CELE MAI NOI ARTICOLE

Încă o surpriză la Wimbledon: Roger Federer, eliminat în turul doi de numărul 116 mondial

Tenismanul elveţian Roger Federer, numărul 3 mondial şi deţinătorul titlului, a fost eliminat, miercuri, în turul doi la Wimbledon, de ucraineanul Serghei Stahovski, numărul 116 mondial, scor 6-7 (5/7), 7-6 (7/5), 7-5, 7-6 (7/5).
Încă o surpriză la Wimbledon: Roger Federer, eliminat în turul doi de numărul 116 mondial

Bătaie cu furci, bâte şi răngi în judeţul Călăraşi. Conflictul a izbucnit la un botez

Un număr de 14 persoane implicate într-un conflict cu răngi, furci, bâte şi spray-uri lacrimogene, petrecut la o petrecere de botez în comuna călărăşeană Borcea, au fost reţinute pentru 24 de ore sub acuzaţia de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Bătaie cu furci, bâte şi răngi în judeţul Călăraşi. Conflictul a izbucnit la un botez

Europol a închis peste 320 de site-uri din SUA şi Europa prin care se vindea marfă contrafăcută

Peste 320 de site-uri prin care se vindeau produse contrafăcute au fost închise de autorităţile de specialitate din SUA şi agenţii europene coordonate de Europol, în urma unei anchete la care a participat şi România, informează un comunicat al Europol.
Europol a închis peste 320 de site-uri din SUA şi Europa prin care se vindea marfă contrafăcută

Antonescu: Vom decide în USL momentul referendumului pe Constituţie. S-ar putea şi odată cu prezidenţialele

Liderul PNL Crin Antonescu declară că o decizie privind momentul referendumului pentru revizuirea Constituţiei, după decizia de miercuri a CC, va fi luată în USL, el menţionând că sunt luate în calcul toate variantele, inclusiv amânarea pentru anul viitor, chiar şi odată cu alegerile prezidenţiale.
Antonescu: Vom decide în USL momentul referendumului pe Constituţie. S-ar putea şi odată cu prezidenţialele

Curtea de Apel Craiova a majorat la şase ani de închisoare cu executare pedeapsa pentru Ninel Potârcă

Curtea de Apel Craiova a majorat, miercuri, la şase ani de închisoare, cu executare, pedeapsa pentru fostul candidat la Preşedinţia României Constantin Ninel Potârcă într-un dosar de evaziune fiscală instrumentat de DNA.
Curtea de Apel Craiova a majorat la şase ani de închisoare cu executare pedeapsa pentru Ninel Potârcă

Violenţe în Egipt, soldate cu cel puţin un mort şi sute de răniţi

Cel puţin o persoană a fost ucisă, iar alte 237 au fost rănite în confruntări izbucnite în nordul Egiptului între grupuri de susţinători şi oponenţi ai preşedintelui Mohamed Morsi.
Violenţe în Egipt, soldate cu cel puţin un mort şi sute de răniţi

STUDIU: Birourile şi scaunele mari predispun oamenii la înşelătorie şi hoţie

Birourile şi scaunele de mari dimensiuni îi fac pe oameni să se simtă mai puternici, iar atunci sunt mult mai înclinaţi să înşele sau să fure, potrivit unui studiu realizat de cercetători de la cele mai prestigioase şcoli de business din Statele Unite, precum universităţile Harvard şi Columbia.
STUDIU: Birourile şi scaunele mari predispun oamenii la înşelătorie şi hoţie

Trei cetăţeni britanici au fost ucişi într-o staţiune estivală din Spania

Trei cetăţeni britanici au fost împuşcaţi mortal într-o staţiune de pe litoralul spaniol, relatează BBC News online, Foreign Office anunţând că verifică informaţiile.
Trei cetăţeni britanici au fost ucişi într-o staţiune estivală din Spania

TRAGEDIA DIN MUNTENEGRU: Răniţii vor fi chestionaţi la spital de poliţişti de la Omoruri

Răniţii din accidntul din Muntenegru vor fi chestionaţi, în spitalele în care sunt internaţi, de poliţişti de la Serviciul Omoruri al Poliţiei Române şi de doi procurori, urmând ca, atunci când sunt apţi, să fie audiaţi la Parchetul General, au declarat pentru MEDIAFAX oficiali din poliţie.
TRAGEDIA DIN MUNTENEGRU: Răniţii vor fi chestionaţi la spital de poliţişti de la Omoruri

10.000 de spectatori la primul antrenament al lui Bayern Munchen condus de Guardiola

Tehnicianul spaniol Josep Guardiola a condus, miercuri, pe Allian Arena, primul său antrenament la Bayern Munchen, la şedinţa de pregătire asistând aproximativ 10.000 de spectatori.
10.000 de spectatori la primul antrenament al lui Bayern Munchen condus de Guardiola

