei conduceri.
Băsescu: Până la numirea lui Patapievici la ICR, acesta era utilizat pentru acordarea de sinecuri

EUROVISION 2014: Conchita Wurst, „regina” care a câştigat concursul – de la critici dure la admiraţie internaţională

Cântăreaţa Conchita Wurst, din Austria, care a câştigat finala EUROVISION 2014, sâmbătă seară, la Copenhaga, a avut de înfruntat numeroase critici atât la nivel local, cât şi internaţional, însă vocea, precum şi imaginea sa au făcut ca, în cele din urmă, să fie apreciată în întreaga lume.
EUROVISION 2014: Conchita Wurst,

Scriitorul israelian Amos Oz i-a catalogat „neonazişti evrei” pe unii extremişti evrei

Cel mai cunoscut scriitor israelian, Amos Oz, i-a catalogat "neonazişti evrei" pe extremişti evrei acuzaţi că au comis un val de acţiuni cu caracter rasist împotriva creştinilor şi musulmanilor, scrie presa israeliană.
Scriitorul israelian Amos Oz i-a catalogat

Băsescu: Ultima zi de mandat voi merge la Sânnicolau Mare, acolo am decis să candidez a doua oară

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Timişoara, că ultima zi de mandat o va petrece la Sânnicolau Mare, acolo unde s-a decis să candideze pentru al doilea mandat de preşedinte şi le-a transmis timişorenilor că a constatat faptul că dacă vrea să se simtă bine trebuie să vină în Banat.
Băsescu: Ultima zi de mandat voi merge la Sânnicolau Mare, acolo am decis să candidez a doua oară

Băsescu: Statul român este încă mult prea ineficient şi rigid în relaţia cu cetăţenii săi

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, dumunică, într-o dezbatere, la Timişoara, că statul român este încă mult prea ineficient şi rigid în relaţia cu cetăţenii României, pentru că nu acceptă să fie gestionat de oameni competenţi, ci de politicieni.
Băsescu: Statul român este încă mult prea ineficient şi rigid în relaţia cu cetăţenii săi

Mercenari americani coordonează şi conduc trupele guvernamentale în estul Ucrainei

Aproximativ 400 de mercenari de la o firmă americană operează în Ucraina alături de militarii şi poliţia ucrainene, în operaţiunile împotriva separatiştilor proruşi, scrie ziarul german Bild am Sonntag.
Mercenari americani coordonează şi conduc trupele guvernamentale în estul Ucrainei

Marile puteri şi Teheranul vor trece la redactarea acordului final privind programul nuclear iranian

Negocierile privind programul nuclear iranian intră marţi, la Viena, într-o nouă fază, la fel de delicată ca şi cele precedente, marile puteri şi Teheranul urmând să înceapă redactarea unui acord final.
Marile puteri şi Teheranul vor trece la redactarea acordului final privind programul nuclear iranian

Guvernul sesizează organele de urmărire penală pentru nereguli în Programul bazelor sportive

Guvernul a sesizat organele de urmărire penală pentru nereguli identificate la obţinerea de fonduri şi acordarea de către unele autorităţi locale, în perioada 2006-2012, a unor contracte derulate prin Programul de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive în mediul rural.
Guvernul sesizează organele de urmărire penală pentru nereguli în Programul bazelor sportive

Un tânăr din Satu Mare care conducea cu 206 km/h pe Autostrada Transilvania, depistat de poliţişti

Un tânăr de 27 de ani din Satu Mare care conducea cu 206 km/h pe Autostrada Transilvania a fost depistat de poliţişti şi a rămas fără permis pentru trei luni, informează Poliţia Română.
Un tânăr din Satu Mare care conducea cu 206 km/h pe Autostrada Transilvania, depistat de poliţişti

Robert Kennedy Jr. şi Cheryl Hines s-au logodit

Prezentatorul de emisiuni radiofonice Robert Kennedy Jr., nepotul fostului preşedinte american J. F. Kennedy, şi actriţa Cheryl Hines s-au logodit, aceştia având o relaţie din 2012.
Robert Kennedy Jr. şi Cheryl Hines s-au logodit

Jacob Zuma dedică victoria ANC în alegerile legislative din Africa de Sud memoriei lui Mandela

Preşedintele sud-african Jacob Zuma a dedicat, sâmbătă seara, victoria detaşată a partidului aflat la putere, ANC, în alegerile legislative de la 7 mai, memoriei fostului preşedinte Nelson Mandela, decedat în decembrie.
Jacob Zuma dedică victoria ANC în alegerile legislative din Africa de Sud memoriei lui Mandela

Lituanienii votează în primul tur pentru alegerea preşedintelui

Lituanienii votează duminică în primul tur al alegerilor prezidenţiale, în care preşedinta în exerciţiu Dalia Grybauskaite este bine plasată pentru obţinerea celui de-al doilea mandat.
Lituanienii votează în primul tur pentru alegerea preşedintelui

Explozii numeroase şi foarte puternice la Slaviansk, în estul Ucrainei

Detonări numeroase şi foarte puternice s-au auzit duminică dimineaţa în apropiere de Slaviansk, un bastion al rebeliunii armate în estul Ucrainei, unde, începând de la ora locală 8.00 (8.00, ora României), se desfăşoară un referendum controversat asupra independenţei regiunii.
Explozii numeroase şi foarte puternice la Slaviansk, în estul Ucrainei

STUDIU: Sfecla roşie stimulează performanţele sportive şi combate hipertensiunea

Sfecla roşie, fie că este consumată în oţet, proaspătă sau coaptă, este considerată de nutriţionişti un adevărat superaliment, care creşte performanţele sportive şi combate hipertensiunea.
STUDIU: Sfecla roşie stimulează performanţele sportive şi combate hipertensiunea

Cinci metode de îngrijire cosmetică, pe baza obiectelor din casă

O banală linguriţă, hârtia pentru filtrul de cafea şi periuţa de dinţi pot avea utilizări neaşteptate pentru ritualul zilnic de îngrijire, iar experţii în frumuseţe le recomandă ca alternativă eficientă la produsele cosmetice scumpe, potrivit dailymail.co.uk.
Cinci metode de îngrijire cosmetică, pe baza obiectelor din casă