Ethan Hawke: Este prima premieră „Before Midnight” la care nu vorbim de noi, ci de o cauză socială

Actorul Ethan Hawke a declarat, la o conferinţă de presă organizată la Bucureşti miercuri, care a precedat Gala Ovidiu Ro, că filmul în care joacă "Before Midnight" are, cu ocazia acestui eveniment, cea dintâi premieră la care protagoniştii nu vorbesc despre ei înşişi, ci despre o cauză socială.
Ethan Hawke: Este prima premieră

Băsescu a semnat decretul de eliberare din funcţie a judecătoarei Carmen Mladen

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, miercuri, decretul de eliberare din funcţie judecătoarei Carmen Mladen, condamnată definitiv la trei ani şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru şantaj.
Băsescu a semnat decretul de eliberare din funcţie a judecătoarei Carmen Mladen

Gara de Nord are pagină de Facebook, iar SOSIRILE ŞI PLECĂRILE pot fi văzute online, în timp real

Gara de Nord are pagină de Facebook şi tabela sosiri - plecări disponibilă online şi actualizată din minut în minut, oferind date complete despre rangul şi numărul trenului, linia de sosire sau plecare, ruta de călătorie, ora de sosire/ plecare, precum şi minutele de întârziere.
Gara de Nord are pagină de Facebook, iar SOSIRILE ŞI PLECĂRILE pot fi văzute online, în timp real

Ministrul rus de Externe: Edward Snowden nu a încălcat legislaţia rusă şi poate merge unde doreşte

Fostul consultant NSA Edward Snowden, care se află în prezent în zona de tranzit a aeroportului din Moscova, nu a încălcat legile ruseşti şi are dreptul să plece din Rusia unde doreşte, afirmă ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.
Ministrul rus de Externe: Edward Snowden nu a încălcat legislaţia rusă şi poate merge unde doreşte

Arhiva Naţională de Filme, Studioul de Creaţie Cinematografică şi Studioul Video Art vor fi reorganizate

Arhiva Naţională de Filme, Studioul de Creaţie Cinematografică şi Studioul Video Art vor fi comasate şi reorganizate prin înfiinţarea Institutului Naţional al Filmului, care va beneficia de 3% din Fondul cinematografic, în baza unei ordonanţe de urgenţă adoptate, miercuri, de Guvern.
Arhiva Naţională de Filme, Studioul de Creaţie Cinematografică şi Studioul Video Art vor fi reorganizate

Medic de la Spitalul „Victor Gomoiu”, printre vicimele accidentului din Muntenegru: „Munceşti un an întreg şi pleci în vacanţă şi, în loc să te distrezi, mori”

Un medic de la Spitalul de Copii "Victor Gomoiu", Cameila Adriana Păcuraru, se află printre victimele decedate ale accidentului din Muntenegru, a declarat pentru MEDIAFAX managerul unităţii sanitare, Doina Pleşca.
Medic de la Spitalul

Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare ar putea deveni furnizor de electricitate

Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare se va putea implica în activitatea de furnizare a energiei electrice şi va avea dreptul să transmită echipamente de îmbunătăţiri funciare numai sub formă de comodat către organizaţii agricole, acestea putând prelua infrastructura în proprietate după 5 ani.
Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare ar putea deveni furnizor de electricitate

Laptele bătut, sana şi chefirul intră în Programul „Cornul şi laptele” pentru preşcolari şi elevi

Laptele bătut, sana şi chefirul au fost introduse de Guvern, prin ordonanţă de urgenţă, în Programul "Cornul şi laptele" destinat preşcolarilor din grădiniţe şi elevilor din învăţământul primar şi gimnazial aflaţi în sistemele educaţionale de stat şi private cu program normal de patru ore.
Laptele bătut, sana şi chefirul intră în Programul

OMV ar putea construi propriul gazoduct pentru gazele de la Marea Neagră

OMV ar putea construi propria conductă pentru transportul de gaze naturale, în funcţie de rezultatele explorării perimetrelor deţinute la Marea Neagră, a declarat şeful OMV, Gerhard Roiss, după ce grupul austriac a anunţat eşecul proiectului Nabucco.
OMV ar putea construi propriul gazoduct pentru gazele de la Marea Neagră

Poliţiştii invalizi pot rămâne în activitate, copiii şi soţul/soţia pot fi angajaţi în unităţi MAI

Poliţiştii care au fost încadraţi într-un grad de invaliditate ca urmare a rănirii în timpul sau în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu pot rămâne în activitate, la cerere, iar copiii şi soţul/soţia acestora sau a persoanelor care au decedat în misiune pot fi angajaţi în unităţi ale MAI.
Poliţiştii invalizi pot rămâne în activitate, copiii şi soţul/soţia pot fi angajaţi în unităţi MAI

Director de la RADET, numit „dobitoc” de unul dintre denunţătorii din dosarul de corupţie

Unul dintre directorii de la RADET, arestaţi preventiv miercuri de Tribunalul Bucureşti pentru fapte de corupţie, este numit de un denunţător "dobitoc", înainte ca acesta să-i dea mită.
Director de la RADET, numit

De ce a fost eliberat directorul Intact Group, Sorin Alexandrescu. Motivarea instanţei

Directorul Intact Group, Sorin Alexandrescu, a fost eliberat de Tribunalul Bucureşti, pentru că procurorii anticorupţie nu au dovedit că acesta ar încerca să influenţeze în vreun fel cursul anchetei de şantaj şi nici pericolul social în cazul acestuia.
De ce a fost eliberat directorul Intact Group, Sorin Alexandrescu. Motivarea instanţei

Camera Deputaţilor, convocată luni şi marţi în sesiune extraordinară

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a precizat, miercuri, după şedinţa Biroului Permanent, că acest for legislativ va fi convocat în sesiune extraordinară săptămâna viitoare, luni şi marţi, pentru a dezbate proiectul legislativ privind Codul de procedură penală.
Camera Deputaţilor, convocată luni şi marţi în sesiune extraordinară

Camera Deputaţilor va cumpăra 50 de autoturisme

Camera Deputaţilor va achiziţiona 50 de autoturisme pentru a înlocui maşinile uzate care au peste 13 ani vechime şi peste 700.000 de kilometri parcurşi, Valeriu Zgonea argumentând achiziţia prin costurile ridicate de întreţinere, care ar fi mai mari, pe an, decât contravaloarea unui autoturism nou.
Camera Deputaţilor va cumpăra 50 de autoturisme

Accizele la băuturile fermentate liniştit, reduse de la 100 la 10 euro pe unitate de măsură

Deputaţii au decis, miercuri, reducerea accizelor la băuturile fermentate liniştit de la 100 de euro pe unitate de măsură la 10 euro, modificând, în acest sens Ordonanţa de urgenţă 117/2010 privind Codul Fiscal, după un schimb de replici între Gheorghe Ialomiţianu şi Valeriu Zgonea.
Accizele la băuturile fermentate liniştit, reduse de la 100 la 10 euro pe unitate de măsură

PDL: Decizia CC a dejucat tentativa USL de a promova Constituţie nedemocratică cu un milion de voturi

PDL susţine că decizia de miercuri a Curţii Constituţionale privind pragul la referendum a dejucat tentativa USL de a promova o constituţie nedemocratică cu puţin peste un milion de voturi.
PDL: Decizia CC a dejucat tentativa USL de a promova Constituţie nedemocratică cu un milion de voturi

Acordarea gradelor şi repartizarea absolvenţilor de Poliţie, amânată până în decembrie

Acordarea gradelor profesionale sau militare pentru absolvenţii Academiei de Poliţie "Al. I. Cuza", promoţia 2013, şi repartizarea acestora la unităţi a fost amânată de Guvern până în luna decembrie, cu argumentul necesităţii încadrării în limita cheltuielilor de personal aprobate pentru acest an.
Acordarea gradelor şi repartizarea absolvenţilor de Poliţie, amânată până în decembrie

Mircea Sandu: Orice acţiune contrară legilor sportive va atrage dupa sine activarea sancţionării Stelei

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, miercuri, că sancţiunea de excludere din cupele europene dictată cu suspendare împotriva Stelei de Comisia de Control şi Disciplină a UEFA în cazul "Valiza" va fi activată de orice acţiune contrară legilor sportive.
Mircea Sandu: Orice acţiune contrară legilor sportive va atrage dupa sine activarea sancţionării Stelei

Guvernul a modificat sistemul taxelor judiciare de timbru

Guvernul a anunţat, miercuri, că a adoptat ordonanţa de urgenţă privind noul sistem al taxelor judiciare de timbru, fără să furnizeze detalii privind conţinutul actului normativ.
Guvernul a modificat sistemul taxelor judiciare de timbru

Steaua, aşteptată la aeroport de fani la întoarcerea din cantonament

Aproximativ o sută de suporteri stelişti i-au întâmpinat, miercuri seară, pe Aeroportul Henri Coandă, pe jucătorii pregătiţi de Laurenţiu Reghecampf, care au revenit din cantonamentul din Austria.
Steaua, aşteptată la aeroport de fani la întoarcerea din cantonament

Vanity Fair şi-a lansat ediţia în limba franceză

Ediţia în limba franceză a revistei americane Vanity Fair a fost lansată miercuri şi are ambiţia "de a informa, de a releva şi de a-şi distra" cititorii, într-un context pesimist pentru presa scrisă.
Vanity Fair şi-a lansat ediţia în limba franceză

O copie a primului ziar care a tipărit Declaraţia de Independenţă a SUA, cumpărată cu 632.500 dolari – FOTO

David Rubenstein, cofondator şi CEO al companiei Carlyle Group, un gigant pe piaţa investiţiilor, a cumpărat, marţi, cu suma de 632.500 de dolari, o copie a primului ziar american care a tipărit Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite în 1776, mărindu-şi astfel colecţia de documente istorice.
O copie a primului ziar care a tipărit Declaraţia de Independenţă a SUA, cumpărată cu 632.500 dolari - FOTO

După eşecul Nabucco, România ia în calcul resursele din Marea Neagră şi gazele de şist

România analizează, după ce OMV a anunţat că proiectul Nabucco a eşuat, diverse scenarii privind perspectivele resurselor interne de gaze naturale şi conectarea la piaţa regională de profil, iar gazele din Marea Neagră şi cele de şist au potenţialul de a creşte independenţa energetică naţională.
După eşecul Nabucco, România ia în calcul resursele din Marea Neagră şi gazele de şist

Preşedintele Băsescu participă joi şi vineri la lucrările Consiliului European

Preşedintele Traian Băsescu va participa, joi şi vineri, la lucrările Consiliului European de vară de la Bruxelles, pe agenda căruia se află cadrul financiar multianual 2014-2020, discutarea Semestrului european, locurile de muncă pentru tineri, finanţarea economiei UE, extinderea Uniunii.
Preşedintele Băsescu participă joi şi vineri la lucrările Consiliului European

Train Delivery, de vineri până duminică, în Gara de Nord din Capitală

Gara de Nord din Bucureşti va găzdui, de vineri până duminică, spectacole de muzică, teatru, arhitectură şi arte urbane, CFR S.A., Gara de Nord şi Fundaţia Cărtureşti organizând Train Delivery, un eveniment care doreşte reafirmarea gării ca obiectiv turistic, urbanistic şi cultural.
Train Delivery, de vineri până duminică, în Gara de Nord din Capitală

PRIMELE REZULTATE ALE ANCHETEI privind accidentul din Muntenegru: Şoferul autocarului probabil a fost orbit de lumina soarelui

Carosabilul era umed în momentul în care autocarul românesc din Muntenegru a ieşit din tunelul rutier şi este posibil ca şoferul să fi fost incomodat scurt timp de lumina foarte puternică a soarelui, pierzând controlul asupra vehiculului, în curbă, relevă primele elemente ale anchetei.
PRIMELE REZULTATE ALE ANCHETEI privind accidentul din Muntenegru: Şoferul autocarului probabil a fost orbit de lumina soarelui

O angajată de la fabrica lui Nicolae Derviş, decedat în Muntenegru: Ne-a spus să fim cuminţi, că ne vedem peste o săptămână

O angajată de la fabrica de panificaţie deţinută în Curtea de Argeş de Nicolae Derviş, decedat în accidentul din Muntenegru, a povestit că, înainte de a pleca în excursia respectivă, acesta a venit şi a vorbit cu toţi angajaţii, spunându-le să fie cuminţi şi că se vor vedea peste o săptămână.
O angajată de la fabrica lui Nicolae Derviş, decedat în Muntenegru: Ne-a spus să fim cuminţi, că ne vedem peste o săptămână

Japonezii trimit în spaţiu un roboţel – FOTO

Kirobo, un micuţ robot android japonez, deosebit de volubil şi de agil, va decola, pe 4 august, din sudul Japoniei, la bordul unei rachete nipone, pentru a ajunge pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), unde îi va ţine companie unui astronaut compatriot, au anunţat miercuri creatorii săi.
Japonezii trimit în spaţiu un roboţel - FOTO

TRAGEDIA DIN MUNTENEGRU – Primar: Din câte ştiu, femeia din Piteşti moartă era verişoară cu Gabriel Oprea

Femeia din Piteşti moartă în accidentul din Muntenegru era pensionară şi "era inima satului Crucişoara", reuşind să strângă bani pentru a renova biserica din localitate, spune primarul comunei Cocu, de care aparţine satul, precizând că, din "câte ştie", femeia era verişoară cu Gabriel Oprea.
TRAGEDIA DIN MUNTENEGRU - Primar: Din câte ştiu, femeia din Piteşti moartă era verişoară cu Gabriel Oprea

Mehedinţi: Un microbuz cu 14 elevi, implicat într-un accident. Doi copii au fost răniţi

Doi copii au fost răniţi miercuri, în urma unui accident produs pe DN 6, în judeţul Mehedinţi, în apropiere de Porţile de Fier I, după ce microbuzul în care se aflau şi care transporta în total 14 elevi s-a ciocnit cu un autovehicul.
Mehedinţi: Un microbuz cu 14 elevi, implicat într-un accident. Doi copii au fost răniţi